Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Dacian Cioloş: Nu vom mai face declaraţii politice. Mă pun pe mine şi pe toţi colegii mei, cei 20.000 de membri ai PLUS, la dispoziţia autorităţilor române

Publicat

in

Liderul PLUS Dacian Cioloş anunţă că reprezentanţii partidului nu vor mai face declaraţii politice pe durata crizei generate de epidemia de COVID-19. DE asemenea, el şi membrii PLUS se pun la dispoziţia autorităţilor române ”fără nicio pretenţie şi fără nicio aşteptare în schimb”. El precizează că după depăşirea acestui moment dificil, va fi timp şi pentru discuţiile despre vinovăţii, ”să tragem concluziile necesare şi să învăţăm să nu ne mai lăsăm folosiţi de oameni fără scrupule”, anunță news.ro.

”Trecem printr-o perioadă extrem de grea, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace. Trăim vremuri în care avem nevoie în primul rând de solidaritate umană. Nimeni nu are dreptul să caute câştig electoral folosindu-se de criza asta fără precedent, de tragediile unor familii şi comunităţi. Împreună cu colegii mei din PLUS am decis următorul lucru: nu vom mai face declaraţii politice. Intrăm într-un armistiţiu politic total până la trecerea crizei în care ne găsim”, afirmă Dacian Cioloş.

Advertisements

Citește și: Iohannis: A fost nevoie de o măsură de carantinare. Știm că vă este greu; ne uităm la voi cu speranță

El consideră că nu mai e timp acum doar de comentarii politice de pe margine.

”Vom fi alături de instituţiile statului român şi de eforturile pe care le au de făcut, o să susţinem Preşedinţia, Guvernul, autorităţile locale să traverseze cu efecte cât mai mici criza asta de proporţii. Rolul celor care ne conduc acum e nu doar să guverneze aceste instituţii, dar şi să ne unească. Să ne încurajeze să ne folosim cu toţii resursele de care dispunem şi pe care le putem pune la dispoziţie”, anunţă liderul PLUS.

Dacian Cioloş afirmă că membrii PLUS se vor alătura efortului medical, economic şi social, să contribuie cu tot ce pot la depăşirea situaţiei. .

”Cer instituţiilor statului să nu ezite să folosească toate resursele pe care societatea le poate pune la dispoziţie. Mă pun pe mine şi pe toţi colegii mei, cei 20.000 de membri ai PLUS, la dispoziţia autorităţilor române. Sunt oameni cu experienţă, unii dintre ei chiar cu experienţă guvernamentală, care o să fie la dispoziţia Guvernului să ajute în domeniile importante acum, precum: sănătate, economie, social, agricultură sau acolo unde e nevoie. Şi facem lucrul acesta fără nicio pretenţie şi fără nicio aşteptare în schimb”, subliniază Dacian Cioloş..

Citește și: Momente de groază la Spitalul din Suceava: ‘Era probabil mort, într-un sac negru, cu un telefon care suna lângă el’

În opinia sa, acum trebuie să fie rezolvate urgenţele şi apoi va fi timp şi pentru discuţiile despre vinovăţii, ”să tragem concluziile necesare şi să învăţăm să nu ne mai lăsăm folosiţi de oameni fără scrupule”.

”Dar vom face asta numai după ce trece criza”, dă asigurări Cioloş.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

INEDIT Aplicaţia care declanşează ALERTA, dacă nu purtăm masca! Creația aparține unui IT-ist din Cluj

Publicat

in

De

Un IT-ist din Cluj a creat o aplicaţie care detectează persoanele care nu poartă mască şi le avertizează prin mesaje audio.

Florin Jurchiş, un IT-ist din Cluj a creat o aplicaţie care detectează persoanele care nu poartă mască şi le avertizează prin mesaje audio. Detectorul de măşti a fost creat pe baza inteligenţei artificiale şi funcţionează cu ajutorul unei camere web sau a camerelor de supraveghere, iar pentru protejarea identităţii, are şi opţiunea de pixelare a imaginii.

Advertisements

Aplicaţia Milnesium Mask Detector este gratuită.

„Odată ce voi da masca jos, vom observa că aplicaţia va ridica o alertă atât vizuală cât şi audio. În acest fel: Vă rugăm folosiţi masca!. Iar alerta se va opri odată ce toate persoanele din imagine vor purta masca corespunzător”, a explicat Florin Jurchiş, cel care a realizat aplicaţia Milnesium Mask Detector, conform Mediafax.

„Personal port masca pentru a mă proteja pe mine şi pe cei din jur, însă există situaţii în care uităm să facem acest lucru. În acest fel ne-am gândit cât de util ar fi un sistem în spaţiile închise care să te avertizeze să porţi masca în cazul în care ai uitat să faci acest lucru”, a mai declarat acesta.

Antreneprenorii consideră aplicaţia utilă. Când a aflat de aplicaţie, un tânăr nu a stat pe gânduri şi a implementat-o la compania de grafic design pe care o conduce.

„Am ales să implementăm această aplicaţie pentru siguranţa noastră, a clienţilor şi a angajaţilor”, a spus Ionuţ Faur, administratorul unei firme de design.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Gigi Becali, despre internarea obligatorie: ‘Nu poți să mă obligi pe mine, să mă bagi cu forța în spital’

Publicat

in

De

Latifundiarul din Pipera, Gigi Becali, a vorbit, marți seară, la România TV, despre epidemia de coronavirus și despre mult controversate Lege a carantinării și izolării, care se dezbate zilele acestea în Senat.

“Niste lucruri care sunt lucruri simple, nu trebuie sa ai multa minte. Nu poti sa ma obligi pe mine, sa ma bagi cu forta in spital sau sa ma tii in carantina chiar daca nu am virusul. Nu e normal asta, nu e logic, nu? E libertatea omului, nu? Acum, ai vazut. Nici asta, sa mergem la judecator sa dea el, ca si-asa sunt instantele blocate. Ce-am face? Unde-am ajunge?

Advertisements

Eu spun lucrurile normale. Persoana care e bolnava trebuie izolata. Daca nu se izoleaza din propria constiinta, trebuie izolata prin lege. Asa o vad, asa e normal. Bai, esti bolnav, izoleaza-te. Nu vrei, te izolam prin lege. Dar nu ca iei copilul si… asta nu. Simplu ca buna ziua. Esti bolnav, te duc la doctor, te vindec. Las viata sa mearga inainte. Ce facem? Stam inchisi in casa? Esti bolnav, te duc la doctor. Nu te izolezi singur, te duc prin lege. Te oblig prin lege sa te izolezi.

Citește și: Raed Arafat reacționează după ce a fost amenințat cu moartea: Pe mine nu mă afectează deloc. M-am obișnuit

Iar e simplu: daca esti in pericol sa imbolnavesti alta persoana e normal sa protejezi populatia. Noi trebuie sa protejam ceilalti oameni, din jur. Daca nu esti constiincios sa protejezi tu, protejam prin lege. Îl luam si il internam in spital. Asa vad eu simplu.Tot timpul am fost de partea legii si a institutiilor. Nu tot timpul, aproape tot timpul. Nu am fost de acord cand dadea generalul puscarii, ca a fost un general. Nu ii mai dau numele. Tot timpul sunt de partea autoritatilor. Numai ca aici nu mai sunt de acord. Stii de ce? Pentru o simpla masca? Bine, ma, nu ti-ai pus masca, iti dau amenda. Bine, ma, pleaca si cu asta basta. Pentru o masca sa faci atata balamuc? Ne trebuie putin mai multa intelepciune si mai multa pace. Sa terminam cu mania si rautatea asta. Pentru orice nimic, gata, scandal. Sunt de partea autoritatilor, dar acolo mi s-a parut foarte urat. Omul avea masca, o tinea si el mai jos, poate nu respira bine. Ce faci, il iei sa il omori pe om? Au gresit.

Citește și: Vârsta de pensionare are parte de modificări! Cine sunt cei care vor beneficia de noile reguli .

2000 de morți, da. Si daca nu era COVID erau 3000 de morti. Daca nu era COVID mureau 3000 in perioada asta. Asa, au murit 2000. Deci e mai bine cu COVID. (rade) Da, ma, asa e. Nu e asa? Daca anul trecut, din ianuarie pana acum au murit 3000. Acum, cu COVID, numai 2000. Mai bine sa avem covid. Exista, dar la noi, in Romania, nu are putere, e slab. E in functie de tara, în functie de ADN. În ADNul nostru e Sfanta Liturghie. Avem cazuri, dar nu grele, ca avem Sfanta Liturghie. Pai ce, ma? E mincinos Dumnezeu? Cand te face la botez si iti da ingerul pazitor… Facem si noi, suntem oameni, dar avem ingerul pazitor care te apara de microb. Voi radeti cand spun eu asta, dar voi sunteti nebuni, nu eu. Eu cred ce spune Hristos. Daca mergi la Sfantul Maslu vinerea, nu se apropie nicio boala de tine. Daca te duci la Sfanta Liturghie, nu are cum COVID. De ce eu nu am treaba cu COVID?”, a spus Gigi Becali.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Advertisements

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend