Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cum se explică scurgerile de gaze din Nord Stream. Diferitele ipoteze ale sabotajului

Publicat

in

Teza „sabotajului” este puternic privilegiată pentru a explica scurgerile spectaculoase de gaze din gazoductele Nord Stream în Marea Baltică, o operaţiune cu siguranță complexă dar nicidecum imposibilă pentru o armată competentă. Iar acestea sunt numeroase în zonă, notează miercuri agenția France-Presse.

Bule de gaze naturale formate la suprafata Marii Baltice dupa exploziile la gazoductele Nord StreamFoto: Handout / AFP / Profimedia

Ipoteza unor defecțiuni accidentale simultane părea a fi exclusă miercuri. Dar metoda folosită în acţiunea de sabotaj rămâne necunoscută, la fel şi presupusul autor, ceea ce dă naștere multor teorii.

O zonă supravegheată

Cele trei scurgeri identificate începând de luni în Marea Baltică sunt localizate în largul insulei daneze Bornholm, între sudul Suediei şi Polonia. O zonă intens supravegheată de decenii.

„În trecut, URSS îşi amplasa pe fundul mării submarine spion cu capacităţi speciale de inginerie”, aminteşte într-o postare pe Twitter analistul naval independent HI Sutton.

Dar între timp statele baltice au trecut de partea NATO. Dar scurgerile s-au produs în apele internaţionale unde fiecare poate circula.

„În prezent, marina rusă dispune de cea mai mare flotă de submarine spion din lume. Ele au baza în Arctica. Acestea ar fi capabile să avarieze o conductă în Marea Baltică”, dă asigurări HI Sutton.

Dar tot el consideră această ipoteză ca fiind „improbabilă”.

Un sabotaj complex

Operaţiunea necesită o intervenţie la o adâncime de 70 de metri. „E ceva greu. Deteriorarea a două gazoducte pe fundul mării este un eveniment important, aşadar un actor statal este probabil” implicat, spune Lion Hirth, profesor la Hertie School din Berlin, excluzând implicit posibilitatea unui simplu act terorist.

Însă o armată competentă ştie cum să-l facă. Zona este „perfect adaptată submarinelor de buzunar”, explică pentru AFP un înalt responsabil militar francez, evocând folosirea fie a unor scafandri de luptă trimişi să plaseze încărcături explozive, fie a unei mine mobile sau a unei drone submarine.

„Drona pleacă dintr-un submarin care poate sta la mai multe mile marine de punctul ţintit. El lansează drona-mină, care navighează cu o viteză de circa zece noduri, aproape de fundul mării”, explică el. „Deci ţinta este fixă şi nu este foarte complicat (să fie lovită)”.

În schimb, ipoteza folosirii unei torpile, armă utilă mai degrabă pentru o ţintă aflată în mişcare, este în opinia sa mai puţin plauzibilă.

Explozia „echivalează cu cea a sute de kilograme de TNT”, precizează responsabilul francez. Institutul norvegian de seismologie NORSAR, specializat în detectarea cutremurelor și exploziilor nucleare, a estimat energia celei de-a doua deflagraţii cu cea produsă de circa 700 de kilograme de TNT.

Operaţiune nerevendicată

Cancelariile occidentale arată cu degetul spre Moscova, care la rândul ei nu exclude „nicio ipoteză” și amintește că gazul care se scurge din conducte îi aparține.

„Marea Baltică este o mare închisă şi nu foarte adâncă, unde aproape fiecare mişcare este observată şi monitorizată de statele riverane şi de navele lor”, afirmă Julian Pawlak, de la Universitatea Helmut Schmidt din Hamburg.

Dar sunt „nave şi submarine ce sunt capabile să desfășoare pe ascuns scafandri de luptă ” şi alte vehicule submarine ghidate de la distanţă. Aşadar, nimic nu este imposibil pentru o armată experimentată în arta operaţiunilor clandestine.

„Aceasta se numeşte o operaţiune navală specială. Nu este ceva simplu, dar se face”, confirmă sursa militară franceză. „Pare a fi ceva bine coordonat şi bine pregătit”.

Ar putea dura ceva timp până când adevărul va ieși la iveală în mod credibil. Unii analiști observă în acest sens că mai mulţi actori profită de pe urma ambiguităţii.

Dar atunci cine a făcut-o?

„Rămâne de văzut cine e responsabil de operațiune”, adaugă sursa militară franceză. „Și alte țări au interesul ca această conductă să nu mai poată funcționa niciodată”.

De fapt, adversarii Nord Stream 2 sunt numeroşi de mulţi ani, cu Statele Unite în frunte. Pe 7 februarie, cu două săptâmâni înaintea declanşării invaziei ruse, preşedintele american Joe Biden a evocat posibilitatea de a-i „pune capăt”.

Întrebat atunci despre metoda la care SUA ar putea recurge în cazul acestei infrastructuri aflate sub controlul aliatului său german, preşedintele american a răspuns: „Vă promit, suntem capabili să o facem”. Clipul video cu această declaraţie a circulat intens pe reţelele de socializare în ultimele 24 de ore.

Totodată, marți, la o zi după avarierea gazoductelor Nord Stream, Polonia, Norvegia şi Danemarca au inaugurat un gazoduct strategic, care le va permite polonezilor să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul natural rusesc, importând gaz din Norvegia. „Epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la inaugurarea conductei.

Două certitudini în acest stadiu

Prima este că evenimentul are legătură cu războiul din Ucraina. „Comandamentul maritim al NATO şi navele aliate iau în calcul şi se pregătesc pentru (efectuarea unor) activităţi hibride, inclusiv sabotaje asupra infrastructurilor critice, pe lângă obiectivul principal al apărării colective”, spune Julian Pawlak.

Apoi, a doua certitudine e că atacul asupra gazoductelor Nord Stream aduce un factor de instabilitate în plus pentru economia europeană. „Este o violentă readucere în atenţie a vulnerabilităţii infrastructurii noastre energetice”, afirmă Lion Hirth.

El privilegiază pista unui sabotaj executat de Rusia. „Dacă acest lucru este adevărat, atunci este foarte îngrijorător. Înseamnă cel puţin că Rusia (…) trimite mesajul cel mai clar posibil că ea nu va mai livra gaz (Europei) în viitorul apropiat”.

Dar oricine ar fi ei, cei care au atacat Nord Stream dau de asemenea de înţeles că ar putea lovi şi alte infrastructuri energetice care deservesc o Europă însetată de gaz şi petrol, conchide AFP.

________

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Google va combina echipele care lucrează la Maps și la Waze, pentru a reduce costurile

Publicat

in

De

Google va combina echipele care lucrează la aplicația Waze cu cele care lucrează la Maps, ideea fiind de a reduce costurile de dezvoltare la cele două celebre aplicații de hărți și navigație, scrie Wall Street Journal. Nu sunt anunțate concedieri.

Masina Google Maps si Street ViewFoto: Nam Nguyen, Dreamstime.com

Șeful Google spunea recent că ar vrea o creștere cu 20% a productivității și indica faptul că vor fuziona echipele care lucrează la aplicații care au multe în comun.

Cei 500 de oameni care lucrează la Waze vor face parte din divizia Geo care dezvoltă aplicațiile Maps, Earth și Street View.

Maps este o aplicație ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Nici Waze nu are nevoie de prezentare, având peste 150 de milioane de useri pe zi. Google Maps a fost lansat în 2005 și modificat consistent de atunci. Waze a fost cumpărat de Google în 2013, cu 1,1 miliarde dolari.

Spre deosebire de Meta și Amazon, Google nu a anunțat concedieri, dar va reduce drastic ritmul angajărilor și le va „îngheța” în unele domenii. Un mod de a crește productivitatea este și fuzionarea unor divizii care lucrează la aplicații ce au multe în comun, iar aici avem cazul hărților.

Surse: WSJ, TechCrunch

Sursa foto: Dreamstime.com

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Președintele Belarusului a semnat o amnistiere în masă: Peste 4.500 de deținuți ies de după gratii

Publicat

in

De

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat joi un decret de amnistie, în virtutea căruia va comuta sau va reduce pedepsele pentru 4.500 de persoane, dar nu va include şi deţinuţi politici care au participat la protestele antiguvernamentale în masă din 2020, potrivit ziarului Naşa Niva, preluat de EFE.

Totodată, agenţia oficială BELTA a relatat că 1.600 de deţinuţi vor fi puşi în libertate după comutarea sentinţelor şi în cazul a 4.000 de condamnaţi pedepsele vor fi reduse cu un an, conform Agerpres.

Prevederile decretului de amnistie nu se aplică persoanelor condamnate pentru „crime teroriste sau extremiste”, a transmit BELTA. Aceste delicte au fost aplicate multora dintre cei condamnaţi pentru protestele care au avut loc după alegerile prezidenţiale din 2020, considerate frauduloase de opoziţie şi de Occident şi la care Lukaşenko a fost reales cu peste 80% din voturi, conform Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit centrului pentru drepturile omului Viasna (primăvară), al cărui fondator, Ales Bialiaţki, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2022 şi se află încarcerat, până în prezent au fost înregistraţi 1.441 de deţinuţi politici în Belarus, inclusiv lideri ai opoziţiei, precum Viktor Babariko şi Maria Kolesnikova.

Alte câteva mii de belaruşi au plecat în exil, între ei, lidera opoziţiei şi contracandidata lui Lukaşenko în scrutinul prezidenţial din 2020, Svetlana Tihanovskaia.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend