Conecteaza-te cu noi

HOROSCOP

Cum se descurcă zodiile cu persoanele incompetente

Avatar

Publicat

in

De ce nu-și pot îndeplini oamenii sarcinile de serviciu ? Unul dintre cele mai frustrante lucruri din viață este incompetența, mai ales dacă într-un fel sau altul ai de-a face cu ea. Atunci când cineva poate finaliza o sarcină dar nu o face, este clar că nu-i lipsește vreo abilitate ori este lipsit de talent,  mai degrabă nu vrea să-și dea interesul, după cum arată sire-ul yourtango.com

În funcție de zodia în care sunteți, trebuie să știți că faceți față diferit unor astfel de situații. Unele semne se pot enerva, altele devin frustrate, altele evită aceste lucruri. Cu siguranță însă că oricine poate să-și îmbunătățească abilitățile profesionale dacă își dorește acest lucu.

Berbec

Berbecii sunt foarte competitivi și se străduiesc să fie cei mai buni, așa încât nu îi înțeleg pe cei care se complac în ignoranță și nu-și dau interesul să învețe. Așa încât berbecii au foarte puțină empatie pentru persoanele cărora le lipsește abilitatea ori motivația de a-și îmbunătăți cunoștințele, devin frustrați și spun lucruri nepotrivite, deși probabil sunt adevărate.

Taur

Taurii se feresc de persoanele incompetente încercând să stea departe de ele. Dacă au un coleg care nu-și face bine treaba, taurii vor limita contactul cu acesta. Ei nu vor să se implice și mai degrabă îl evită decât să intre în discuții contradictorii.

Gemeni

Gemenii cred că toată lumea merită o șansă așa încât dacă cineva este incompetent va avea o discuție cu acesta și va încerca să afle de ce se descurcă așa de prost în treaba pe care o are de făcut. Dacă gemenii îl pot ajuta să se perfecționeze, îl vor îndruma în acest sens cu bucurie.

Rac

Racii vor încerca să aibă înțelegere pentru persoanele incompetente. Dacă un rac se află într-un supermarket și un casier nu se descurcă să îi opereze cumpărăturile, atunci racii vor prelua subtil sarcina acestuia. Racii nu vor să rănească pe nimeni, sunt amabili și încearcă să se pună în situația celuilalt.

Leu

Când leii întâlnesc o persoană incompetentă vor încerca să o stimuleze să se descurce mai bine. Când leii au o treabă de făcut, ei depun eforturi să iasă bine. Vor folosi orice tactică motivațională  pentru a le îmbunătăți performanțele unor astfel de persoane. Leii sunt amabili și săritori și știu că oamenii pot face lucrurile bine dacă sunt încurajați.

Fecioară

Întrucât fecioarele sunt printre cele mai competente din întreg zodiacul, nu este de mirare că ele însele reprezintă un exemplu. Fecioarele nu încearcă să arate că sunt mai bune decât sunt în realitate, dar știu că pentru unii oameni propriul exemplu este cel mai bun stimulent și cel mai potrivit mod de a învăța.

Balanță

Balanțele încearcă să fie răbdătoare cu persoanele mai puțin pricepute și să nu aibă așteptări prea mari. Ele știu că dacă nu caută perfecțiune, nu vor fi dezamăgite. Totodată, balanțele vor să fie corecte și să nu-i judece pe cei care nu au aceleași abilități ca ele. Însă chiar și pentru astfel de persoane echilibrate, incompetența este frustrantă, așa că nu se vor implica emoțional dacă au  așteptări reduse.

Scorpion

Scorpionii nu suportă incompetența. Este puțin probabil ca aceștia să lucreze cu persoane nepricepute. Le este greu să-și păstreze calmul, să nu spună nimic, așa că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să evite le evite. Dacă știu că lucrătorul de la spălătorie are mereu probleme personale pe care simt nevoia să le povestească, atunci scorpionii vor merge în altă parte, chiar dacă este mai scump.

Săgetător

Săgetătorii sunt nerăbdători ori nepăsători atunci când au de-a face cu persoane incompetente. Aceștia fie le concediază, fie pot fi lipsiți de tact și îi critică aspru. Ei gândesc simplu și cred că trebuie să spună adevărul, chiar dacă este neplăcut.

Capricorn

Una dintre temerile secrete ale Capricornilor este că ar putea fi incompetenți, motiv pentru care muncesc mai mult decât se așteaptă de la ei. Dacă un coleg nu-și face treaba, capricornul va încerca să-l ajute. Acest semn zodiacal este disciplinat și răbdător, așa că va încerca să-i îmbunătățească abilitățile colaboratorului său. Capricornul se va mândri cu rezultatele colegului pe care l-au ajutat și nu poate face asta dacă nu are rezultate pe măsură.

Vărsător

Vărsătorii devin extrem de frustrați și enervați de o persoană care nu-și poate îndeplini sarcinile. Ei vor încerca să se distențeze de aceasta spunând că nu este problema lor. Vărsătorii nu vor să știe motivele pentru care aceasta nu muncește bine sau dacă are o problemă emoțională. Dacă nu-și face treaba, atunci să facă o altă muncă, la care se pricepe. Însă de obicei ei cred că nu este problema lor.

Pești

Peștii nu vor ca incompetența unei alte persoane să se reflecte asupra lor, așa că vor încerca să o acopere. Dacă este vorba despre un coleg pe care Peștii îl îndrumă, îi vor oferi acestuia mai multe oportunități de îmbunătățire a performanțelor profesionale. Dacă nu vor reuși, Peștii vor încerca să se despartă de un astfel de coleg pentru că altfel riscă să fie trași în jos.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Horoscop zilnic, joi, 22 octombrie 2020.

Avatar

Publicat

in

Berbec

Astăzi este o zi agitată pentru tine. Atât acasă, cât și la locul de muncă, toată lumea pare să se bazeze pe tine. Tinzi să îi ajuți pe toți și uiți cât de important este să te relaxezi și să nu te suprasoliciți. Vei avea rezultatele dorite, însă riști să nu te poți bucura de ele din cauza oboselii.

Taur

Îți începi ziua cu o veste bună din partea cuiva drag, așa că restul zilei va decurge mai bine decât ai fi crezut. Fie că este vorba despre o vacanță, fie că vei primi o invitație la o petrecere din partea unui apropiat, se anunță o perioadă benefică reluării legăturilor cu vechi prieteni.

Gemeni

Zilele trecute, te-ai dedicat în întregime sferei profesionale, iar acum este timpul să te bucuri de roadele muncii tale. Eforturile tale se dovedesc a nu fi în zadar și este posibil să fii recompensat cu o sumă de bani, care te va ajuta să îți plătești o parte din facturi sau să faci niște cumpărături.

Rac

Orele petrecute la birou îți pun în pericol relația cu partenerul de viață, așa că ar fi mai bine să iei o pauză de la muncă și să petreci mai mult timp cu persoana iubită. Îți recomandăm să planifici o ieșire în natură alături de partener pentru a vă bucura împreună de puțină relaxare.

Leu

Îți începi ziua în forță și ești determinat să te dedici în întregime unor noi proiecte profesionale sau chiar îți dorești să pui bazele unei afaceri, însă te temi că nu va funcționa totul așa cum trebuie. Nu uita că nu poți câștiga daca nu riști, așa că lasă fricile deoparte și apucă-te de treabă, ai toate atuurile să reușești.

Fecioară

O problemă de sănătate mai veche tinde să te îngrijoreze, însă consideri că ești prea ocupat pentru a-i da importanță. Amână puțin responsabilitățile și treburile de la birou și acordă mai multă atenție sănătății sale!

Balanță

Astăzi te vei confrunta cu o atmosferă neplăcută la locul de muncă. Se pare că rivalitățile dintre colegi își lasă amprenta asupra ta și, deși nu ești implicat direct in conflicte, te simți puțin copleșit de situație. Încearcă să nu acorzi atenție celor din jur și să te focusezi pe starea ta de bine.

Scorpion

Nativii din zodia Scorpion se bucură de reușite pe toate planurile. Sunteți pe val în această perioadă, având parte de mult noroc atât pe plan sentimental, cât și pe plan profesional, așa că nu ar fi rău să vă surprindeți persoana iubită cu o cină romantică, pentru a vă sărbători reușitele.

Săgetător

Astăzi nu prea ești în apele tale. Nimic nu pare să te mulțumească și tinzi să fii foarte critic la adresa celor din jur. Nu ar strica să te relaxezi puțin și să socializezi mai mult cu cei apropiați.

Capricorn

Lipsa comunicării are un impact negativ asupra relației de cuplu. De ceva timp, persoana iubită se simte neglijată, iar tu nu îi mai acorzi atenție ca înainte. Poate că ar trebui să discutați în patru ochi și să vă spuneți ce vă deranjează pentru a vă salva relația de cuplu.

Vărsător

Generozitatea ta este apreciată de cei din jur, așa că vei fi recompensat pe măsura faptelor bune pe care le-ai făcut de-a lungul timpului. Astăzi te vei simți în centrul atenției atât în cuplu, cât și în cadrul familiei, și te vei bucura de compania aproapiaților.

Pești

Ești o persoană sociabilă și amabilă, iar asta te va ajuta foarte mult pe plan profesional. Astăzi este o zi benefică noilor relații și este posibil să întâlnești o persoană influentă, care te va ajuta cu niște sfaturi de viitor. Îți recomandăm să fii cu ochii-n patru și să asculți cu mare atenție spusele persoanei respective.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Horoscop zilnic. Miercuri, 21 octombrie

Avatar

Publicat

in

BERBEC

Este o zi excelenta pentru tine daca ai o afacere pe mana sau daca detii un magazin. Partea economica va functiona foarte bine, dar ai grija sa nu cheltuiesti chiar tot ce castigi. De economiile pe care le faci acum ai putea avea nevoie in zilele urmatoare.

TAUR

Daca nu ti-ai mai vazut de mult rudele apropiate, nu lasa sa treaca ziua fara sa iei legatura cu ele. Un apel sau un mesaj dragut le va face foarte fericite. In ceea ce priveste dragostea, e posibil ca astazi sa intalnesti o persoana care ar putea deveni parte din viata ta. Nimic nu este intamplator!

GEMENI

Ai permis problemelor sa te copleseasca, iar acest lucru iti influenteaza caracterul si reactiile. Totul se intoarce impotriva ta pentru ca esti destul de irascibil/a cu cei din jur. La locul de munca, pastrezi resentimente inutile, mai ales daca ai o pozitie de putere.

RAC

Intr-un timp foarte scurt poate aparea ocazia de a obtine un nou loc de munca si trebuie sa fii in forma maxima atunci cand se intampla acest lucru. Pe plan sentimental, rabdarea este tot ce ai acum nevoie. Nu renunta la ceea ce ai doar pentru ca ai o dispozitie proasta.

LEU

Te afli intr-un moment bun in multe aspecte ale vietii tale, dar te lasi afectat/a de unele temeri care iti complica existenta. Aceasta nervozitate si anxietate, chiar si un anumit disconfort fizic caruia nu ii gasesti explicatie isi au originea in acea teama nefondata ca lucrurile nu vor iesi bine. Aminteste-ti ca gandirea influenteaza rezultatele.

FECIOARA

Ocupa-ti mintea cu alte lucruri decat problemele tale profesionale. Ar fi bine sa iti distragi atentia cu ajutorul oamenilor dragi sau al persoanei iubite. Mai mult, partenerul/a are nevoie ca tu sa ii acorzi mai mult timp. Se plange si o face pe buna dreptate!

BALANTA

Pana acum ar fi trebuit sa inveti anumite lucruri din greselile din trecut, dar nu pare sa fie asa. Astazi risti sa te impiedici din nou de o piatra care ti-a cauzat o multime de probleme candva. Opreste-te si analizeaza situatia in care te afli. Iti vei da seama si vei putea rezolva.

SCORPION

O persoana influenta ti-ar putea propune sa faci parte din echipa sau afacerea lui. Gandeste-te la asta, chiar daca nu accepti, te va ajuta sa capeti mai multa incredere in tine. In ceea ce priveste dragostea, daca esti singur/a in acest moment, trebuie sa renunti la zidurile din jurul tau si sa lasi iubirea sa vina la tine.

SAGETATOR

Te bucuri de lucrurile marunte si de simplitate, iar asta arata ca esti pe drumul cel bun. Dar, s-ar putea sa dai peste oameni care nu inteleg ca acestea sunt lucrurile cu adevarat importante in viata. Nu incerca sa-i convingi, dar nici nu le permite sa te influenteze cu opiniile lor.

CAPRICORN

Urmeaza calea pe care ai ales-o, deoarece este cea care te va face sa te simti bine cu tine insuti. Acest lucru te va ajuta sa evoluezi indiferent unde vei ajunge. Daca ai alaturi o persoana cu care iti imparti viata, realizeaza cat de importanta este pentru tine si arata-i acest lucru.

VARSATOR

Daca simti ca te-ai comportat nedrept fata de cineva sau ca i-ai provocat vreun rau, nu ramane cu acest sentiment de vinovatie. Cel mai bine este sa actionezi imediat si sa iti ceri scuze pentru ceea ce nu ai facut bine. Daca crezi ca i-ai gresit, recunoaste-i imediat.

PESTI

Exista cineva in mediul tau care nu pare sa te aprecieze la adevarata ta valoare si, uneori, iti spune lucruri care nu iti plac. Este invidie pura si, bineinteles, stie cat de valoros/oasa esti si asta il doare cel mai mult. Nu lasa cuvintele lui sa iti influenteze starea de spirit si, daca e posibil, stai departe de acea persoana cat poti.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend