Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Cum să slăbeşti la birou, în 45 de minute: exerciţii şi dietă

Avatar

Publicat

in

Multe persoane care lucrează opt ore pe zi la birou sau chiar mai mult, se confruntă cu problema gestionării timpului pentru a face mişcare, a slăbi sau pentru a se menţine în formă. Orele petrecute la birou îi fac pe mulţi dintre aceştia să nu dispună de timp să frecventeze sălile de sport, nici dimineaţa înainte de program şi nici seara, la sfârşitul acestuia, deoarece nu au siguranţa că-şi termină treaba în timp util pentru a ajunge la sală. Specialiştii din industria fitness sunt conştienţi de programul încărcat al clienţilor şi încearcă să adapteze antrenamentele în funcţie de timpul pe care aceştia îl au la dispoziţie. Aşa a luat naştere un nou mod de a face mişcare în doar 45 de minute, în pauza de prânz.

Flavius Ursachi, transformation coach, a vorbit despre antrenamentul care poate fi efectuat în pauza de la prânz şi care, în mod normal, la sală se realizează pe muzică energizantă, în grup, îmbinând mai multe tipuri de exerciţii, fără aparate şi care au efecte benefice atât asupra siluetei, cât şi a sănătăţii. Bineînţeles, nelipsit este şi programul personalizat, cu sesiuni de coaching, astfel încât să înveţi cum să-ţi setezi targetul şi să nu renunţi atât de uşor la antrenament.

Tot ce trebuie să faci este să-ţi pregăteşti geanta se antrenament pe care să o ai în permanenţă la birou, care să conţină haine comode şi să optezi şi pentru o sală de sport din apropierea locului de muncă.

„Printe cei mai aglomeraţi oameni pe care îi stiu sunt corporatiştii, cei care încep ziua de lucru la 9 dimineaţa şi nu ştiu când mai ajung acasă. Dimineaţa, înainte de muncă, nu este o soluţie, din cauza şedinţelor matinale, a traficului dar şi a oboselii. Finalul de program este relativ aşa că este aproape imposibil de stabilit o rutină săptămânală.

Am ajuns la concluzia că cea mai bună metoda pentru cine are un astfel de program este să introducă un antrenament rapid, la prânz, în pauza de masă. Este nevoie de un pic de planificare, dar este total realizabil şi chiar mai uşor decât ai crede. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să ai geanta de antrenament pregătită cu tine la birou şi să te îmbraci în haine mai comode, care nu necesită mare pregătire. Al doilea lucru important este să alegi o sală în proximitatea locului de muncă”, explică Flavius Ursachi.

Cum să slăbeşti la birou: exerciţii

Următorul pas este alegerea antrenamentului în urma căruia să reuşeşti să arzi un număr mai mare de calorii, dar să te şi încadrezi în timp, astfel încât să te întorci la birou. Intensitatea exerciţiilor ajută organismul să ardă mult mai multe calorii.

”Secretul unui astfel de antrenament este intensitatea. Dacă te antrenezi la intensitate ridicată, creezi un efect metabolic în organism care te ajută să arzi calorii şi după ce termini sesiunea propriu-zisă. Studiile arată că un antrenament HIIT de doar 15 minute are acelaşi efect ca un antrenament de intensitate redusă de 60 de minute. În 30 de minute de antrenament HIIT poţi să arzi pana la 400 calorii. Datorită efectului metabolic, organismul tău va mai arde alte 400 de calorii suplimentare până seara, pentru refacere. Astfel, cu doar 30 de minute de antrenament intens în pauza de masă poti să arzi 800 de calorii”, continuă specialistul.

Cum să slăbeşti la birou: dietă

Bineînţeles, pentru rezultate vizibile este nevoie şi de o alimentaţie corectă. Uită de covrigeii sau pizza pe care obişnuiai să le consumi în pauza pe masă, la birou şi concetrează-te asupra meselor sănătoase, bogate ăn proteine şi carbohidraţi.

”Pentru mulţi pauza de masă înseamnă dulciuri, covrigei, pizza, sau alte alimente bogate caloric şi slabe în nutrienţi. Atunci când faci mişcare, automat devii mult mai conştient la alimentaţie şi faci alegeri mai bune. Dacă alegi să te antrenezi în pauza de masă, sigur vei renunţa şi la “gustările” nesănătoase care vin cu un aport de minim 200 calorii.

După antrenament este bine să ai o masă care sa conţină o porţie de proteine, o portie de carbohidraţi sănătoşi şi legume sau salată. Noi, după antrenamentul de 45 de minute, oferim la pachet porţia ideală de mâncare pentru o nutriţie sănătoasă şi pentru refacerea musculară, informează Flavius Ursachi.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Medicul Beatrice Mahler: ‘Cred că nu doar restricțiile au dus la scăderea importantă a numărului de cazuri, ci și vaccinarea în orașele mari’

Avatar

Publicat

in

De

Medicul Beatrice Mahler, mangerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Bucureşti, afirmă că ”cele două laturi – restricţii şi campanie de vaccinare – îşi pun amprenta şi ne duc cu paşi siguri, mici, dar siguri către ceea ce ne dorim cu toţii”.

”Din punctul meu de vedere, la cum văd că evoluează lucrurile şi la numărul de pacienţi pe care îi avem internaţi în Institutul «Marius Nasta», dar şi după datele statistice, cred că nu doar restricţiile au dus la scăderea importantă a numărului de cazuri, ci şi impactul pe care îl are vaccinarea în oraşele mari, unde, într-adevăr, campania de vaccinare şi modalităţile de vaccinare sunt diverse. Cred că cele două laturi – restricţii şi campanie de vaccinare – îşi pun amprenta şi ne duc cu paşi siguri, mici, dar siguri către ceea ce ne dorim cu toţii”, a declarat Beatrice Mahler.

Medicul consideră doar trebuie în continuare convinsă populaţia să se vaccineze.

”Trebuie doar să continuăm şi să convingem populaţia că trebuie să fie parte a acestei echipe în care noi, cadrele medicale, suntem aici pentru ei, dar îi aşteptăm şi pe ei să vină să se vaccineze pentru că numai aşa putem depăşi momentul ăsta”, a mai afirmat Beatrice Mahler.

Întrebată despre numărul de pacienţi din secţiile ATI, care pare constant, Mahler a afirmat: ”Scăderea numărului de cazuri din terapie intensivă se va produce mult mai lent pentru că, din păcate, perioada de recuperare a unei persoane care ajunge cu formă critică în terapie intensivă este extrem de lungă. De multe ori, durează trei, patru, chiar şase săptămâni ca o persoană să poată fi admisă din terapie intensivă  într-o secţie normală şi, din păcate, nu întotdeauna reuşim acest lucru şi ne pare rău pentru asta”, informează news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Psihiatrul Gabriel Diaconu: ‘Noi doctorii am făcut un lucru ce antivaxeri nu fac, noi venim cu o soluție, nu protestăm’

Avatar

Publicat

in

De

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a declarat că puțini oameni ar fi dat țării noastre o șansă în ceea ce privește succesul vaccinării.

Puțini oameni au dat României o șansă, că are un corp medical divizat, sistem de sănătate cu probleme. Noi doctorii am făcut un lucru ce antivaxeri nu fac, noi venim cu o soluție, nu protestăm.

La fiecare persoană vaccinată am văzut tristețe. Abia acum pot să-și plângă trauma suferită de un an.

Avem un liman de atins, să vaccinăm peste 10 milioane de oameni în cel mai scurt timp. Lupta cu COVID se va duce în acele zone în care oamenii în costum nu ajung prea des. Astăzi am vaccinat orbi, persoane cu probleme psihiatrice. În fața bolii suntem egali”, conform Digi24.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend