Conecteaza-te cu noi

INFO IMOBILIAR

Cum alegem firma de construcţii, dincolo de criteriile financiare?

Publicat

in

Se poate construi o casă cu banii obţinuţi din vânzarea unui apartament? Specialiştii spun că da, au trecut vremurile în care casele erau dedicate exclusiv clienţilor cu bugete generoase. O casă se poate proiecta în funcţie de bugetul disponibil, mai mult, se poate încadra în limitele impuse de programul Prima Casă. Dar dincolo de aspectul financiar, ce alte criterii ar trebui luate în calcul pentru a colabora cu un constructor serios?
Una dintre cele mai însemnate investiţii de-a lungul vieţii se face într-o casă, astfel că cei mai mulţi clienţi acordă o atenţie sporită acestui capitol. Unii aleg să-şi cumpere căminul gata finisat de la un dezvoltator, iar alţii vor să locuiască într-o casă pe care şi-au imaginat-o, astfel că bat la uşa unui arhitect. După achiziţia terenului, conceperea proiectului detaliat al casei și obţinerea autorizaţiei de construire, urmează un alt pas: alegerea companiei de construcţii.

Preţul a coborât simţitor faţă de anii trecuţi. Alte criterii trebuie să primeze în alegerea constructorului

Angajarea unei firme de construcţii care să ridice casa mult visată nu este tocmai o operaţiune simplă. Clientul ar trebui să studieze cu atenţie piaţa şi să ceară oferte de la mai multe companii, pentru a stabili cu cine vrea să colaboreze în continuare. Criteriile de alegere vor fi multiple, nu numai financiare, deoarece faţă de alţi ani, constructorii au reuşit să coboare preţul, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor cu bugete reduse, specifici perioadei dificile actuale. „Preţul mic de execuţie nu este singurul element care garantează o colaborare reuşită, cel puţin în cazul nostru. Optimizarea (încă din faza de proiect) a cantităţilor de materiale folosite, limitarea pierderilor de materiale, de timp şi de personal prin tehnologia aleasă, dar şi negocierea preţului cu furnizorii pentru cantităţi mai mari, toate acestea ne conferă posibilitatea de a fi competitivi”, arată directorul unei cunoscute firme de construcţii din Argeş.

Cum poate păstra beneficiarul controlul asupra lucrărilor?

Cea mai mare temere a clienţilor este că nu pot ţine sub control toate detaliile legate de lucrările de construcţie. Clienţii au impresia constant că sunt furaţi la materiale, dar aceste situaţii neplăcute pot fi evitate cu uşurinţă atunci când se colaborează cu profesionişti. „Atunci când apelează la un arhitect pentru proiectul casei, clientul primeşte la final proiectul cu lista de cantităţi a materialelor de construcţii. Dar clienţii evită de foarte multe ori să lucreze cu un arhitect, din considerente financiare. Ca să nu aibă probleme pe parcursul lucrărilor, clienţii ar trebui să colaboreze cu un specialist pentru proiectul casei, astfel abaterile se vor încadra într-o limită decentă de ±5%”, sfătuieşte reprezentantul unei firme de construcţii.
De asemenea, riscurile sunt minimizate atunci când există un contract de execuţie serios, în care să existe devizul constructorului, cu preţurile materialelor, manopera şi suma totală. Nu puţini sunt cei care încheie contracte cu preţuri estimative, însă dacă este prevăzută o sumă clară în contract, atunci nu vor apărea cheltuieli suplimentare.
„Fără prezenţa unui deviz general întocmit cu atenţie, beneficiarul poate avea surprize dintre cele mai neplăcute. Astfel, se poate trezi în mijlocul lucrărilor că materialele plătite nu sunt suficiente, de cele mai multe ori rezultând o suplimentare de buget neprevăzută”, declară reprezentantul aceleiaşi cunoscute firme de construcţii din Argeş.
O firmă de construcţii ar trebui să fie transparentă atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al organizării – să nu existe costuri ascunse, manopera să fie inclusă în ofertă, timpul de execuţie să respecte un grafic prestabilit, materialele folosite să fie de cea mai bună calitate. Mai mult, o firmă de construcţii trebuie să aibă personal calificat pentru executarea lucrărilor de construcţii dar si personal autorizat pentru urmărirea execuţiei lucrărilor – un Responsabil Tehnic cu Execuţia (RTE) şi un controlor de calitate, ambii autorizaţi de Ministerul Lucrărilor Publice

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

STATISTICĂ RUȘINOASĂ: Eurostat anunță că România e campioana UE în materie de explozie a prețurilor la imobiliare

Publicat

in

De

Piața de imobiliare din România o ia complet razna și e în total dezacord cu veniturile românilor. Preţurile locuinţelor din România au urcat cu 3,3% în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, aceasta fiind a şasea mare creştere înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), conform Agerpres.

Comparativ, preţurile la locuinţe au înregistrat o creştere trimestrială de 1,2% în Uniunea Europeană şi de 0,9% în zona euro.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Portugalia (4,9%), Estonia (4,8%), Slovacia (4%), Luxemburg (3,8%), Polonia (3,6%) şi România (3,3%), singurele scăderi fiind în Malta (minus 4,3%), Ungaria (minus 1,1%), Irlanda (minus 0,8%) şi Belgia (minus 0,1%)

În primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, preţurile locuinţelor au crescut cu 5,5% în Uniunea Europeană şi cu 5% în zona euro. Este cel mai semnificativ avans al preţurilor locuinţelor în zona euro din trimestrul doi din 2007.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Luxemburg (14%), Slovacia (13,1%), Estonia (11,5%), Polonia (11,3%), Portugalia (10,3%), Croaţia şi Letonia (ambele cu 9,1%) şi România (8,1%), iar singura scădere s-a înregistrat în Ungaria (minus 1,2%).

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Azi, Guvernul dă startul exproprierilor la Curtea de Argeş şi Tigveni, pentru Autostrada Pitesti-Sibiu

Publicat

in

De

Guvernul Orban se reunește astăzi pentru o nouă ședință, iar pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre care are legătură cu localitățile Curtea de Argeș și Tigveni aflate pe traseul autostrăzii Piteşti-Sibiu.  Astfel, membrii Guvernului vor adopta proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Sibiu Pitești” Secțiunea 4, aflate pe raza localităţilor Tigveni și Curtea de Argeș din Județul Argeș.

Iată lista proiectelor de hotărâri aflate pe ordinea de zi a ședinței de azi a Guvernului:

            I.               PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ

1.       PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare

        II.            PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea amplasamentului şi a declanşării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighișoara”, subsecțiunea: 2. Apața – Cața, de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Homorod, Ormeniş şi Racoş – judeţul Braşov

2.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Sibiu Pitești” Secțiunea 4, aflate pe raza localităţilor Tigveni și Curtea de Argeș din Județul Argeș

3.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind transmiterea unei părţi din imobilul 2542 aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., şi modificarea anexelor nr. 4 şi nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

4.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii unor părţi din imobilele 974 şi 1108 aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale

5.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Alba, Constanţa şi municipiul Bucureşti

6.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov (UM 0758 Brașov)

7.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar şi a adresei poștale a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov (Unitatea Militară 0596 București)

8.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea Comercială CONVERSMIN S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

9.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea pentru Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Panciu

10.     PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unui teren din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi înscrierea acestuia și a construcției edificate pe teren în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare

11.     PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice

12.     PROIECT DE HOTĂRÂRE privind organizarea și funcționarea Institutului Naţional de Administraţie

13.     PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea licenței de concesiune nr.16.203/2013 a activității miniere de exploatare a apei minerale naturale (necarbogazoase) în perimetrul BARNAR VEST, județul Suceava, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Comercială CARPATHIAN SPRINGS S.A

14.     PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar și modificarea elementelor de descriere tehnică a imobilului aflat în administrarea Băncii Naționale a României 

III.         MEMORANDUMURI

1.       MEMORANDUM cu tema: Deschiderea unui punct de trecere la frontiera dintre România și Ungaria, între localitățile Borș (România) și Nagykereki (Ungaria), în sectorul de interconectare a autostrăzilor A3 și M4 

IV.          NOTE

1.       NOTĂ DE INFORMARE cu tema: solicitarea privind trecerea Centrului de Agrement Bucșoaia (Tabăra Bucșoaia) din domeniul public local al UAT Frasin, județul Suceava, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava 

V.             INFORMĂRI

1.       INFORMARE referitoare la situația privind legile aflate la promulgare la data de 29.06.2020 

VI.          PUNCTE DE VEDERE

1.    PUNCTE DE VEDERE ale Guvernului referitoare la 27 inițiative legislative

Notă: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend