Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cum ajută soluțiile de telematica companiile de transport in perioada Covid și după?

Publicat

in

​​Într-un sondaj realizat la nivel internațional, în plină criză COVID, cu privire la motivele ce i-ar determina pe proprietarii parcurilor de mașini să recurgă la un serviciu de management al flotei, majoritatea persoanelor întrebate au indicat 4 răspunsuri: 35% au spus că ar alege o asemenea soluție pentru reducerea consumului de combustibil; 27% pentru economia de timp generată; 26% pentru creșterea profitabilității; 25% pentru scăderea numărului de kilometri parcurși.

Motivațiile de achiziție sunt în mare parte similare celor de pe piața locală. Dar oare chiar pot serviciile telematice să genereze aceste rezultate? Studiile relevă, printre altele, următorul top 3 beneficii ale folosirii unui serviciu de management al flotei: 25% scădere a consumul de carburant; 20% creștere în rata de folosire a autovehiculului; 10% reducere în numărul de kilometri parcurși. Combinate, aceste avantaje (însoțite de altele pe care nu le mai enumerăm aici) duc la o consistentă creștere de 15% a productivității flotei, atunci când este echipată cu sistemele de monitorizare și management corespunzător.

Din experiența internațională acumulată timp 20 de ani, Viasat Systems a constatat că nevoile consumatorilor sunt la fel de diverse ca și tipurile de afaceri pe care le derulează. De aceea a conceput și dezvoltat pachete distincte de monitorizare ce răspund tuturor dorințelor clienților, în funcție de necesitățile și de specificul pieței locale în care își desfășoară activitatea.

Ca nivel de bază, poți alege ViaBasic: monitorizare prin GPS în timp real (localizare, parcurs, stare vehicul), viteză, km bord. Primești rapoarte automatizate prin email referitoare la activitate zilnică sau lunară. E o soluție potrivită firmelor mici și medii cu flotă de autoturisme (vânzări, servicii etc).

Pentru o măsurare eficientă a consumului, poți alege ViaEffective: aici monitorizarea prin GPS e completată de urmărirea consumului efectiv. Pe lângă rapoartele obișnuite, primești și un raport al consumului pe diverse perioade de timp.

Cu ViaAdvanced trecem la avansați: monitorizare pentru flote de camioane (transport intern și internațional, distributie, constructii, salubritate etc.) cu citire date FMS (consum ars la injectoare, stil conducere șofer, regim funcționare motor). Serviciul poate fi personalizat cu: sonde măsurare nivel combustibil în rezervor (scăderi/creșteri bruște); cititor /descărcare tahograf la distanță; senzori diverse monitorizări (temperatură, ușă, PTO etc). Rapoartele devin mai complexe, putând fi evaluat consumul și parametrii motorului.

Ca membru TAPA, nivelul de top al pachetelor de monitorizare este ViaSecurity: monitorizări distincte pentru cap tractor/ semiremorcă/șofer, fiecare entitate cu propriul echipament de urmărire. Datele monitorizate sunt livrate live către firmele internaționale de securitate și pază agreate, ceea ce face ca soluția să fie potrivită firmelor cu flotă de camioane care transportă marfă cu valoare ridicată (țigări, medicamente, electronice etc.). Sistemul include alarme trimise către dispecerat pentru: acționare uși semiremorcă și sistem de încuiere, buton panică, ieșire din ruta predefinită/direcția de mers etc.

Indiferent de pachetul ales, toate detaliile referitoare la flote și rapoartele dorite pot fi accesate 24/7 prin aplicația ViaTrack disponibilă atât pentru desktop, cât și pentru telefoanele mobile. La care se adaugă suport helpdesk 8 ore/zi pentru îndrumare de specialitate de la profesioniștii Viasat.

Pentru mai multe detalii despre aceste pachete, poți vizita pagina de produse, iar pentru servicii complementare sau informații despre compania dezvoltatoare, află mai mult vizitând Viasat Systems.

Articol susținut de Viasat Systems​

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

De ce este Rusia (și implicit Putin) obsedată de Ucraina? Explicațiile unui celebru diplomat și analist american de acum 25 de ani, dar care sunt valide și în 2022

Publicat

in

De

​​Chiar dacă a apărut în 1997, „Marea tablă de șah”, cea mai importantă carte de geopolitică scrisă de Zbigniew Brzezinski, fostul consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter, oferă încă răspunsuri la întrebări actuale. De pildă, de unde vine obsesia Rusiei față de Ucraina?

Pentru publicul larg, ceea ce se întâmplă acum în apropierea graniței estice a României poate părea greu de înțeles. Cu trupele masate la frontiera ucraineană, președintele Rusiei amenință Occidentul cu represalii militare dacă nu va primi garanții ferme că Ucraina nu fi niciodată membră NATO, iar organizația nord-atlantică se va întoarce la granițele dinainte din 1997 (deci fără România și Bulgaria).

Pentru Ucraina, o țară care și-a trecut în Constituție aderarea la UE și la NATO, amenințările lui Putin nu reprezintă o surpriză. Rusia a ocupat deja Peninsula Crimeea în 2014 și tot de atunci duce un război împotriva statului ucrainean prin intermediul separatiștilor pro-ruși din Donbas.

Pentru restul lumii însă, această obsesie a lui Putin pentru țara vecină (și fostă prietenă) de la vest poate fi de neînțeles. O carte publicată însă în urmă cu 25 de ani de Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american Jimmy Carter și unul dintre cei mai proeminenți analiști de geopolitică oferă câteva răspunsuri interesante la această întrebare.

Cartea se numește „Marea tablă de șah”, a apărut în 1997, practic la câțiva ani de la terminarea războiului rece și prăbușirea URSS, și vorbește despre importanța așa-numitei regiuni „Eurasia”, într-o lume condusă, la momentul respectiv, de o singură putere mondială și anume SUA.

În această analiză făcută de Brzezinski, proaspătul stat independent (Ucraina și-a declarat independența în 1991) primește o importanță semnificativă. Atât pentru Rusia cât și pentru Occident.

Am să extrag mai departe câteva idei din „Marea tablă de șah” care ar putea explica, măcar parțial, evenimentele ce se întâmplă acum.

Fără Ucraina, Rusia nu se mai poate pretinde o putere europeană, ci cel mult una asiatică

După destrămarea URSS, cea mai importantă pierdere pentru Rusia a fost, în opinia lui Brzezinski, exact Ucraina. Iată ce scria atunci fostul diplomat american:

„Apariţia unui stat ucrainean independent nu numai că i-a obligat pe toţi ruşii să regândească natura propriei lor identităţi etnice şi politice, dar a reprezentat o majoră piedică geopolitică pentru statul rus.

Repudierea a mai bine de trei sute de ani de istorie imperială rusă a însemnat pierderea unei economii industriale şi agricole potenţial bogate şi a 52 de milioane de oameni suficient de apropiaţi de ruşi din punct de vedere etnic şi religios pentru a face din Rusia un stat imperial cu adevărat mare şi sigur pe sine”.

Dacă ar fi păstrat orice formă de control asupra Ucrainei, Rusia ar fi putut pretinde că este liderul unui „imperiu euro-asiatic arogant” în care Moscova i-ar fi putut domina pe non-slavii din sudul și sud-estul fostei URSS. Cu alte cuvinte, fără Ucraina, Rusia nu mai poate fi un imperiu eurasiatic, ci unul doar asiatic „pasibil de a fi atras în conflicte —care-l vor slăbi — cu statele central-asiatice”.

„Dacă Moscova își recapătă controlul asupra Ucrainei, (…) Rusia recâştigă automat, mijloacele necesare pentru a deveni un puternic stat imperial, întins în Europa şi în Asia. Pierderea independenţei de către Ucraina ar avea consecinţe imediate pentru Europa Centrală, deoarece ar transforma Polonia în pivotul geopolitic de pe frontiera estică a unei Europe unite”.

Precizarea importantă aici ar fi că, la momentul la care a apărut cartea, China nu era văzută ca o putere asiatică, așa cum este în prezent, deci un competitor pentru Rusia.

Ucraina și problemele de identitate ale rușilor


FOTO: AFP/ Profimedia Images

După prăbușirea URSS, gânditorii ruși au ridicat inevitabil câteva întrebări legitime: Ce este Rusia, unde este Rusia și ce înseamnă să fii rus? „Este Rusia un stat naţional, bazat pe o etnicitate pur rusă, sau este ea prin definiţie ceva mai mult (aşa cum Marea Britanie e mai mult decât Anglia) şi astfel destinată a fi un stat imperial? Care sunt — istoric, strategic şi etnic — frontierele juste ale Rusiei?

Ucraina independentă ar trebui privită ca o aberaţie temporară dacă este evaluată în asemenea termeni etnici, strategici şi istorici? (Mulţi ruşi sunt înclinați să gândească astfel). Ca să fii rus, trebuie să fii etnic rus („Russkii“) sau poţi fi rus politic şi nu etnic (adică să fii „Rossyanin“ — echivalentul lui „British“, dar nu al lui „English“)?”, mai scrie Brzezinski.

Rușii au văzut interesul americanilor în Ucraina drept unul îndreptat împotriva Rusiei

Brzezinski spune că elita rusă post-sovietică pare să se fi aşteptat ca Occidentul să ajute la restabilirea rolului central al Rusiei în spaţiul post-sovietic. În aceste condiții, conducătorii ruşi au fost iritați de dorința Occidentului de a ajuta noile state independente post-sovietice să-şi consolideze existența politică separată.

„Importanţi analişti de la Moscova ai politicii externe americane susțineau (nu complet incorect) că SUA căuta „reorganizarea relaţiilor interstatale în întreaga Eurasie… în care nu exista nici o singură putere conducătoare pe continent, ci multe puteri de mărime medie, relativ stabile şi suficient de puternice… dar inevitabil inferioare SUA în ce priveşte capacităţile lor individuale sau chiar colective“.

În această privinţă, Ucraina era decisivă. Înclinația crescândă a Americii, mai ales prin 1994, de a ajuta Ucraina să-şi menţină noua libertate naţională era văzută la Moscova, de către mulţi, chiar şi de către „occidentalizanţi“ drept o politică îndreptată împotriva interesului vital al Rusiei de a aduce în cele din urmă Ucraina înapoi pe făgaşul comun.

Că Ucraina va fi în cele din urmă „reintegrată“ într-un fel rămâne obiectul credinţei multora dintre membrii elitei politice ruse.

Școala de gândire a „străinătății apropiate” care susținea printre altele și o Uniunea slavă între Rusia, Ucraina și Belarus


Portul Sevastopol, Crimeea

Opoziţia faţă de ideile de „integrare“ venind de la Moscova era deosebit de puternică în Ucraina. Conducătorii acesteia şi-au dat repede seama că o astfel de „integrare“, mai ales în lumina rezervelor Rusiei faţă de legitimitatea independenţei Ucrainei, ar duce în cele din urmă la pierderea suveranităţii naţionale.

Mai mult, tratamentul dur al Rusiei faţă de noul stat ucrainean — refuzul ei de a admite recunoaşterea frontierelor Ucrainei, contestarea dreptului acesteia asupra Crimeii, insistenţa ei de a avea control extrateritorial exclusiv asupra portului Sevastopol — a dat naţionalismului ucrainean, redeşteptat, o tentă evident anti-rusă.

„Autodefinirea statului naţional ucrainean, în etapă decisivă de formare, a fost astfel distrasă de la tradiționala sa orientare anti-poloneză sau anti românească şi s-a concentrat în schimb pe opunerea la orice propunere din partea Rusiei pentru un CSI mai integrat, pentru o Comunitate slavă specială (împreună cu Rusia şi Belarus) sau pentru o Uniune Eurasiatică, descifrând în acestea toate o tactică imperială rusă”.

Hotărârea Ucrainei de a-şi prezerva independența a fost încurajată de sprijin extern

Deşi, la început, Occidentul, mai ales SUA, au întârziat să recunoască importanţa geopolitică a unui stat ucrainean separat, pe la mijlocul anilor ’90 America şi Germania deveniseră puternici sprijinitori ai identităţii separate a Kievului.

În iulie 1996, secretarul apărării al SUA declara: „Nu pot supraestima importanţa Ucrainei ca ţară independentă pentru securitatea şi stabilitatea .întregii Europe“, iar în septembrie, cancelarul german — în ciuda puternicului sprijin acordat președintelui Elțîn — a mers mai departe declarând că „locul ferm al Ucrainei în Europa nu mai poate fi contestat de nimeni… Nimeni nu va mai putea contesta independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei“.

Politicienii americani au ajuns şi ei să descrie relația dintre America și Ucraina ca pe un „parteneriat strategic“.

Ucraina a sabotat lărgirea atribuțiilor CSI (Comunitatea Statelor Independente), așa cum dorea Rusia

După căderea URSS, trei țări- Rusia, Belarus, Ucraina- au fondat Comunitatea Statelor Independente (CSI), la care ulterior au aderat și alte state din fosta URSS. Pe la jumătatea anilor ’90, câteva țări conduse discret de Ucraina au început să obstrucționeze eforturile Rusiei de a transforma CSI într-o organizație mai integrată din punct de vedere politic.

Insistenţa Ucrainei asupra unei integrări care să fie limitată și în mare măsură economică a avut efectul de a goli ideea unei „Uniuni slave“ de orice semnificaţie practică, scrie fostul diplomat american.

„Propagată de unii slavofili, pusă în evidenţă de sprijinul lui Aleksandr Soljeniţin. această idee a devenit, automat, lipsită de sens din punct de vedere geopolitic, în clipa în care a fost respinsă de Ucraina.”

Mai mult chiar, atitudinea Ucrainei care a respins „uniunea slavă” a creat probleme și în Belarus, celălalt mare fondator al CSI care a înțeles că fără Ucraina o așteaptă o încorporare în Rusia și a aprins un resentiment naționalist.

Exemplul pentru celelalte state ex-sovietice și favorizarea Turciei


Recep Erdogan, președintele Turciei. FOTO: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Ucraina a fost un exemplu și pentru celelalte state care s-au desprins de Rusia (cum ar fi Georgia, Armenia, Azerbaidjan).

„Autodeterminarea politică a Ucrainei a uluit Moscova şi a dat un exemplu pe care celelalte republici sovietice, deşi mai timide la început, l-au urmat apoi.

Pierderea de către Rusia a poziţiei sale dominante la Marea Baltică s-a repetat la Marea Neagră nu numai din cauza independenţei Ucrainei, ci şi din cauză că proaspăt independentele state caucaziene — Georgia, Armenia, Azerbaidjan — au întărit şansele Turciei de a-şi restabili influenţa demult pierdută în regiune”.

Jocul economic împotriva intereselor Rusiei

La mijlocul anilor 90, Ucraina a sprijinit eforturile Georgiei de a deveni ruta spre vest a exporturilor petroliere ale azerilor. Ucraina a colaborat, de asemenea, cu Turcia pentru a slăbi influenţa Rusiei în Marea Neagră şi a sprijinit eforturile Turciei de a direcţiona fluxul petrolifer din Asia Centrală spre terminalele turce.

„Statele care merită cel mai puternic sprijin geopolitic din partea Americii sunt Azerbaidjanul, Uzbekistan şi (în afara acestei regiuni) Ucraina, toate trei fiind pivoţi geopolitici. Într-adevăr, rolul Kievului întărește ideea că Ucraina este statul decisiv în ce priveşte evoluţia viitorului Rusiei.”

Ucraina și dorința de aderare la NATO și la UE

La momentul la care e scrisă cartea, 1997, începerea admiterii Ucrainei în structurile occidentale, NATO și UE, era văzută ca plauzibilă a se întâmpla în deceniul 2005-2015, „mai ales dacă .între timp această ţară a făcut progrese semnificative în reformele interne şi a reuşit să fie considerată în mod evident ca o țară central-europeană.”

Rusia nu poate fi de acord cu Ucraina în NATO pentru că va recunoaște că destinul acestei țări nu e legat organic de cel al Rusiei. „Chestiunea cea mai importantă de care trebuie să ţinem seamă este că Rusia nu poate fi în Europa fără ca Ucraina să fie şi ea în Europa, în vreme ce Ucraina poate fi în Europa fără ca Rusia să fie în Europa”, subliniază Brzezinski.

„Opţiunea Ucrainei în favoarea Europei va cataliza decizia Rusiei privind viitoarea etapă din istoria sa: sau să fie şi ea parte din Europa, sau să devină un proscris eurasiatic, nefiind cu adevărat nici în Europa, nici în Asia, şi înglodată în conflictele sale cu „străinătatea apropiată“.

Independența Ucrainei a deposedat, de asemenea, Rusia de poziţia sa dominantă în Marea Neagră, unde Odessa îi servea de poartă vitală pentru comerţul cu Mediterana şi cu lumea de dincolo de ea.

Strategia americană de răspândire a democrației în Eurasia

În strategia americană de după războiul rece, Europa este văzută și ca o trambulină pentru expansiunea progresivă a democrației în adâncul Eurasiei.

O Europă lărgită ar putea exercita o atracție magnetică asupra statelor așezate chiar în estul mai îndepărtat, construind astfel o reţea de legături cu Ucraina, Belarus şi Rusia, atrăgându-le într-o cooperare din ce în ce mai strânsă şi, în acelaşi timp, răspândind principii democratice generale în cele din urmă, o astfel de Europă ar putea deveni unul dintre pilonii esenţiali ai unei structuri eurasiatice mai largi de securitate şi cooperare patronate de America.

Populația Ucrainei și problema natalității din Rusia


Tineri din Kiev, mesaj către ambasadele occidentale, după amexarea Crimeei: „Nu ascultați propaganda rusă”. FOTO: Anatolii Stepanov/ Zuma Press/ Profimedia

Un lucru interesant de care se temeau strategii ruși în anii 90 era legat de scăderea natalității în Europa, raportat la explozia demografică din Asia. Fără populația Ucrainei, o țară sută la sută europeană, Rusia a deveni inevitabil mai mult asiatică și mai puțin europeană pe fiecare an care ar trece, scrie Brzezinski.

După independența Ucrainei, Rusia a pierdut din puterea la Marea Neagră

„Înainte de 1991, Marea Neagră era punctul de plecare pentru proeminenţa în Mediterana a puterii navale ruseşti. Pe la mijlocul anilor ’90, Rusia rămăsese cu o mică fâşie de coastă la Marea Neagră şi cu o dispută nerezolvată cu Ucraina asupra dreptului de a-şi păstra baze în Crimeea pentru rămăşiţele Flotei sovietice din Marea Neagră şi privea, cu evidentă iritare, manevrele comune, navale şi pe uscat, ale NATO şi Ucrainei, ca şi rolul crescând al Turciei în regiunea Mării Negre. Rusia a şi suspectat Turcia de a fi furnizat ajutor efectiv rezistenţei cecene”.

Chiar dacă multe dintre mizele descrise în carte s-au schimbat între timp sau au devenit mai puțin importante, legăturile istorice dintre cele două state, dar mai ales evoluția lor imediat după căderea URSS oferă suficiente explicații pentru ceea ce se întâmplă și astăzi. Putin nu era în ecuație la vremea respectivă, pe de altă parte este lesne de înțeles de ce a preluat obsesia pentru Ucraina pe care elita rusă a avut-o întotdeauna.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

În România sunt înmatriculate aproape 13.000 de mașini full-electrice. Care sunt cele mai populare modele

Publicat

in

De

În România sunt înmatriculate 12.800 de mașini 100% electrice, dintre care peste jumătate au intrat în țară anul trecut când cel mai vândut model electric a fost Dacia Spring. Modelul Spring a depășit 3.000 de unități în 2021, urmat de Volkswagen e-Up (437 unități), Renault Zoe (386), Hyundai Kona (385), Volkswagen ID3 (291), arată datele dintr-un raport al companiei LEKTRI.CO.

Modelele auto full-electrice cu cea mai mare prezență în parcul auto total de 12.883
Dacia Spring 3.066
Renault Zoe 1.854
Volkswagen e-Up! 808
BMW i3 766
Nissan Leaf 680
Volkswagen ID3 644
Hyundai Kona 575
Volkswagen e-Golf 457
Skoda Citigo 398
Tesla Model 3 391

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend