Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cum a reușit Apple să ajungă la 3.000 de miliarde dolari capitalizare

Publicat

in

Apple a devenit prima companie care reușește să ajungă la 3.000 de miliarde de dolari capitalizare de piață, iar asta înseamnă că valorează de 12 ori mai mult decât PIB-ul României sau cu 20% mai mult decât PIB-ul Franței. Este o realizare, mai ales că Apple nu a lansat vreun produs revoluționar în ultimul an, dar a construit un excelent ”mecanism” de a face bani. Sunt mai multe explicații, iar un rol important îl are Tim Cook care, deși nu are carisma lui Steve Jobs, a dovedit că a putut transforma Apple într-o ”mașinărie” extrem de eficientă.

Profitul net al Apple a fost de 95 miliarde dolari anul fiscal trecut, cu peste 60% mai mult decât în 2020 și de aproape trei ori mai mult decât în 2013. Spre comparație, în 2007, anul de lansare al iPhone-ului, profitul net a fost de doar 3,5 miliarde dolari.

Cum a crescut cifra de afaceri a Apple
2004: 8,2 miliarde dolari
2007: 24,6 miliarde dolari
2010: 65,2 miliarde dolari
2013: 170,9 miliarde dolari
2015: 233 miliarde dolari
2017: 229,2 miliarde dolari
2019: 260,1 miliarde dolari
2021: 365,8 miliarde dolari

Un salt uluitor

În ianuarie 2007 se lansa prima generație iPhone, iar compania era evaluată la 73 miliarde dolari, de peste 40 de ori mai puțin decât acum. În ultimul an fiscal complet, Apple a vândut iPhone-uri în valoare totală de 192 miliarde dolari, creștere de 40% față de anul precedent.

Compania spune că a investit 82 miliarde de dolari în cercetare în ultimii cinci ani, iar numărul de angajați a ajuns la 154.000, cu 38.000 mai mare decât acum cinci ani.

Un analist citat de New York Times a caracterizat foarte bine Apple ca fiind ”the greatest cash machine in history”, ”cea mai grozavă mașină de bani” creată vreodată. Apple a reușit asta FĂRĂ a lansa o mulțime de produse noi despre care s-a tot vorbit, cum ar fi un autoturism electric, ochelari de realitate virtuală sau un televizor Apple.

Apple a făcut bani mulți și fiindcă nu a făcut achiziții de companii super-scumpe și nici nu a construit fabrici uriașe în SUA, lucruri care ar fi costat enorm.

Apple este ”șefa” unui club select, fiindcă doar câteva companii au depășit pragul de 1.000 miliarde dolari: Microsoft, Google, Alphabet, Saudi Aramco. Facebook (mai nou Meta) este aproape de 1.000 miliarde.

Apple a ajuns aici și datorită dinamicii pieței bursiere care a dus la creșterea fără precedent a acțiunilor companiilor tech și a celor producătoare de mașini electrice (cum este Rivian care era evaluată la 80 miliarde dolari deși nu începuse producția de serie.

Apple a atins ”borna” de 1.000 de miliarde dolari la 42 de ani de la înființarea sa, adică în august 2018, iar atunci puțini s-ar fi așteptat ca în doi ani compania să ajungă la o capitalizare bursieră de 2.000 de miliarde în doar doi ani. Acum, la 17 luni de la acel prag, Apple a devenit prima companie care a atins pragul de 3.000 de miliarde dolari capitalizare de piață.

3.000 de miliarde de dolari fără a fi lansat în ultimii ani vreun nou produs revoluționar

Ei bine, Apple a reușit să-și tripleze valoarea în nici trei ani, deși nu a lansat vreun produs revoluționar în acest timp. Chiar și fără un produs ”fanion” cu totul nou, șefii Apple au arătat că știu să fructifice produsele revoluționare din era Jobs.

Apple a crescut și într-un context în care toate marile companii de tehnologie au avut de câștigat de pe urma faptului că milioane de oameni au lucrat și mulți încă lucrează de acasă și au mare nevoie de aplicații video și diverse aplicații de business.

Investitorii au mare încredere în marile companii tech în această perioadă economică tulbure, fiindcă aceste companii sunt bogate, flexibile și au un model de business puternic, bazat pe digital. Cei cinci giganți – Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet și Facebook – și-au crescut capitalizarea în total cu câteva mii de miliarde de dolari în acești aproape doi ani de pandemie care au ”devastat” alte domenii economice.

Când Tim Cook a preluat conducerea Apple în 2011, după moartea lui Steve Jobs, mulți au spus că se va vedea faptul că la șefia companiei nu mai este un vizionar care să aducă în piață produse uimitoare. Chiar dacă Tim Cook nu are carisma lui Jobs, el s-a dovedit un excelent organizator al lanțurilor de producție, a extins prezența companiei în China și a adăugat mai multe domenii din care compania să facă bani, astfel că atunci când vânzările de iPhone-uri au început să scadă, vânzările totale ale Apple au continuat să crească.

Tim Cook a dovedit că Apple poate să prospere financiar și fără a aduce pe piață produse cu totul noi și revoluționare. Însă el a reușit să rețină tot mai mulți useri în ecosistemul Apple și să-i facă să cheltuiască tot mai mult, fie diversificând serviciile disponibile, fie la unele Apple mărind tarifele de abonament.

Foarte mulți useri rămân în ecosistemul Apple când își schimbă telefonul sau tableta și deci generează vânzări pentru Apple, fie că este vorba de un iPhone, un iPad, un Mac, accesorii sau abonamente video. În plus, userii sunt nevoiți să-și schimbe telefonul la 2-3 ani fiindcă bateria ține mai puțin sau procesorul nu mai face față celor mai noi jocuri.

Serviciile sunt de bază

Apple s-a axat mult pe servicii în ultimii ani, iar acest lucru s-a văzut, vânzările din servicii totalizând 18 miliarde dolari trimestrul trecut, în timp ce vânzările totale de iPhone-uri au fost de 39 miliarde dolari. Cifra de afaceri a fost de 83 miliarde dolari.

Investitorii au fost impresionați de faptul că a crescut numărul de useri pentru mai multe servicii, spre exemplu Apple Music, iCloud, Apple TV+ și Apple Arcade.

Nu trebuie să uităm nici că Apple face bani buni din accesorii, prețurile lor nefiind mici, iar o parte importantă din venituri sunt generate și de tot mai controversatul comision de 30% perceput dezvoltatorilor de aplicații din App Store.

O altă explicație a succesului Apple ține de faptul că a reușit să răscumpere foarte multe acțiuni, mai exact în valoare totală de 488 miliarde dolari în ultimul deceniu, mai mult decât orice altă companie. Buy-back-ul de acțiuni duce, în general, la creșterea cotației acțiunilor companiei mai ales fiindcă rămân mai puține acțiuni de tranzacționat, iar în cazul Apple arată și forța companiei, fiindcă a răscumpărat în opt ani acțiuni în valoare de 360 miliarde dolari.

Capitalizarea Apple de-a lungul anilor

iunie 2007: 100 miliarde dolari
ianuarie 2009: 73 miliarde dolari
ianuarie 2011: 300 miliarde dolari
septembrie 2012: 636 miliarde dolari
iunie 2013: 379 miliarde dolari
mai 2015: 750 miliarde dolari
mai 2016: 500 miliarde dolari
august 2018: 1.000 miliarde dolari
mai 2019: 800 miliarde dolari
februarie 2020: 1.400 miliarde dolari
martie 2020: 999 miliarde dolari
august 2020: 2.168 miliarde dolari
noiembrie 2020: 1.843 miliarde dolari
august 2021: 2.500 miliarde dolari
octombrie 2021: 2.382 miliarde dolari
ianuarie 2022: 3.000 miliarde dolari

NATIONAL

Chișinăul denunță noile măsuri îndreptate împotriva școlilor în limba română, luate unilateral de regimul separatist de la Tiraspol

Publicat

in

Contrar celor convenite anterior în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, de a crea un mediu predictibil și prielnic desfășurării procesului educațional în cele 8 școli cu predare în limba română din regiune, de-a lungul timpului Tiraspolul sub diferite pretexte, de altfel nefondate, refuză abordarea atât în esență, cât și de principiu, a majorității subiectelor de actualitate din domeniul educațional. Aceștia refuză inclusiv convocarea de aproape doi ani a ședinței grupurilor de lucru pentru educație unde sunt antrenați experți de pe ambele maluri, precizează un comunicat al Guvernului Republicii Moldova, relatează stiripesurse.md

Subiectele reîntoarcerii sediilor instituțiilor de învățământ sau oferirii altora potrivite procesului de studii și necesităților, transmiterii citațiilor ilegale tinerilor din cele 8 școli și care sunt luați la evidență militară pe malul drept, ori solicitărilor către administrațiile instituțiilor de învățământ de a rezenta liste nominale a tinerilor pentru a fi luați la evidență militară ori pentru a fi înrolați în așa zisele structuri de forță, barierelor artificiale în calea liberii circulații pentru profesori/personalul instituțiilor de învățământ menționate și bunurilor pentru acestea, constituie o mică parte din problemele majore întâmpinate.

Având în vedere că autoritățile constituționale de nenumărate ori au comunicat pe toate platformele disponibile despre necesitatea asigurării accesului la educație, fără interferențe politice și acțiuni unilaterale din partea Tiraspolului (inclusiv și din prisma executării deciziilor CEDO pe acest subiect, speța Catan și alții), constatăm că în anul 2024 în mod unilateral exponenții din regiunea transnistreană au revenit la noile măsuri de impunere la plăți diferențiate pentru prestarea serviciile comunale.

Mai exact, mai multor instituții de învățământ din cele menționate supra le-au fost majorate taxele pentru serviciile comunale după cum urmează:

Energie electrică – de la 0,76 lei pentru un kwh la 1,75 lei pentru un kwh (altor instituții până la 2.53 lei);

Energie termică – de la 353,18 lei/ 392,2 lei pentru o Gcal la 937,15 lei/943,24 lei pentru  o Gcal (altor instituții până la 1425,4 lei);

Gaze naturale – de la 0,38 lei pentru 1 m³ la 3,52 lei pentru un 1 m³ (altor instituții până la 6,13 lei);

Apă și canalizare – de la 14,9 lei pentru 1 m³ la 23,04 lei pentru 1 m³.

Măsurile unilaterale ale Tiraspolului față de instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană, aplicate diferențiat față de alte instituții de învățământ din regiune, constituie noi acțiuni abuzive și discriminatorii în dosarul școlilor.

Biroul politici de reintegrare și Ministerul Educației și Cercetării vor interveni cu măsurile de suport necesare, inclusiv pentru a compensa cheltuielile adițional suportate, iar problemele înfruntate de școli vor rămâne pe agenda formatelor de negocieri privind reglementarea transnistreană până la soluționarea definitivă a acestora.

Citeste mai mult

NATIONAL

Turcia a crescut importurile de gaze naturale. În sectorul energetic, concurența puternică a fost asigurată de sursele regenerabile

Publicat

in

Consumul de gaze naturale în Turcia a crescut în ianuarie 2024, determinat de cererea industrială și de sectorul utilităților. Cu toate acestea, în sectorul energetic, concurența puternică a fost asigurată de sursele regenerabile (SRE) – generarea hidraulică și eoliană, scrie neftegaz.ru.

Acest lucru a fost anunțat de Consiliul de Reglementare a Pieței Energetice (EPDK) din țară.

Potrivit EPDK:

Turcia a achiziționat în ianuarie 2024 un total de 6,520 miliarde m3 de gaze naturale (prin conducte și sub formă de GNL), ceea ce reprezintă cu 7,8% mai mult decât în prima lună a anului 2023;

• importurile au crescut pentru a 4-a lună consecutiv, după 1,5 ani de scădere continuă înainte de aceasta.

Achizițiile active și vremea blândă au fost motivul pentru care, în ianuarie 2024, Turcia a consumat doar 141 milioane m3 de gaz din rezervele din depozitele subterane de gaze (UGS), ceea ce este de 3 ori mai puțin decât în 2023.

În ianuarie 2024, un singur cumpărător a importat gaze, societatea de stat BOTAS.

În ianuarie 2024, temperatura aerului din republică a fost peste norma climatică, ceea ce a permis consumatorilor să cheltuiască mai puține resurse pentru încălzire.

Februarie 2024 s-a dovedit a fi, de asemenea, destul de caldă.

Să reamintim că în decembrie 2023, Turcia a achiziționat un total de 6,063 miliarde m3 de gaze naturale (prin conducte și sub formă de GNL), ceea ce reprezintă cu 8% mai mult decât în ultima lună a anului 2022.

Consum de energie electrică și gaz

Potrivit EPDK:

• consumul de energie electrică în ianuarie 2024 a crescut cu 5,6% față de ianuarie 2023:

➢ Producţia hidrocentralelor (HPP) a crescut de 3 ori,

➢ Producția centralelor eoliene (WPP) a crescut cu 50%.

➢ sarcina centralelor termice pe gaz a scăzut cu 47%,

➢ Producția de cărbune a scăzut cu 11%;

• consumul total de gaze din Turcia a crescut cu 2,9%, la 6,260 miliarde m3:

➢ consumul de energie a scăzut cu 41%, la 831 milioane m3,

➢ consumul de gaze în sectorul locuințelor și serviciilor comunale a crescut cu 16%, la 3,266 miliarde m3,

➢ Consumul de gaze în industrie a crescut cu 23%, la 1,26 miliarde m3.

Scăderea prețurilor la gaz a avut un impact pozitiv asupra utilizării acestuia în industria republicii.

În ianuarie 2024, contractele futures pe gaz la hub-ul TTF (Olanda) s-au tranzacționat la o medie de 290 USD/1000 m3, după 395 USD/1000 m3 în decembrie 2023, 479 USD/1000 m3 în noiembrie 2023 și 1258 USD/1000 m3 în noiembrie.

Provizii

Potrivit EPDK:

• Importurile de gaze prin conducte în ianuarie 2024 au crescut cu 38%, la 4,431 miliarde m3 (după 3,217 miliarde m3 în 2023):

➢ Turcia a primit 2,682 miliarde m3 de gaze din conducte de la Gazprom rusesc, ceea ce este cu 30% mai mult decât în 2023,

➢ În țară a sosit și 1 cisternă cu gaz natural lichefiat (GNL) rusesc.

➢ livrările totale de combustibil rusesc – 2,782 miliarde m3 – au fost aproape de un record;

• 1 cisternă supraîncărcat a fost acceptat din Franța (la ale cărui terminale GNL se poate efectua transbordarea, inclusiv GNL rusesc);

• Au fost primite aproximativ 20 de transporturi de GNL din SUA;

• din Algeria – 7;

• Azerbaidjanul a furnizat 878 milioane m3 ( aproape la fel ca în 2023);

• Importurile de gaze iraniene s-au apropiat de maximele tehnice – 871 milioane m3.

• EPDK a remarcat că achizițiile totale de GNL s-au ridicat la 2,089 miliarde m3, ceea ce este cu 26% mai puțin decât în 2023.

În octombrie 2023, Turcia a importat un total de 3,358 miliarde m3 de gaze naturale, ceea ce este cu 4% mai mult decât în octombrie 2022. În iunie 2023,

Turcia a crescut importurile de petrol la 3,1 milioane de tone, ceea ce este cu 25,6% mai mult decât în mai, dar cu 2,6% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2022.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend