Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

CTP: ‘Dacă nu mă duc la vot, atunci virusul dictaturii este prezent. El nu dispare niciodată din nicio societate’

Avatar

Publicat

in

“Ce spun oamenii, cei mai mulți dintre ei, cei care nu vor să vină la vot? Spun: «Toți sunt la fel. Am fost la vot și în alți ani și degeaba. Vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem tot ca proștii. N-are rost să ne ducem la vot, pentru că nu e mai bine. Niciodată nu se întâmplă să fie mai bine după vot». Aici este o neînțelegere fundamentală a rolului votului în societate.

Este o idee pe care eu am văzut-o acum 30 de ani în toată splendoarea ei, reprezentată când au venit 80% dintre românii cu drept de vot la primele alegeri din 1990, convinși fiind că îndată ce bagă acea hârtie în urna de vot, vor ieși tot ceea ce își doreau fiecare dintre ei. Unul își dorea un salariu mai mare, altul banane, altul desene animate, altul avorturi la liber, adică tot ceea ce lipsise în ceaușism urma să iasă din această urnă în schimbul acelei hârtii. Era o viziune aproape magică.

Firește că de-a lungul anilor s-a întâmplat această serie de dezamăgiri, spunând omul acum că «n-am de ce să mă duc la vot». Este greșit să gândești votul în sensul de mai bine, că «mă duc la vot ca să fie mai bine». Mă duc la vot ca să nu fie mai rău, ca să nu fie foarte rău!

Aici intervine vaccinul. Vaccinul te face să te simți mai bine? Nu. Dimpotrivă. Poate să-ți dea niște efecte secundare neplăcute. Fiecare vaccin are niște efecte secundare nu tocmai plăcute. Te vindecă vaccinul dacă suferi de diabet, de hipertensiune, de obezitate, de depresie? Nu. Nu te vindecă de nimic.

În schimb, te apără de ceva foarte rău care ți se poate întâmpla, și anume poți să mori. Dacă faci vaccinul, nu se întâmplă nimic bine. Dacă nu faci vaccinul, atunci poți să mori și poți să și omori pe alții.

Același lucru este și cu votul. Dacă te duci la vot, nu trebuie să te aștepți că ieri întunericul, azi lumina. «De mâine, după ce am votat, vine apa caldă, căldură, medicamente, tot ceea ce nu aveam».
Că o să avem politicieni care o să vină, mai buni, mai frumoși, mai lăptoși, mai devreme acasă. Nu.

Progresul în ființa umană se realizează extrem de greu. Nu la scara vieții unui om.

Aici e o altă sursă a frustrării celor care își pierd încrederea în a vota. Își setează o așteptare la durata vieții lor și sunt de înțeles într-un anume fel. «Am votat acum 30 de ani, acum am cât am, și nu s-au întâmplat, după părerea mea, lucrurile bune pe care așteptam. Cât să mai votez? Că o să trec dincolo». Judecând la dimensiunile unei vieți omenești, da.

Dar omul și societate se schimbă încet. Se schimbă tehnologia în jurul nostru cu o viteză uluitoare. Se schimbă tot felul de relații politice, economice. Dar, ființa umană se schimbă de un milion de ani foarte încet. Asta este problema. De aceea și această frustrare.

Atunci, trebuie să te duci la vot cu această viziune realistă lipsită de iluzii. Mă duc acolo ca la vaccin. Dacă votez, atunci apăr această societate, o vaccinez împotriva dictaturii, asigur supraviețuirea democrației.

Nu mă duc în primul rând ca să votez un partid sau altul. Dacă nu mă duc la vot, atunci virusul dictaturii este prezent. El nu dispare niciodată din nicio societate. E acolo, încuibat. Omenirea a descoperit de vreo 150 de ani acest vaccin, votul împotriva dictaturii.

Dacă mulți dintre cetățeni spun «Nu mă duc domle, n-am pe cine să votez. Toți sunt la fel», este o aberație. Să spui în clipa de față, în evantaiul de partide aflate în ofertă, că toate sunt la fel este o afirmație nerațională”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

El nu este de acord cu cei care spun că nu se duc la vot pentru a-i sancționa pe politicieni.

„E vorba de o prostie. Îi doare fix în pix pe politicieni.

Am văzut ce se întâmplă dacă nu venim la vot. Trei ani de zile am simțit pe pielea noastră ce se poate întâmpla dacă foarte mulți oameni nu vaccinează democratic societatea.

Vedem ce se întâmplă acum în Republica Moldova. Acolo se întâmplă ce se întâmpla cu puțin timp în urmă cu România. În orice moment se poate întâmpla ce s-a mai întâmplat. Semnificația maximă a votului e prezența. Lucrurile rele se întâmplă întotdeauna când prezența la vot e mică.

Când nu vin la vot oamenii care nu sunt neapărat înregimentați în partide și stau acasă, atunci apar malformațiile care pot duce la moartea organismului social-democratic”, a afirmat CTP, conform Digi24.ro.

Citește și:

Veste bună pentru mii de elevi! Cresc bursele pentru anul școlar 2020-2021

EXCLUSIV Reguli diferite în privința înmormântărilor, în România! Deciziile semnate de Raed Arafat sunt diferite chiar și în zonele carantinate

EXCLUSIV Răsturnare de situație! Decorarea asistentei lui Marcel Vela nu a fost ilegală!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Organizația Mondială a Sănătății avertizează Europa: ‘Zone lovite rău o dată pot fi lovite din nou’

Avatar

Publicat

in

De

Directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, a atras atenţia că ratele de transmitere a coronavirusului rămân prea ridicate pe continent, punând presiune pe sistemele medicale, ceea ce face prematură relaxarea măsurilor restrictive.

‘Trebuie să avem răbdare, va lua timp să vaccinăm’, a spus Kluge într-un briefing online. ‘Am învăţat lecţii aspre – deschiderea şi închiderea, apoi redeschiderea rapidă (a societăţilor) este o proastă strategie’ pentru a încerca reducerea contagiunii, a adăugat el.

Kluge a mai spus că ‘ratele de transmitere în Europa sunt încă foarte ridicate, afectând sistemele de sănătate şi punând presiune pe servicii, ceea ce face să fie prea devreme pentru relaxarea’ măsurilor.

‘Scăderea transmiterii necesită un efort susţinut, consecvent. Aveţi în vedere că doar puţin peste 3% dintre locuitorii regiunii au trecut printr-o infecţie confirmată cu COVID-19. Zone lovite rău o dată pot fi lovite din nou’, a atenţionat el.

Potrivit responsabilului OMS, 35 de state europene au început programele de vaccinare, până acum fiind administrate 25 milioane de doze.

‘Aceste vaccinuri şi-au arătat eficacitatea şi siguranţa la care toţi speram. Această întreprindere monumentală va elibera presiunea de pe sistemele noastre de sănătate şi, neîndoielnic, va salva vieţi’, a subliniat el.

Potrivit lui Kluge, menţinerea ratelor ridicate de transmitere şi apariţia unor noi variante ale virusului fac urgentă vaccinarea categoriilor prioritare, însă ritmul de producere şi distribuire a vaccinurilor nu răspunde deocamdată aşteptărilor.

‘Acest paradox, în care comunităţi întrevăd un sfârşit odată cu vaccinul, dar, în acelaşi timp, sunt chemate să respecte măsuri restrictive în faţa unei noi ameninţări, provoacă tensiune, anxietate, oboseală şi confuzie. Acest lucru este absolut de înţeles în condiţiile date’, a mai afirmat responsabilul OMS, informează agerpres.ro.

Citește și:

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme

Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Medicul Virgil Musta: ‘O nouă pandemie ar însemna un număr mare de cazuri și cu un procent mare de decese’

Avatar

Publicat

in

De

„Se pare că sunt cazuri doar în focar și nu a ajuns încă într-o transmitere comunitară. Dacă ajunge în transmitere comunitară, depistarea acestor cazuri este mult mai dificilă, (…) nu stă la îndemâna oricărui laborator să facă această determinare”, a declarat dr. Virgil Musta, adăugând că „trebuie să se facă determinări pentru a se face studii epidemiologice să se vadă nivelul de pătrundere a acestei tulpini în România”.

El avertizează că dacă se ajunge la transmitere comunitară, trebuie luate măsuri imediate.

„Numărul de cazuri încă nu este foarte mare ca să ridice suspiciunea de propagare a acestei noi tulpini în România. Dar cred că trebuie să fim foarte atenți și foarte precauți. La orice semn care ne-ar arăta că tulpina începe să se multiplice și să cuprindă un număr mare de populație trebuie să blocăm transmiterea, pentru că se știe că are o transmitere foarte mare.

Copiii, posibil vector de transmitere

Medicul a mai arătat că astfel de cazuri apar și la copii și există riscul de răspândire a virusului.

„Copiii fac de multe ori forme inaparente și reprezintă un vector de trasmitere important. Trebuie să luăm măsuri aparte ca să protejăm contaminarea copiilor, pentru că ei pot deveni un vector de apariție a infecției comunitare”, a mai precizat Virgil Musta.

El spune că o nouă creștere a numărului de infectări va duce la creșterea numprului de cazuri grave și decese.

„Numărul de cazuri va crește atât de mult încât va fi o nouă presiune pe sistemul de sănătate, care nu știu cât va mai putea rezista. O nouă pandemie ar însemna un număr mare de cazuri, cu un număr mare de cazuri cu forme severe și cu un procent mare de decese”, a mai arătat medicul timișorean, conform digi24.ro.

Citește și:

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme

Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend