Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Criza gunoiului din sectorul 1: Clotilde Armand: Starea de alertă în Sectorul 1 nu a fost declarată pentru că Romprest a ridicat gunoiul, sub ameninţarea instituirii ei

Publicat

in

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că starea de alertă nu a fost declarată pentru că Romprest a ridicat gunoiul sub ameninţarea instituirii ei, iar instituţiile statului nu au putut să constate necesitatea măsurii. Reamintim că prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat joi că nu își dă acordul pentru instituirea stării de alertă în Sectorul 1, așa cum a cerut Clotilde Armand încă de săptămâna trecută, pentru că “amenințarea nu este suficient de gravă” pentru a fi luate măsuri de urgență.

  • “Sub ameninţarea declarării stării de alertă, şantajul Romprest-ului nu a mai funcţionat, el a fost obligat să ridice gunoiul”, a spus Clotilde Armand, conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Potrivit acesteia, specialiştii Primăriei Sectorului 1, ai Prefecturii Municipiului Bucureşti şi ai firmelor care sortează deşeurile au găsit soluţia pentru deblocarea crizei: plata directă de către Primăria Sectorului 1 a facturilor către firmele care sortează gunoiul, fără să mai fie nevoie de acordul Romprest. În termeni juridici, este vorba despre preluare de datorii, şi nu despre cesiune de creanţe.

  • “De la sfârşitul lunii mai şi chiar mai devreme, venim cu propunerea ca Primăria să preia aceste datorii şi să-i plătească direct pe sortatori şi sortatorii, la rândul lor, să plătească groapa de gunoi. Am făcut această propunere de multe ori către operatorul de salubritate, iar Romprest a refuzat sistematic.
  • Echipele de jurişti de la Primărie, de la Prefectură şi de la sortatori au găsit o soluţie ca noi, Primăria, să putem prelua aceste datorii şi să-i plătim direct pe sortatori. Ideea este ca plata să nu mai treacă prin Romprest, care nu îi plăteşte pe sortatori”, afirmă Clotilde Armand.

Ea subliniază că, prin această soluţie, Primăria Sectorului 1 nu va mai depinde de problema datoriilor dintre compania Romprest Service şi sortatori. Deşi în cadrul facturilor emise de compania Romprest pentru colectarea deşeurilor sumele pentru sortare sunt explicite, operatorul de salubrizare nu a achitat mai departe banii către sortatori, adaugă Clotilde Armand.

CITEȘTE ȘI:

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

TRAGEDIE Ciobanul căutat după atacul ursului de la stână a fost găsit mort

Publicat

in

De

Ciobanul din Mureș căutat la limita dintre județele Suceava și Harghita, după ce a fugit de frica ursului care a rănit un alt cioban, a fost găsit mort, anunță Mediafax.

Conform unor surse din Poliție, ciobanul în vârstă de 26 de ani a fost găsit mort sâmbătă dimineață, în pădure.

Un urs a atacat, vineri seară, lângă o stână din județul Harghita, o vacă. Trei ciobani au încercat să alunge ursul.

Unul dintre ei, un bărbat de 45 de ani, a fost rănit grav de urs și a ajuns la spital cu multiple răni.

Un alt cioban, în vârstă de 26 de ani, a reușit să fugă. Acesta era căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani și polițiști.

Toți cei trei bărbați sunt din județul Mureș și lucrau la stâna din Harghita.

Localnicii au primit, vineri seara, un mesaj RO-ALERT, care anunța prezența unui urs în comuna Dorna Candrenilor. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în case.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Spaniolii stau la coadă să se vaccineze, în speranţa că vor lăsa Covid-19 în urma lor

Publicat

in

De

Spaniolii, care au fost printre cei mai afectaţi la debutul pandemiei de coronavirus, sunt în prezent printre cei mai dornici să se vaccineze, potrivit datelor oficiale, citate de Reuters, potrivit news.ro.

Alte state încearcă o serie de măsuri pentru a-şi încuraja populaţia să se vaccineze, de la stimulente financiare la ordine directe şi interdicţii de intrare în baruri şi alte locuri publice fără dovada vaccinării.

Nu este cazul spitalului Isabel Zendal din Madrid, unde angajaţii airmă că tinerii vin din proprie iniţiativă, nerăbdători să revină la o viaţă normală.

”Ce vedem aici este o petrecere în fiecare zi. Ştiu că, cu cât mai repede se vor vaccina cu atât mai repede vom lăsa asta în urmă”, a spus asistentul şef Fernando Prado.

Numai 5% din populaţia Spaniei nu vrea să se vaccineze pentru Covid-19, cu mult sub proporţia de 13% în Franţa sau 19% în Statele Unite, potrivit unui sondaj realizat de Morning Consult şi publicat joi.

Potrivit lucrătorilor din sectorul sănătăţii, între principalele motive se află memoria primului val al pandemiei din Spania, declanşat în martie 2020, cînd au avut loc peste 800 de decese pe zi.

În privinţa populaţiei vaccinate cu prima doză de vaccin, Spania se află pe locul 11 la nivel mondial şi pe locul patru în Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date referitoare la Covid-19 deţinute de Reuters.

Potrivit datelor guvernamentale, toate persoane cu vârste de peste 80 de ani sunt vaccinate şi 84,4% dintre persoane de 60 de ani.

Persoanele cu vârste de cel puţin 16 ani au început să fie vaccinate din 12 iulie, în regiunea Madrid.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend