Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Criminalii cibernetici vând acces la companii prin Dark Web. Cât costă aceste servicii și care sunt riscurile atacurilor

Publicat

in

​Odată cu dezvoltarea criminalității cibernetice pe modelul de afaceri de furnizare de servicii, informațiile necesare pentru a organiza un atac sunt tot mai solicitate infractorilor cibernetici. Experții Kaspersky au analizat aproape 200 de postări de pe dark web, prin care utilizatorii solicită informații pentru accesul inițial la forumurile companiilor.

Dark webFoto: Suntorn Somtong, Dreamstime.com

Costul mediu pentru accesul la sistemele unei companii mari se situează între 2.000 și 4.000 USD, un preț relativ redus în comparație cu daunele potențiale pe care un atac le-ar putea cauza business-urilor vizate. Astfel de servicii sunt de mare interes pentru operatorii de ransomware, ale căror profituri ar putea ajunge până la 40 de milioane de dolari pe an.

Cercetările au relevat o cerere mare pe dark web nu numai pentru datele obținute printr-un atac, ci și pentru datele și serviciile necesare organizării unuia (de exemplu, datele necesare pentru a efectua pașii specifici ai unui atac multifazic). Odată ce un atacator obține acces la infrastructura organizației, acesta poate vinde datele de acces altor criminali cibernetici avansați, cum ar fi operatorii de ransomware.

Astfel de atacuri au ca rezultat pierderi financiare și reputaționale semnificative pentru organizația vizată și pot provoca chiar suspendarea activității și întreruperea proceselor de business. IMM-urile și companiile mari sunt cele mai vizate de aceste atacuri.

Experții companiei au analizat aproape 200 de postări de pe Dark web prin care utilizatorii doresc să cumpere informații pentru accesul inițial la forumurile companiilor, intenționând să definească principalele tipuri de date corporative vândute, precum și ce criterii folosesc infractorii cibernetici pentru a evalua prețul pentru datele unei organizații. Majoritatea postărilor (75%) vindeau acces RDP (Remote Desktop).

Acesta oferă acces de la un desktop sau la o aplicație găzduită de la distanță, apoi permite infractorilor cibernetici să se conecteze, să acceseze și să controleze datele și resursele printr-o gazdă, de la distanță, la fel cum angajații companiei controlează datele de la fața locului.

Prețurile pentru accesul inițial variază foarte mult, de la câteva sute de dolari la sute de mii. Deloc surprinzător, determinantul cheie pentru prețurile ridicate ale ofertelor analizate este reprezentat de veniturile potențialei victime – prețul crește odată cu veniturile. Prețurile pot diferi și în funcție de industria în care activează compania și regiunea de operare.

Accesul la infrastructurile mari de business costă de obicei între 2.000 și 4.000 USD, care sunt prețuri relativ modeste. Dar nu există nicio limită superioară a costului. Datele aparținând unei companii cu un venit de 465 milioane USD sunt vândute cu 50.000 USD.

Una dintre cele mai importante componente ale prețului inițial de acces este suma de bani pe care cumpărătorul o poate câștiga dintr-un atac folosind acel acces. Aceste atacuri cauzează, adesea, companiei vizate pierderi de milioane de dolari. Cei mai prolifici actori din ultimul an au primit 5,2 miliarde de dolari în transferuri în ultimii trei ani.

Pe lângă criptarea datelor corporative, infractorii cibernetici se concentrează și pe furtul acestor date. Mai târziu, aceștia pot posta unele dintre datele furate pe blogurile lor – în primul rând ca dovadă, dar și pentru un șantaj ulterior – amenințând că vor publica și mai multe, dacă compania nu le plătește banii pe care îi cer, într-un interval de timp stabilit.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Începe un război economic între UE și SUA? Ministrul francez de Finanțe: ‘Toate statele europene trebuie să înțeleagă că astăzi, în fața acestor decizii americane, trebuie să învățăm să ne protejăm și să ne apărăm mai bine interesele economice’

Publicat

in

De

Ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire a declarat că Franţa ar putea încerca să negocieze unele scutiri de la obligaţiile şi limitele impuse de legea anti-inflaţie din SUA, dar Europa trebuie să acţioneze pentru a proteja interesele economice ale blocului comunitar.

Le Maire îl va însoţi pe preşedintele francez Emmanuel Macron într-o vizită de stat în Statele Unite, în această săptămână.

Europenii susţin că pachetul masiv de subvenţii pentru protejarea producătorilor americani, din Legea americană de reducere a inflaţiei, ar putea da o lovitură letală industriilor lor, care deja au probleme din cauza preţurilor ridicate ale energiei cauzate de invazia Rusiei în Ucraina.

Franţa poate cere scutiri de la anumite taxe şi limite impuse de administraţia SUA. Dar adevărata întrebare pe care trebuie să ne-o punem este ce fel de globalizare ne aşteaptă?”, a declarat Le Maire pentru televiziunea France 3, conform news.ro.

Acesta a adăugat: ”China favorizează producţia chineză, America favorizează producţia americană, este timpul ca Europa să favorizeze producţia europeană… Toate statele europene trebuie să înţeleagă că astăzi, în faţa acestor decizii americane, trebuie să învăţăm să ne protejăm şi să ne apărăm mai bine interesele economice”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Europa și întrebarea obișnuită în prag de iarnă: vom revedea sau nu zăpezile de altădată? Ce știu acum specialiștii

Publicat

in

De

A.C. Theodor • HotNews.ro

Vremea se răcește pe măsură ce se apropie iarna calendaristică. În Statele Unite și Canada sau în Europa, mulți stau cu ochii după prognoze: când și cât va ninge?

Ninsori in GreciaFoto: Nick Paleologos / AFP / Profimedia

Trebuie să știm de la bun început că vremea pe glob este influențată de… o fetiță și un băiețel: La Niña și El Niño! Împreună cu Neutral, care după cum îl arată numele nu este încă hotărât, ei sunt membrii familiei ENSO: El Niño-Southern Oscillation, și provoacă schimbări majore în temperatura apei, presiunea la suprafață, vânturile și ploile din Pacificul tropical. ENSO influențează puternic sistemul de feedback dintre atmosferă și ocean și acesta influențează la rândul lui vremea de pe glob.

El Niño este faza caldă a lui ENSO, iar La Niña cea rece – și ea este cea care ne dictează vremea în această perioadă când împlinește trei ani, înainte să-i facă loc lui Neutral, care-i va face loc mai repede lui El Nino.

Pentru Europa, sistemul de prognoze cel mai utilizat și apreciat este cel de la ECMWF (European Centre for Medium-Range Weather Forecast), institut de cercetare și serviciu operațional 24/7 al proiectului Copernicus-EU.

Mediile sezoniere arată căderi de zăpadă sub medie peste mai toată Europa, ceea ce indică o persistență a presiunilor ridicate. Nu înseamnă că nu vor cădea zăpezi, ci doar că vor fi mai mici decât cele normale.

Prognoza pentru decembrie anunță anomalii negative extinse. Modelul pare a fi sub influența unui sistem de presiuni ridicate, prognoza fiind rezervată cu privire la scenarii de căderi și depuneri de zăpadă pe scară largă.

Nici ianuarie nu promite mult agricultorilor și practicanților de schi. Prognoza pentru majoritatea continentului indică zăpezi puține la jumătatea iernii. Deficitul cel mai mare pare a afecta Europa nordică și Alpii.

Iar în februarie, prognoza arată că zăpezile potențiale se vor reduce și mai mult. Modelul este practic același cu ceea s-a conturat încă din septembrie.

Există date și pentru martie. Știm că martie poate fi rece și să aducă zăpezi. Dar și atunci, prognoza spune că vom avea un sfârșit al sezonului rece sub cel obișnuit.

Cum niciodată nu trebuie să crezi un singur model de prognoze, ne vom îndrepta și spre UKMO, și el sistem de prognoze pe termen mai lung. Este dezvoltat de United Kingdom Met Office, după cum îl arată și inițialele.

El arată la rândul lui o prognoză de zăpezi mai sceptică pentru majoritatea continentului, cu excepția extremităților nordice. UKMO folosește alți parametri decât ECMWF, dar se corelează la fel cu privire la căderile de zăpadă.

Mai dinamic decât ECMWF, UKMO deschide mai multe posibilități în domeniu. Pentru decembrie și ianuarie indică zăpezi mai multe în nordul și vestul Europei, dar în februarie se aliniază prognozei mai rezervate.

Sursa: Severe Weather Europe

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend