Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Credite cu dobânzi de 3000 la sută!!!

Publicat

in

Banii sunt mai murdari decat toaleta

A revenit creditul cu buletinul! Atenție, mare, doarcece chiar dacă se acordă de pe o zi pe alta, cu un minimum de acte, dobânzile practicate pentru astfel de împrumuturi sunt mai mari decât la cămătari. Un control al unor instituţii de profil au scos la iveală faptul că IFN practică o dobândă anualtă efectivă (DAE) de 3.774 %!!!

“Credit până la salariu”, împrumutul dat de Viva Credit, arată că  pentru 1.000 lei împrumutați pe 35 zile, se plătesc înapoi 1.420 lei, astfel că datornicul va avea de plătit zilnic  câte 12 lei. Rezultă astfel că DAE practicată este de 3.774%.

Un alt IFN, ICredit,  percepe pentru 800 lei împrumutați pe 12 săptămâni, o dobandă de 36%, cu DAE de 1235%. Datornicul va plăti astfel la finalul perioadei 1.089 lei.

O DAE de 482% afișează și Simplu Credit, la  “Creditul până la salariu”. Pentru 500 lei împrumutați pe 35 zile, se plătesc înapoi 593 lei.

O soluţie rezonabilă o poate reprezenta creditul de nevoi personale unde dobânzile sunt de sute, chiar mii de ori mai mici dacât pentru un credit rapid, doar cu buletinul.

De exemplu, pentru un credit de 1.000 lei, luat pe șase luni, la Volksbank și Banca Transilvania, se percepe o  DAE de 10,14%, astfel că suma totală de rambursat va fi de 1.028 lei.

Pentru a scăpa de dobânzi, o soluție pentru un împumut rapid și cu costuri mici o reprezintă  cardul care permite plata în rate fixe, fără dobândă.Dacă sunteți atenți la perioada de rambursare, puteți avea chiar și costuri zero, în cazul cardurilor cu taxă de emitere zero și fără alte comisioane.

Pentru a putea beneficia de “rate fixe cu dobândă zero” trebuie sa va asigurati ca plătiți integral rata agreată inițial. Dacă vă veți limita la “minimul de rambursat”, atunci rambursarea și dobânzile cardului vor fi cele standard, dar mai mari decât cele pentru un credit de nevoi personale.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

TAROM- decizie luată în situație de criză!

Publicat

in

De

TAROM a luat o decizie în sistem de criză, după ce COVID-19 a pus stăpânire pe tot mai multe state. 

Tarom anunță că suspendă zborurile București – Istanbul din 30 martie și până în 30 aprilie. Zborurile pe ruta București – Istanbul vor fi suspendate în intervalul 30 martie – 30 aprilie 2020, urmare a restricțiilor impuse de către autorități, pentru limitarea pandemiei Covid-19.

„Vă rugăm să reprogramați călătoriile pentru date viitoare, puteți face acest lucru fără taxe de modificare, sau puteți solicita rambursarea sumelor plătite, contactând agentul emitent sau orice agenție Tarom”, este anunțul companiei.

Regimul Erdogan a suspendat zborurile către aproape 70 de state, a închis şcolile, cafenelele, barurile şi a interzis rugăciunile colective. Potrivit Agenției Anadolu, preşedintele turc a anunțat că în țară sunt 5.698 de persoane infectate cu noul coronavirus și 92 decedate, transmite Mediafax.

Vezi și  Se vor lua noi măsuri în România! Ce presupune scenariul 4

Schemele de tratament pentru coronavirus. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Atenție! Persoanele care-și plimbă câinele sau care fac sport nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere! Precizări făcute de Marcel Vela

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Florin Cîțu, despre amânarea ratelor: Ce plătim noi astăzi, vom plăti prin taxe în viitor

Publicat

in

De

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu a vorbit, vineri seara, la digi24 despre ordonanţa ce permite românilor să-şi amâne ratele la bancă.

Când a prezentat prima oară ordonanţa de urgenţă privind amânarea cu 9 luni a ratelor la bănci, ministrul Florin Cîţu a precizat că, în ceea ce priveşte dobânda, aceasta se capitalizează la soldul creditului existent, dar se reeşalonează pe toată durata creditului. Excepţie fac împrumuturile ipotecare, pentru care dobânda se plăteşte eşalonat pe o perioadă de 5 ani, iar statul garantează 100% plata dobânzii capitalizate.

“Pe perioada suspendării ratelor, banca nu va mai primi nicio sursă de la cei care finanțau sistemul, pentru că sursa principală de finanțare a unei bănci o reprezintă dobânzile. Dacă această sursă nu mai există, băncile au două variante: ori închid și trimit oamenii în șomaj, ori încearcă să se finanțeze de undeva, cu dobândă, deci va avea surse de finanțare cu dobândă, adică există costuri.

În această amânare a ratelor nu intră comisioane, nu intră dobânda compusă, pentru că există o diferență între dobândă și dobânda compusă. În fiecare lună ar fi fost o dobândă compusă. Aceste lucruri nu intră nicăieri, iar acea dobândă este doar o sumă, pentru că rata lunară înseamnă principal, plus dobândă, plus comisioane. Doar o parte din această rată lunară pe care băncile n-o mai primesc se va recapitaliza. Și nu înseamnă dobânda la dobândă, înseamnă dobândă la un alt capital, care se va plăti pe termen lung

Puteam să punem comisionul, puteam să punem rata la principal și dobânda la principal, dar era suma mai mare. Până la urmă, trebuie să înțelegem că toată lumea trebuie să suporte acest cost. Dacă nu se punea și apăreau aceste pierderi, era corect ca acele pierderi să fie transferate după aceea asupra celor care plătesc rate, pentru că vor fi și români care vor plăti”, a declarat Florin Cîţu la Digi24.

Ministrul Finanţelor Publice a mai explicat că nimic nu este gratuit într-o economie. “Tot ceea ce plătim noi astăzi, vom plăti prin taxe în viitor. Tot ceea ce pierd companiile astăzi va fi taxat în alte costuri”, a declarat Florin Cîţu. El spune că vor exista pierderi pentru toţi cei implicaţi.

“Într-o economie, nu există nimic gratuit. Tot ceea ce plătim noi astăzi, vom plăti prin taxe în viitor. Tot ceea ce pierd companiile astăzi va fi taxat în alte costuri. Nu există nimic gratuit, nu se șterge nimic gratuit. Este un efort colectiv, asta trebuie să înțelegem. Ceea ce facem noi este pentru toți cetățenii, toate firmele, toate tipurile de credite, până la 9 luni. Este un efort uriaș pe care îl facem acum și în care am implicat și Banca Națională și sistemul bancar și vor fi pierderi pentru toți.

Tot ce a început acum, din păcate nu se va termina după starea de urgență, efectele în economie va trebui să le corectăm pe o perioadă lungă de timp, de aceea trebuie să folosim foarte eficient resursele pe care le avem, pentru că s-ar putea să fie nevoie să ajutăm cetățeni și firme românești peste un an de acum încolo”, a declarat Florin Cîţu.

Vezi și:Se vor lua noi măsuri în România! Ce presupune scenariul 4

Schemele de tratament pentru coronavirus. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Atenție! Persoanele care-și plimbă câinele sau care fac sport nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere! Precizări făcute de Marcel Vela

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend