Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

COVID-19 – EMA indică o nouă reacție adversă a vaccinului AstraZeneca

Publicat

in

O comisiei pentru siguranţă a autorităţii europene de reglementare a medicamentelor a recomandat vineri adăugarea unei inflamaţii rare a măduvei spinării, numită mielită transversală, pe lista efectelor adverse ale vaccinului pentru Covid-19 al AstraZeneca, transmite Reuters.

Vaccinul s-a confruntat cu mai multe eşecuri, inclusiv întârzieri de producţie şi investigaţii ale autorităţilor de reglementare, în urma cazurilor rare de efecte adverse grave, cum ar fi cheaguri de sânge cu trombocite scăzute, ceea ce a dus la restricţionarea sau oprirea utilizării în mai multe ţări.

Comisia pentru siguranţă a Agenţiei Europene a Medicamentului (MA) şi-a reiterat, de asemenea, recomandarea privind includerea unui avertisment similar pentru vaccinul într-o singură doză al Johnson & Johnson.

Mielita transversală se caracterizează printr-o inflamaţie a uneia sau a ambelor părţi ale măduvei spinării şi poate provoca slăbiciune la nivelul braţelor sau picioarelor, simptome senzoriale sau probleme cu funcţia vezicii urinare sau a intestinului.

Comisia a concluzionat, după ce a analizat datele, că o relaţie cauzală între aceste două vaccinuri şi mielita transversală este cel puţin o posibilitate rezonabilă.

Cu toate acestea, a adăugat că profilul beneficiu-risc al ambelor vaccinuri rămâne neschimbat.

AstraZeneca nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Agenţia de reglementare nu a furnizat nicio informaţie cu privire la câte astfel de cazuri au fost raportate după vaccinare, dar a spus că mielita transversală a fost adăugată ca o reacţie adversă cu frecvenţă necunoscută la informaţiile despre vaccinuri.

Autoritatea de reglementare a recomandat, de asemenea, actualizarea informaţiilor despre produs pentru vaccinul AstraZeneca cu privire la formarea, în cazuri rare, a unor cheaguri de sânge rare cu un număr scăzut de trombocite după prima doză, pentru a spune că au fost observate mai puţine astfel de reacţii adverse după a doua doză.

Dintre 1.809 de cazuri ale unei afecţiuni numită tromboză cu sindrom de trombocitopenie raportate la nivel mondial, 1.643 au fost raportate după prima doză şi 166 după a doua.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Blinken își întărește amenințările față de Rusia: “Dacă o singură forță suplimentară” intră în Ucraina, SUA vor reacționa puternic

Publicat

in

De

Secretarul american de stat Antony Blinken și-a amplificat avertismentul împotriva unei invazii ruse a Ucrainei, spunând că dacă „o singură forță rusă suplimentară” intră în Ucraina „într-un mod agresiv”, va avea ca rezultat un răspuns puternic din partea SUA și a aliaților săi, relatează CNN.

„Dacă o singură forță rusă suplimentară intră în Ucraina într-un mod agresiv, așa cum am spus, asta ar declanșa un răspuns rapid, puternic și unit din partea noastră și a Europei”, a declarat duminică Blinken la CNN.

Comentariile secretarului vin să întărească poziția SUA cu privire la orice acțiune militară agresivă suplimentară a Rusiei, după ce țara a adunat zeci de mii de soldați la granița cu Ucraina.

CNN mai scrie că, deși oficialii americani au emis avertismente față de Rusia în ultimele zile, președintele Joe Biden a dat un mesaj confunz săptămâna trecutî spunând la o conferință de presă că o „incursiune minoră” ar putea să nu declanșeze același răspuns din partea NATO ca în fața unei invazii.

Președintele a clarificat ulterior că orice trupă rusă care trece granița Ucrainei ar constitui o invazie, iar Blinken, în urma unei întâlniri cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a avertizat, de asemenea, că orice invazie rusă a Ucrainei va fi „întâmpinată cu un răspuns sever și unitar.”

Blinken a apărat duminică și refuzul administrației de a impune sancțiuni împotriva Rusiei în mod preventiv, în ciuda faptului că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut SUA și aliaților săi să penalizeze Moscova pentru acumularea masivă de trupe de-a lungul granițelor Ucrainei.

„Când vine vorba de sancțiuni, scopul acestor sancțiuni este de a descuraja agresiunea rusă”, a spus el. „Deci, dacă sunt declanșate acum, pierzi efectul de descurajare. Toate lucrurile pe care le facem, inclusiv construirea într-un mod unit cu Europa, consecințe masive pentru Rusia, sunt concepute pentru a lua în considerare calculele președintelui (Vladimir) Putin și să-l descurajăm și să ia măsuri agresive, chiar dacă urmărim diplomația în același timp”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Liga 1: Gaz Metan Mediaș, victorie surprinzătoare în deplasare (1-0 vs UTA Arad)

Publicat

in

De

Gaz Metan Mediaş a obținut o victorie surprinzătoare, duminică, pe terenul echipei UTA Arad, scor 1-0. Meciul a avut loc în etapa a XXII-a a Ligii 1.

Golul a fost marcat de Morar, în minutul 65. Vezi aici reușita.

În urma acestui succes, Gaz Metan Mediaș a adunat 23 de puncte și se află pe locul 13. De cealaltă parte, UTA Arad rămâne pe locul 9, cu 27 de puncte.

Au evoluat echipele:

UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic (Baravykas ’46), Benga, Dima, Şliakov – Ubbink, Batha – Dangubic (Dumitru ’66), Miculescu, Roger – Laukzemis (Ongaro ’74). Antrenor: Laszlo Balint

Gaz Metan Mediaş: Vâlceanu – De Moura, Yuri, Horj, Dobrescu – Grădinaru, I. Filip, Lixandru (Gaspar ’86), Trif – Irobiso, Morar (Kanda ’74). Antrenor: Ilie Poenaru.

S-au jucat până acum:

FC Argeș vs Dinamo București 2-1

Chindia Târgoviște vs FC Voluntari 0-0

CSU Craiova vs Rapid București 1-0

CS Mioveni vs Academica Clinceni 3-1

UTA Arad vs Gaz Metan Mediaş 0-1.

Mai au loc în această etapă:

  • Duminică, 23 ianuarie

20.00 FCSB vs CFR Cluj / LiveScore pe HotNews.ro.

  • Luni, 24 ianuarie

17.30 FC Botoşani vs Sepsi Sfântu Gheorghe

20.00 Farul Constanţa vs U Craiova 1948.

Partidele vor fi transmise în direct de LookSport, DigiSport şi Telekom Sport.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend