Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

CORUPȚI până în măduva oaselor, deși au mii de euro salarii: Mai mulți medici și o asistentă din Iași și Neam au fost reținuți pentru vaccinare la chiuvetă

Publicat

in

Medicii au printre cele mai mari salarii din România, dar corupția care îi definește pe mulți dintre ei îi determină să renunțe la actul medical pentru bani. Este și cazul unor cadre medicale cu salarii de mii de euro pe lună. Trei medici, o asistentă medicală şi un intermediar au fost reţinuţi în urma percheziţiilor făcute, în judeţele Neamţ şi Iaşi, în dosarul de fals şi corupţie legat de obţinerea de certificate de vaccinare.

Potrivit unor surse judiciare, în dosarul deschis în judeţul Neamţ au fost reţinuţi trei medici, o asistentă şi un intermediar.

Miercuri, poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie au făcut 25 de percheziţii în judeţele Neamţ şi Iaşi, într-un dosar în care mai mulţi medici de familie şi asistenţi sunt suspectaţi că au luat mită pentru eliberarea de certificate de vaccinare. Zeci de persoane din judeţul Neamţ au obţinut documentul fără să se vaccineze, unele dintre ele chiar fără să se fi prezentat la cabinet. Persoanele dădeau între 100 şi 250 de euro.

Potrivit DGA, percheziţii au avut loc la domiciliile unor persoane din judeţele Neamţ şi Iaşi, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.

De asemenea, au fost puse în executare 5 mandate de aducere şi 7 ordonanţe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice.

”Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent, de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare”, a arătat DGA.

Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a sesizării formulate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ de către D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ.

Surse judiciare precizau că este vorba, între altele, despre cabinete medicale ale unor medici de familie din comunele Taşca şi Ţibucani, din judeţul Neamţ, şi din comuna Ciohoreni din judeţul Iaşi.

De asemenea, este vizată activitatea a două centre de vaccinare drive-thru din Piatra Neamţ care în prezent nu mai funcţionează.

Oamenii legii suspectează că zeci de persoane din judeţul Neamţ au beneficiat de certificate de vaccinare, fără a se imuniza, iar în unele cazuri fără a trece pe la cabinetele medicale. Pentru obţinerea documentelor se plătea între 100 şi 250 de euro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Romanul ‘Zogru’ de Doina Ruşti, a apărut în franceză

Publicat

in

De

Traducerea în limba franceză a romanului „Zogru”, de Doina Ruşti, apărută la Les editions du Typhon (Marsilia), prilejuieşte câteva evenimente în Franţa.

Primul dintre acestea este organizat de Ambasada României din Paris, unde va avea loc o discuţie asupra cărţii, cu specialişti ai domeniului literar şi cu publicul francofon. Alături de Doina Ruşti se vor afla Florica Courriol, traducătoarea romanului, Michel Arouimi, scriitor şi critic literar, şi Efstratia Oktapoda, profesoară de literatură comparată la Sorbonne-Universite, Paris IV, Franţa. Jurnalista şi scriitoarea Aurelie Julia va modera întâlnirea. Discuţia se va axa în principal pe sursele mitologice ale romanului, pe credinţele şi legendele româneşti.

Evenimentul se va derula în data de 13 octombrie, la ora 19:00, în Sala Bizantină a Hotelului Behague, rezidenţă a Ambasadei României în Franţa. Cei care doresc să participe la eveniment se pot înregistra până pe 12 octombrie, accesând următorul link: https://doinarusti.eventbrite.fr, informează News.ro.

În zilele de 15 şi 16 octombrie, Doina Ruşti este invitata Festivalului „Desir de Lire”, de la Manosque, unde, alături de editorii săi şi de Florica Courriol, traducătoarea romanului, va lua parte la mai multe evenimente.

Tipărit pentru prima oară în 2006, la Polirom, romanul s-a bucurat de succes, fiind tradus în spaniolă, italiană, maghiară şi bulgară şi recompensat cu mai multe premii, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din România/Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti pentru cea mai bună carte de proză a anului 2006. O nouă ediţie a romanului a apărut anul acesta la Editura Litera, în colecţia de literatură clasică (cpt).

„Plin de umor în unele secvenţe, în altele tragic şi feroce, uneori fantastic şi luminos, ca o pictură de Chagall, ceea ce predomină în această poveste minunată este figura teribilei singurătăţi în care se află spiritul uman lipsit de iubire”, apreciază Pedro Gandolfo, El Mercurio, Santiago de Chille.

„Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiriduşii, cu kobolzii, dacă vreţi îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreţi îl înrudim cu romanul fantastic, cu ceea ce înseamnă demonul în romanul rus”, spune Dan C. Mihăilescu.

Doina Ruşti a scris romane cu miză socială puternică, apreciate de critica literară, traduse şi premiate, cele mai cunoscute fiind „Fantoma din moară” (2008), „Lizoanca” (2009), „Zogru” (2006), dar şi trilogia fanariotă, compusă din „Homeric” (2019), „Mâţa Vinerii” (2017) şi „Manuscrisul fanariot” (2015). Cel mai recent roman al său este „Paturi oculte” (2020), urmat de un volum de povestiri: „Ciudăţenii amoroase din Bucureştiul fanariot” (2022).

Traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze şi de recenzii laudative în numeroase publicaţii internaţionale. Printre cele mai recente traduceri se numără ediţia a doua a romanului „L’omino rosso” (Roma, 2021), „The Book of Perilous Dishes” (Londra, 2022), „Zogru” (Marsilia, 2022). Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 şi Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.

Doina Ruşti coordonează colecţia „Biblioteca de Proză Contemporană” a Editurii Litera, este scenaristă şi ţine cursuri de scriere creativă la Universitatea din Bucureşti.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Un proiect SF care ar putea deveni realitate. O țară vrea să cultive plante pe Lună până în 2025

Publicat

in

De

Oamenii de ştiinţă australieni vor să încerce să cultive plante pe Lună până în 2025, ca parte a unei noi misiuni dezvăluite vineri, cu scopul de a dezvolta o colonie, relatează AFP, conform news.ro.

”Acest proiect este un prim pas către cultivarea plantelor pentru producerea de hrană, medicamente şi oxigen, toate acestea fiind cruciale pentru stabilirea vieţii umane pe Lună”, au spus cercetătorii australieni implicaţi în proiect într-un comunicat.

Brett Williams, un biolog care se ocupă cu plantele la Universitatea de Tehnologie din Queensland, a declarat că seminţele vor fi transportate de nava spaţială Beresheet 2 – o misiune spaţială privată israeliană. După aterizare şi odată ajunse în pământ, seminţele vor fi udate într-o cameră etanşă, iar oamenii de ştiinţă vor urmări orice semne de germinare.

Tipurile de plante vor fi alese în funcţie de capacitatea lor de a rezista la condiţii meteorologice extreme, dar şi în funcţie de viteza germinării lor.

Pe lângă crearea începuturilor vieţii umane pe Lună, această misiune ar putea servi şi ca laborator pentru găsirea de soluţii la problemele de securitate alimentară cauzate de încălzirea globală, a afirmat Caitlin Byrt, profesor la Universitatea Naţională din Australia.

”Dacă putem crea un sistem de creştere a plantelor pe Lună, atunci putem crea un sistem de creştere a alimentelor în unele dintre cele mai dure medii de pe Pământ”, a menţionat ea într-o declaraţie.

Acest proiect este condus de organizaţia Lunaria One, care include oameni de ştiinţă australieni şi israelieni.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend