Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Corpul unui comandant de navă român – imposibil de repatriat din China. Sindicatul apelează la președinte

Publicat

in

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) face apel la preşedintele României pentru a interveni în găsirea unei soluţii astfel încât trupul unui comandant de navă român decedat la bordul vaporului în aprilie să poată fi repatriat din China, până în prezent toate demersurile făcute în acest sens fiind zadarnice.

“Comandantul Sandu Dan a decedat pe nava Vantage Wave sub pavilion Liberia pe data de 19 Aprilie 2021, la 4 zile după ce nava a părăsit un port de încărcare din India. S-a simţit rău şi cel mai probabil a suferit un infarct miocardic fatal pe un fond de îmbolnăvire încă necunoscut. Armatorii navei au încercat fără succes să trimită corpul neînsufleţit către ţară, deşi a tranzitat pentru acest lucru Singapore, Taiwan, S.Korea, Malaysia, Vietnam, chiar şi Japonia. Nava a ajuns pe 7 mai 2021 la destinaţie în China, dar autorităţile încă nu au lăsat nava să intre la operare nici până astăzi”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis sâmbătă de SLN.

Conform sursei citate, situaţia nu a putut fi rezolvată până la ora actuală, informează Agerpres.

“S-au făcut până acum toate demersurile posibile, Ambasada noastră la Beijing, ITF România, compania şi agenţii navei din China, clubul de asigurare, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Chinei la Bucureşti, avocaţi şi consilieri ministeriali, politicieni. Până acum lucrurile nu au putut fi rezolvate şi ce e şi mai rău, echipajul a început să raţionalizeze alimentele şi apa pentru că autorităţile chineze refuză orice interacţiune cu această navă. Trupul neînsufleţit al comandantului Sandu Dan se află în camera frigorifică a navei din 19 aprilie în pofida faptului că toate autorităţile, organismele, organizaţiile internaţionale şi naţionale au fost alertate până în acest moment. China se pare că este într-o frică pandemică pentru ca noua tulpină indiană Covid-19 să nu se răspândescă în acestă ţară”, a informat SLN.

Sindicatul Liber al Navigatorilor face un apel la preşedintele României pentru “a interveni pe căile oferite de această demnitate şi a găsi o modalitate de a debloca acest caz deosebit”.

“Navigatorii sunt lucrători esenţiali în transportul internaţional, prin activitatea lor economia mondială este stabilă în acest context pandemic extraordinar şi merită respectul cuvenit pentru ca măcar rămăşitele pământeşti ale celor care iată, sunt răpuşi fiindcă îşi desfăşoară activitatea prin ţări şi locuri periculoase (vezi India) să poată fi returnate familiilor în orice condiţii”, se mai arată în comunicat

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Incendiu puternic în cartierul Latin din București: ard 2.000 mp de vegetație

Publicat

in

De

Un incendiu puternic are loc în cartierul Latin din Capitală. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență, informează Digi24.

Este vorba despre o suprafață de aproximativ 2.000 mp. Viața oamenilor nu este pusă în pericol.

Incendiul este cu atât mai periculos cu cât în București se înregistrează luni temperaturi care pot ajunge la 40 de grade celsius.

Foto: arhivă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Proiectele propuse de bucureșteni primesc o finanțare de 2 milioane de lei

Publicat

in

De

Bugetul pentru 2021 în cadrul procesului de bugetare participativă este de 2 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General a Municipiului Bucureşti (CGMB) de luni, informează Agerpres.

Hotărârea ce a trecut cu 31 de voturi “pentru”, 19 abţineri şi două voturi “împotrivă” aprobă Regulamentul privind bugetarea participativă la nivelul Municipiului Bucureşti, care are ca scop stabilirea cadrului general şi a procedurii pentru selecţionarea proiectelor identificate de cetăţenii Capitalei drept necesare pentru dezvoltarea oraşului.

Începând cu 2022, valoarea bugetului destinat bugetarii participative va fi de 4 milioane de lei. Cuantumul propus poate suferi modificări în funcţie de decizia CGMB la aprobarea bugetului sau la rectificarea bugetară. Fiecare propunere de proiect ar trebui să aibă un cost total de cel mult 500.000 de lei inclusiv TVA.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii, pentru obiective care sunt în administrarea Municipiului Bucureşti: Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; Amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă; Amenajare spaţii publice; Digitalizare; Punere în siguranţă, reabilitare sau restaurare a unor monumente istorice sau a unor componente a unor ansambluri monument istoric aflate în domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti; Protecţia mediului/animalelor; Sport.

În cazul în care propunerea de proiect poate fi încadrată în mai multe domenii, iniţiatorul trebuie să opteze pentru acela pe care îl consideră cel mai potrivit/relevant.

Pot participa la procesul de bugetare participativă cetăţenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Bucureşti şi au vârsta de minim 18 ani. Sunt încurajate proiectele propuse de grupuri de cetăţeni, rezultate în urma unui proces de consultare cu cei din zona în care urmează să fie implementată iniţiativa respectivă. De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte organizaţiile neguvernamentale care au sediul social/filiala în Bucureşti sau care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme ale Bucureştiului, chiar dacă nu au sediul/filiala în Capitală.

Proiectele vor fi introduse în lista generală de propuneri şi vor fi filtrate, analizate şi fuzionate (în cazul în care sunt complementare) de către Comisia de evaluare, care va elabora lista cu proiectele eligibile. Din comisie vor face parte reprezentanţi ai aparatului de specialitate al primarului general/instituţiilor subordonate CGMB, ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ai societăţii civile, cu expertiză de cel puţin trei ani în desfăşurarea programelor de implicare civică, propuşi de primarul general. Toate proiectele declarate eligibile vor fi supuse votului cetăţenilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend