Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Coronavirusul a lovit puternic buzunarele finanțatorilor din fotbal: Sume exorbitante pierdute din cauza meciurilor fără spectatori

Publicat

in

Meciurile disputate cu porţile închise în cele cinci mari campionate europene de fotbal în ultimele două sezoane, din cauza pandemiei de Covid-19, au privat cluburile de încasări de 2,5 miliarde euro în “ziua de meci”, a anunţat, marţi, cabinetul internaţional de consultanţă şi audit KPMG, citat de AFP.

Începând cu primăvara anului 2020, competiţiile au fost suspendate un timp şi cele care s-au reluat au încheiat sezonul cu stadioane goale, reducând cu 27 la sută numărul meciurilor cu public în sezonul 2019/2020 în Anglia, Germania, Spania, Italia şi Franţa, explică studiul.

Acest lucru a condus la “o scădere semnificativă, de la aproximativ 500 de milioane de euro, reprezentând încasări în ziua de meci din bilete, sponsorizare, comerţ şi restaurant, până la 1,9 miliarde euro”, conform KPMG.

Impactul a fost cel mai puternic în Bundesliga, campionatul cu cea mai mare medie de spectatori la nivel mondial (42.000), cu 157 de milioane de euro pierderi pentru cele 18 cluburi, în timp ce Ligue 1, cu o frecvenţă medie de 23.000 spectatori de meci, a pierdut de trei ori mai puţin (48 milioane euro).

La nivel de cluburi, în termeni absoluţi, FC Barcelona şi Real Madrid sunt cele mai afectate, cu 39 şi 35 de milioane de euro pierderi. În consecinţă, încasările lor s-au stabilit între 136 milioane euro şi 120 milioane euro.

Întrucât sezonul 2020/2021 s-a desfăşurat total cu porţile închise în cinci ţări, KPMG se aşteaptă la o pierdere cumulată de “peste 2 miliarde de euro” în acest exerciţiu.

Cabinetul de audit consideră că sezonul care va începe nu va aduce decât o recuperare parţială a acestor pierderi.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Varianta omicron, descoperită în Olanda într-un test făcut cu cinci zile înainte ca Africa de Sud să raporteze noua tulpină a coronavirusului

Publicat

in

De

​​Autorităţile sanitare olandeze au anunţat marţi că au descoperit varianta omicron într-un test prelevat la 19 noiembrie, cu o săptămână mai devreme decât estima până acum, şi că sunt în curs controale pentru a stabili în ce măsură s-a răspândit. Institutul olandez al Sănătăţii şi Mediului (RIVM) a anunţat că nu este posibil, încă, să se spună dacă ”persoanele vizate s-au dus în Africa australă”, relatează AFP.

”Institutul olandez al Sănătăţii şi Mediului (RIVM) a detectat varianta omicron în două eşantioane ale unor teste prelevate în Olanda (…) la 19 şi 23 noiembrie 2022”, a anunţat într-un comunicat institutul.

Cele două eşantioane au fost prelevate înainte ca Africa de Sud să raporteze Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) faptul că a descoperit această nouă variantă a coronavirusului – la 24 noiembrie -, care a provocat o atmosferă de panică şi a condus la impunerea multor interdicţii unor călători din Africa australă.

Şi alte cazuri de îmbolnăvire cu varianta omicron au fost descoperite în Europa, în eşantioane prelevate înainte de anunţul Africii de Sud.

Belgia a fost prima ţară europeană care a identificat varanta omicron, la un pacient care ”a venit din străinătate, testat pozotiv (covid-19) la 22 noiembrie”, anunţa la 26 noiembrie ministrul belgian al Sănătăţii.

Este imposibil, pentru moment, să se ştie ”dacă persoanele vizate (în cazuri precedente) s-au dus în Africa australă”, precizează RIVM.

Institutul olandez anunţă că persoanele testate au fost informate şi că serviciile de sănătate municipale au început să ancheteze contactele acestora.

”În perioada următoare, diverse studii urmează să fie efectuate cu privire la răspândirea variantei omicron în Olanda”, anunţă Institutul.

RIVM precizează că urmează, de asemenea, să reexamineze mai multe eşantioane ale unor teste precedente.

Olanda, care înregistrează 16 cazuri confirmate, este, în acest stadiu, ţara cu cele mai multe contaminări cu varianta omicron în Europa. (sursa: news.ro)

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Un elicopter s-a prăbușit într-un zbor de antrenament: Sunt cel puțin 14 morți și 2 răniți, în Azerbaidjan

Publicat

in

De

Cel puţin 14 persoane au murit după prăbuşirea unui elicopter militar care efectua un zbor de antrenament, în Azerbaidjan, anunţă autorităţile de la Baku, citate de agenţia oficială Azertag şi de site-ul Azernews.az.

Elicopterul militar s-a prăbuşit marţi dimineaţă în apropierea Poligonului Garaheybat, în provincia azeră Khizi, scrie mediafax.ro.

Conform bilanţului preliminar al accidentului aviatic, 14 ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră din Azerbaidjan au murit, iar doi au fost răniţi în accident.

Autorităţile azere anchetează circumstanţele producerii accidentului.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend