Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cornel Sigmirean: Această sărbătoare reprezintă triumful vieţii asupra suferinţei şi umilinţei

Publicat

in

Directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Şincai” al Academiei Române, profesor universitar doctor Cornel Sigmirean, a declarat, duminică, în cadrul ceremonialului militar de la Târgu Mureş, prilejuit de tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai, că această sărbătoare reprezintă triumful vieţii asupra suferinţei şi umilinţei, este ziua bucuriei şi a unităţii popoarelor Europei.

“Ziua de 9 mai reprezintă o zi specială, ziua celebrării a trei evenimente importante, Ziua Independenţei României, Ziua Victoriei şi Ziua Europei, momente ale trecutului, ale triumfului vieţii asupra suferinţei şi umilinţei, ziua bucuriei şi a unităţii popoarelor Europei, o zi cu multiple mesaje pentru noi. Trecutul nu poate fi descris de sine stătător, el capătă sens prin numeroasele noastre preocupări din prezent, deseori atât de diferite, mai ales atunci când ne raportăm la Ziua Europei. Cronologic, primul eveniment marcat este Ziua Independenţei, 9 mai 1877, zi care a consacrat desprinderea tânărului stat român din statutul de ‘provincie privilegiată’ a Imperiului Otoman, după cum era numită România în Constituţia Turciei din 1876. Un statut declarat de guvernul liberal condus de Ion Brătianu în ziua de 9 mai şi recunoscut apoi în plan internaţional la Congresul de la Berlin, din lunile iunie-iulie 1878. Independenţa a fost recunoscută după victoria armatelor aliate româno-ruse asupra otomanilor, în bătălia de la Plevna, comanda supremă aparţinând principelui Carol”, a arătat prof. dr. Cornel Sigmirean.

El a spus că astfel România a devenit o ţară independentă, accelerând procesul de modernizare, de integrare în sistemul politic şi economic al Europei, pregătind desăvârşirea statului unitar.

De asemenea, a arătat Sigmirean, 9 mai este Ziua Victoriei asupra totalitarismului nazist, după cea mai mare criză a umanităţii, generată de al Doilea Război Mondial, un război la care România a participat şi în Est, pentru recuperarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, iar după 23 august 1944 pe frontul antifascist, pentru eliberarea Ardealului de Nord.

“La 9 mai 1945, când războiul s-a încheiat, România înregistra pierderi uriaşe, 794.000 de oameni morţi, răniţi, bolnavi, dispăruţi. La victoria Aliaţilor asupra Germaniei hitleriste România a participat cu 540.000 de soldaţi şi ofiţeri, contribuind, potrivit experţilor, la scurtarea războiului cu aproape şase luni, situând România între primele patru naţiunii ale lumii în planul contribuţiei la Victoria finală, care a pus capăt la o suferinţă colectivă fără egal în toată istoria”, a subliniat istoricul.

Directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Şincai” al Academiei Române a arătat că, în anul 1985, Consiliul European întrunit la Milano a hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei, Ziua Unirii Europei, marcând celebra Declaraţie din 1950 a ministrului de externe al Franţei, Robert Schuman, în care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, ca soluţie pentru eliminarea rivalităţilor istorice dintre cele două ţări.

“Aşa a început construcţia europeană, a UE de astăzi, din care România face parte începând cu 1 ianuarie 2007, moment ce înseamnă pentru noi debutul unei noi etape istorice, de dezvoltare echilibrată şi durabilă. Azi, când lumea se confruntă cu o criză generată de pandemie, sunt voci, puţine, care pun sub semnul întrebării cel mai ambiţios proiect politic al continentului nostru. Dar cred că viitorul va aparţine Europei, nimeni nu poate risca pacea eternă de care vorbea marele filosof Imanuel Kant, când se referea la o viitoare federaţie europeană de state libere, la marea familie a popoarelor continentului care a creat civilizaţia lumii moderne. UE este în fond triumful modelului construit pe tradiţia Republicii Cristiana/ a Republicii Creştine”, a mai spus Cornel Sigmirean.

Generalul de brigadă Claudiu-Ovidiu Dobocan, locţiitorul comandantului Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale şi locţiitorul comandantului Garnizoanei Târgu Mureş, a mulţumit tuturor celor care au fost prezenţi la ceremonia de la Târgu Mureş, arătând că toate cele trei semnificaţii ale zilei de 9 Mai sunt la fel de valoroase.

“Trebuie să privim ca un popor român mândru că am scăpat atât de jugul otoman, cât şi că am fost de partea victorioasă în cel de-al Doilea Război Mondial şi că am înţeles cum să ne construim viitorul prin integrarea în Europa. Toate aceste trei semnificaţii sunt la fel de valoroase, au aceeaşi însemnătate”, a declarat Claudiu-Ovidiu Dobocan. Ceremonialul militar de la Târgu Mureş a fost organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Garnizoana Târgu Mureş, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureş şi al Consiliului Judeţean Mureş, conform agerpres.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Guvernul Georgiei refuză spitalizarea fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, aflat de trei săptămâni în greva foamei

Publicat

in

De

Guvernul Georgiei a respins joi recomandarea făcută de medici în vederea spitalizării fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, aflat de trei săptămâni în greva foamei împotriva încarcerării sale la întoarcerea lui din exil, informează AFP.

Starea de sănătate a lui Saakaşvili este “stabilă, absolut satisfăcătoare şi nu există nicio necesitate de a-l spitaliza”, a declarat pentru presă ministrul sănătăţii al acestei ţări din Caucaz, Ekaterina Tikaradze.

Marţi seara, mai mulţi medici au examinat starea de sănătate a fostului lider devenit opozant şi au recomandat spitalizarea lui.

Citește și: VIDEO| Proteste uriașe, cu zeci de mii de oameni, în Georgia: Se cere eliberarea fostului preşedinte, Mihail Saakaşvili

Preşedinte în perioada 2004-2013 şi încă popular, Mihail Saakaşvili, 53 de ani, s-a întors pe 1 octombrie în Georgia după o absenţă de opt ani.

El a fost arestat imediat, fiind pusă în aplicare o condamnare din 2018 pentru “abuz de putere”, condamnare pe care Saakaşvili o consideră una politică. Pentru a protesta împotriva detenţiei sale, el a intrat în greva foamei.

Medicul său personal, Nikoloz Kipchidze, a dezvăluit că fostul preşedinte avea probleme sangvine care fac “extrem de periculos” refuzul său de a se hrăni.

Citește și: Georgia neagă că l-ar elibera pe fostul preşedinte Mihail Saakaşvili: Nimeni pe Terra nu este în măsură să ne convingă să-l eliberăm

Potrivit avocatului lui Saakaşvili, legea georgiană permite alimentarea unei persoane aflate în greva foamei fără acordul său doar dacă aceasta nu mai este conştientă, potrivit Agerpres.ro.

Personaj controversat, Mihail Saakaşvili este pentru susţinătorii săi eroul “Revoluţiei Rozelor” din 2003, care a înlăturat de la putere elitele post-comuniste. Însă el este de asemenea omul înfrângerii din războiul din 2008 împotriva Rusiei, iar detractorii săi denunţă atitudinea lui autoritaristă.

Mihail Saakaşvili a părăsit Georgia în 2013, la câteva luni după înfrângerea în alegerile legislative a partidului său Mişcarea Naţională Unită (MNU), în prezent principala forţă de opoziţie.

Parchetul georgian a afirmat miercuri că Saakaşvili a intrat în ţară pe 28 septembrie, ascunzându-se într-un camion cu produse lactate.

Săptămâna trecută, zeci de mii de susţinători ai săi au manifestat în capitala Tbilisi pentru a cere eliberarea lui Mihail Saakaşvili şi peste 90.000 de persoane au semnat o petiţie în acest sens.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO | Situație dramatică la Slobozia: Gropi săpate cu excavatorul, la marginea drumului, lângă cimitir

Publicat

in

De

Imagini dramatice din cimitirul orașului Slobozia au fost publicate de șeful Direcției de Administrare a Domeniului Public, Roșca Petre Valeriu. Acesta a scris pe Facebook că groparii nu mai fac față numărului mare de înmormântări și fac un apel la oameni să se vaccineze.

„Așa arată acum cimitirul din Slobozia – 8 înmormântări ieri, 7 astăzi și gropi care își așteaptă rândul să fie umplute. Colegii mei din DADP Slobozia dau o mână de ajutor groparilor care sunt depășiți și nu mai fac față valului prea mare de înhumări”, a scris Roșca pe Facebook.

„Haideți să facem tot posibilul ca să rămânem sănătoși, iar asta înseamnă să ne vaccinăm. Nu mai ascultați sfaturile persoanelor neavizate care vă mint că vaccinul este experimental, ci mergeți să vă imunizați. Nu, nu imunizarea naturală e soluția. Multe persoane care au avut SARS-CoV-2 au rămas cu sechele grave, cu plămânii afectați și în proporție de 60%”, a adăugat el.

„Vaccinați-vă ca să vă protejați familia, ca să vă acordați o șansă la viață, ca să nu vă rămână copiii singuri pe lume. Este momentul să fim cu toții responsabili, să evitam aglomerațiile şi să ne protejăm prin purtarea permanentă a măştii în spațiile publice. Dacă nu înțelegem nici în acest moment că fiecare dintre noi trebuie să facem tot posibilul pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre, vom ajunge să ne plângem cu toții rudele şi prietenii”, a mai scris Roșca.

Autorităţile din mai multe oraşe se confruntă cu probleme, în urma valului mare de decese din ultima perioadă.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend