Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Contribuția la Pilonul II de pensii a fost redusă

Avatar

Publicat

in

Pensiile a milioane de români sunt în pericol, în urma reducerii contribuției la Pilonul II de pensii. Deși contribuția ar fi trebuit să ajungă la 6% din 2016, Guvernul a decis să o reducă de la 5,1%, la 3,75%.

Diminuarea contribuţiei ar putea avea un impact negativ asupra pensiilor private a şapte milioane de salariaţi.

Acţiunea este foarte importantă în sensul în care dacă oficialii Curţii Constituţionale admit excepţia de neconstituţionalitate a articolului respectiv, contribuȚia ar putea reveni la nivelul anterior, de 5,1%, scrie profit.ro.

Persoana fizică susţine că reducerea contribuţiei reprezintă o ingerinţă în relaţiile contractuale dintre un participant la Pilonul II şi administratorul contribuţiilor sale. Această ingerinţă nu putea fi prevăzută la momentul aderării la Pilonul II.

Salariatul susţine că articolul îi încalcă dreptul la un trai decent, având în vedere faptul că în momentul aderării la un fond privat de pensii, este normal ca un contribuabil să vireze o contribuţie în continuă creştere, până la 6%.

De asemenea, contribuabilul are dreptul de a primi o pensie proporţională cu contribuţia achitată, în acest sens modificarea apare ca o ingerinţă în contractul părţilor.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Hermannstadt a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 0-1, în Liga I

Avatar

Publicat

in

De

Formaţia Universitatea Craiova a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Hermannstadt, într-un meci din etapa a noua a Ligii I, anunță news.ro.

Golul a fost marcat de Bancu, în minutul 33.

În minutul 37, Pigliacelli a apărat un penalti executat de Mayoral, acordat pentru un fault în careu.

Nicușor Dan anunță controale masive la terase: ‘Acolo o să intervenim în forță’

Hermannstadt: Cristiano – Vodă (Mustivar ’46), Viera, I. Stoica, Opruţ – Dâlbea (Alhassan ’63), Addae – Caiado (Bastos ’11), Mayoral, Jo Santos – Fabio Fortes (Karanovic ’63, Sintean ’86)). Antrenor: Ruben Albes

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Mitran (Bălaşa ’65), Papp, Acka, Bancu – Nistor, Bic, Cicâldău (Căpăţână ’47) – Baiaram, Mamut (Tudorie ’66), Ofosu (Bărbuţ ‘90+2). Antrenor: Cristiano Bergodi

Cartonaşe galbene: Mayoral ’16, Opruţ ’24, Addae ’41, Jo Santos ’64, Viera ‘88 / Cicâldău ’16, Baiaram ‘81

Arbitri: Marcel Bîrsan – Radu Adrian Ghinguleac, Bogdan Gheorghe – Florin Andrei

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ludovic Orban nici nu se gândește la redeschiderea școlilor: a existat un MĂCEL împotriva noastră

Avatar

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că scenariile după care funcţionează în prezent unităţile de învăţământ au fost stabilite pe baza recomandărilor specialiştilor şi deocamdată nu vede o părere fundamentată pentru schimbarea acestora, iar şcolile să rămână deschise şi la o incidenţă mare a cazurilor de coronavirus. ”Culmea este că mulţi dintre cei care ne-au acuzat că am luat decizia de a începe şcoala, acuma spun să deschidem şcoala”, a afirmat Orban.

Citește și: Rezervele lui Ludovic Orban. Cine emite pretenții de premier – surse

”De la începerea anului şcolar am luat o decizie fundamentată pe părerile specialiştilor. (…) Din punctul meu de vedere, nu văd o părere fundamentată pentru a schimba acest sistem, deşi copilul la şcoală  este protejat. El se află sub supravegherea cadrului didactic, poartă mască (…) Am ţinut cont de părerea specialiştilor şi am stabilit acest sistem de deschidere”, a declarat, sâmbătă, la Slobozia, premierul Ludovic Orban, informează News.ro.

”Când am luat decizia de a începe şcoala, a existat un măcel împotriva noastră (…) Culmea este că mulţi dintre cei care ne-au acuzat că am luat decizia de a începe şcoala, acuma spun să deschidem  şcoala”, a adăugat Orban.

Acesta a precizat că, dacă va fi necesar să fie schimbat sistemul de funcţonare a instituţiilor din îmvăţământ, se va face o dezbatere.

”Din punctul meu de vedere, este un sistem care răspunde imperativului de a asigura  accesul copilului la sistemul educaţional, pe de altă parte protejează sănătatea copiilor, părinţilor şi bunicilor”, a mai declarat Orban.

Unităţil de îmvăţământ duncţionează după trei scenarii:

  • Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
  • Scenariul 2 (S2): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
  • Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

La apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile.

La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut al ultimului caz.

Dacă incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori, unităţile de învăţământ trec la scenariul online.

3.605 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară funcţionau, vineri, în Scenariul 3, fiind incluse toate unităţile din Bucureşti, dar şi din câteva municipii reşedinţă de judeţ.

Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, consideră că, având în vedere numărul ridicat al infectărilor cu noul coronavirus, “este clar pentru toată lumea” că începând de luni va fi votată prelungirea scenariului roşu pentru unităţile didactice din Capitală.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend