Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Continuă HAOSUL la CFR Cluj! Managerul sportiv: ‘Nu s-a negociat cu nimeni!’

Avatar

Publicat

in

Managerul sportiv al CFR Cluj, Marius Bilaşco, a declarat, miercuri, la Digi Sport, că oficialii clubului încă nu au negociat cu niciun antrenor după plecarea lui Dan Petrescu şi că de pregătirea echipei se ocupă staful lui Petrescu.

“Nu o să fiu antrenorul, am mai fost în poziţia asta pe finalul campionatului. A trebuit să ne adaptăm pentru că lucrurile s-au desfăşurat destul de repede. De pregătirea echipei şi antrenamente s-a ocupat staful lui Dan, care a rămas în continuare la club. A fost o despărţire amiabilă, a fost o perioadă extrem de frumoasă la Cluj”, a spus Bilaşco, relatează News.ro.

Citește și: Prima reacție a managerului spitalului groazei din Reșița: ‘Pozele demonstrează neputința sistemului. A fost rândul Reșiței!’

Întrebat dacă gruparea clujeană a fost aproape să aducă un alt antrenor, el a răspuns: Nu. Nu s-a discutat cu nimeni, nu s-a negociat cu nimeni. Vom avea un alt antrenor, sperăm cât mai repede, posibil după această partidă”.

Citește și: Claudiu Florică și Dinu Pescariu SCAPĂ de dosarul Microsoft: faptele s-au PRESCRIS! Judecătorii confiscă 22 de milioane de euro

Marius Bilaşco a vorbit şi despre meciul de joi cu ŢSKA Sofia: “Cei de la ŢSKA au jucători cu calitate, e o echipă destul de puternică. Noi avem miză, avem obiectiv, suntem în obiectiv, şi ei vin dintr-o postură în care nu au şanse de calificare. E o poziţie periculoasă, având în vedere că pentru ei meciul cu are miză”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Un bărbat puternic înarmat a fost arestat în apropierea Capitoliului

Avatar

Publicat

in

De

Un bărbat puternic înarmat a fost arestat vineri seara la Washington în timp ce încerca să treacă peste unul dintre numeroasele puncte de control de lângă Capitol Hill, unde Joe Biden va depune jurământul în câteva zile, informează AFP preluat de agerpres citând raport al poliţiei americane.

Vezi și: Autorităţile din Norvegia, în ALERTĂ: Vaccinul anti-COVID, considerat prea periculos pentru bătrâni, după 29 de decese suspecte

Wesley Allen Beeler, originar din Virginia, s-a prezentat la un punct de control aflat la mică distanţă de Capitoliu vineri seară.

Poliţia a găsit un pistol încărcat şi peste 500 de cartuşe în posesia individului. A fost arestat pe loc.

Ca reacţie la asaltul violent asupra Capitoliului de către susţinătorii lui Donald Trump pe 6 ianuarie, în Washingtonul au fost adoptate măsuri de protecţie excepţionale, capitala federală semănând acum cu o tabără baricadată cu bariere formate din blocuri de beton şi sârmă ghimpată.

Autorităţile se tem de izbucnirea unor noi violenţe în preajma ceremoniei de depunere a jurământului de către următorul preşedinte al SUA, Joe Biden, pe 20 ianuarie.

De obicei, ceremonia de învestitură reprezintă o ocazie pentru ca sute de mii de americani să se deplaseze în capitală la fiecare patru ani, să cumpere produse special create pentru această ocazie, care poartă efigia preşedintelui, şi să îl urmărească pe acesta de pe esplanada Capitoliului cum depune jurământul.

Anul acesta însă, National Mall, uriaşa esplanadă de la poalele Capitoliului, va fi închisă publicului. Doar persoanele acreditate în mod corespunzător vor putea intra în zona în care patrulează mii de militari.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Vești bune pentru toți tinerii: vor primi mai mulți bani de la companii

Avatar

Publicat

in

De

Începând din 2021 salariul minim brut pe ţară a crescut la 2.300 de lei, astfel cei care vor efecta un un internship vor primi mai mulţi bani, conform legii privind internshipul.

Legea nr. 176/2018 privind internshipul, intrată în vigoare la 18 august 2018, reglrementă indemnizaţia pentru cei care desfăşoară stagii de internship – “Cuantumul indemnizaţiei pentru internship stabilită potrivit alin. (1) este egal cu cel puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată”, relatează Mediafax.

În momentul de faţă, cum salariul minim brut pe ţară este de 2.300 de lei, astfel indemnizaţia de internship se situează la cel puţin 1.150 de lei brut.

Creşterea salariului minim brut pe ţară este prevăzută de HG nr. 4/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 40.

Neachitarea de către organizaţia-gazdă a indemnizaţiei pentru internship în condiţiile reglementate de lege se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.

De asemnea, nerespectarea obligaţiei de a încheia contractul de internship anterior începerii activităţii se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către: Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile sale teritoriale, pentru anumite contravenţii prevăzute de legea internshipului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend