ACTUAL
Consilierii locali PNL denunță presiuni ale primarului din Bascov (C.P.)
Publicat
acum o lunăin
De
admin
Consilierii locali ai PNL nu vor ceda atacurilor sau presiunilor și în continuare vor solicita atât primarului cât și serviciilor de specialitate din cadrul primăriei explicații pentru fiecare leu cheltuit și pentru fiecare hotărâre care nu reprezintă interesele cetățenilor.
Grupul consilierilor locali liberali din comuna Bascov a decis să aducă în atenția opiniei publice fiecare dezbatere care va avea loc în ședințele Consiliului Local. Motivul principal este că, în continuare, lipsește cu desăvârșire transparența din partea actualului primar în relațiile cu consilierii locali, în special cu PNL, USR și PMP.
În data de 26 ianuarie a fost convocată ședința „de îndată”, unul dintre punctele propuse pe ordinea de zi fiind “aprobarea proiectului de hotărâre pentru consumul lunar de carburanți pentru autovehiculele și utilajele din dotarea Primăriei Bascov”. Fiind convocată ședință „de îndată”, de asemenea și comisiile de specialitate au fost convocate tot pentru ziua plenului. În cadrul coaliției PNL-USR-PMP a fost dezbătut acest subiect cu câteva ore înainte de ședință și toți consilierii de dreapta au propus, în baza unei formule de calcul și pe baza istoricului anilor anteriori, reducerea numărului de bonuri (respectiv a cotei de carburanți) pentru mașinile și utilajele primăriei. Menționăm că în cadrul coaliției de dreapta fiecare proiect este dezbătut și analizat înainte de comisii și de ședințele de plen.
“De ce am venit cu un amendament de reducere a consumului de combustibil? De când am intrat în CL, noi consilierii de dreapta, am susținut reducerea cheltuielilor inutile și oprirea risipirii banului public pentru că bugetul local se află sub presiune din cauza pandemiei. În cazul de față informațiile care au venit către noi dinspre primărie au fost că până acum fiecare dispunea după bunul plac de bonurile de combustibil, utilajele primăriei nu erau monitorizate adecvat unde lucrează iar cu autovehiculele au fost făcute uneori și drumuri în interes personal. Acesta a fost motivul să solicităm reducerea bonurilor de combustibil. Din păcate reacția primarului și a consilierilor PSD a fost total disproporționată, cu grave accente de scandal. De aici am tras concluzia că domniile lor cunoșteau foarte bine situația dar au dorit să o țină în continuare sub preș. Din păcate, în momentul în care primarul comunei Bascov a constatat că proiectul va trece cu amendamentul reducerii cotei de carburant și cu propunerea ca pe fiecare mașină să fie montat un dispozitiv GPS pentru monitorizarea consumului și a traseelor, a cerut să retragă proiectul de pe ordinea de zi. Și atunci care a mai fost scopul ședinței de îndată? ”, a declarat Cătălin Andrei, consilier local PNL.
Mai mult de atât, a doua zi după ședința de Consiliu, a fost dat ordin pe unitate ca unii dintre consilierii de dreapta să fie verificați prin serviciul de taxe și impozite și găsiți cu ceva, cu orice. “Asta arată a disperare și se pare că cineva își pierde uzul rațiunii și aplică un soi de măsuri staliniste de intimidare! În numele consilierilor PNL, doresc să precizez că niciun consilier PNL nu va ceda atacurilor și presiunilor și îi asigurăm cetățenii comunei că în continuare vom solicita explicații pentru fiecare leu cheltuit în primărie”, a conchis consilierul local al PNL.
Departamentul de Comunicare al PNL Argeș
Poate vrei sa citesti
-
Incendiu puternic la Prefectura din Suceava!
-
Incendiu într-un apartament din Argeș!
-
Acum! Incendiu la o casă din Argeș!
-
VERDICT PNL ARGEȘ: Ion Mînzînă este un om ipocrit și lipsit de consecvență
-
Poliester şi vâscoză – cele mai populare materiale textile ale anului. Iată de ce
-
Arme letale de vânătoare ridicate de polițiștii din Argeș!
ACTUAL
ACUM! Incendiu la o casă în Argeș – Proprietarii au suferit arsuri
Publicat
acum 5 minutein
7 martie 2021De
admin
În urmă cu puțin timp, un puternic incendiu a izbucnit la o casă din comuna Vedea. La fațalocului intervin pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Din primele informații, două persoane au fost evacuate, una dintre acestea a suferit arsuri la membrele inferioare.
Comenteaza cu profilul de FB
ACTUAL
Vasile Astărăstoae: În România, decidenții politici și sanitari afirmă (fără probe) că și măștile neconforme sunt eficiente
Publicat
acum o orăin
7 martie 2021De
admin

Profesorul Vasile Astărăstoae vorbește despre o „interdependență între politicieni și anumiți oameni de știință”.
El dă drept exemplu impunea obligativității de către autorități a purtării măștii de protecție atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, deși nu există studii concludente.
„În decursul timpului, în probleme controversate științific, (actuala pandemie COVID-19 face parte dintre acestea), politicenii declară că deciziile sunt luate de către specialiști, iar consilierii științifici afirmă că ei emit doar opinii, dar decizia este exclusiv a factorilor politici. Care este adevărul? Adevărul este că, în realitate, există o interdependență între politiceni și anumiți oameni de știință.
Politicenii apelează la opinii științifice, deoarece caută informații pentru a-și orienta deciziile și solicită oamenilor de știință să acționeze ca intermediari, dar, în același timp, doresc să utilizeze opiniile consilierilor științifici ca instrumente de influență a opiniei publice în favoarea pozițiilor politice preferate. Nu este o surpriză faptul că factorii de decizie politică își pot împinge agendele politice înainte cu ajutorul unor oameni de știință chiar dacă aceasta înseamnă sacrificarea unor adevăruri sau tradiții culturale și religioase. În majoritatea cazurilor, factorii de decizie politică vor să fie informați, dar sunt gata să folosească numai acele opinii, care coincid cu ideologia și politica preferată. Prin urmare, apelează doar la comunitatea științifică care-i împărtășește agenda ideologică, dar resping consilierii neutri (Mandel & Tetlock, 2018).
Pe de altă parte, comunitatea științifică își prezintă membrii ca întreprinzători pasionați, neutri, onești, dedicați avansării cunoașterii și demarcării clare a locului unde se termină faptele și încep speculațiile (Gieryn, 1999). Știința este descrisă mai presus de lupta politică, iar oamenii de știință sunt căutători de adevăr și progres, care știu să-și separe judecățile de fapt de judecățile lor de valoare. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Există situații când oamenii de știință sunt prinși cu date fabricate. Reacția comunității științifice sugerează că abaterea flagrantă este rară, operă a câtorva „mere putrede”; „uscături”; „personaje defecte”, care nu au interiorizat codul de conduită profesional al oamenilor de știință însă dovezile sugerează contrariul. Daniele Fanelli se întreba: Câți oameni de știință fabrică și falsifică cercetarea? Într-o primă meta-analiză a cercetărilor sociologice cu acest subiect, ajunge la concluzii îngrijorătoare: cel puțin 16% dintre cercetători au denaturat cunoștințele științifice prin fabricarea, falsificarea, „prepararea” datelor (Fanelli, 2009). Despre comportamentul științific necorespunzător și practici metodologice eronate au scris mulți autori (Ioannidis, 2005; Simmons și colab., 2011). Se estimează că numarul lor ajunge la peste 30% (Maxwel , 2018). Și nu a fost luat în calcul fenomenul cargo cult science – termen introdus de laureatul premiului Nobel, fascinantul Richard Feynman, în timpul discursului din 1974 (la Institutul de Tehnologie din California), publicat ca un capitol final al cărții sale You’re probably kidding, Mr. Feynman!. El definește o formă de pseudostiință în care se oferă o ipoteză – imaginată după un anumit fenomen observat, iar aparițiile ulterioare ale fenomenului sunt considerate a fi dovada care transformă ipoteza în teză. Spre deosebire de metoda științifică, nu există niciun efort pentru a dovedi sau infirma ipoteza. Un exemplu este cultul măștilor în pandemia COVID–19. Deși nu există studii concludente privind eficiența acestora (în actuala pandemie), faptul că au fost, probabil, eficiente în alte situații, au determinat impunerea obligativității purtării măștii în medii închise și deschise. În România, decidenții politici și sanitari afirmă (fără probe) că și măștile neconforme sunt eficiente. Feynman a avertizat cercetătorii că, pentru a evita să devină membri ai acestui cult, trebuie să evite să se păcălească pe ei înșiși, să fie dispuși să se îndoiască de propriile teorii și de propriile rezultate și să investigheze eventualele defecte ale unei teorii sau ale unui experiment. El menționează și alte tipuri de necinste, cum ar fi promovarea în mod fals a unei cercetări numai pentru a obține finanțarea. Câțiva ani mai târziu, exasperat de ce se întâmplă în cercetarea științifică Feynman declara „Cred că trăim într-o epocă neștiințifică în care aproape toate bătăliile de comunicare – cuvintele de la televiziune, din cărți și așa mai departe – sunt profund neștiințifice. Ca rezultat, există o cantitate considerabilă de tiranie intelectuală în numele științei…”.
Afirmațiile potrivit cărora toți oamenii de știință sunt obiectivi și neutri sunt vorbe goale. Nimeni nu poate fi 100% obiectiv și neutru. Oamenii de știință de astăzi au fost elevi, studenți, care au făcut alegeri de carieră printr-o serie de opțiuni fezabile, având în vedere interesele, aptitudinile și oportunitățile lor. Ca în orice profesie, membrii învață rapid structurile de stimulare ale profesiei și iau măsuri pentru a-și promova interesele materiale, reputaționale și chiar ideologice în cadrul regulilor de bază. Prin urmare, oamenii de știință sunt pregătiți să angajeze un repertoriu de tactici de avansare, inclusiv exploatarea lacunelor din profesia lor, care le permit să-și realizeze multiplele interese personale (Mandel & Tetlock, 2018). Nu mai vorbim de influența marilor corporații cu interese politico-financiare, care au ajuns în prezent să fie principalii finanțatori ai cercetării științifice.
Este imposibil să se obțină o imagine exactă a comportamentului oamenilor de știință fără a cerceta mentalitățile din știință, dar mai ales mentalitatea „teologică”. Se presupune că știința este antiteza dogmei. Cu toate acestea, comunitatea științifică este dogmatică și, printre altele, îi învață pe oamenii de știință să creadă că sunt angajați într-o activitate neutră din punct de vedere moral. Se afirmă că știința este infailibilă și singura cale a cunoașterii. Poate că una dintre cele mai importante afirmații dogmatice din „teologia seculară” a științei este dihotomia fapte – valoari morale. Majoritatea oamenilor de știință continuă să apere dogme, iar criticile și afirmațiile privind necesitatea conștiinței și a responsabilității sunt respinse cu vehemență. Mulți oameni de știință recunosc că ar discrimina colegii, care nu împărtășesc opiniile lor științifice sau politice (Inbar & Lammers, 2012; Duarte și colab., 2015). Fapt dovedit și de modul în care au fost tratați în actuala pandemie cei care au contestat „știința oficială dogmatică” și așa-zisul „consens științific” între care Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină – 2008) sau Sucharit Bhakdi (unul dintrecei mai citați oameni de știință germani în literatura științifică mondială). În calitate de consilieri, oamenii de știință își mențin obiectivele ideologice și subiectivismele personale mai ales atunci când factorii de decizie politică necesită și caută argumente actuale și relevante pentru a-și impune agenda politică. Astfel de oportunități pot oferi consilierilor beneficii economice extrinseci și intrinseci, cum ar fi onorariile și statutul de consultanță profitabilă. Dacă contextul de consiliere se potrivește bine cu angajamentele ideologice ale consilierului, oportunitățile de a influența punctele de vedere ale deținătorilor de putere cu privire la subiecte de importanță valorică este cu atat mai mare. În mod surprinzător, în astfel de bătălii, valorile personale ale oamenilor de știință câștigă adesea, determinându-i să adopte practici interpretative discutabile, care să favorizeze angajamentele lor ideologice (Jussim et al., 2016). Dezbaterile despre așa-zisa „încălzire globală”, în care cercetările au fost orientate doar pentru a susține această ipoteză, iar studiile, care contraziceau această afirmație, au fost cenzurate și eliminate, pot fi un bun exemplu a interacțiunii și complicității între comunitatea științifică „oficială” și factorii de decizie politică.
În concluzie, exisă în zilele noastre o interdependență organica și funcțională între comunitatea științifică și lumea politico-financiară, care conține germenii unei dictaturi politico-științifice. Știința este tot mai ideologizată și dogmatică. De aceea trebuie să fim realiști și vigilenți, să nu ne lăsăm manipulați și să încercăm să eradicăm narațiunea oamenilor de știință potrivit căreia ei sunt simpli căutători neutri de adevăr. Știința nu este singura cale a cunoașterii și nu trebuie să devină o religie în slujba intereselor politice.
P.S.1. Există specia acelor „consultanți științifici”, care își crează imaginea prin politica de marketing și nu prin opera științifică. De exemplu, în actuala pandemie, dacă consultați Google Academic cu privire la „reputatul”; „cunoscutul”; „marele specialist” etc. care ne dau sfaturi sau ne amenință la televizor sau cu privire la membrii diferitelor comitete și comiții care gestionează criza medicală și politică în România s-ar putea să aveți mari surprize și să observați că împăratul este gol.
P.S.2 .Pentru a confirma cele susținute mai sus, aflăm de pe Știri pe surse că Domnul Ministru Vlad Voiculescu (cel cu studii universitare îndelungate și contestate de unii) a numit / va numi la conducerea INSP un medic generalist, asistent de cercetare la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la UBB, o persoană fără studii în Sănătate Publică. Tel maitre, tel valet sau pe românește „cum e turcul și pistolul”, scrie Vasile Astărăstoae, pe blog-ul său.
Vezi și
După Irina Alexe, Lucian Bode mai aduce un pensionar special la șefia Ministerul de Interne! Pe filieră PNL, un fost comisar-șef de la Pașapoarte ajunge secretar MAI!
EXCLUSIV Meritocrație marca PNL! Un vânzător de produse din aloe, șef la Apele Române!
‘Blonda lui Boc’, ‘furată’ de Bode, a rupt norma! Peste 10.000 de euro pe lună, pentru secretara MAI!
Comenteaza cu profilul de FB

ACUM! Incendiu la o casă în Argeș – Proprietarii au suferit arsuri
Petra Kvitova, învingătoare pentru a doua oară la Doha (WTA)
‘Venus de la Drăguşeni’, o statuetă excepţională care reprezintă cultul femeii mamă de acum 6.500 de ani
Șeful Sanepid Gorj, infectat cu coronavirus, a murit în ambulanţă, în drum spre Bucureşti după ce dispozitivul ar fi rămas fără oxigen
Salvamontiştii au avut, în ultimele 24 de ore, 50 de intervenţii de urgenţă

Prinși cu droguri – Cine sunt tinerii din Curtea de Argeș reținuți de ofițerii BCCO

VIDEO | Accident grav în Argeș, pe autostradă, cu 4 victime

Dan Petrescu s-a impus: Primarul a suspendat, prin decizie, CONCURSUL pentru postul de MANAGER al CENTRULUI de CULTURĂ

ACUM! Accident grav în Albeștii de Argeș – 3 mașini implicate

Elena Lasconi anunță o “premieră pentru Câmpulung”

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
Publicitate

PITEȘTI


ACUM! Incendiu la o casă în Argeș – Proprietarii au suferit arsuri
În urmă cu puțin timp, un puternic incendiu a izbucnit la o casă din comuna Vedea. La fațalocului intervin pompierii...


Situația COVID-19 astăzi, în Argeș! 41 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore
Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:-persoane...


Noul prefect a semnat: Încă 14 zile de restricții în Argeș – VEZI PROGRAMUL RESTAURANTELOR
Noul prefect al județului Argeș, Emilia Mateescu, a semnat astăzi o hotărârea prin care restricțiile generate de Pandemie se prelungesc...


SCANDAL MONSTRU! 2 PUȘTOAICE nervoase au pus pe jar 6 ECHIPAJE DE POLIȚIE, în Argeș
A fost un taraboi maxim in cartierul Trivale din Pitești care a pus pe jar Poliția. Oamenii legii s-au mibilizat...
Curtea de Argeș


ACUM! Accident în Argeș – o persoană rănită
În urmă cu puțin timp, un accident in care au fost implicate 2 autoturisme, a avut loc pe DN 65B,...


VEȘTI BUNE! A fost desemnat câștigătorul licitației pentru construcția secțiunii Tigveni – Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu – Pitești,
Joi au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare și execuție...


ULTIMA ORĂ! CREȘTE NUMĂRUL CAZURILOR COVID ÎN ARGEȘ – 84 ÎN ULTIMELE 24 ORE
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.271 cazuri noi de persoane infectate...


Femeie din Argeș amendată după ce a abandonat doi cățeluși la marginea drumului
În dimineața zilei de 03 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul...


ULTIMA ORĂ! Argeșean mort a doua zi după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19 – AVEA DOAR 45 ANI
Autoritățile au confirmat, în urmă cu puțin timp, faptul ca un bărbat din Argeș în vârstă de 45 de ani...
Câmpulung


Elena Lasconi anunță o “premieră pentru Câmpulung”
Elena Lasconi a răspuns, pe Facebook, atacurilor politice la care a fost supusă în ultimul timp. “Pentru cei care se...


ACUM! Bărbatul strivit de excavator a murit
Așa cum relatam într-o știre anterioară, în urmă cu puțin timp un grav incident a avut loc în Argeș, o...


11 permise de conducere reținute de polițiștii din Argeș, în doar 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au...
Mioveni


Incendiu într-un apartament din Argeș!
În urmă cu câteva momente a fost sesizat un incendiu într-un apartament din orașul Mioveni, B-dul Dacia, Bl F6, Sc...


Acum! Incendiu la o casă din Argeș!
În urmă cu puțin timp a fost sesizat un incendiu la o casă în comuna Popești, sat Purcăreni. La fața...


16 permise de conducere reținute de polițiștii din Argeș, în doar 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au...


Situația Covid-19 în Argeș – Încă 41 de cazuri noi confirmate și 3 decese
Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:...
În Trend
-
ACTUALacum 3 săptămâni
Prinși cu droguri – Cine sunt tinerii din Curtea de Argeș reținuți de ofițerii BCCO
-
ACTUALacum 4 săptămâni
VIDEO | Accident grav în Argeș, pe autostradă, cu 4 victime
-
ACTUALacum 6 zile
Dan Petrescu s-a impus: Primarul a suspendat, prin decizie, CONCURSUL pentru postul de MANAGER al CENTRULUI de CULTURĂ
-
ACTUALacum 3 săptămâni
ACUM! Accident grav în Albeștii de Argeș – 3 mașini implicate
-
ACTUALacum 4 zile
Elena Lasconi anunță o “premieră pentru Câmpulung”
-
ACTUALacum 4 zile
Premierul Câțu a semnat: Emilia Mateescu este noul prefect de Argeș
-
ACTUALacum 2 săptămâni
ACUM! Accident grav la Curtea de Argeș, lângă gară
-
ACTUALacum 4 săptămâni
DOCUMENT | PRGRAMUL ȘCOLILOR ȘI LICEELOR DIN ARGEȘ – VEZI lista cu fiecare școală, clasă și orarul fiecăreia
Comenteaza cu profilul de FB