Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Confesiunile unei angajate Facebook: am avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă din viaţa mea

Avatar

Publicat

in

Să lucrezi pentru Facebook pare o oportunitate pe care nu trebuie să o ratezi, însă lucrurile nu par a fi chiar aşa, potrivit unei foste angajate Facebook care a spus pentru The Guardian că acolo a avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă.

Sarcina ei în cadrul diviziei de “Trending” era să aleagă ce link-uri să apară în caseta „trending” a Facebook.  „În fiecare zi, analizam sute de subiecte (sau cuvinte cheie), despre care Facebook îmi spunea că sunt în tendinţe pe platformă. Apoi, alegeam o poveste, compuneam un titlu şi un scurt rezumat care apăreau în casetă”, mărturiseşte tânăra.

Fosta angajată spune că în departamentul în care lucra tronau favoritismul, sexismul şi intimidarea. Mediul de muncă devenise inconfortabil, angajaţii erau nervoşi, deprimaţi şi nu aveau dreptul să îşi exprime opiniile. Părerile femeilor erau ignorate şi nu li se recunoşteau meritele şi competenţa în soluţionarea problemelor, spune fosta angajată. “Am constatat că, atunci când raportam o problemă sau o discrepanţă, raportul meu nu era luat în considerare. Numai că atunci când un bărbat făcea acelaşi lucru compania se mobiliza în a rezolva acele chestiuni. Această ignorare era devastatoare. Am ajuns la un punct în care nici nu mă mai oboseam să raportez probleme”, adaugă ea.

O femeie a raportat o problemă cu pontarea la locul de muncă, dar supervizorul său a spus că nu este nicio problemă. Săptămâna următoare mai mulţi angajaţi au semnalat faptul că le lipsesc ore din program.

Afirmaţiile acesteia sunt susţinute şi de faptul că din 2014 până acum, 15 din cei 45-50 de angajaţi ai departamentului Trending şi-au dat demisia, iar zece din 15 au fost femei.

Salariile pentru asemenea poziţie se învârteau în jurul a 55.000 şi 65.000 de lire pe an

Comenteaza cu profilul de FB

Dezvaluiri

Klaus Iohannis ar fi bătut palma cu Dacian Cioloș! Prețul plătit de PNL pentru execuția lui Vlad Voiculescu: MAI-ul trece la PLUS!

Avatar

Publicat

in

De

O informație de ultimă oră a apărut în spațiul public! Pentru ca Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR să nu se destrame, președintele Klaus Iohannis ar fi acceptat o propunere neașteptată a lui Dacian Cioloș, liderul PLUS.

După ce premierul Florin Cîțu l-a „executat” pe Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății, USR-PLUS a amenințat că va părăsi Coaliția.

Ei bine, se pare că PNL și USR-PLUS, prin președintele Klaus Iohannis, ar fi ajuns la un acord pentru ca Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR să nu se rupă.

Șeful statului ar fi acceptat prețul cerut de Dacian Cioloș pentru „execuția” lui Voiculescu, anume portofoliul Ministerului de Interne să treacă la PLUS, informează Național.

Conform sursei citate, ministru de Interne ar deveni Dragoș Tudorache, europarlamentar și fost șef MAI în Guvernul Cioloș.

Portofoliul de la Sănătate ar fi preluat de Partidul Național Liberal, iar Nelu Tătaru ar urma să revină la șefia instituției.

Vezi și Vlad Voiculescu și meritocrația promisă de USR-PLUS (opinie)

PLUS are și secretar de stat la Interne, în persoana Irinei Alexe

Irina Alexe, polițista pensionată la 42 de ani, a fost numită secretar de stat la Ministerul de Interne, la propunerea USR-PLUS. Deși a fost instalată în funcție în luna februarie, declarația sa de avere a fost făcută publică de-abia în această săptămână, scriam la 4 aprilie.

Vezi și Pensionată la 42 de ani, Irina Alexe are o pensie fabuloasă! Secretarul de stat numit pe filieră USR-PLUS câștigă acum de 3.000 de euro doar din pensie

Potrivit documentului verificat de Bugetul.roIrina Alexe are o pensie de serviciu de circa 3.000 de euro/lună. Mai exact, în 2020, ea primea o pensie lunară de 14.236 de lei.  

Din pensie, Irina Alexe a câștigat, în 2020, 170.832 de lei.

Amintim că Alexe s-a pensionat în 2017, având, la acea vreme, o pensie de 13.000 de lei.

Ca atare, în trei ani, pensie i s-a majorat cu 1.236 de lei.

Vezi și După Irina Alexe, Lucian Bode mai aduce un pensionar special la șefia Ministerul de Interne! Pe filieră PNL, un fost comisar-șef de la Pașapoarte ajunge secretar MAI!

Până când Legea privind interzicerea cumulului pensie-salariu nu va intra în vigoare, Alexe va beneficia și de salariul de secretar de stat în MAI.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Vlad Voiculescu și meritocrația promisă de USR-PLUS (opinie)

Avatar

Publicat

in

De

Văd că au explodat rețelele de socializare că a fost demis „Ministrul-Minune”, Vlad Voiculescu, după 4 luni de mandat.

Prin ce s-a remarcat Vlad Voiculescu în această perioadă? Păi, în plină pandemie de coronavirus, singurul spital unde se făcea transplant pulmonar și-a pierdut acreditarea. Practic, în România nu se mai poate face transplant pulmonar, iar ministrul Sănătății a anunțat, senin, că a încheiet un acord cu 10 centre din Italia și că e în discuții să mai încheie o convenție și cu un centru din Franța. Hai să vă mai explic o dată! În plină pandemie de coronavirus, cu un COVID care afectează cu predilecție plămânii, în țara noastră nu se mai poate face transplant pulmonar. Nu ne putem oare aștepta ca, după ce va trece pandemia, să apară diferite complicații la plămâni, iar unii pacienți să fie nevoiți să facă transplant?

Dumneavoastră veți spune că nu-i putem pune în cârcă lui Vlad Voiculescu problema transplantului pulmonar, că n-a fost el ministru în ultimii 30 de ani sau că a fost, dar în Guvernul Cioloș, doar 7 luni și jumătate. Corect, însă nu l-am auzit pe Vlad Voiculescu să zică: „Domnule, avem în plan să facem un centru de transplant pulmonar în România”. Nu, el a spus că vom merge în Italia sau Franța. Păi, cu ce bani? Cine plătește? Pacientul? Cu ce bani? Statul Român? Cu ce bani? De unde? Din banii noștri.

Vezi și EXCLUSIV BUGETUL.RO Tatăl lui Vlad Voiculescu, colaborator al Securității! (Documente)

Munca în ECHIPĂ

Ok, mergem mai departe. În 4 luni de mandat, cu Vlad Voiculescu în fruntea Ministerului Sănătății, am avut tragedia de la Matei Balș. Cine a răspuns? Evident, nu ministrul, că era de o lună la butoanele ministerului. Ne-a tot amăgit că vom primi un raport cu privire la cele întâmplate, pe care nu l-a prezentat nici azi.

Sunt de o lună aici, contruiesc o echipă la nivelul Ministerului Sănătății și apoi mai jos, în toată țara, care să poată să facă aceste investiții de care avem nevoie. Știți ce înseamnă să lucrezi într-o echipă. O echipă nu se contruiește de azi pe mâine. Asta facem”, spunea Vlad Voiculescu, după tragedia de la Matei Balș.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut cuvântul „ECHIPĂ” și am zis că omul ăsta chiar vrea să facă ceva. Vlad Voiculescu l-a mai folosit și în luna decembrie, când a fost propus pentru cel de-al doilea mandat la Ministerul Sănătății.

„Am deja o echipă fabuloasă, știu ce este de făcut și am credința că alături de oamenii din sistem care își doresc o schimbare profundă vom putea face rapid pași în direcția asta: cu suportul colegilor din USR-PLUS, PNL și UDMR, putem face ceea ce trebuie”, puncta Voiculescu, în decembrie 2020.

Frumos, desăvârșit… Ei bine, acea echipă fabuloasă avea să se destrame în câteva luni. Mai întâi, a demisionat Bogdan Oprea, purtător de cuvânt, apoi a plecat Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică. Acesta din urmă a catalogat experiența la Ministerul Sănătății ca fiind „una amară”.

Tot el spunea în ziua în care și-a dat demisia că „adevărul este că nu mai am răbdare – trăim vremuri de criză în care comunicarea ministerului sănătății cu populația trebuie să se întâmple zilnic!”.

Un alt exemplu al „muncii în echipă” este evacuarea în miez de noapte a Spitalului Foișor. Deși a recunoscut că a dat avizul pentru evacuarea spitalului, Vlad Voiculescu a pasat responsabilitatea la Primăria Capitalei, la Nicușor Dan, rivalul său. Știți voi, Nicușor Dan care, susține Voiculescu, nu i-a răspuns la telefon timp de o lună și din cauza căruia a plecat de la Primăria Capitalei, alegând funcția de ministru al Sănătății. Un astfel de sacrificiu mai rar vedem!

Aceeași echipă fabuloasă a reușit să se contrazică și în privința incidentului de la unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș”, în urma căruia și-au pierdut viața trei persoane. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, demisă odată cu Vlad Voiculescu, ne declara, în contextul incidentului de la Victor Babeș, că Voiculescu a fost prezent la fața locului la ora 17:00, iar asta în condițiile în care, potrivit lui Raed Arafat, tragedia s-a petrecut la 16:24. Voiculescu, însă, scrisese anterior, pe Facebook, că a aflat de incident la 18:30. Ulterior, șeful-demis al Sănătății a explicat că Andreea Moldovan n-a fost în Capitală în ziua respectivă și n-avea de unde să cunoască acest aspect. Cu privire la incidentul de la Victor Babeș, mai adăug și faptul că Vlad Voiculescu s-a contrazis și cu Poliția Capitalei. Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB susține că s-a autosesizat, Voiculescu, din contră, spune că el a dat ordin să fie sesizat. Oare pe cine să credem, având în vedere gafa cu Andreea Moldovan?

Și într-un final ajungem și la picătura care a umplut paharul: Ordinul semnat de Andreea Moldovan, fără doar și poate, cu acordul lui Vlad Voiculescu, dar fără a-l anunța pe premierul Florin Cîțu – Ordinul privind schimbarea regulilor de carantinare. Din nou, o muncă în echipă ireproșabilă! Când schimbi regulile privind carantinarea localităților, cred că e destul de clar pentru toată lumea că trebuie să existe o bază, să existe o consultare și o comunicare cu toți factorii decidenți.

Că doar nu conduci un ONG sau o companie, ci gestionezi o țară! Și nu în orice moment, ci într-unul de pandemie! Sau Vlad Voiculescu s-a crezut tot în fruntea unei companii, unde CEO-ul taie și spânzură după bunul plac?

Revenind la problema înlocuirii lui Vlad Voiculescu și presiunea pusă de USR-PLUS pe partenerii de coaliție, oare nu există un alt om care ar putea fi propus ministru al Sănătății din cele două formațiuni, care să se lupte cu „Mafia din Sănătate”?

Înțeleg că nu, că singurul om cinstit din USR-PLUS, care putea să se bată cu „Mafia din Sănătate” a fost răpus. Sau e vorba doar de un portofoliu care a revenit PLUS la negocieri și trebuie să i se dea Cezarului ce-i al Cezarului, iar Vlad Voiculescu are această poziție promisă?

Să ne amintim cazul schimbării prefectului Capitalei, când Traian Berbeceanu a fost înlocuit de un om de partid, de Alin Stoica, doar pentru că poziția i-a revenit PLUS, în urma negocierilor.

Iar asta s-a întâmplat, deși USR-PLUS a promis în campanie că va depolitiza toate instituțiile și va adopta calea meritocrației.

Dar ce-s promisiunile venite din gurile politicienilor în campania electorală? Nu-s nimic altceva decât promisiuni, chiar și cele făcute de „oamenii noi”.

Eugen DINU

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend