Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Condițiile de intrare în Grecia, modificate: Sunt acceptate și testele rapide antigen, iar copiii sub 12 ani nu mai au nevoie de niciun fel de test

Publicat

in

Guvernul elen a decis două schimbări importante în procesul de control al sănătății turiștilor care intră în țară, potrivit informațiilor transmise de către Ministerul Turismului din Grecia. Modificările au fost deja introduse pe pagina oficială travel.gov.gr (doar în engleză momentan), iar MAE român a făcut schimbările de vigoare și pe pagina sa la capitolul „condiții de călătorie”.

Astfel, începând de pe 19 iunie, guvernul de la Atena a introdus următoarele modificări:

1) Recunoașterea testelor rapide! De acum înainte, intrarea în Grecia, fără alte măsuri restrictive, va fi permisă călătorilor din străinătate care prezintă un rezultat negativ al testului rapid (testul antigenului), nu mai vechi de 48 de ore înainte de intrare în Grecia. De menționat faptul că acesta trebuie să fie făcut de un laborator autorizat și rezultatul emis în limba engleză.

2) Creșterea limitei de vârstă pentru verificarea copiilor turiști! În urma recomandărilor Uniunii Europene, verificările certificatelor necesare la intrarea în țară vor fi efectuate acum copiilor cu vârste peste de 12 ani și peste, în loc de 6 ani, așa cum a fost până acum. Copiii cu vârsta sub 12 ani nu au obligația să prezinte test molecar PCR / antigen la intrare pe teritoriul elen.

Cele două modificări anunțate – testele rapide și modificarea limitei de vârstă pentru copii – completează regimul de control existent. În continuare rămâne în vigoare și prevede ca fiecare turist care intră în Grecia să prezinte:

  • a) certificatul de vaccinare

SAU

  • b) test PCR negativ sau antigen

SAU

  • c) certificat de boală sau diagnostic pozitiv, valabil între 2 – 9 luni.

Turiștii care vor călători în Grecia au posibilitatea de a afișa Certificatul Digital COVID al Uniunii Europene în format digital sau tipărit.

În plus față de documentele COVID; fiecare persoană care intră în Grecia re obligaţia de a completa Formularul de Localizare Pasager (PLF), cel târziu la ora 23:59 în ziua dinaintea sosirii în Grecia.

Informațiile privind schimbările operate au fost publicate și pe travel.gov.gr/ în limba engleză (în limba română, la momentul redactării acestui articol, informațiile noi nu au apărut)

Totodată, Ministerul Afacerilor externe de la București a operat modificările de rigoare și pe site-ul său la „Condiții de Călătorie” în Grecia:

„În intervalul 19 – 26.06.2021, pe teritoriul R. Elene este permis, suplimentar, și accesul tuturor persoanelor care prezintă rezultatul unui test rapid, efectuat în statul de proveniență ori în cel de tranzit, nu mai vechi de 48 de ore de la data prelevării.

Această măsură este valabilă pentru toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani împliniți. Rezultatul acestui test NU poate fi substituit cu cel al testului rapid care se efectuează aleatoriu după intrarea în Grecia, măsura fiind valabilă în continuare.

Punctul de frontieră Kakavia rămâne deschis EXCLUSIV pentru lucrătorii sezonieri în agricultură, accesul prin acesta fiindu-le permis doar între orele 08.00-16.00, în timp ce pentru autovehiculele de transport mărfuri (TIR) accesul este permis între orele 07.00-19.00”

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

OMV Petrom avertizează Guvernul Cîțu: Vom pierde ultimul tren pentru gazele din Marea Neagră

Publicat

in

De

Dacă Legea offshore nu va fi modificată în acest an, vom pierde ultimul tren pentru gazele din Marea Neagră, a declarat, miercuri, directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că se aşteaptă ca Legea offshore să fie modificată până la finele anului, conform declaraţiilor publice ale autorităţilor, şi nu are informaţii suplimentare.

“Ştiu ce ştiţi şi voi, că ministrul Energiei a spus că Legea offshore va fi modificată în acest an. A devenit foarte crucial ca acest lucru să se facă anul acesta. De ce? Pentru că tranziţia energetică are nevoie de gaz şi riscăm să pierdem ultimul tren, deci trebuie să ne mişcăm. Şi ştim că acest proiect este important pentru România”, a spus şefa Petrom.

Investiţia în acest proiect este condiţionată de existenţa unui cadru fiscal stabil, întrucât este vorba de miliarde, consideră Verchere.

Tot miercuri, la Viena, Rainer Seele, director general al OMV, a afirmat că proiectul Neptun din Marea Neagră “este mai important ca niciodată” pentru perspectivele viitoare ale Petrom.

Grupul austriac OMV, prin subsidiara OMV Petrom, şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Zăcământul a fost descoperit în 2012, însă dezvoltarea sa a fost amânată de mai multe ori, după ce România a implementat modificări legislative considerate nefavorabile de către dezvoltatori.

O decizie finală de investiţii cu privire la proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră ar urma să fie adoptată în primul trimestru din 2022.

“OMV va face tot ceea ce stă în puterea sa pentru a se asigura că acest proiect este unul de succes”, a spus miercuri Rainer Seele, adăugând că şi Guvernul României trebuie să asigure cadrul necesar pentru această investiţie.

Cu privire la acest aspect, Rainer Seele este optimist şi vede că există conştientizarea necesară.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ludogoreţ şi Sparta Praga s-au calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

Publicat

in

De

Ludogoreţ, echipa românilor Dorin Rotariu şi Claudiu Keşeru, şi Sparta Praga, la care evoluează portarul Florin Niţă, s-au calificat în turul al treilea al Ligii Campionilor.

Rezultatele înregistrate, miercuri, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor sunt următoarele:

Traseul campioanelor:

Neftci Baku (Azerbaidjan) – Olympiacos Pireu (Grecia), scor 0-1 (în tur, 0-1);

A marcat: Masouras ’15.

Şerif Tiraspol (Moldova) – Alaşker (Armenia), scor 3-1 (în tur, 1-0);

Au marcat: Dulanto ’15, Henrique ’23, Thil ’87 (p) / Glisici ’10.

Ludogoreţ (Bulgaria) – Mura (Slovenia), scor 3-1 (în tur, 0-0);

Au marcat: Sotiriou ‘4, Manu ’82, Oliveira-Souza ’90 / Horvat ’64.

– la gazde, Dorin Rotariu a fost rezervă neutilizată, iar Claudiu Keşeru nu a fost în lot.

Steaua Roşie Belgrad (Serbia) – Kairat Almatî (Kazahstan), scor 5-0 (în tur, 1-2);

Au marcat: Katai ‘9, ’42, Diony ’21, Ivanici ’49, Falco ’56.

CFR Cluj – Lincoln Red Imps (Gibraltar), scor 2-0 (în tur, 2-1);

Au marcat: Cestor ’18, Sigurjonsson ’58.

Young Boys Berna (Elveţia) – Slovan Bratislava (Slovacia), scor 3-2 (în tur, 0-0);

Au marcat: Siebatcheu ’10, Garcia ’24, Aebischer ’49 / Kanga ’60 (a), Henty ’62.

– Rafael Ratao (Slovan) a ratat un penalti, în minutul ’21.

Traseul echipeor care nu sunt campioane:

Midtjylland (Danemarca) – Celtic Glasgow (Scoţia), scor 2-1 după prelungiri (în tur, 1-1);

Au marcat: Mabil ’61, Onyedika ’94 / McGregor ’48.

Glatasaray (Turcia) – PSV (Olanda), scor 1-2 (în tur 1-5);

Au marcat: Diagne ’84 / Madueke ’37, Van Ginkel ’59.

– Boscagli (PSV) a fost eliminat, în minutul 74.

Sparta Praga (Cehia) – Rapid Viena (Austria), scor 2-0 (în tur, 1-2).

Au marcat: Karlsson ’16, Pesek ’81.

– la gazde, portarul Florin Niţă a fost titular.

Meciurile din turul al treilea (3/4 august şi 10 august) sunt următoarele:

Dinamo Zagreb (Croaţia) – Legia Varşovia (polonia);

CFR Cluj – Young Boys Berna;

Olympiacos Pireu – Ludogoreţ;

Steaua Roşie Belgrad – Şerif Tiraspol;

Malmo (Suedia) – Glasgow Rangers (Scoţia);

Ferencvaros (Ungaria) – Savia Praga (Cehia).

Traseul echipelor care nu sunt campioane:

PSV – Midtjylland;

Spartak Moscova (Rusia) – Benfica (Portugalia;

Genk (Belgia) – Şahtior Doneţk (Ucraina);

Monaco (Franţa) – Sparta Praga.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend