Conecteaza-te cu noi
(function (document, window) { var a, c = document.createElement("script"); c.id = "CleverCoreLoader48572"; c.src = "//scripts.cleverwebserver.com/9fa80e175795759b2749da4ab953784d.js"; c.async = !0; c.type = "text/javascript"; c.setAttribute("data-target", window.name); c.setAttribute("data-callback", "put-your-callback-macro-here"); try { a = parent.document.getElementsByTagName("script")[0] || document.getElementsByTagName("script")[0]; } catch (e) { a = !1; } a || (a = document.getElementsByTagName("head")[0] || document.getElementsByTagName("body")[0]); a.parentNode.insertBefore(c, a); })(document, window); ">

NATIONAL

Comisia Europeană stârnește un nou scandal: Termenul ‘Crăciun’ trebuie evitat, pentru că îi ofensează pe necreștini

Publicat

in

„Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, fără referire la „sex, etnie, rasă, religie, dizabilități și orientare sexuală”. Astfel – scrie Bruxelles-ul în noile sale linii directoare – apelativele „Miss, Mrs” (domnişoară sau doamnă) trebuie să dispară, fiind înlocuite cu un mult mai generic „Ms”, scrie agenția italiană ANSA.

Nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotații religioase, cum ar fi Crăciunul, ci acestea vor fi citate într-un mod generic: spunând, de exemplu „sărbătorile sunt stresante” și nu „Crăciunul este stresant”, precizează documentul pentru o „comunicare corectă” furnizat de Comisie şi intitulat „Union of Equality” – Uniunea Egalității.

„Decalogul” Uniunii Europene:

Orientările conțin mai multe capitole în care, conform executivului UE, trebuie avut în vedere tratamentul egal al persoanei. În decalogul comisiei există câteva recomandări care trebuie respectate întotdeauna:

  • Nu vor fi utilizate substantive sau pronume care au legătură cu genul subiectului;
  • Trebuie menținut un echilibru între sexe în organizarea fiecărui panel;
  • Atunci când se utilizează un conținut audiovizual sau mărturii, trebuie să ne asigurăm că diversitatea este reprezentată în fiecare aspect al materialului
  • În faţa unei audienţe nu ne adresăm folosind apelativele „domni” sau „doamne” ci mult mai genericul „stimați colegi”;
  • Atunci când se vorbeşte de transsexuali, aceştia trebuie identificați în baza indicației lor;
  • Nu va mai fi folosit cuvântul „bătrâni”, ci „oameni în vârstă”;
  • Atunci când se va vorbi despre persoane cu dizabilități, nu se va mai face referire prioritară la persoană (de exemplu, în loc de „Mario Rossi este o persoană cu dizabilități”, vom spune „Mario Rossi are o dizabilitate”).

În ghidurile UE există și referiri pentru o comunicare „corectă” în ceea ce privește religiile. De exemplu, în text este indicat ca, în orice conținut comunicativ, „să nu se folosească nume proprii tipice unei anumite religii”.

Referitor la sărbători, comisia cere „să evităm să considerăm ca fiind de la sine înțeles că toată lumea este creștină”. Şi în acest sens oferă o mulțime de exemple: în loc să spunem sau să scriem „Crăciunul este stresant”, executivul european ne invită să folosim cuvintele: „Sărbătorile sunt stresante”.

Schimbările de exprimare ale Comisiei UE sunt stigmatizate de liderul formaţiunii Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, care scrie pe Twitter: „Comisia Europeană, printr-un document intern, consideră Crăciunul o sărbătoare neincluzivă. Numele Maria și Giovanni sunt și ele vizate. Motivul? Ar putea fi „ofensatoare” pentru necreștini. Gata, acum e deja prea mult: ne sunt şterse istoria și identitatea”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Tensiuni și violențe în Turcia: ambasadorul SUA a fost convocat la Ankara

Publicat

in

De

Turcia l-a convocat duminică pe ambasadorul SUA la Ankara, Jeff Flake, ca urmare a unui avertisment emis de partea americană în legătură că posibilele acte de violenţă din partea poliţiei la o demonstraţie a opoziţiei turce, la Istanbul, informează DPA.

Motivul oferit de Ministerul de Externe turc a fost o comunicare din partea ambasadei SUA care conţinea ”declaraţii nefondate” despre măsurile luate de forţele de ordine turce, informează Agerpres. 

Avertismentul a fost emis sâmbătă. Ambasada SUA indicase că gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi proiectile non-letale ar putea fi folosite la manifestaţia de la Istanbul şi le recomandase cetăţenilor americani să evite zona respectivă.

Duminică, Turcia a emis un avertisment similar adresat cetăţenilor săi aflaţi în Statele Unite. Cetăţenilor turci li s-a recomandat să evite adunările şi demonstraţiile de amploare întrucât forţele de ordine americane folosiseră gaze lacrimogene şi muniţie de război în precedente ocazii similare.

Mii de persoane s-au strâns sâmbătă la Istanbul pentru a protesta împotriva unui verdict de vinovăţie în cazul politicianului de opoziţie Canan Kaftancioglu, care a fost acuzat de insultarea preşedintelui şi a statului turc. Demonstraţia a fost organizată de Partidul Republican al Poporului (CHP), principala formaţiune de opoziţie din Turcia.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Românii au câştigat toate finalele turneului de tenis pentru juniori Dr. Oetker Junior Trophy

Publicat

in

De

Românii au câştigat toate finalele turneului de tenis pentru juniori Dr. Oetker Junior Trophy, aceasta fiind cea mai bună participare românească din istoria de peste un deceniu a turneului de la Bucureşti, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis.

Românii au câştigat finalele atât la simplu, cât şi la dublu, la feminin şi la masculin.

Astfel, în turneul de simplu băieţi Sergiu Urzică a câştigat trofeul după ce l-a învins în finală pe Matei Todoran, cu 6-1, 6-0, potrivit Agerpres.ro.

„În finală am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale mele din acest turneu. Mă bucur că am reuşit să mă concentrez. Sper să mai am cât mai multe meciuri la fel. În primul rând, vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru toată susţinerea. Antrenorului, sparring-ului şi tuturor celor care m-au ajutat. Este incredibil acest turneu. Îmi place extrem de mult, iar organizarea foarte bună. Un turneu poate mai bun decât Petit As”, a declarat Todoran.

La simplu fete, Giulia Safina Popa reuşind să-şi adjudece trofeul după ce a învins-o în finală, scor 6-2, 4-6, 6-1, pe Alexia Ioana Tatu.

„Este un rezultat excepţional pentru mine, nu mă aşteptam la aşa ceva. Sunt foarte mândră de mine şi mulţumesc echipei mele. E un progres foarte bun şi vreau să pot să joc mai bine decât am făcut-o aici. Dedic victoria tatălui meu, antrenorului meu. O am model pe Simona Halep. O organizare extrem de bună”, a declarat Giulia Popa.

Perechea româno-britanică Flavia Elena Ogrezeanu/Annabel Hristovaa câştigat titlul la dublu feminin după ce a învins în finală perechea Sonia Erika Butuc Cerchez/Ilinca Sagmar cu 4-6, 6-4, 10-5.

Yannick Theodor Alexandrescou şi Sergiu Urzică au câştigat fără prea mari emoţii proba de dublu a băieţilor, după 6-3, 6-1 în finala cu David Popa/Luca Ştefan Prunescu Niţă.

Trofeul Fair Play „in memoriam Florenţa Mihai” a fost câştigat de Alexia Ioana Tatu, finalista de la simplu, iar Sonia Butuc Cerchez şi Ştefan Petre au câştigat turneele de consolare.

„La cea de-a zecea ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy am avut meciuri extraordinare, cu finale câştigate de români. O contribuţie extraordinară a avut Dr. Oetker, pe această cale îi mulţumim. (…) Este cel mai mare turneu din sud-estul Europei, care creşte de la an la an. Sperăm ca această generaţie să asigure viitorul tenisului românesc”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend