Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Colonelul Bogdan Olar nu mai este șeful ISU Argeș – A TRECUT ÎN REZERVĂ

Publicat

in

Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel Olar Bogdan Gheorghe, a trecut în rezervă.

„Sunt mândru că am făcut parte din Inspectoratul pentru Situații de Urgență și salut cu respect și onoare viața de pompier. Fiecare sirenă, alarmă vor trezi în mine emoția unui militar adevărat.”

colonel Bogdan olar

Cariera a început-o la Detașamentul de Pompieri Pitești și pe măsură ce timpul a trecut s-a perfecționat pentru a deveni un bun profesionist în arma pe care și-a ales-o din pasiune.

În urmă cu 25 de ani ieșea de pe băncile Liceului militar Constantin Brâncoveanu Ploiești și urma să aleagă arma „Pompieri” la Academiei de Poliție Al. I. Cuza.

A fost absolvent și al Cursului de Expert al Mecanismul European de Protecție Civilă și membru al echipei naționale de căutare-salvare urbană RO – USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaționale, sub egida ONU, în cazul producerii unor dezastre majore.

De-a lungul timpului a fost aproape de oamenii din subordine și a condus intervenții complexe, iar printre cele mai importante se numără: intervenția în cazul accidentului de pe DN 73 din anul 2017 în care a fost implicat un camion militar, incendiul izbucnit în anul 2018 la vegetația uscată din localitatea Arefu, aproape de Cetatea Poienari, și incendiul din anul 2022 de la depozitul de deșeuri situat în localitatea Bradu, strada Drumul 23.

Nu a fost un drum ușor, însă prin voință și încredere în sine a gestionat eficient situațiile întâlnite, demonstrând că este unul dintre pompierii care cinstesc cu sufletul datoria unui salvator și deopotrivă uniforma militară.

În perioada următoare va avea loc activitatea de predare primire a unității, până pe data de 30.11.2022, iar conducerea interimară a inspectoratului va fi asigurată de către primul adjunct al Inspectoratului Șef, colonel Berevoescu Alin.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

România și Polonia, în pericol! Generalul rus Evgheni Bujinski, amenințare directă la adresa statelor NATO: ‘Bazele aeriene NATO vor deveni o țintă justificată pentru forțele ruse dacă vor fi disponibile pentru avioanele ucrainene’

Publicat

in

Generalul rus Evgheni Bujinski a declarat că bazele aeriene NATO vor deveni o țintă justificată a unui atac, dacă sunt folosite de forțele ucrainene.

Recent, o coaliție de țări, inclusiv Polonia, Regatul Unit, Germania și SUA, a decis să doneze Ucrainei tancuri de fabricație occidentală. Acum, mai multe semnale au arătat că următorul obiectiv al Kievului ar putea fi achiziționarea de avioane de luptă occidentale și de arme cu rază lungă de acțiune, conform RMX.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că Franța nu exclude posibilitatea de a livra Ucrainei avioane de luptă. El a spus că criteriile pentru a face acest lucru sunt ca aceste arme să fie necesare Ucrainei, dar să nu trebuie să slăbească capacitățile de apărare ale armatei franceze și să nu escaladeze războiul cu Rusia.

El a subliniat că Ucraina nu a solicitat încă donarea de avioane și că o decizie în această privință va fi luată pe baza unor discuții oficiale.

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că Polonia se consultă cu aliații cu privire la continuarea ajutorului Ucrainei și nu a exclus posibilitatea de a dona aeronave Kievului. Cu toate acestea, președintele Joe Biden a declarat că SUA nu vor dona Ucrainei avioane de luptă F-16.

Posibila livrare a aeronavelor a fost menționată de Evgheni Bujinski, un general rus, care a amenințat că „bazele aeriene NATO vor deveni o țintă justificată pentru forțele ruse dacă vor fi disponibile pentru avioanele ucrainene”.

„Dacă țările NATO decid să-și implice forțele aeriene, ar putea începe să opereze din bazele aeriene NATO din apropiere, în România și Polonia, de exemplu”, a spus Buzhinsky, adăugând că bazele aeriene „devin o țintă care poate fi învinsă legal din punctul de vedere al dreptului internațional”, conform dcnews.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Toate ‘tunurile’ pe Ministrul Educației, Ligia Deca! PSD Sector 1: Doamna ministru nu și-a înțeles rolul

Publicat

in

Organizaţia PSD Sector 1 reacționează la decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, după ce a decis suspendarea atribuţiilor secretarului de stat din Ministerul Educaţiei Florin Lixandru, catalogând drept inacceptabilă această formă de pune pumnul în gură unei persoane care are o opinie diferită.

„Reacţia violentă a doamnei Deca, care trădează lipsa oricăror reflexe democratice, a fost generată de observaţii pertinente şi de bună credinţă făcute de domnul Lixandru tocmai pentru a îmbunătăţi proiectele legilor Educaţiei. Dacă în mijlocul unei dezbateri publice reacţia la opinii diferite este politica pumnului în gură, atunci doamna ministru nu şi-a înţeles rolul, nici importanţa temelor dezbătute. Opiniile PSD, formulate fie de domnul Lixandru, fie de alţi colegi profesori sau profesionişti ai domeniului sau opiniile exprimate de specialişti apolitici, de societatea civilă au rolul de a asigura accesul la Educaţie pentru copiii dezavantajaţi, pentru cei din diaspora sau examene de admitere sau Bacalaureat fără încurajarea meditaţiilor costisitoare”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sector 1 transmis miercuri.

Social-democraţii solicită PNL ca, de la nivelul Ministerului Educaţiei şi până la cel al Consiliului local, să revină la colaborarea bazată pe „deschidere, colegialitate şi urmărirea interesului public”.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Florin Lixandru a confirmat miercuri, pentru AGERPRES, că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru.

„Momentan sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie. Eu aveam atribuţii pe învăţământ preuniversitar şi pe relaţia cu Parlamentul şi s-a abrogat ordinul prin care mi s-au atribuit acele atribuţii, momentan, până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară”, a afirmat secretarul de stat.

El a spus că i-au fost retrase atribuţiile pentru un „delict de opinie”. „Pentru un delict de opinie, azi mi s-au retras atribuţiile. Perspectiva PSD asupra legilor Educaţiei este că sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete! PSD va pune în discuţia coaliţiei stabilirea unui calendar extins de analiză publică şi adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile Educaţiei are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci şi cele privind Legea Educaţiei, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024”, a scris Lixandru, pe pagina sa de Facebook, transmite AGERPRES

Vezi și Tensiuni în interiorul Coaliției de guvernare! Marcel Ciolacu o pune la zid pe Ligia Deca: ‘Ne aflăm în fața unui fenomen. Eu am trăit înainte de ’89’

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend