Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Colegiul Național Costache Negri din Galați se închide din nou din cauza Covid 19

Avatar

Publicat

in

Cel mai mare liceu din Galați se închide din nou din cauza Covid 19. În interiorul Colegiului Național Costache Negri au fost confirmate trei cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2. Toți cei peste 1.400 de elevi vor învăța online în perioada următoare pentru a doua oară în ultimele săptămâni, potrivit Mediafax.

Decizia privind închiderea celui mai mare liceu din județul Galați a fost luată de Direcția de Sănătate Publică, împreună cu Inspectoratul Școlar. Asta după ce miercuri au fost confirmate trei cazuri de infectare. Colegiul gălățean a mai fost închis în această toamnă, tot din cauza cazurilor de Covid 19.

„Sunt trei cazuri. Conform procedurii, se intră în scenariul roșu, cursurile față în față se suspendă, se vor face doar cursuri online. De mâine intră în vigoare măsura, azi copiii sunt la școală”, a explicat, pentru MEDIAFAX, inspectorul școlar general al județului Galați, Onuț Atanasiu.

În județul Galați, 10 școli fac doar cursuri online din cauza cazurilor de Covid 19. Alte patru școli sunt închise, iar elevii învață online, din cauza lucrărilor de modernizare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Magistrații cer DEMITEREA lui Cătălin Predoiu și prezintă 10 motive: ‘Mandatul a fost dezastruos, la fel ca în timpul lui Tudorel Toader și Florin Iordache’

Avatar

Publicat

in

De

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie cer demiterea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, prezentând o listă de zece motive considerate esenţiale. Magistraţi afirmă că mandatul lui Predoiu a fost ”dezastruos”, comparabil în efecte cu cele ale miniştrilor Florin Iordache şi Tudorel Toader.

”Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie concluzionează că mandatul Ministrului Justiţiei a fost unul dezastruos, efectele nocive ale acestuia fiind comparabile cu cele produse în perioada în care miniştri erau domnii Florin Iordache şi Tudorel Toader. În interesul unei justiţii independente, pentru a nu fi afectat parcursul european al României şi în vederea înlăturării blocării accesului la fondurile europene, este absolut necesară demiterea imediată a dlui Cătălin Predoiu, pentru mai multe aspecte”, au transmis, miercuri, cele două organizaţii ale magistraţilor, într-un comunicat de presă.

Citește și: Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan și Ludovic Orban: Ceea ce au făcut se numește escrocarea cetățenilor

Potrivit magistraţilor, principalele zece motive pentru care ministrul Predoiu ar trebui demis sunt:

1. Încălcarea flagrantă a Mecanismului de cooperare şi de verificare prin tergiversarea şi blocarea modificărilor legilor justiţiei, vitale pentru funcţionarea autorităţii judecătoreşti în ansamblul său. Deşi actualul Ministru al Justiţiei este în funcţie de peste un an, ”legile justiţiei” în varianta Iordache-Toader sunt în continuare aplicabile, fără niciun fel de ajustare, în ciuda criticilor în cascadă ale entităţilor internaţionale relevante şi ale magistraţilor români.

2. Încălcarea flagrantă a Mecanismului de cooperare şi de verificare prin declanşarea, imediat după învestire, a procedurii de numire în funcţie a procurorilor de rang înalt şi propunerile de numire efectuate, cu nerespectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori.

3. Promovarea în spaţiul public a unor noi modificări ale ”legilor justiţiei” de natură a afecta grav independenţa justiţiei.

4. Refuzul sesizării Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de modificare a ”legilor justiţiei” prezentate la 30 septembrie 2020, deşi prin Raportul MCV din 15 noiembrie 2017, Comisia Europeană a solicitat „punerea în practică a unui sistem robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare şi transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneţia

5. Neluarea măsurilor necesare prevenirii răspândirii COVID-19 la nivelul instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti.

6. Dezinformarea publică privind cazurile de Covid-19 din penitenciare.

7. Lipsa unor demersuri serioase pentru adoptarea unor modificări ale Codului de procedură penală, care să transpună dispoziţiile Deciziei nr. 55/2020 a Curţii Constituţionale a României.

8. Politica dezastruoasă de resurse umane. Lipsa unor demersuri serioase pentru modificări legislative imediate necesare desfăşurării concursurilor de admitere în magistratură, a examenelor de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii şi a examenelor de capacitate, precum şi a transferurilor magistraţilor.

9. Consecinţele devastatoare pentru imaginea Ministerului Public ale acţiunilor Ministrului Justiţiei. Folosirea Ministerului Justiţiei şi a activităţii autorităţilor judiciare în campania electorală.

10. Lipsa oricărei viziuni cu privire la poliţia judiciară.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Adăpostul public de câini, din Constanța, este plin. Primăria anunţă că din 26 noiembrie nu se mai capturează niciun câine

Avatar

Publicat

in

De

Primăria Constanţa a anunţat miercuri seara, că din 26 noiembrie, nu se mai capturează niciun câine din municipiu pentru că adăpostul este plin, urmând să fie luate măsuri pentru ca acesta să fie extins şi modernizat.

Primăria Constanţa a transmis printr-un comunicat de presă, că Serviciul Gestionare Animale Abandonate va acţiona doar în situaţii de urgenţă, potrivit news.ro.

Citește și: Ionel Dancă lansează un nou atac la adresa PSD: A făcut tot posibilul să împiedice combaterea răspândirii epidemiei

“De mâine, în municipiul Constanţa nu se mai capturează niciun câine! Adăpostul public este plin, iar echipele Serviciului Gestionare Animale Abandonate vor acţiona doar în situaţii de urgenţă. În acelaşi timp, Primăria Municipiului Constanţa va lua măsuri pentru ca adăpostul public situat pe strada Vârful cu Dor nr.5 să fie extins şi modernizat. În cel mai scurt timp se vor construi padocuri noi pentru a oferi condiţii decente de cazare animalelor, în conformitate cu normele sanitar-veterinare impuse de legislaţia specifică”,se arată în comunicatul Primăriei.

Primăria Constanţa mai anunţă că încurajează adopţia responsabilă a câinilor comunitari. iar pentru a putea adopta un căţel, viitorii stăpâni vor avea parte de sprijinul angajaţilor serviciului de specialitate al municipalităţii care poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213.

Adopţia câinilor este gratuită, căţeii sunt încredinţaţi spre adopţie numai după ce au fost consultaţi de medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare. Solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării.

În această perioadă programul cu publicul rămâne închis iar adopţiile şi revendicările se realizează cu respectarea unor condiţii stricte, a mai transmis Primăria Constanţa.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend