Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ciprian Teleman, după demisia din USR: ‘Partidul poate continua şi fără contribuţia mea’

Publicat

in

Fostul ministru Ciprian Teleman şi-a explicat, sâmbătă, într-o postare, motivele demisiei din USR, la scurt timp după ce şi-a anunţat colegii, printr-un mesaj intern, despre decizia sa. El spune că În acest moment formaţiunea are resursele necesare pentru a-şi urma linia politică şi fără contribuţia sa şi aminteşte că a pledat necondiţionat pentru fuziunea cu USR şi crede în continuare că exploatarea complementarităţii celor două partide ar fi generat o valoare mai mare.

”Nu am vrut să fie public dar a devenit public. Mă retrag din USR. Aş vrea să spun care sunt motivele pentru a nu lăsa loc speculaţiilor. În acest moment USR are resursele necesare pentru a-şi urma linia politică şi fără contribuţia mea”, spune Teleman în postare.

El arată că a intrat în politică şi pentru a schimba imaginea politicianului într-una a decenţei şi a dedicării pentru interesul public.

”A fost primul mesaj pe care l-am transmis colegilor din MCID, că vreau să fim o instituţie care îşi serveşte clienţii. Nu cred în politica forţei, cred în cea a dialogului şi a consensului. Am contribuit la organizarea PLUS cu experienţa dobândită în activitatea profesională. Am pledat necondiţionat pentru fuziunea cu USR şi cred în continuare că exploatarea complementarităţii celor două partide ar fi generat o valoare mai mare. Am înfiinţat un minister pentru următorii 20 de ani în condiţii politice complicate. Am lăsat două componente importante în PNRR, cea de digitalizare şi cea de internaţionalizare a cercetării, construite cu contribuţia unor oameni extraordinari cărora le rămân recunoscător. Nu am nicio ranchiună sau vreun resentiment. Dimpotrivă, apreciez calităţile colegilor cu care am fost în Guvern şi a multor colegi din USR PLUS. Am învăţat din sfaturile sau din criticile lor”, spune fostul ministru.

El mai afirmă: Cred că politica are nevoie în continuare de resurse din afara ei”.

”Are nevoie de specialişti în politici publice, în reformarea administraţiei, în digitalizare, în justiţie, în sănătate. Are nevoie şi de voci vehemente care să semnaleze abuzurile. Experienţa pe care am acumulat-o rămâne disponibilă celor care vor propune proiecte coerente de modernizarea a României. Succes, USR, succes celor care cred în viitorul României!”, spune Teleman în finalul postării.

Ciprian Teleman, fost ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în Guvernul Cîţu, şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din USR, prin intermediul unui mesaj intern adresat colegilor. Ciprian Teleman a fost preşedinte al organizaţiei PLUS Ilfov, înainte de fuziunea partidului cu USR.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Dezvoltatorii vor putea construi aplicaţii pentru Instagram Reels

Publicat

in

De

Meta anunţă lansarea mai multor API-uri pentru clona sa de TikTok din Instagram, pe care dezvoltatorii le vor putea folosi pentru a dezvolta aplicaţii inclusiv cu facilităţi care nu există în Instagram, conform news.ro.

Pentru că Meta pune mare accent pe Reels pentru a concura cu TikTok, iar acest format este pur şi simplu împins cât mai sus în feed de algoritm, brandurile, dezvoltatorii şi creatorii de conţinut pot, la rândul lor, să profite de acest trend.

Meta a lansat mai multe API-uri care pot fi folosite pentru a integra în aplicaţii mai multe funcţii care să interacţioneze cu Reels. API-urile vizează publicarea, comentariile căutările, tag-urile, descoperirea şi partea de analytics.

Cu aceste API-uri, dezvoltatorii pot construi aplicaţii cu care să se posteze pe conturile de Instagram Business (inclusiv prin programarea postării la o anumită oră), să se modereze comentariile, să se găsească tag-urile care menţionează un anumit cont şi să ofere informaţii despre performanţa postărilor.

Toate aceste funcţii sunt orientate către branduri, care, eventual, îşi pot construi propriile platforme prin care să posteze şi să gestioneze toate aspectele ce ţin de clona de TikTok a Instagram.

Accesul utilizatorilor la noile API-uri va fi crescut treptat. În acest moment, doar 25% dintre aceştia pot accesa noile API-uri, însă, Meta spune că, până pe 6 iulie, oricine le va putea folosi.

Conform datelor făcute publice chiar de Meta după primul trimestru al anului, formatul Reels acontează 20% din timpul petrecut de utilizatori pe Instagram.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Franța trimite blindate în Ucraina: trebuie să deschidă breșe în blocada Rusiei

Publicat

in

De

Ministrul apărării Sebastien Lecornu a anunţat că Franţa va trimite în Ucraina cantităţi semnificative de transportoare blindate pentru trupe, într-un interviu publicat luni seară, informează marţi AFP.

„Pentru a se deplasa rapid în zonele aflate sub tirul inamicului, armata are nevoie de vehicule blindate”, a subliniat ministrul francez într-un interviu apărut pe site-ul cotidianului Parisien-Aujourd’hui. Prin urmare, Franţa va „livra, în cantităţi semnificative, vehicule de transport de acest tip, care sunt înarmate”, a adăugat el, informează Agerpres. 

Sebastien Lecornu a confirmat, de asemenea, trimiterea în Ucraina a şase tunuri Caesar suplimentare, în plus faţă de cele 12 trimise deja.

Cu toate acestea, oficialul francez nu a oferit detalii despre data la care vor fi trimise aceste întăriri, anunţate de şeful statului Emmanuel Macron pe 16 iunie în timpul vizitei sale la Kiev.

Referitor la livrarea rachetelor antinavă, solicitate de Kiev pentru a „deschide breşe în această blocadă maritimă impusă de Rusia şi care privează multe ţări de livrările de cereale şi materii prime”, aceasta „face parte din dosarele aflate în studiu”, a adăugat ministrul francez, fără a furniza detalii suplimentare.

De la începutul ofensivei militare lansate de Moscova în Ucraina pe 24 februarie, Parisul a livrat Kievului tunuri Caesar, rachete antitanc Milan şi rachete antiaeriene Mistral.

La mijlocul lunii aprilie, fostul ministru al apărării Florence Parly estimase la peste o sută de milioane de euro valoarea echipamentelor militare livrate Ucrainei de Franţa.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend