Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cine se află în spatele protestelor din Kazahstan. Ce urmează după intervenția militară a Rusiei

Publicat

in

Kazahstanul trece prin cele mai violente proteste de stradă de la câștigarea independenței în urmă cu trei decenii, analiștii afirmând că motivele care au dus la declanșarea acestora nu țin doar de creșterea bruscă a prețului la carburanți, scrie Associated Press.

Prăbușirea faimoasei stabilități a țării din Centrul Asiei provoacă îngrijorări în Rusia și China, doi dintre cei mai puternici vecini ai săi. Kazahstanul este un aliat cheie al Moscovei și majoritatea exporturilor sale de petrol merg către China.

Creșterea bruscă a prețului carburanților a declanșat inițial proteste într-un oraș îndepărtat din vestul țării. Însă apoi zeci de mii de persoane au ieșit pe străzi în peste 10 orașe, luând în vizor guvernul autoritar.

Președintele Kassym-Jomart Tokayev pare un personaj tot mai disperat. Inițial acesta a încercat să liniștească mulțimile prin demiterea întregului guvern miercuri dimineața. Însă la sfârșitul zilei el schimbase tactica.

La început el i-a descris pe manifestanți drept teroriști. Apoi el le-a cerut șefilor de stat ai țărilor ce fac parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianță militară condusă de Moscova, să trimită ajutor pentru suprimarea revoltelor după ce mai mulți soldați au trecut de partea manifestanților.

Moscova și aliații săi au anunțat la scurt timp după că vor trimite „forțe de menținere a păcii” în Kazahstan.

De ce sunt oamenii furioși?

Din cele cinci republici din Centrul Asiei care și-au câștigat independența după destrămarea Uniunii Sovietice, Kazahstanul este de departe cea mai mare și cea mai prosperă.

Teritoriul Kazahstanului are o suprafață comparabilă cu cea a Europei de Vest și țara dispune de rezerve imense de petrol, gaze naturale, uraniu și metale prețioase.

Însă deși bogățiile naturale au ajutat la crearea unei clase mijlocii solide, precum și a unui număr substanțial de oligarhi, numeroase părți ale țării se confruntă cu dificultăți financiare.

Salariul mediu lunar este de puțin sub 600 de dolari însă sistemul bancar a căzut pradă unor crize profunde precipitate de acordarea unor credite neperformante. Iar, la fel ca în majoritatea Asiei Centrale, corupția este răspândită.

Manifestația care a declanșat mișcările de protest la nivel național a avut loc în Zhanaozen, un oraș petrolier prăfuit din vestul țării.

În ultimii ani în această zonă s-au amplificat resentimentele față de ceea ce localnici consideră o distribuire inechitabilă a bogățiilor energetice ale regiunii.

În 2011 poliția din Zhanaozen a împușcat mortal cel puțin 15 persoane care manifestau în semn de solidaritate cu mai mulți angajați ai companiilor petroliere care au fost dați afară după o grevă.

Când prețurile pentru gazul petrolier lichefiat, carburantul folosit pentru alimentarea majorității automobilelor din regiune, s-au dublat peste noapte de Anul Nou, oamenii au răbufnit.

Locuitorii din orașele învecinate au ieșit în scurt timp la rândul lor pe străzi iar în doar câteva zile protestele s-au răspândit în restul țării.

Cine conduce protestele?

La fel ca în alte numeroase foste state sovietice, suprimarea vocilor critice a reprezentat norma în Kazahstan și după căderea URSS. Orice persoane care aspirau să se opună guvernului au fost fie reduse la tăcere, fie trase pe margine sau cooptate regimului.

Așa că deși protestele din ultimele zile au fost neobișnuit de mari, la unele participând peste 10.000 de oameni, un număr fără precedent în Kazahstan, deocamdată nu au apărut lideri ai mișcării de protest.

Pentru majoritatea istoriei recente a Kazahstanului puterea a fost deținută de fostul președinte Nursultan Nazarbaev. Acesta, acum în vârstă de 81 de ani, a decis însă să demisioneze în 2019 pentru a-i preda ștafeta actualului președinte Tokayev, unul dintre protejații săi.

Însă Nazarbaev a rămas în fruntea Consiliului de Securitate al țării care supervizează forțele militare și serviciile de securitate, mulți considerând că de facto încă exercită puterea în Kazahstan.

Tokayev a anunțat miercuri că va prelua șefia Consiliului de Securitate după ce o bună parte din furia văzută pe străzi părea îndreptată împotriva lui Nazarbaev, nu a sa.

Sloganul „Shal ket!” („Afară cu bătrânul”) a devenit principala scandare a protestatarilor

Cum răspund autoritățile?

Un oficial al poliției din Almatî, centrul economic al țării și epicentrul protestelor, a declarat joi că zeci de protestatari au fost uciși în timp ce atacau clădirile guvernamentale.

Cel puțin 10 polițiști și-au pierdut de asemenea viața, inclusiv unul care a fost decapitat.

Un purtător de cuvânt al forțelor de ordine a afirmat că „zeci de atacatori au fost lichidați” în cursul nopții în timpul luării cu asalt a aeroportului local și a clădirilor puterii.

Miercuri protestatarii au preluat controlul și asupra primăriei din Almatî pe care au incendiat-o.

Reacția inițială a autorităților a fost în linie cu cea din timpul unor manifestații anterioare izbucnite în 2016 și 2019. Un număr ridicat de ofițeri de poliție și ai gărzii naționale Garda Națională au fost trimiși în Almatî la începutul zilei de miercuri

Mulțimea care s-a îndreptat miercuri spre primăria din centrul economic al țării a fost întâmpinată cu ziduri de scutieri și mașini blindate ale poliției. Însă deși de regulă manifestațiile anterioare au fost dispersate cu ușurință, numărul de protestatari s-a dovedit prea mare de această dată.

După ce clădirile guvernamentale din mai multe orașe importante au fost luate cu asalt, Tokayev a făcut apel la o intervenție externă din partea OTSC, susținând că protestatarii sunt îndrumați de organizații teroriste internaționale.

Joi, forțele de securitate au început să tragă în Almatî, avertizând locuitorii să rămână în locuințe fiindcă ar desfășura o operațiune „antiterorism”.

O să ducă protestele la o schimbare de regim în Kazahstan?

Intrăm în ape necunoscute pentru Kazahstan. Fosta republică sovietică s-a confruntat anterior cu proteste importante de două ori: în 2016, după adoptarea unei legi controversate de reformă agrară și din nou în 2019, după alegerile în urma cărora Tokayev și-a asigurat puterea.

Însă niciunul din aceste proteste nu a fost de amploarea celor din ultimele zile.

În unul din discursurile sale susținute miercuri, Tokayev a promis să demareze reforme și a sugerat că ar putea avea loc o liberalizare a sistemului politic.

Însă înspre sfârșitul zilei acesta a adoptat un ton mai dur, sugerând în schimb că va alege calea reprimării brutale a manifestațiilor.

Pentru moment pare improbabil că protestatarii vor reuși să dea jos guvernul printr-o revoluție.

NATIONAL

România repatriază osemintele principelui Nicolae. Fratele regelui Carol al II-lea, reînhumat la Curtea de Argeş

Publicat

in

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş, conform Agerpres.

Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, cu binecuvântarea patriarhului Daniel, va oficia slujba de reînhumare cu începere de la ora 12,00. Mormântul principelui regent Nicolae va fi lângă cel al fratelui său mai mare, regele Carol al II-lea, în pridvorul noii Catedrale.

La ceremonia militară şi religioasă, Custodele Coroanei va fi reprezentat de principele Radu. Vor lua parte reprezentanţi ai Guvernului, ai Armatei, ai societăţii civile, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale.

Sursa citată reaminteşte că Guvernul a aprobat la începutul acestui an, în urma demersurilor Casei Majestăţii Sale, aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale celui de-al doilea fiu al regelui Ferdinand Întregitorul şi al reginei Maria, dar şi ale soţiei sale, Ioana Doletti.

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză

Principele Nicolae al României s-a născut la Castelul Pelişor din Sinaia, la 3 august 1903, fiu al principelui moştenitor Ferdinand şi al principesei moştenitoare Maria. Principele Nicolae a fost botezat de către Împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Casei Regale, mama sa, viitoarea regină Maria, îl descria astfel în copilărie: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…) Unchiul (Regele Carol I; n.n) îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări (…) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă”.

content-image

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. Începând de la vârsta de 16 ani (1919) el a studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Henri Peter Hansell, care se ocupase şi de educaţia Principelui de Wales (viitorul Rege Edward al VIII-lea). A făcut, de asemenea, începând din anul 1923, un stagiu militar în Marina Regală Britanică, devenind ofiţer. A rămas în Marea Britanie până în anul 1926.

Relație tensionată cu fratele său, Carol al II-lea

A depus jurământul ca prim-regent al României pe 20 iulie 1927, la vârsta de 23 de ani. A fost regent până la 8 iunie 1930, când tronul a fost preluat de fratele său, regele Carol al II-lea. Ulterior, a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.

S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost însă recunoscută de Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana, relatează Casa Regală.

Activitatea din exil

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954 Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.

Principele Nicolae s-a întâlnit în exil cu Regele Mihai şi Regina Ana o singură dată, în Elveţia. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de 74 de ani, şi a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soţie.

Citeste mai mult

NATIONAL

Sărbătorile zilei din 29 martie 2024 – Sf. Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei

Publicat

in

Sărbătorile zilei din 29 martie 2024 – Sf. Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei

Ortodoxe

Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei

Greco-catolice

Sf. ep. Marcu al Aretusei, diac. Chiril şi cei împreună cu ei

Romano-catolice

Vinerea Sfântă

Sf. Eustasie, ep.

Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 martie.

Sfântul Marcu a trăit în vremea Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), care, în 313, prin Edictul de la Milan, a acordat totală libertate de credinţă creştinilor. A fost episcop al cetăţii Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza.

Despre pătimirea sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz: „Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu ştie ce i s-a întâmplat? Şi povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomeneşte? Acela, în împărăţia marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creştinilor, a stricat o capişte idolească şi mulţime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povăţuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieţii, cât şi prin frumoasa grăire a vorbei”. (Vieţile Sfinţilor)

„Pentru aceasta a fost de demult în multă ură şi mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creştinească, iar puterea păgânească începând iarăşi a creşte şi a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor. Pentru că mulţimea poporului cel iubitor de diavoli, deşi o vreme şi-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde şi râul iese cu pornire, astfel mânia şi răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363)”. (Vieţile Sfinţilor)

Credinţa creştină a fost din nou interzisă în vremea împăratului Iulian Apostatul, când s-a încercat revenirea la politeism, urmând o altă perioadă de persecuţii împotriva creştinilor.

Între cei care au suferit atunci a fost şi Sfântul Marcu. A fost torturat cu deosebită cruzime, „că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Şi mai ales se întărâtau de vitejia sfântului şi se mâniau de bărbăţia lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor”. (Vieţile Sfinţilor)

Răbdarea şi blândeţea Sfântului Marcu au înduplecat pe mulţi dintre călăii săi să creadă în Hristos.

Însuşi eparhul Aretusiei, deşi nu era creştin, îngrozit fiind însă de chinurile la care era supus Sfântul Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: „Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?”. (Vieţile Sfinţilor)

După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaunul episcopal şi în scurtă vreme a trecut la cele veşnice.

* Sfântul Chiril diaconul a fost torturat şi ucis în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile zeilor din cetatea Iliopolis.

În scurta perioadă de restauraţie a păgânismului susţinută de Iulian Apostatul au fost ucişi în mari chinuri mulţi creştini, mai întâi preoţii, apoi femeile şi fecioarele care ajutau în cadrul comunităţilor creştine, iar apoi alţi mărturisitori ai lui Hristos. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend