Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

China interzice tatuajele la naționala de fotbal – Ce le-au recomandat oficialii celor care sunt deja tatuați

Publicat

in

Ministerul chinez al Sporturilor a anunțat interzicerea tatuajelor pentru jucătorii naționalei de fotbal, la pachet cu alte măsuri menite să reglementeze conținutul vulgar de pe micile ecrane și rețelele de socializare.

Fotbaliştii echipei naţionale vor avea „interdicţie formală de a avea noi tatuaje”, a indicat, marţi, ministrul Sporturilor, invitându-i pe cei care le au să le „şteargă”.

„În caz de circumstanţe speciale, tatuajele vor trebui să fie acoperite” în timpul antrenamentelor şi competiţiilor, a precizat ministerul într-un comunicat, care interzice convocarea oricărui sportiv tatuat.

Tatuajele sunt în general prost văzute în China, care rămâne o societate conservatoare, conform Agerpres.

În vizorul autorităţilor chineze, pe lângă tatuaje, se află conţinuturile „vulgare” difuzate pe micul ecran şi pe reţelele de socializare, făcând apel să fie privilegiate mai degrabă valorile „patriotice”.

Regulatorul audiviozual chinez a solicitat în ultimele luni să se stabilească criterii estetice „corecte” şi să elimine bărbaţii „efeminaţi” şi „influenţele vulgare”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

AFP: Incendiile din nord-estul Algeriei, sunt complet sub control

Publicat

in

De

Incendiile care au devastat miercuri şi joi zone împădurite şi urbane din nord-estul Algeriei, soldate cu moartea a cel puţin 38 de persoane, sunt complet sub control, a declarat vineri un oficial al Protecţiei Civile algeriene, relatează AFP.

„Toate incendiile sunt complet sub control”, a declarat Farouk Achour, director adjunct al Departamentului de Informaţii şi Statistici din cadrul Protecţiei Civile.

Numărul oficial provizoriu al incendiilor este de 37 de morţi. Treizeci de persoane, dintre care 11 copii şi şase femei, au murit la El Tarf, în apropierea frontierei cu Tunisia. Alte cinci decese au fost înregistrate în Souk Ahras (est) şi două în Sétif (est). Mai multe mass-media au raportat o a 38-a victimă, un bărbat în vârstă de 72 de ani, care a murit în Guelma (est), conform Agerpres.

Timp de 48 de ore, peste 1.700 de pompieri s-au luptat pentru a stinge peste 20 de incendii forestiere care au făcut, de asemenea, circa 200 de răniţi, unii dintre ei cu arsuri grave.

Ministerul de Justiţie a deschis o anchetă pentru a stabili dacă anumite incendii au fost provocate.

Parchetul din Souk Ahras, unde o familie întreagă a murit în flăcări, a anunţat arestarea unui piroman într-o pădure din apropierea acestui oraş cu 500.000 de locuitori. Peste 350 de familii au fugit din casele lor, iar un spital din apropierea unei zone împădurite a fost evacuat.

Trei bărbaţi au fost, de asemenea, arestaţi de jandarmerie lângă El Tarf, la circa 200 de kilometri distanţă. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi incendiat recoltele unui vecin, fără ca autorităţile să fi făcut pentru moment legătura cu incendiile din regiune.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

O nouă metodă de phishing – Firmele de curierat sunt principalul vector

Publicat

in

De

Circulă o nouă tentativă de tip phishing. Cei care vor să păcălească persoanele naive se folosesc de imaginea unor firme de curierat, cu activitate mult mai intensă în perioada reducerilor.

„O nouă tentativă de phishing exploatează folosirea serviciilor de curierat, care în perioada reducerilor de sezon au o activitate mult mai intensă. Mulți dintre utilizatori se potrivesc pe acest scenariu, pentru că ar trebui să primească un colet”, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Cei care primesc mesaje privind coletele care-i așteaptă trebuie să:

– fie vigilenți și să analizeze cu atenție informațiile primite, înainte de a face o acțiune ce ar putea duce la infectarea dispozitivului sau la pierderea datelor sensibile

– să evite accesarea link-urilor sau atașamentelor din mesaje nesolicitate venite din surse necunoscute

– să evite furnizarea de date personale, date financiare sau date de autentificare pe astfel de site-uri și sî verifice mereu în browser-ul de internet că sunt pe site-ul legitim

– să analizeze cu atenție corectitudinea gramaticală și de exprimare a textului în limba română

– să verifice de fiecare dată adresa expeditorului din sursa mesajului primit. De multe ori atacatorii maschează numele real.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend