Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Chestorul Ispir e ferm : « Or fi vrând unii sa ma vada pensionar dar eu nu ma gândesc la asta… Inca sunt tânar »  

Avatar

Publicat

in

 Zilele trecute, zvonuri privind penisionarea şefului IPJ Argeş, a cehstorului Ionel Ispir au început sǎ circule prin Curtea de Argeş. Inclusiv surse din cadrul poliţiei dǎdeau ca sigur faptul cǎ, fostul şef al oamenilor legii din Curtea de Argeş şi-ar fi depus deja dosarul de pensie, urmând ca în luna septembrie a acestui an, adicǎ peste doar câteva zile, sǎ primeascǎ şi decizia.

Chestionat pe aceastǎ temǎ de redactorii PROFIT, Ionel Ispir a declarat. « Or fi vrând unii sǎ mǎ vadǎ pensionar însǎ mai e pânǎ atunci. Sunt încǎ tânǎr şi mai am mult de muncǎ. Nu mi-am depus dosarul de pensie şi nici nu îl voi depune curând ».

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Emil Boc îi ‘urechează’ pe Rareș Bogdan și Robert Sighiartău: ‘Schimbarea președintelui se discută doar la congres’

Avatar

Publicat

in

De

Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a declarat marți  că nu își dorește nicio funcție în partid și că președintele PNL poate fi schimbat doar la congres.

”Continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească. Cred că dezbaterea trebuie să rămână de aici înainte în partid. Vom avea un congres, când el va fi organizat potrivit statutului”, a declarat Emil Boc.

Primarul PNL din Cluj a spus că speră ca la congres să fie o competiție între programe politice, și nu între între persoane.

”Cred că PNL are nevoie și de Rareș Bogdan, și de Ludovic Orban, și de Robert Sighiartău, și de alți colegi, de toți avem nevoie în PNL”, a spus Boc.

Emil Boc a punctat că toți liderii PNL formează o echipă și că Congresul va stabili ‘locul fiecăruia’.

”Consider că acum avem nevoie de o performanță în actul de guvernare (..). Probleme noastre interne, ok, au fost punctate, lucrurile acestea și în interior s-au dezbătut , dar acum a continua în fiecare zi aceste lucruri mi se pare ineficient și neproductiv pentru PNL”, a insistat Boc.

El a repetat că este un om care „nu are nicio funcție și nu-și dorește nicio funcție în PNL”.

Întrebat dacă este de părere că președintele Ludovic Orban ar trebui schimbat în acest moment, Emil Boc a spus, din nou, că aceste lucruri „nu se discută decât la congres”.

”Acolo este momentul în care discutăm instituțional ce este de făcut cu partidul”, a spus Boc, informează G4media.ro

Citește și:

O nouă lovitură pentru Guvern! Polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu

Informații utile pentru toți șoferii români! Câți bani veți scoate anul acesta din buzunar

SURSE Omul lui Marcel Vela ar putea ajunge la șefia unei instituții de forță!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

UN ARGEȘEAN A VÂNDUT UN PORSCHE CARE NU-I APARȚINEA – A fost reținut pentru camătă, abuz de încredere, înşelăciune şi uz de fals

Avatar

Publicat

in

De

În ziua de 18 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind sâvârşirea infracţiunilor de camătă, abuz de încredere, înşelăciune şi uz de fals, şi au reţinut un bărbat de 38 de ani, din Piteşti.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada ianuarie – februarie 2020, bărbatul ar fi intrat în posesia unui autoturism, aparţinând unei persoane din Merișani, iar ulterior, pretinzând că este proprietarul din acte, ar fi înstrăinat autovehiculul unei alte persoane din București.
Pentru sâvârşirea faptei, bărbatul ar fi indus în eroare cumpărătorul cu privire la faptul că el este proprietarul autoturismului, folosind în scopul comercializării un contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport întocmit în fals, respectiv având ștampila și semnătura organului fiscal de la locul de domiciliu al proprietarului, falsificate.
În cursul lunii noiembrie 2020, autoturismul a fost identificat în municipiul București și ridicat, aflându-se în custodia poliției.
Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Pitești, la locuința celui în cauză, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, dar și un autoturism, în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurator.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend