Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Chemat în Parlament, Adrian Câciu le răspunde contestatarilor din USR: Împrumuturile României le înglobează şi pe cele din PNRR

Publicat

in

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că va fi prezent în plenul Parlamentului, la solicitarea USR, dar a menţionat că împrumuturile României le înglobează şi pe cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunță agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, Câciu a precizat că va fi prezent în Legislativ săptămâna viitoare, însă nu luni, aşa cum a cerut USR, deoarece nu îi permite programul.

„Pentru luni, deja programul a fost antamat, dar o să le cer să ne vedem tot săptămâna viitoare, dar în altă zi. O să prezint acolo ceea ce am mai prezentat şi în Senat. Dacă uităm că împrumuturile României înglobează şi împrumuturile din PNRR, putem să facem oarecum, cum să spun, o licenţă poetică. Dar, totuşi, în acea convocare şi în această creştere şi a datoriei publice, sau în total împrumuturi pe anul acesta, avem şi împrumuturile din PNRR. Mai mult, avem împrumuturi care reprezintă rostogolirea datoriei anterioare, luate de guvernele anterioare. Absolut toate argumentele le voi prezenta în cadrul Parlamentului”, a spus el.

Uniunea Salvaţi România a solicitat ca ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, să vină luni în plenul Camerei Deputaţilor pentru a explica măsurile de oprire a scumpirilor şi pentru a controla deficitul. În cazul în care nu se va prezenta, parlamentarii USR vor depune o moţiune simplă împotriva lui, a anunţat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

„USR a făcut o cerere către Biroul permanent pentru chemarea ministrului Câciu în faţa Parlamentului la „Ora Ministrului”, pentru a explica nişte lucruri. Am spus: „România spre faliment, ne împrumutăm cu 1.000 de euro pe secundă. Cum opriţi dezastrul fiscal, domnule Câciu?”. Ştim cu toţii ce se întâmplă, vedem ce se întâmplă, Câciu este absolut depăşit de problemele fiscale din momentul ăsta. Nu are niciun plan, agenda lui e făcută la partid. Nu ştim exact câtă economie ştie, ce plan are în cap, cum ţine bugetul în mână până la finalul anului. Or, fiecare dintre români trebuie să vadă că Ministerul de Finanţe este pe mâini bune şi că avem acolo un ministru care înţelege ce se întâmplă”, a afirmat Moşteanu, miercuri, la Parlament.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Prințul Charles a primit milioane de euro cu valiza de la „omul care a cumpărat Londra” – presa britanică

Publicat

in

De

Prințul Charles a acceptat valize care conțineau milioane de euro în numerar în timpul unor întâlniri cu un politician de rang înalt din Qatar, potrivit Sunday Times și Guardian.

Printul CharlesFoto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Prințul de Wales ar fi primit un total de 3 milioane de euro în timpul întâlnirilor cu șeicul Hamad bin Jassim bin Jaber al-Thani, fostul prim-ministru al Qatarului.

Banii i-au fost înmânați moștenitorului tronului britanic într-o valiză într-o ocazie, într-un geamantan într-o altă ocazie, precum și în saci de transport Fortnum & Mason, magazinul de lux care deține un mandat regal pentru a aproviziona casa prințului cu alimente.

Transferurile ar fi avut loc în timpul unor întâlniri între cei doi bărbați, inclusiv o întâlnire privată, între patru ochi, la Clarence House în 2015. Într-o declarație, un purtător de cuvânt al Clarence House a declarat că banii dați în timpul întâlnirii din 2015 au fost „transferați imediat la una dintre organizațiile caritabile ale prințului, care a efectuat convențiile corespunzătoare și ne-a asigurat că au fost urmate toate procedurile corecte”.

Valiza în care se aflau banii a fost preluată de doi dintre consilierii lui Charles, care au numărat manual banii. Asistenții palatului ar fi cerut Coutts, banca privată care acționează pentru familia regală, să colecteze banii.

Fiecare plată a fost depusă în conturile fondului caritabil al Prințului de Wales. Nu există nicio sugestie că plățile au fost ilegale, a relatat Sunday Times.

Șeicul, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a fost supranumit „omul care a cumpărat Londra”, după ce și-a folosit averea, precum și influența sa asupra fondului Qatari Wealth, pentru a face investiții uriașe în Londra, inclusiv în Shard, Harrods și InterContinental London Park Lane. El este proprietarul unuia dintre cele mai bogate cluburi de fotbal din lume, Paris Saint-Germain.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

DB Schenker în România: connect 4.0, platforma proprie de ofertare în timp real, ne oferă avantaje competitive unice pe piața românească

Publicat

in

De

​DB Schenker, lider în furnizarea serviciilor de logistică și transport, a dezvoltat propria platformă digitală de ofertare, rezervare și monitorizare în timp real a transporturilor de marfă: connect 4.0. Din toamna anului precedent, și clienții din România pot accesa serviciile pe care platforma le pune la dispoziție pentru transporturile rutiere în regim de grupaj și aeriene – connect 4 land, respectiv connect 4 air.

DB Schenker în RomâniaFoto: DB Schenker

Citește mai mult și comentează pe Startupcafe.ro

Articol susținut de DB Schenker

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend