„Se pare că da, o luăm de la capăt. Unele dintre aceste lucruri se pot, altele categoric nu se pot. Nu mai contează ce cred eu acum, dar contează ce scrie în Constituţie. Mai întâi că nu ştim cine a scris aceste proiecte care nici măcar nu sunt proiecte de legi, dacă nu sunt scrise de cel care are drept de iniţiativă legislativă, şi că o chestiune atât de simplă – cine le-a scris, cine le-a emis – care ar trebui să fie atât de transparentă, la noi în societate nu-şi poate găsi dezlegarea.

În Constituţie este foarte clar cine are drept de iniţiativă legislativă – nu are decât Guvernul, nici măcar un minister în parte, senatorii şi deputaţii. Mai există şi iniţiativa populară dar este clar că nu suntem în acea ipoteză. Prin urmare, aceste legi, aceste înscrisuri au ieşit în viaţa publică, din ce înţeleg – niciun parlamentar şi nici Guvernul nu şi le asumă, prin urmare nu e clar despre ce discutăm. Dar hai să discutăm despre ce scrie în ele.

Vor să fie autori, să aibă iniţiativă legislativă. Nu o au şi nici n-o pot avea în condiţiile actualei Constituţii. Vor să iasă de sub control parlamentar. Nu se poate pentru că este o prevedere expresă în Constituţie care spune că sunt sub control parlamentar. Parlamentul, în şedinţele reunite ale Camerelor, exercită controlul parlamentar asupra serviciilor de informaţii. Mai mult decât atât, Parlamentul este cel care numeşte directorii serviciilor de informaţii – e adevărat, la propunerea preşedintelui ţării. Ce spunem noi pe baza acestor informaţii, că vor să iasă de sub control parlamentar – este legat de faptul că nu mai fac rapoarte şi de faptul că nu mai există posibilitatea care este acum în lege – de a fi schimbaţi din iniţiativa Parlamentului, adică această schimbare înţelegem că se face doar la iniţiativa Preşedintelui României. Nici aceasta nu se poate, pentru că chiar dacă nu scrie expres în Constituţie cine-l schimbă şi cine-l numeşte, asta vine complinită de o lege şi trebuie să respecte spiritul Constituţiei. Dacă se spune că funcţionează sub control parlamentar şi nu al preşedintelui ţării, înseamnă că acolo trebuie să fie greul atribuţiilor”, a declarat fostul judecător CCR, Daniel Morar, în emisiunea OFF/OnTheRecord pe Aleph News.

Fostul judecător care este şi fost şef DNA şi şef al Ministerului Public este de părere că nici imunităţile serviciilor de informaţii nu-şi au locul în legislaţie:

„În legătură cu imunităţile. O parte din imunităţi, în sistemul nostru juridic, ca de altfel în orice alt sistem, sunt prevăzute direct în Constituţie, altele sunt prevăzute în legi. Cele care sunt prevăzute în Constituţie sunt sfinte, nu avem ce să discutăm de ele. Sunt unele care sunt prevăzute în legi, cum sunt imunităţile magistraţilor sau imunităţile judecătorilor Curţii Constituţionale, şi care îşi găsesc o raţiune. Mulţi au adus în discuţie în această perioadă şi în perioada anterioară de faptul că dacă judecătorii CCR au imunitate este posibil să aibă oricine, orice funcţionar al statului. E o diferenţă ca de la cer la pământ. Judecătorii CCR sunt 9. Ei sunt numiţi pe mandate de 9 ani. O cercetare penală în viziunea legii duce la suspendarea judecătorului din funcţie. Se poate ajunge foarte simplu ca o dată cu suspendarea judecătorului până la finalizarea procesului, Curtea să funcţioneze în 8 oameni sau, exagerând puţin, pot fi puşi sub anchetă penală 4 din judecătorii Curţii – ori Curtea nu poate funcţiona decât cu 6. Adică poţi bloca o instituţie. Ori serviciile de informaţii au mii, zeci de mii de oameni şi nu se poate pune problema asta. Adică trebuie să justifici foarte bine de ce îi acorzi imunitate, ce pierzi neavând imunitate….

Adică dvs. aţi văzut prevederi neconstituţionale de pe scaun….

Dar se văd. Raportat la Constituţie. Acestea sunt raportat la Constituţie: cele cu controlul parlamentar, iniţiativa legislativă. Altele sunt raportate la deciziile CCR care până la urmă derivă din Constituţie: cum sunt cele cu privire la calitatea SRI de autoritate în domeniul securităţii cibernetice. Altele se împiedică în legi. Adică o chestiune de incoerenţă legislativă: nu poţi să ceri ca mandatul de percheziţionare al sediului unei instituţii să fie dat de instanţa supremă, din ce am văzut, atât timp cât competenţa de cercetare a faptei penale – că orice percheziţionare e legată de o faptă penală – aparţine unei alte instanţe. Ca să fiu mai clar: dacă este cercetată o persoană sau o faptă care este de competenţa tribunalului şi percheziţia trebuie dată tot de către tribunal. Nu poţi să de duci în altă parte, la altă instanţă. Sunt inovaţii legislative şi nu ar trebui să treacă de un examen”.

Daniel Morar spune că tocmai pârghiile de control civil pe serviciile de informaţii fac diferenţa dintre dictaturi şi societăţile deschise:

„Păi este un lucru cunoscut de mulţi ani că serviciile secrete au tendinţa de a culege şi de a deţine o cât mai mare cantitate de informaţie tocmai în ideea de a controla societatea. Acest lucru este valabil atât pentru serviciile secrete dintr-o societate democratică, deschisă, cât şi pentru serviciile secrete dintr-o societate închisă, dintr-o dictatură. Din nefericire, o spun oameni deştepţi, care au analizat fenomenul în profunzime, nu este o diferenţă prea mare între ofiţerii de informaţii dintr-o societate condusă de un dictator şi dintre o societate deschisă. Diferenţa este dată doar de mecanismele care-i pot ţine sub control. Dacă într-o societate dictatorială serviciile de informaţii sunt, de regulă, mână în mână cu dictatorul, sunt instrumentul dictatorului, într-o societate deschisă există Parlament care face legi şi care are libertatea proprie, există Curţi Constituţionale, există judecători care le pot cenzura. Tocmai acesta este rolul puterii civile, tocmai acesta este rolul Curţilor, judecătorilor – de a contracara, contrabalansa dorinţa lor de putere. Da, ei se pare că nu pot fi vindecaţi de dorinţa aceasta de a reveni iar şi iar, de a deţine o cantitate cât mai mare de informaţii deşi li s-a spus o dată, recent, li s-a spus de mai multe ori de către Curtea Constituţională….pentru că nu există control parlamentar”.

Fostul şef DNA susţine că nici un control parlamentar eficient al serviciilor secrete nu poate fi făcut fără aportul acestora:

„Un control real parlamentar asupra serviciilor secrete nu poate fi făcut fără concursul acestora sau fără mecanisme drastice de pedepsire atunci când ei spun minciuni sau nu spun – că vorbeam de acţiune şi omisiune. Deci serviciile secrete care nu colaborează propriu zis cu Parlamentul, cu organismul, forul care le controlează, paralizează de fapt orice control. Fac controlul inefectiv. Vedeţi că în Statele Unite şi în alte legislaţii avem un control riguros pentru că au pârghii de pedepsire. Plus că ar trebui să vorbim iarăşi de conştiinţa serviciilor de informaţii. Tocmai de aceea s-a considerat un succes al României post decembriste numirea unor civili în fruntea serviciilor de informaţii, chiar dacă serviciile sunt militare. S-a considerat că civilii vin cu altă optică, că deschid serviciul către societate.

Ei revin pentru că undeva, cândva li s-a dat putere….

Şi dacă pot să revină înseamnă că acum sau de aici încolo înseamnă că cineva, cândva le va da dreptul să revină.

Văd o fereastră de oportunitate…

E clar. Serviciile de informaţii lucrează cu oportunităţi, toată lumea lucrează cu oportunităţi, da.

Să ştiţi că atunci când am venit eu procuror şef al DNA era o reticenţă destul de mare a ofiţerilor de informaţii şi a serviciilor de a ne comunica informaţii valide. Şi deşi eu ca procuror aş fi vrut să am informaţii – informaţiile sunt una, actele de cercetare sunt altceva – să am informaţii valide de la care să pornesc o anchetă pe care să o fac cu procurorii, reticenţa serviciilor de informaţii era una care mi se părea justificată. Ei spuneau: noi lucrăm cu informaţii în domeniul securităţii naţionale, munca noastră este întinsă pe perioade îndelungate, nu putem compromite un dosar de al nostru ca să vă comunicăm vouă, procurorilor, anumite secvenţe din investigaţia noastră pentru că ne-am compromite mandatul nostru. I-am înţeles. Tocmai de aceea am fost foarte surprins când după ce am plecat eu de la DNA au început să curgă aceste colaborări dintre serviciile de informaţii şi procurori şi când s-a ajuns la colaborarea pe actele de urmărire penală – care este clar neconstituţională şi trebuiau să o ştie de acolo. Erau trecuţi pe comunicatele de presă tocmai pentru ca să se ştie unde este puterea, da, acesta a fost poate unul dintre scopuri, dar ei au trecut dintr-o zonă discretă, o zonă ocultă, zona în care trebuie să funcţioneze serviciile de informaţii strict pe obiectul lor de activitate – într-o zonă publică. A fost dorinţa lor de a reveni prea mult în public. De unde în urmă cu 15 ani, când mi-am început activitatea la DNA, erau foarte reticenţi în a ieşi public, după aceea au fost extrem, extrem de prezenţi, şi parcă voiau să se ştie că ei contribuie la instrumentarea acestor dosare penale. Şi aceasta era în sfidarea legii”.

Morar a declarat că infiltrarea ofiţerilor de informaţii în Justiţia din România nu se putea face fără complicitatea magistraturii:

„Din surse publice aflăm că a fost considerată ca un pericol la adresa securităţii naţionale – corupţia în sine. Eu am avut acces la documente clasificate, dar n-am văzut o asemenea hotărâre a CSAT. Dorinţa unui stat de a considera la un moment dat un fenomen ca fiind o ameninţare la adresa siguranţei naţionale nu este greşită. Ideea este să consideri fenomenul corupţiei, cum el viciază, cum el deformează deciziile statale. Dar a considera fiecare act de corupţie ca fiind în parte o ameninţare la adresa siguranţei naţionale este greşit. Iar asta n-a făcut-o politicul. Până la urmă asta a făcut-o juridicul, a acceptat-o juridicul. Au venit serviciile de informaţii cu datele din mandatele pe siguranţă naţională, iar juridicul a convertit o voinţă politică care are un alt scop – acela de a arăta statului care sunt politicile publice de urmat – într-una juridică. Adică a permis ofiţerilor de informaţii să intercepteze….

Adică au făcut-o cu complicitatea magistraturii….

Nu se putea fără complicitatea magistraturii. Dacă procurorul general al României nu semna protocolul de colaborare cu SRI, ei nu aveau cum să facă lucrul acesta. Dacă judecătorii nu acceptă probe care provin de la serviciile de informaţii, nu avea cum să se întâmple asta”.

Fostul şef al Ministerului Public a fost mirat de faptul că vârful puterii din România s-a declarat revoltat de apariţia draft-urilor în presă, şi nu faptul că acestea există sau ceea ce scrie în ele.

„Vedeţi că nu aflăm cine a scris aceste proiecte, nu aflăm nimic despre conţinutul lor – în afară de ceea ce este scris – despre orientări, cum au gândit, dacă respectă deciziile Curţii Constituţionale. Nu am văzut o luare de poziţie a unui parlamentar, a unui senator sau a unui deputat care are drept de iniţiativă legislativă, ceea ce înseamnă că nu ei au făcut-o. Nu am văzut ministerul Justiţiei în această discuţie, nu am văzut magistratura, nu am văzut Guvernul în această discuţie. Prin urmare, discuţia se duce pe chestiuni neesenţiale. Inventăm termeni noi, îi şi definim, pe când discuţia ar trebui să se ducă pe aceste prevederi care schimbă într-adevăr – ar schimba fundamental societatea în rău. Ar fi paşi mari înapoi să se adopte legile în această formă.

Şi excludeţi această posibilitate?

Eu nu exclud această posibilitate, pentru că vedem un proces oarecum început. Este stilul lor de lucru – al serviciilor secrete – să arunce ceva pe piaţă şi fără să-şi asume. Sau dacă le-au scăpat şi nu le-au aruncat ei, trebuie să spună dacă sunt ale lor, trebuie să spună dacă le susţin. Nu poţi să spui „eu susţin lucrurile acestea abia când vor fi adoptate”. Adică ce spunem? Nu discutăm de aceste proiecte sau de proiecte de legi până nu sunt adoptate? După aceea este tardiv. Tocmai de aceea există obligativitatea punerii în discuţie a legilor. Da, ideea este că nu le discutăm şi nu există până ce nu le adoptăm şi după ce le adoptăm discutăm degeaba. După ce le adoptăm, există doar filtrul Curţii Constituţionale.

Nu are cum să nu existe acest pericol din moment ce vedem că oamenii de la vârful puterii sunt revoltaţi că aceste draft-uri au apărut public, şi nu de faptul că ele există”.

Potrivit unui raport obținut de New York Times, comandouri din 20 de țări și servicii secrete precum CIA ajută Ucraina cu transporturi de arme. De asemenea, acestea antrenează trupele Kievului, citează Der Tagesspiegel.

Soldați ucraineni cu un tun M777 donat de americaniFoto: Armata ucraineana

În lupta împotriva invadatorilor ruși, armata ucraineană este din ce în ce mai dependentă de ajutorul SUA și al aliaților occidentali. Este vorba despre aprovizionarea cu arme, informații și pregătire pentru soldații de la Kiev.

Toate acestea sunt controlate de o rețea secretă de comandă internațională, care ar implica forțele speciale și agențiile de informații americane, susține NYT.

Potrivit raportului, o mare parte din această activitate ar avea loc în afara Ucrainei, de exemplu în bazele din Germania, Franța și Regatul Unit. Cu toate acestea, rețeaua este activă și în Ucraina.

Președintele american Joe Biden, la fel ca și ceilalți șefi de stat și de guvern occidentali, a subliniat întotdeauna, încă de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, că nu vor fi trupe americane sau NATO staționate în Ucraina.

Există, bineînțeles, asistență oficială occidentală: soldații germani instruiesc soldații ucraineni în domeniul armelor care urmează să fie livrate în zona de război.

Marea Britanie desfășoară, de asemenea, astfel de antrenamente, unele chiar în Polonia. 60 de soldați ucraineni au fost instruiți recent la baza americană de la Ramstein cu lansatoare de rachete multiple moderne din SUA.

Canada a participat și ea la acest efort instruind ucrainenii în folosirea obuzierelor donate.

Dar, potrivit NYT, există și agenți ai Agenției americane de informații externe (CIA) care continuă să opereze în secret în Ucraina, în special în capitala Kiev.

Aceștia ar fi controlat și coordonat o mare parte din cantitățile uriașe de informații pe care SUA le schimbau cu forțele ucrainene.

Unități de comando din alte țări NATO, printre care Marea Britanie, Franța, Canada și Lituania, se pare că operează, de asemenea, în Ucraina.

SUA și-au retras cei 150 de instructori militari înainte de începerea războiului, în februarie. Dar, de atunci, comandourile acestor aliați fie au rămas în țară, fie au zburat încoace și încolo pentru a antrena trupele ucrainene, pentru a le consilia și pentru a livra arme și alte provizii pe teren, scrie New York Times, citând trei oficiali ai administrației americane.

„Puține detalii au apărut despre activitățile agenților CIA sau ale comandourilor, dar prezența lor în țară – pe lângă personalul diplomatic care s-a întors după ce Rusia a renunțat la asediul asupra Kievului – indică amploarea efortului clandestin de ajutorare a Ucrainei în curs de desfășurare și riscurile pe care și le asumă Washingtonul și aliații săi”, scrie ziarul american.

De altfel, la scurt timp după invazia ordonată de președintele rus Vladimir Putin, Grupul forțelor speciale ale armatei americane care a antrenat comandourile ucrainene la o bază din vestul țării înainte de război a înființat în mod discret o celulă de planificare în Germania pentru a coordona sprijinul militar pentru comandourile ucrainene și alte unități. Se spune că această celulă ar implica până acum 20 de națiuni.