Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

CFR Cluj, încă un pas greșit! Echipa antrenată de Dan Petrescu obține a patra remiză, scor 0 – 0 cu UTA Arad

Publicat

in

CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marţi, pe teren propriu, cu UTA, în etapa a XXV-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, informează News.ro.

În minutul 67, Hindrich a luat în braţe un balon care a fost considerat de arbitru pasă la portar. Lovitura liberă indirectă executată de cei de la UTA, de la 7-8 metri de poartă, a rămas fără rezultat.

Oaspeţii au mai avut o ratare uriaşă, în finalul primei reprize, când jucătorii arădeni au tras de trei ori la poartă din interiorul careului de şase metri, dar balonul a fost respins de două ori de Hindrich şi o dată de un fundaş al clujenilor.

La rândul lor, gazdele au trimis de două ori balonul în bară, prin Neguţ şi Păun, iar Deac a ratat cu poarta goală din şase metri.

Au evoluat următoarele echipe:

CFR Cluj: Hindrich – Manea, Graovac, Burcă, Fl. Ştefan – Itu (Păun ’46), Boateng, Deac – Neguţ (Bordeianu ’62, S. Buş ’84), Debeljuh (Petrila ’78), Sacko (Omrani ’46). Antrenor Dan Petrescu;

UTA: Fl. Iacob – Vukcevici, Erico, Benga, Şliakov – Batha, Dangubici (Baravykas ’72), Roger (Medimorec ’86), Isac (Otele ’57), Miculescu – Laukzemis (Vorobjovas ’57). Antrenor Ionuţ Badea.

Cartonaşe galbene: Fl. Ştefan ’64, Graovac ’68/ Otele ’89, Miculescu ’90+2.

Arbitri: Sorin Costreie – Daniel Mitruţi, Bucsi Imre-Laszlo – Viorel Flueran.

Observatori: Marcel Savaniu, Cătălin Popa.

CFR Cluj este în continuare pe primul loc, cu 61 de puncte, echipă urmată de FCSB, 52 de puncte, şi de FC Voluntari, 42 de puncte, dar acestea nu au jucat în etapa cu numărul 25.

UTA ocupă locul 9, cu 32 de puncte.

Marţi, de la 19.55, se mai dispută jocul FC Voluntari – FC Rapid.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ipocrizia importanței morților: în vreme ce întreaga lume deplânge soarta Ucrainei, civilii mor pe capete în Siria

Publicat

in

De

Treisprezece civili au fost ucişi începând de joi seara, în nordul Siriei, unde au loc confruntări armate între Forţele Democratice Siriene (FDS) – dominate de kurzi şi susţinte de către regimul lui Bashar al-Assad – şi militari turci şi auxiliari locali, anunţă vineri un ONG, relatează AFP.

Aceste victime au fost ucise în două incidente – unul la al-Bab, aflat sub controlul unor facţiuni siriene loiale Ankarei, în nord-estul Alepului, iar celălalt în apropiere de Al Hasakah, în nord-estul ţării, aflat sub controlul FDS.

La al-Bab, ”tiruri de artilerie ale forţelor în favoarea regimului (al-Assad) vizând o piaţă s-au soldat cu nouă morţi civili, inclusiv copii, şi alţi 20 de răniţi”, anunţă Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Un corespondent AFP aflat la faţa locului a văzut locuitori şi salvatori năpustindu-se să evacueze răniţi – şi anume copii – din mijlocul tarabelor cu fructe şi legume distruse, printre care zăceau rămăşiţe umane.

Un purtător de cuvânt al FDS, Farhad Shami, dă asigurări că Forţele ”nu au nimic a face” cu acest atac.

La Al Hasakah, administraţia autonomă kurdă a anunţat că un atac turc s-a soldat cu ”moartea a patru copii şi rănirea altor 11”, ”în noaptea (de joi spre vineri), vizând un centru închis pentru minori”.

SOHR a confirmat acest bilanţ.

Turcia ameninţă din mai să lanseze o ofensivă de anvergură împotriva forţelor kurde care deţin controlul celei mai mari părţi a nord-estului Siriei, o ţară fragmentată de Războiul civil care s-a soldat de când a început, în 2011, cu o jumătate de milion de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

Începând din iulie, drone turce lovesc tot mai des zone aflate sub controlul FDS, pe care Ankara le consideră ”teroriste”, potrivit SOHR şi unor oficiali kurzi.

Marţi, 17 combatanţi loiali regimului al-Assad au fost ucişi într-un raid aerian turc, porivit SOHR, care nu a putut să stabilească dacă a fost vorba doar despre militari ai regimului sau dacă printre ei se aflau combatanţi kurzi.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Italia este vizată în continuare de avertizare de furtuni: ‘Nu s-a terminat încă’

Publicat

in

De

Italienii, care abia îşi revin după furtunile severe care au provocat pagube materiale, persoane rănite şi două decese, trebuie să se pregătească din nou pentru vreme rea, au avertizat vineri autorităţile, potrivit DPA.

”Din păcate, nu s-a terminat”, a spus Luigi D’Angelo, din cadrul Organizaţiei pentru Apărare Civilă, într-un comentariu în publicaţia La Stampa.

Furtunile au luat cu asalt nord-estul şi centrul Italiei, care, asemenea multor altor regiuni europene, s-au confruntat cu vreme extremă şi chiar letală în anumite situaţii începând de miercuri.

Valul de aer rece din nordul Europei s-a intersectat cu aerul cald din regiunea mediteraneeană, ceea ce a dus la ploi torenţiale, potrivit fizicianului şi expertului climatic citat în publicaţia Corriere della Sera, Antonio Navarra.

Italia pare acum despărţită în două părţi. În timp ce nordul şi regiuni din centrul Italiei sunt afectate de furtuni şi ploi torenţiale, numeroase incendii forestiere şi de vegetaţie continuă să ardă în sud şi pe insule, conform Agerpres.

Brigăzile de pompieri din vecinătatea capitalei Siciliei, Palermo, au luptat cu mai multe incendii pe timpul nopţii. Vântul şi solul uscat din cauza secetei contribuie la extinderea flăcărilor. Multe dintre incendii sunt premeditate sau declanşate ca efect al neglijenţei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend