Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Certificatul verde, ‘mărul discordei’ din coaliție? Florin Cîțu, mesaj pentru Marcel Ciolacu: ‘Nicio soluție care vine și închide economia nu va fi susținută de PNL’

Publicat

in

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, susţine că dacă liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, are şi o altă soluţie în afara certificatului verde, atunci este deschis să o vadă şi pe aceasta, precizând că nu acceptă nicio variantă care va închide economia.

Florin Cîţu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că trebuie să fie o discuţie în coaliţie în privinţa certificatului verde.

“Certificatul verde este în vigoare în România în mare parte. Sunt foarte multe instituţii, restaurante, la cinematograf, la mall dacă mergi trebuie să prezinţi certificatul verde şi care are varianta cu vaccinat sau trecut prin boală. Suntem într-un stadiu avansat, România are şi am luat decizia în Guvernul pe care l-am condus, avem acest certificat verde. Unde avem o discuţie în coaliţie, cum merge mai departe cu certificatul verde.

Cred că este important ca cel puţin personalul din sistemul medical şi angajaţii, cei care lucrează în sistemul medical, atât la stat, cât şi la privat, acestora să li se ceară certificatul verde. A fost discuţia despre Ministerului Afacerilor Interne, în special IGSU şi acesta era introdus în acel proiect şi alte funcţii esenţiale.

Pentru restul economiei ai juriştii sunt împărţiţi, unii spun că este ok, alţii spun că nu este ok. Aici specialiştii trebuie să se pronunţe. Varianta pe care am propus-o în Parlament este discutată şi cu specialişti în sănătate, şi din justiţie. La două voturi nu a trecut de Senat, deci are susţinere şi are susţinerea parlamentarilor, vom vedea dacă merge mai departe. Dacă nu, oricum avem certificat verde în România astăzi. Aici este foarte important să fie aplicată această măsură”, a afirmat Florin Cîţu.

El a menţionat că va cere în coaliţie ca Ministerul Sănătăţii să prezinte măsurile luate înainte de pandemie. 

“În coaliţia de guvernare voi cere ca Ministerul Sănătăţii să prezinte măsurile pe care le ia şi efectul acestor măsuri în pre-pandemie. În coaliţie vreau să vedem care sunt acele măsuri şi care au fost rezultatele. (…) Ne uităm la cifre şi vedem dacă ele dau rezultate sau nu. Nu trebuie să se dea doar pentru mine, această prezentare trebuie făcută în coaliţie şi tot în coaliţie dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, trebuie să venim şi cu alte soluţii”, a mai transmis liderul PNL.

Cîţu a mai transmis că nu există în Parlament un alt proiect de lege privind certificatul verde în afara celui propus de el. 

“Astăzi avem un certificat verde şi bine că îl avem, alte soluţii încă nu au fost aduse la vot, nu au fost trecute prin Guvern, nu au fost propuse. Şi atunci când le vom avea, le vom discuta. (…) Voinţa politică există deşi eu arătat şi când am fost premier, am arătat şi după aceea avem un proiect un Parlament. În acest moment, nu a fost pus pe masă un proiect care să fie votat, nu a fost adoptat în Guvern un proiect care să vină în Parlament, nu a fost depus nicio iniţiativă parlamentară. Proiecte sunt multe peste tot, dar nimenin nu şi le asumă aşa cum am făcut noi cu acel proiect pe care îl avem în Parlament”, a explicat fostul premier.

Întrebat dacă ar putea fi sesiunea extraordinară în legătură cu certificatul verde, Florin Cîţu a răspuns:

“Este o soluţie, întâi ar trebui să vedem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Eu am avut o opinie personală că nu cred că era ok să relaxăm condiţiile de sărbători, aş vrea să vedem dacă relaxarea acestor condiţii a avut un efect în a opri pandemia sau a accelerat numărul de cazuri. Va trebui să facem o analiză a măsurilor care s-au luat acum să vedem dacă ele trebuiesc îmbunătăţite sau nu”.

El a precizat şi cine trebuie să facă această analiză. 

“Analiza trebuie să vină de la cei care au propus măsurile şi să fie prezentată în coaliţie spre informare. Nu trebuie să ne referim şi să spunem că….poate rezultatele sunt perfecte şi atunci trebuie să mai luăm astfel de măsuri în perioada următoare. Dar dacă nu au fost bune trebuie să ne ferim. Fără o analiză transparentă, curajoasă nu putem să luăm decizii în perioada  următoare. Şi de aici poate şi neasumarea politică pentru că nu ştiu exact cum merg aceste măsuri”, a declarat Cîţu.

Preşedintele PNL a precizat că dacă liderul PSD Marcel Ciolacu are şi alte soluţii în afara certificatului verde, doreşte să le afle.

“Dacă sunt şi alte soluţii, dacă preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, are şi altă soluţie, sunt foarte deschis să vedem şi altă soluţie. Dacă nu certificatul verde, altceva. Dar vă spun foarte clar nu voi accepta nicio soluţie care închide economia. Nicio soluţie care vine şi închide economia nu va fi susţinută de PNL”, a mai precizat Cîţu, conform news.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Date de la ora 10:00. În ultimele 24 de ore au fost raportate 7.595 de noi cazuri de coronavirus

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică vine cu noi date referitoare la pandemia de coronavirus.

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore au fost raportate 7.595 de noi cazuri de coronavirus și 28 de decese.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 16 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 7.595 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 28  de decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

A apărut o nouă tabără în interiorul PNL: Liberalii autentici. ‘Nu poți rămâne în PNL și să te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat și să speri că electoratul va uita’

Publicat

in

De

Situație tot mai tensionată în interiorul PNL! Fostul prefect de Argeș Emanuel Soare și-a anunțat demisia din partid. Acesta a acuzat actuala conducere a organizației PNL Argeș că se comportă ”complet nestatutar”. 

După trei ani de la intrarea mea în politică alături de PNL, am decis să DEMISIONEZ din funcția de Prim-Vicepreședinte și din calitatea de membru al PNL.

Mi-a fost foarte greu să iau această demisie și mă despart de PNL cu sufletul apăsat. Am convins peste 70.000 de argeșeni să ne voteze în campania pentru alegerile locale, arătând că suntem oameni serioși, loiali principiilor și valorilor liberale care au construit România modernă. Am arătat că suntem singura opțiune pentru mai bine în fața unei guvernări locale de stânga, complet neperformantă.

Din păcate, noua conducere a PNL Argeș, impusă complet nestatutar, calcă în picioare toate principiile democrației și moralității politice. Nu comunică cu membrii activi, nu se consultă cu organizațiile în stabilirea noilor birouri de conducere, înlătură toate persoanele care au promovat idei împotriva politicilor PSD și aduce persoane care nu au nici măcar calitatea de membru PNL sau sunt din alte județe în componența noului Birou Politic Județean.

Sunt alături de toți liberalii autentici care mai sunt, încă, în PNL, le înțeleg frustrarea și nemulțumirile și îi invit să reflecteze asupra noii orientări pesediste promovate de noua conducere a PNL și să ia, de urgență, decizia pe care o consideră corectă față de ei înșiși, față de credințele lor și față de electoratul de dreapta, liberal.

În condițiile actuale, nu poți rămâne în PNL și să te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat și să speri că electoratul va uita și va mai vota vreodată PNL”, a scris Emanuel Soare pe Facebook.

Vezi și:

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend