Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Certificatul sanitar COVID-19 devine obligatoriu pentru accesul în mijloacele de transport pe distanţe lungi în Franţa

Publicat

in

Certificatul sanitar COVID-19 va deveni obligatoriu pentru accesul în mijloacele de transport pe distanţe lungi în Franţa după data de 7 august, a anunţat miercuri ministrul francez al transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, potrivit AFP.

Adoptată de parlamentul de la Paris în noaptea de duminică spre luni, legea care cuprinde această măsură urmează să fie promulgată pe 7 august şi pusă în aplicare în zilele următoare, între 7 şi 10 august, a precizat oficialul francez la postul BFMTV/RMC, potrivit agerpres.ro.

Acest certificat, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară, va fi obligatoriu în special pentru zborurile interne, călătoriile cu trenurile TGV, Intercity şi cele de noapte. În cazul transportului feroviar, verificările vor fi masive, dar nu sistematice, din cauza numărului mare de călători, circa 400.000 pe zi, a menţionat ministrul francez.

”Vom încerca să facem acest lucru în modul cel mai operativ şi fluid posibil, astfel încât să avem o bună rată a controlului şi în acelaşi timp şi nu le facem greutăţi călătorilor”, a subliniat el, adăugând că doreşte să evite formarea ”unor cozi prea mari”.

Peste 40 de milioane de francezi, respectiv mai mult de 60% din populaţie, au fost vaccinaţi cel puţin cu o doză de vaccin anti-COVID-19.

Legea în baza căreia accesul în mijloacele de transport menţionate va fi permis numai pe baza certificatului sanitar COVID-19 instituie de asemenea vaccinarea obligatorie pentru personalul de îngrijire şi a fost adoptată pentru a combate valul patru al pandemiei, provocat de varianta Delta a coronavirusului.

Noile măsuri au provocat proteste, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron a criticat ”iresponsabilitatea” şi ”egoismul” celor care refuză să se vaccineze.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Vladimir Putin și criza din energie: Cum îl ilustrează o revistă din Polonia pe liderul de la Kremlin

Publicat

in

De

Revista săptămânală Wprost își ilustrează coperta acestui număr cu o imagine cu Vladimir Putin sugestivă pentru criza din energie provocată de liderul de la Kremlin prin războiul declanșat Ucrainei în 24 februarie.

Vladimir PutinFoto: Dmitry Astakhov / AFP / Profimedia Images

Astfel, Putin este înfățișat cu un calorifer pe post de mustață.

Rusia a oprit livrările de gaze către Polonia în luna aprilie, după ce Varşovia a refuzat să plătească în ruble gazul.

Polonia a început de sâmbătă să primească gaze printr-o nouă conductă în regiunea baltică, care porneşte din Norvegia şi trece prin Danemarca şi Marea Baltică, a scris News.ro, citând Reuters.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

S-au certat de la struguri, într-un târg: doi bărbați au fost împușcați de un alt comerciant nemulțumit de preț

Publicat

in

De

În cadrul târgului organizat în comuna Balcani, din județul Bacău, în urma unui conflict spontan, doi bărbați au fost împușcați în gât și în abdomen de către un alt bărbat. Bărbații vindeau struguri în târg, iar întreg scandalul a pornit din cauza prețului practicat.

”În cursul acestei dimineți, în târgul organizat în comuna Balcani, sat Frumoasa, județul Bacău, în urma unui conflict spontan, doi bărbați, de 37 și 50 de ani, ar fi fost împușcați în zona gâtului, respectiv abdomenului, de către un bărbat, de 49 de ani, din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, care era însoțit de către un bărbat, de 31 de ani, din aceeași localitate.

Cele 4 persoane implicate în eveniment ofereau spre comercializare struguri și, întrucât au apărut nemulțumiri cu privire la prețul de vânzare diferit stabilit de către aceștia, a izbucnit un conflict.

Astfel, bărbatul de 49 de ani, folosind un pistol neletal, cu bile de cauciuc, ar fi împușcat cele două victime.

Acestea au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, iar ceilalți doi bărbați au fost prinși de către polițiști și conduși la sediul Poliției Municipiului Moinești, pentru audieri.

A fost luată legătura cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care se deplasează la fața locului.

În cauză, se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.”, informează Poliția Română.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend