Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cererea de pe piața chineză ajută Germania să-și revină din șocul provocat de pandemie

Avatar

Publicat

in

Cererea pentru exporturi, în special din China, i-a ajutat în iunie pe producătorii germani să-şi revină din şocul provocat de pandemia de coronavirus (COVID-19), pentru a doua lună consecutiv, deşi nivelul producţiei încă este sub cel de anul trecut, transmit DPA şi Reuters potrivit Agerpres.

Producţia industrială în cea mai mare economie europeană a urcat cu 8,9% în iunie, pe fondul creşterii cu 14,9% a exporturilor, cel mai semnificativ avans lunar din ultimii aproape 30 de ani, peste estimările analiştilor.

Publicitate

Şi importurile au urcat cu 7% în iunie, după un avans de 3,6% în mai, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis).

Industria auto a Germaniei a raportat o creştere de 54,7% în iunie faţă de luna precedentă, deşi volumele sunt cu 20% mai scăzute decât în februarie, ultima lună înainte de criză.

“În industrie, încă suntem cu 12% sub nivelul de dinaintea crizei. Ar putea industria să se redreseze în doar două luni în urma efectelor pandemiei? Greu de crezut, ţinând cont de evoluţia de pe pieţe. Dar paharul este mai mult de jumătate plin”, a apreciat Jens-Oliver Niklasch, de la LBBW.

China, prima ţară afectată de pandemie, a cumpărat în iunie mai mult de 15,4% din exporturile Germaniei, comparativ cu perioada similară din 2019. Dar cererea din SUA s-a contractat cu 20,7%.

În contextul pregătirilor pentru Brexit, exporturile Germaniei către Marea Britanie au scăzut în iunie cu 15,7%.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Cercetătorii americani au studiat relaţia dintre căsătorie şi pierderea în greutate

Avatar

Publicat

in

De

Cercetători americani au demonstrat că mariajul influenţează pierderea în greutate a cuplurilor căsătorite. Femeile şi bărbaţii căsătoriţi care au kilograme în plus slăbesc rapid şi nu se îngraşă după aceea. Specialiştii de la Universitatea Davis din California au urmărit indicii de sănătate în cazul a circa 300 de persoane.

Majoritatea dintre acestea, care au slăbit după ce s-au căsătorit, şi-au menţinut greutatea şi după opt ani. Mai mult, cei care aveau o siluetă perfectă înainte de căsătorie nu şi-au ieşit din formă, iar persoanele obeze necăsătorite şi-au păstrat excesul de greutate, potrivit rador.ro.

Publicitate

Citește și: Ultim moment! BEC a publicat noile procente pentru Primăria Capitalei și sectoare. Ce noi schimbări au apărut

Oamenii de ştiinţă au descoperit că mariajul joacă rolul de stimulent pentru menţinerea unui stil de viaţă sănătos. Sprijinul partenerului nu este neglijabil în acest caz. Aceste observaţii au fost confirmate şi în cazul cuplurilor care au o relaţie de mult timp fără a fi căsătorite.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Vladimir Putin, despre criza din Belarus: ‘Este o situație dificilă, în condiţii de presiuni externe fără precedent’

Avatar

Publicat

in

De

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat marţi “presiuni externe fără precedent” asupra Republicii Belarus, zguduită de o mişcare de protest inedită împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, după realegerea lui controversată pe 9 august, informează AFP, potrivit Agerpres.

Belarus este “într-o situaţie dificilă, în condiţii de presiuni externe fără precedent, după alegerile prezidenţiale” al căror rezultat nu a fost recunoscut de Uniunea Europeană (UE) şi SUA, a declarat Putin într-un discurs video adresat participanţilor la un forum ruso-belarus.

Publicitate

Belarus este de la începutul lui august scena unei mişcări de protest inedite împotriva realegerii, considerate frauduloase de către opoziţie, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994.

Până acum Lukaşenko a refuzat să dialogheze cu opoziţia, iar manifestaţiile – cea mai recentă a adunat circa 100.000 de persoane – au dus în mod sistematic la sute de arestări.

Lukaşenko a cerut ajutorul lui Vladimir Putin, care i-a promis Minskului susţinere pentru asigurarea securităţii şi un împrumut de 1,5 miliarde de dolari.

“Relaţiile dintre Rusia şi Belarus sunt mai puternice decât timpul şi conjunctura şi se bazează pe un fundament solid”, a mai asigurat marţi Putin.

Lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, în exil la Vilnius, a avut la rândul său marţi o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în vizită oficială în Lituania, şi ar urma să susţină un discurs în faţa Parlamentului francez, pe data de 7 octombrie, la orele 11:30.

Mai exact, ea ar urma să răspundă întrebărilor din partea membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Adunării Naţionale franceze. Deocamdată nu se ştie dacă ea va face acest lucru de la distanţă sau în persoană.

Macron, care îi cere lui Aleksandr Lukaşenko să plece de la putere, este primul lider occidental de rang înalt care a avut o întrevedere cu opozanta belarusă, subliniază AFP.

Aceasta din urmă l-a îndemnat pe Emmanuel Macron să fie “mediatorul de care noi avem atât de mare nevoie” pentru a rezolva criza din Belarus.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend