Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Centrul de Transfuzie Sangvină Argeș a fost modernizat prin programul „O șansă pentru viață”, sprijinit de Fundația Vodafone România

Avatar

Publicat

in

Centrul de Transfuzie Sangvină Argeș, aflat în Pitești, a fost modernizat în cadrul etapei 2017-2018 a programului „O șansă pentru viață”, derulat prin parteneriatul Fundației Vodafone România cu Asociația React. Proiectul de modernizare a inclus renovarea principalelor spații care acoperă traseul donatorului și dotarea cu mobilier medical. În cadrul aceluiași proiect, Laboratorul de Transfuzie Sangvină Câmpulung a fost dotat cu mobiler și cu o centrală termică. Finanțarea totală acordată de Fundația Vodafone România pentru cele două unități a fost de peste 95.000 de lei.

Lucrările de modernizare a Centrului de Transfuzie Sangvină Argeș au acoperit o suprafață totală de aproape 800 de mp. Construită în 1971, unitatea din Pitești deservește direct opt spitale din județ, de aici fiind trimis sânge recoltat și către alte șase zone ale țării, inclusiv București. Anul trecut, în Argeș au fost înregistrați peste 20.000 de donatori, la sediul centrului și în cadrul colectelor mobile organizate în județ, numărul pacienților care au beneficiat de sânge și preparate din sânge ajungând la aproape 60.000.

Proiectul ce presupune renovarea traseului donatorului din Centrul de Transfuzie Sangvină Pitești este al treilea finalizat în etapa actuală a programului „O șansă pentru viață”, după cele încheiate recent la centrele de transfuzie sangvină Satu Mare și Sibiu. Această ultimă etapă a programului include, în total, renovarea și modernizarea traseului donatorului din 24 de centre de transfuzie sangvină, dintre cele 42 existente în întreaga țară. Primele 18 centre au trecut prin acest proces în perioada 2014-2016. În urma renovării și dotării acestora cu mobilier și echipament medical, numărul total al donatorilor de sânge și al pacienților care vor beneficia de schimbările produse la nivel național va ajunge la aproape 1.260.000.

Programul „O șansă pentru viață” a fost demarat în 2008, finanțarea totală acordată de Fundația Vodafone România fiind de aproximativ 1 milion de euro. În perioada care a urmat momentului lansării, acesta a devenit cel mai mare program național de donare de sânge din România. Programul a început cu o serie de acțiuni anuale de informare și educare în legătură cu importanța donării benevole și periodice, continuând cu mai multe campanii mobile de donare de sânge în locuri publice, în campusuri universitare și la sediul companiilor. În 2014, programul s-a extins prin adăugarea componentei axate pe renovarea și dotarea centrelor de transfuzie cu echipament medical. Centrul de Transfuzie Sangvină București, cel mai mare din România, a fost primul care a beneficiat de acest program.
Ca rezultat al programului „O șansă pentru viață”, centrele de transfuzie sangină din România au înregistrat în 2016 o scădere a mediei de vârstă a donatorilor la nivel național, pentru prima dată după 1989. La ora actuală, 30% din sângele donat la nivel național provine de la donatori tineri.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.Fundația-vodafone.ro, http://jurnaldebine.Fundația-vodafone.ro/ și www.facebook.com/Fundațiavodafone.

Asociația React este o organizație neguvernamentală ce participă semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunități prospere: sănătate, educație, economie socială și dezvoltare comunitară. Proiectele implementate produc schimbări majore în viața oamenilor prin intervenții adaptate și implicare activă. În cei unsprezece ani de la înființare, aproape 1 milion de români au beneficiat, direct sau indirect, de pe urma activităților derulate de Asociaţia React. Impactul proiectelor este confirmat de cele 18 premii de excelență naționale și internaționale primite, care poziționează asociaţia printre cele mai premiate organizații neguvernamentale din România.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Adrian Năstase, atac nemilos la adresa lui Iohannis: ‘V-a făcut să uitați de incendiul de la Piatra Neamț, vorbindu-vă despre vaccinul care va izbăvi poporul anul viitor’

Avatar

Publicat

in

De

Fostul prim-ministru și lider PSD, Adrian Năstase, a lansat un nou atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, el făcând referire că ‘v-a făcut mai puține teste ca să vă dea un sentiment de optimism în legătură cu îmbolnăvirile’.

”Iohannis a anuntat „indulgente” pentru duminică. Dacă mergeți la vot, coronavirusul nu o să vă atace. Puteți ieși din casă, chiar în localitătile carantinate. Nu la biserică. V-a deschis și piețele. V-a inaugurat o bucățică de autostradă care, e adevărat, s-a fisurat a doua zi. V-a terminat cu un an mai devreme un stadion pentru că rugbistii ardeau de nerăbdare să joace pe zăpadă. V-a făcut mai puține teste ca să vă dea un sentiment de optimism in legătură cu imbolnăvirile. Cu mortii s-a descurcat mai greu. Numărul lor a continuat să crească. V-a făcut să uitați de incendiul de la Piatra Neamț, vorbindu-vă despre vaccinul care va izbăvi poporul anul viitor. S-a angajat că va încuraja competența si, de aceea, a decorat o consilieră de minister care a vândut „cu pasiune” detergenți. V-a spus deja, înaintea votului, chiar și înaintea STS-ului, cine va câstiga alegerile și, mai ales, cine nu trebuie să le câstige. Nici măcar președintele Rusiei nu ar fi ajuns la o astfel de performanță.

„România normală” începe să se contureze. Deficit bugetar de aproape 10%. Deficit comercial, anul acesta, de 18 miliarde de euro. Nivelul datoriei publice aproape de nivelul maxim admis de 60%. „Reziliență” – ce mama dracului! Începem să stăm cu șapca în mână la bunăvointa Bruxellles-ului pentru fonduri supuse, din nou, „condiționalitătii democratice”, respectării statului de drept. Adică, dacă jandarmii din Franța iau la bastoane pe cei care nu respectă regulile, ai nostri să n-o facă.

Asa că, nu-i asa, aveți destule motive să-l mai votati incă o dată pe Iohannis și guvernul lui. Dacă veți vota cum trebuie, veți avea ca bonus si câțiva ministri USR.

Eu nu voi vota. Am încă acea interdicție, stabilită de Băsescu și oamenii lui, care se va încheia doar anul viitor (asta nu înseamnă neapărat că vom avea alegeri anticipate).

Pentru alegerile de duminică, sper că v-a enervat suficient Iohannis ca să mergeți la vot și să votați cu PSD, sperând că la congresul din primăvara viitoare, partidul va sti să-si adauge un mesaj modernizat de stanga si un mesaj national mai puternic. Și să-și întărească echipa de lideri. Și să valorifice activitatea departamentelor și a ISD.

Duminică ieșiți la vot și votați împotriva lui Iohannis, votați PSD!”, a scris Adrian Năstase pe blogul său

Citește și:

Anunț oficial! Începând cu 1 ianuarie 2021 cresc prețurile la benzină, motorină și țigări

Surpriză pentru clienții unui colos bancar! De ce veți avea parte

Veste bună pentru mii de elevi! Cresc bursele pentru anul școlar 2020-2021

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ludovic Orban, despre situația voturilor din diaspora: ‘Chiar mi se pare un subiect care este tratat fără a se verifica cadrul legislativ și fără a se ști cu precizie ceea ce s-a întâmplat’

Avatar

Publicat

in

De

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că nu se poate vorbi de o responsabilitate a Poştei Române, a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) sau a Biroului Electoral al secţiilor de votare din străinătate în cazul plicurilor cu voturi transmise din diaspora care au ajuns după data de 3 decembrie.

Întrebat dacă se pune în discuţie demiterea conducerii Poştei Române, Orban a spus că „nu se poate reţine (…) nicio responsabilitate, nici în sarcina Poştei Române, nici în sarcina Autorităţii Electorale Permanente, nici în sarcina Biroului Electoral al secţiilor de votare din străinătate”.

„Uitaţi-vă cam care a fost procentul de exprimare a votului raportat la numărul de cereri validate şi numărul de plicuri care au fost transmise. Sigur că poate sunt foarte mulţi care nu au votat. Chiar mi se pare un subiect care este tratat fără a se verifica cadrul legislativ şi fără a se şti cu precizie ceea ce s-a întâmplat.

Ceea ce s-a întâmplat este cert – 21.000 şi ceva au votat şi peste o mie de persoane, din motive care urmează a fi verificate… plicurile pe care le-au transmis au ajuns după data de 3 decembrie”, a mai spus Orban, la ieşirea de la sediul MAI, informează agerpres.ro

Citește și:

Anunț oficial! Începând cu 1 ianuarie 2021 cresc prețurile la benzină, motorină și țigări

Surpriză pentru clienții unui colos bancar! De ce veți avea parte

Veste bună pentru mii de elevi! Cresc bursele pentru anul școlar 2020-2021

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend