NATIONAL
”Cea mai mare tot dragostea este”, afirmă norvegianul Jens Stoltenberg după atacul armat de la Oslo

Publicat
acum 9 luniin
De
adminSecretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, îşi exprimă sâmbătă susţinerea faţă de comunitatea lebienelor, gay-ilor, Bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) într-un mesaj postat pe Facebook, în urma atacului armat din centrul Oslo, soldat cu doi morţi şi 21 e răniţi, potrivit News.ro.

Jens StoltenbergFoto: Jan Van De Vel / defense.gov
”Cea mai mare tot dragostea este”, scrie Stoltenberg în această postare.
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul în apropierea unor baruri, în centrul Oslo, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunnţat poliţia norvegiană, care a arestat un suspect şi anchetează un atac terorist.
Atacul a avut loc către ora locală 1.00 (2.00, ora României), în exteriorul unui pub – Per på hjørnet, – unde au fost ucise două persoane, iar apoi în faţa unui club gay vecin – London Pub -, în centrul capitalei norvegiene, plin la momentul atacului.
Atacul a avut loc către ora locală 1.00 (2.00, ora României), în exteriorul unui pub – Per på hjørnet, – unde au fost ucise două persoane, iar apoi în faţa unui club gay vecin – London Pub -, în centrul capitalei norvegiene, plin la momentul atacului.
Poliţia anchetează cu privire la fapte drept un atac ”terorist”, anunţă într-un comunicat forţele de ordne.
Poliţia a anunţat iniţial că anchetează dacă există ”o legătură” cu Marşul mândriei de a fi gay (Gay Pride).
Marşul prevăzut sâmbătă după-amiaza, a fost anulat.
Două arme au fost confiscate.
Civili au ajutat la prinderea suspectului şi la acordarea primului ajutor, potrivit poliţiei, care salută ”o contrbuţie eroică”.
Forţe de ordine nu au furnizat niciun detaliu despre bărbatul arestat sâmbătă – la cinci minute după prmele semnalări.
Presupusul autor al atacului armat din centrul Oslo este un norvegian de origine iraniană, anunţă sâmbătă poliţia norvegiană.
Suspectul – a cărui identitate nu a fost deszvăluită – le era cunoscut serviciilor de informaţii interne, însărcinate cu lupta împotriva terorismului, anunţă într-o conferinţă de presă un reprezentant al Poliţiei dn Oslo, Christian Hatlo.
Acesta este cunoscut poliţiei cu privire la fapte mărunte, de exemplu purtarea unui cuţit, şi o condamnare cu privire la deţinere de droguri.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Poate vrei sa citesti
Primărița Lasconi a sesizat DNA cu privire la o achiziție dubioasă la Spitalul Municipal Câmpulung
VIDEO | PATRONI DIN ARGEȘ SĂLTAȚI DE MASCAȚI! ACUZE GRAVE: DELAPIDARE, ÎNȘELĂCIUNE și FALS
VIDEO| FABRICĂ DIN ARGEȘ DISTRUSĂ DE UN VIOLENT INCENDIU
Francezii vor aplica un plan urias de supraveghere a maselor
De ce ar trebui să alegi o bicicletă cursieră: viteză, performanță și versatilitate
Ai cel puțin 5 motive să apelezi la o agenție de amanet București
NATIONAL
Venezuela: 19 funcționari au fost arestați în cadrul unei campanii anticorupție riguroase

Publicat
acum 26 de minutein
22 martie 2023De
admin
Cel puţin 19 funcţionari publici au fost arestaţi în Venezuela în cadrul „cruciadei” anticorupţie care l-a doborât pe ministrul petrolului, a anunţat marţi preşedintele parlamentului Jorge Rodriguez, în cursul unei şedinţe dedicate cazului, notează AFP, citat de Agerpres.
„Până în prezent, au fost arestate 19 persoane şi sunt sigur că vor fi mai multe”, a declarat Rodriguez, în timp ce Adunarea a votat pentru sprijinirea Poliţiei naţionale anticorupţie în „cruciada” sa care loveşte în special uriaşa companie naţională a petrolului Petroleos de Venezuela (PDVSA).
NATIONAL
Macron încinge spiritele: afirmă că protestatarii nu au legitimitate

Publicat
acum 40 de minutein
22 martie 2023De
admin
Zeci de persoane au fost reţinute, marţi seară, în mai multe oraşe din Franţa, după noi confruntări între protestatari şi forţele de ordine, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron afirmă că manifestanţii nu au legitimitate, anunță Mediafax.
La protestele de la Paris au participat aproximativ 3.500 de persoane, iar 11 manifestanţi violenţi au fost reţinuţi, au declarat surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul Le Figaro. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor.
Venezuela: 19 funcționari au fost arestați în cadrul unei campanii anticorupție riguroase
Macron încinge spiritele: afirmă că protestatarii nu au legitimitate
Republica Moldova reia achizițiile de gaze de la Gazprom
Zelenski, încântat de discuţiile ‘productive’ cu premierul japonez Fumio Kishida – Video
Gigantul energetic californian Sempra avansează cu un proiect major de gaz natural lichefiat în Texas

ULTIMA ORĂ! SCANDAL LA O MARE FIRMĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ! S-A LĂSAT CU ARESTAREA UNUI OM CHEIE

VIDEO | S-A DESCHIS 5 TO GO și LA CÂMPULUNG – Cea mai modernă cafenea este situată pe Bulevardul Pardon

VEȘI BUNE! Încep lucrările la lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni al autostrăzii Pitești- Sibiu

Reacție fabuloasă a unor turiști în Curtea de Argeș: ZICI C-AM AJUNS ÎN STREHAIA, MÂNCA-ȚI-AȘ!

Modificări uriașe- Toți șoferii sunt vizați

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


VIDEO | PATRONI DIN ARGEȘ SĂLTAȚI DE MASCAȚI! ACUZE GRAVE: DELAPIDARE, ÎNȘELĂCIUNE și FALS
La data de 21 martie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T....


ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O ȘOFERIȚĂ ȘI-A ÎNFIPT MAȘINA ÎNTR-UN CAP DE POD
Un grav accident rutier a avut loc in aceasta dimineata in comuna Stâlpeni din judetul Arges. Un autoturism a fost...


În prezența lui Marcel Ciolacu, PSD ARGEȘ și-a ales noua conducere – VOT CA LA CONGRESUL AL XIV-lea al PCR
Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, a fost reconfirmat în urmă cu puțin timp în funcția de președinte al PSD Argeș....


VIDEO | Accident groaznic în Argeș – 5 victime au ajuns la Spital
Un grav accident rutier s-a produs în localitatea Schitu Golești – Lăzărești, îm umră cu puțin timp. În incident au...
Curtea de Argeș


Argeșenii, atac la primarul PIC: „Panțurescule, nu ți-e rușine să minți în halul ăsta, în postul Paștelui?”
E revoltă în orașul basarabilor după ce sute de argeșeni și-au facut praf mașinile din cauza lucrărilor întârziate pe bulevardul...


VIDEO | Copii atacați de câini la Curtea de Argeș – Primarul PIC si trupa PSD se fac că nu văd
În timp ce primarul PIC nu mai prididește cu minciunile electorale, bine suținut de trupa de pesediști habarniști sau penali,...


CURTEA DE ARGEȘ | În prezența ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, s-a dat startul Anului Internațional Urmuz
Astăzi, la Curtea de Argeș, a avut loc deschiderea oficială a Simpozionului Internațional „URMUZ 140 – 100”, o noutate absolută...


Un nou post de radio la Curtea de Argeș – Cea mai bună muzică, cele mai proaspete știri
Începănd de astăzi, 16 martie, un nou post de radio emite la Curtea de Argeș. Este vorba de Radio Guerilla...


VIDEO | Casă mistuită de flăcări la Curtea de Argeș – Femeie transportată la spital
Un puternic incendiu a izbucnit in aceasta dimineata la o casă de aproximativ 80 mp din municipiul Curtea de Argeș,...
Mioveni


ALERTĂ METEO – Cod portocaliu de ninsori și viscol, în mai bine de jumătate de țară Câte zile e valabilă avertizarea meteo ANM
ANMH avertizează cî mai mult de jumătate de țară se va afla sub alerte Cod galben și portocaliu de vânt...


VIDEO | Accident grav în Argeș! Două femei au ajuns la spital
Un grav accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs în comuna Călinești, în această dimineață. Două...


REZULTATE RECENSĂMÂNT – Argeșul, scădere cu aproape 7% a populației – VEZI POPULAȚIA în fiecare localitate din județ
România a pierdut peste un milion de oameni din populația rezidentă în circa 10 ani, conform datelor provizorii ale Recensământului 2021....


Buletinele cu CIP devin obligatorii în România – Cine le plăteşte şi care sunt schimbările anunţate
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea...
Câmpulung


Primărița Lasconi a sesizat DNA cu privire la o achiziție dubioasă la Spitalul Municipal Câmpulung
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi , a anunțat ieri că a sesizat mai multe autorități ale statului cu privire la...


VIDEO| FABRICĂ DIN ARGEȘ DISTRUSĂ DE UN VIOLENT INCENDIU
O hală a unei fabrici de peleți din comuna argeșeană Schitu Golești a fost mistuită noaptea trecută de flăcări. Din...


VIDEO | Incendiu devastator în Argeș – Casă făcută scrum
În jurul orei 04:30, patru echipaje de pompieri de la Detașamentul Câmpulung și Punctul de Lucru Aninoasa au fost solicitate...
În Trend
- ACTUALacum 3 săptămâni
ULTIMA ORĂ! SCANDAL LA O MARE FIRMĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ! S-A LĂSAT CU ARESTAREA UNUI OM CHEIE
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO | S-A DESCHIS 5 TO GO și LA CÂMPULUNG – Cea mai modernă cafenea este situată pe Bulevardul Pardon
- ACTUALacum 2 săptămâni
VEȘI BUNE! Încep lucrările la lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni al autostrăzii Pitești- Sibiu
- ACTUALacum o săptămână
Reacție fabuloasă a unor turiști în Curtea de Argeș: ZICI C-AM AJUNS ÎN STREHAIA, MÂNCA-ȚI-AȘ!
- ACTUALacum 3 săptămâni
Modificări uriașe- Toți șoferii sunt vizați
- ACTUALacum 3 săptămâni
CRIMĂ ÎN ARGEȘ? ȘI-A GĂSIT FOSTUL SOȚ MORT ÎN APARTAMENT
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | TRAGEDIA CARE A ZGUDUIT O ȚARĂ – Medicii Cernat și Perju de la Spitalul Curtea de Argeș, ACHITAȚI în dosarul morții unui băiețel de 7 ani
- ACTUALacum 4 săptămâni
VIDEO | Accident grav în Argeș
You must be logged in to post a comment Login