Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

“Cea mai mare ora de sport” se muta la mare

Publicat

in

Sâmbătă, 1 august 2015, între orele 9.00 și 21.00, în stațiunea Mamaia (Piațeta Perla), va invitam sa participati la Cea mai mare oră de sport din România, eveniment ce face parte din programul național “Mișcarea face bine”.
Acțiunea reprezintă un mijloc inedit de promovare a litoralului românesc și a sportului în masă. La „Cea mai mare oră de sport” din Mamaia vor avea loc demonstraţii de fitness, precum Kangoo Jumps, Zumba, Steel Programs, Rebound AAS, Functional Training, Khai Bo, Aerobic, Fotbal, Skandenberg, zonă cu biciclete staționare și una pentru Boot Camp. Sesiunile vor fi susținute de instructori renumiți la nivel național și internațional.
„Acest eveniment ajuns la cea de-a cincea ediție demonstrează că marile companii au puterea să schimbe mentalități: din ce în ce mai mulți oameni participă la „Cea mai mare oră de sport”, unii devenind la rândul lor instructori între timp. Accesul liber, apa și mâncarea sănătoasă oferite participanților în mod gratuit permit adoptarea sportului și în zone de public inaccesibile până acum convențiilor de fitness ori competițiilor sportive. Programul și clasele sunt gândite pentru ca orice trecător să poată face mișcare, la nivelul și după preferințele personale. Avem grupuri de participanți care vin de la sute de kilometri distanță”, afirmă Cristian Mărgărit, specialist în nutriție, Getfit.
Anul acesta, „Cea mai mare oră de sport” sărbătorește cinci ani de la prima ediție și reprezintă cel mai mare eveniment sportiv desfășurat sub umbrela campaniei „Mișcarea face bine”. Din 2011, prin intermediul campaniei pro-sănătate „Mișcarea face bine” au fost desfășurate și susținute zeci de evenimente sportive, numărul acestora crescând de la an la an.
Partenerul medical al evenimentului este Fundația Policlinici Sociale Regina Maria, care va oferi în mod gratuit o serie de teste medicale generale și va acorda sfaturi medicale pentru un stil de viață sănătos.
Programul complet al evenimentului este disponibil pe www.miscareafacebine.ro, platforma de informare dedicată campaniei.
Evenimentul este organizat de Telekom Romania, în parteneriat cu SmartAtletic și Getfit.
„Anul acesta, încheiem cea de-a cincea ediție a „Celei mai mari ore de sport” la mare. Suntem bucuroși că am reușit să promovăm un stil de viață sănătos prin sport în cele mai populare regiuni din țară. Acest lucru face parte din strategia noastră de responsabilitate socială, iar prin aceste evenimente unice și memorabile pe care le organizăm, încercăm, de la an la an, să convingem cât mai mulți oameni să renunțe la sedentarism și să adopte un stil de viață sănătos prin mișcare”, afirmă Ruxandra Vodă, Director Comunicare, grupul de companii Telekom Romania.

Persoană de contact
Cristina Ene
Project Manager
Cristina.ene@smartatletic.ro
0744.351.310 Transmite,
Dr. Tănase Tasențe
Director General
Plus Communication
0725.465.508

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

Comunicate de Presa

Peste 100 de tineri din întreaga lume au cântat și au dansat pe scena IFLC 2023

Publicat

in

O explozie de culoare și talent la Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), desfășurat joi seara pe scena Lumina Sport Arena din București. Festivalul, ajuns la a 21 a ediție, a adus la București peste 100 de copii din 11 țări ale lumii, care au cântat și au dansat pentru pace și iubire în lume, în fața celor peste 1000 de spectatori, care i-au răsplătit cu aplauze călduroase. 

Evenimentul,  organizat de Lumina Instituții de Învățământ, în parteneriat cu Asociația pentru Dialog și Valori Universale, a fost prezentat de îndrăgita actriță Tily Niculae, care a dat un farmec special festivalului.

„În această seară vom asista cu toții la o sărbătoare a culturii și a bucuriei de a trăi. Copii din întreaga lume ne vor transmite mesaje de pace, fraternitate și toleranță. Vor cânta împreună cântece de prietenie și de iubire față de omenire . Chiar dacă limbile noastre sunt diferite, limbajul „iubirii” este întotdeauna același. După cum a spus un poet, „Există o cale invizibilă din inimă la inimă, care merge din suflet la suflet „. Este limbajul care leagă inimile și ne aduce împreună. Este limbajul iubirii!

Copiii vor cânta pentru o lume nouă, o lume mai bună ! O lume în care nu există sânge și lacrimi, în care oamenii se trezesc în pace și liniște, în care mamele nu plâng și în care copiii se joacă bucuroși. Cu acest scop ne-am adunat cu toții  în această seară și vă mulțumesc tuturor pentru ca ați răspuns invitației noastre.”, a declarat președintele Asociației pentru Dialog și Valori Universale, domnul Mustafa Oz, în deschiderea IFLC 2023.

Timp de circa doua ore, cântăreți și e dansatori din diferite colțuri ale lumii au cântat în limba lor natală sau în limba engleză, aducând multă emoție în rândul publicului. Tineri artiști din Albania, Moldova, Franța, Indonezia, Macedonia, Bulgaria, Germania, Ucraina, Kazahstan și România au obținut aplauze puternice pentru cântecele lor minunate sau pentru dansurile  extraordinare.

Surpriza serii a fost oferită de un grup de dansatori din Kenya, care au dansat binecunoscutul dans Călușul Românesc. Exotismul momentului artistic și performanța tinerilor dansatori kenyeni au fost răsplătite cu ropote de aplauze.

Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), un eveniment cultural internațional de amploare, se organizează în fiecare an în 20 de țări, România fiind una dintre gazdele alese pentru această manifestare artistica unică în peisajul cultural românesc și internațional. În fiecare an, mii de elevi din circa 170 de țări participă la spectacolele organizate în cadrul Festivalului Internațional de Limbă și Cultură.

Citeste mai mult

Comunicate de Presa

Campania de prevenire a consumului de substanțe interzise “Supradoză de visuri spulberate”, ediția a II-a

Publicat

in

În perioada 20-21 noiembrie, Facultatea de Drept din cadrul Universității Româno-Americane, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, a organizat cea de-a II-a ediție a campaniei “Supradoză de visuri spulberate” dedicată înțelegerii de către tineri a nevoii de a preveni consumul de substanțe interzise.

Campania a debutat luni, 20 noiembrie, de la ora 11:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane, unde experții antidrog, psihologii, medicii și juriștii au venit să răspundă tuturor întrebărilor tinerilor.

  • Psihologii specializați au vorbit despre dependență și cum pot tinerii să prevină pierderea controlului asupra vieților lor. Foștii dependenți și-au spus poveștile de viață ca reper pentru a înțelege ce e mai eficient: să previi sau să combați. Studenții de la Facultatea de Drept din cadrul URA au invitat participanții să se alăture proiectului inițiat de ei și să contribuie la crearea conținutului platformei online #FiiResponsabil dedicată prevenției.  
  • Ediția curentă a campaniei include și o serie de workshop-uri desfășurate în paralel pe tema ”Gândește de două ori”, susținute de psihologii și doctorii de la Agenția Națională Antidrog.
  • În plus, pe 20 noiembrie participanții au avut parte de multe surprize – concursuri cu premii și provocări cu Simulatoare pentru Conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și a alcoolului și Ochelari virtuali pentru simularea stărilor generate de consum de droguri (holul principal URA, corp B, de la ora 12:30). 
  • În a doua zi de eveniment, pe 21 noiembrie, holul principal al Universității Româno-Americane a fost pentru participanți platforma ideală de a afla lucruri noi despre cum pot privi #altfel tentațiile, provocările periculoase ale unor prieteni și cum pot alege #independența fără #dependete.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend