Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

CE VOR UNII ! Fără revoluție, Piteştiul să fie desemnat “Oraş Martir !

Avatar

Publicat

in

Astăzi dimineață, s-au desfăşurat în Piaţa Vasile Milea din Piteşti mai multe manifestări dedicate împlinirii a 30 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Manifestările au început cu o slujbă religioasă şi s-au încheiat cu depuneri de coroane de flori la monumentul Eroilor din Piaţa Vasile Milea. La evenimente au participat atât reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene şi ai partidelor politice, cât şi ai Garnizoanei Piteşti, Jandarmeriei, ISU şi ai revoluţionarilor. Unii dintre aceştia din urmă au cerut ca răniţii şi urmaşii revoluţionarilor din decembrie 1989 să fie respectaţi mai mult, iar politicienii să nu mai încerce să facă legi pentru propriul avantaj, deoarece nu pentru aşa ceva s-a ieşit în stradă acum 30 de ani. De asemenea, revoluţionarii au cerut politicienilor să facă demersuri pentru ca Piteştiul să fie desemnat drept “Oraş Martir”, arătând că din Argeş au murit peste 30 de persoane şi alte peste 30 au fost rănite.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Traian Băsescu: ‘Dacă eram în locul lui Klaus Iohannis îl demiteam pe Nelu Tătaru’

Avatar

Publicat

in

De

Europarlamentarul PMP, Traian Băsescu, a precizat, că ar fi luat o decizie extrem de dură dacă s-ar fi aflat în situația în care a fost Klaus Iohannis – aceea de a recunoaște că a dezinformat.

În cadrul emisiunii „Punctul Culminant”, prezentată de Victor Ciutacu, Traian Băsescu a precizat că, dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, l-ar fi demis pe ministrul care l-a dezinformat, adică pe Nelu Tătaru.

Vezi și: Ultim moment: ‘Klaus Iohannis își cere scuze pentru o informație transmisă greșit de Ministerul Sănătății’

Publicitate

„Preşedintele nu a acoperit eroarea, ci a dat un comunicat, o corecţie, o explicaţie şi nu a dus lucrurile până la capăt – revocarea şefului instituţiei care l-a dezinformat.

Scriam decretul înainte să trimit comunicatul. Alături de erată, publicam și decretul de revocare a ministrului care m-a dezinformat”, a explicat Traian Băsescu la Româniatv.net.

Citește și:

Un cadru medical cerea șpăgi de mii de euro pentru falsificare de acte și angajări prin ‘pile’

Mare atenție! Amenda va fi majorată pentru această faptă

Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Gabriela Firea: ‘Suntem singura țară din lume care nu testăm, care îi internăm cu forța pe asimptomatici’

Avatar

Publicat

in

De

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că ministrul Sănătății ”ar trebui să plece din funcție sau să fie demis de către premier”.

„Dacă am trăi într-o societate normală, după gafele pe care le-a făcut în această perioadă ministrul Sănătății, acesta ar trebui să plece din funcție sau să fie demis de către premier. Într-o situație de criză sanitară, nu e suficient să fii prezent la serviciu, ci trebuie să iei și decizii foarte bune, foarte corecte și rapide și să elimini persoanele care sunt lipsite de profesionalism”.

Gabriela Firea a tras un semnal de alarmă asupra faptului că la Direcția de Sănătate Publică București nu se răspunde cu orele sau chiar zilele și că ministrul Sănătății face gafă după gafă.

„Oamenii au sesizat că la DSP București nu se răspunde cu orele, chiar cu zilele. Sunt medici care au semnalat acest lucru din spitalele din Capitală. Practic și doar pentru acest motiv, fără a mai adăuga gafa transmisă zilele acestea, uitându-se de mia de locuitori. Practic, s-a  raportat o cifră la toți locuitorii dintr-o comunitate și nu la mia de locuitori.

Publicitate

Nu există performanță pe domeniul sănătății în România

Greșeala e mai puțin gravă decât erorile care s-au făcut în perioada aceasta. Nu putem spune că există performanță la nivel de Guvern pe domeniul sănătății. Am văzut declarații de genul este un om muncitor. Da, dar poți să muncești mult și fără rezultate substanțiale sau fără rezultatele dorite”, a declarat Firea, conform  Antena 3ro.

Primarul general al Capitalei dă vina pe Ministerul Sănătății și pe Guvern pentru faptul că „suntem singura țară din lume care nu testăm, care îi internăm cu forța pe asimptomatici, suntem singurii care nu am avut o preocupare să aflăm care e gradul de imunizare pe cale naturală al populației. În toată lumea civilizată s-au făcut teste de anticorpi și se știe cam câte persoane s-au imunizat într-o comunitate”.

Citește și:

Un cadru medical cerea șpăgi de mii de euro pentru falsificare de acte și angajări prin ‘pile’

Mare atenție! Amenda va fi majorată pentru această faptă

Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend