Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Ce nu trebuie sa-ti lipsesca din bagajul de vacanta

Publicat

in

Suntem in plin sezon estival si, daca nu suntem deja in vacanta, cu siguranta numaram zilele pana la acel moment mult asteptat, cand vom lasa la o parte indatoririle de serviciu si celelalte probleme cotidiene, pentru o binemeritata perioada de relaxare, odihna, dar si de distractie. Indiferent de destinatia aleasa, in tara sau in strainatate, la  munte sau la mare, cu siguranta, in linii mari, bagajul de vacanta trebuie sa contina o serie de lucruri si de tinute vestimentare, care se vor dovedi indispensabile pentru a ne pastra buna dispozitie si a ne simti confortabil.

Astfel, in ceea ce priveste vestimentatia de vacanta, este bine sa tinem cont de o serie de reguli, care ne vor scuti sa caram inutil aproape tot sifonierul, din teama de a nu fi uitat nimic, mai ales ca, de fiecare data, constatam ca peste  jumatate din hainele cu care am burdusit geamantanul nu le-am purtat nici macar o data pe perioada vacantei.  De aceea, trebuie sa primeze hainele lejere, practice, in detrimentul celor sofisticate, pentru ca, cel mai sigur si in cazul iesirilor seara, la restaurant, vom alege tot tinutele cele mai comode, influentati de atmosfera relaxanta de vacanta.

Ce nu trebuie sa lipseasca din bagajul nostru sunt tricourile, pe care le putem combina cu pantaloni scurti, fustite, jeans, care reprezinta alte obiecte vestimetare necesare.  Pentru serile de vacanta, vom pune in geamantan nu mai mult de doua bluze sau topuri, care la randul lor vor putea fi combinate cu jeans, pantaloni scurti sau fuste. Pentru serile si diminetile racoroase trebuie sa avem in bagaj si un cardigan, care va completa shic tinuta.

Aceasta piesa vestimentara versatila ne va proteja de cele cateva grade in minus, cu care inevitabil ne vom confrunta si in vacanta. Daca nu avem asa ceva in sifonier sau doar vrem ceva nou pentru vacanta, putem cumpara cardigane online sau prin metoda traditionala, oferta fiind extrem de variata, in voga fiind atat cardiganele scurte, cat si cele lungi, cardiganele tricotate,  cele supradimensionate, cu despicaturi pe partie laterale, cu sau fara gluga, optand pentru acest sezon pentru cele din bumbac, subtiri si in ton cu vremea calduroasa.

Alaturi de tricouri, fuste, pantaloni scurti, jeans, cardigan, rochite din mateiale subtiri, vaporoase, sandale cu talpa joasa, tenisi si poate o pereche de sandale cu toc inalt pentru o tinuta eleganta de seara, nu trebuie sa uitam de alte cateva lucruri esentiale in vacanta. Este vorba despre bateria  externa pentru teleonul mobil, adaptorul pentru priza, gelul antibacterian si un aparat foto performant, pentru cei care sunt mai exigenti cu surprinderea momentelor frumoase si ale peisajelor din vacanta.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Fost ministru al Sănătății: ‘Trebuie oprit jaful PNL din sănătate. Orban și Tătaru să dispară din istorie’

Publicat

in

De

Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a afirmat că Trebuie oprit ‘jaful PNL din sănătate’,  A venit timpul ca premierul Orban și ministrul Tătaru să dispară din istorie, susține acesta.

Florian Bodog a scris miercuri pe Facebook că OUG prin care PNL dorea privatizarea sănătății românilor, cunoscută și sub numele „plătești ca să trăiești”, nu va fi aplicată, după ce CCR a reușit să oprească sifonarea banilor de la stat de către clinicile PNL.

„Zeci de milioane de euro se scurg de la stat către tot felul de privați din ograda guvernamentală prin tertipuri birocratice, așa-zise licitații cu dedicație și o lipsă totală de trasparență. Este timpul ca acești pungași criminali să fie opriți! Este timpul ca Orban și Tătaru să dispară din istorie și să se întoarcă acolo unde le e locul: în marele nimic de unde au apărut. Trebuie să oprim jaful PNL din sănătate!”, a spus Bodog.

Fostul ministru al Sănătății a acuzat adoptarea de către „gașca domnului Orban, probabil la o țigară și o băuturică, pe ascuns, a zeci de ordonanțe, ilegal și fără avize, fără dezbateri, una dintre ele fiind plănuită să privatizeze întregul sistem medical românesc”.

„Ordonanța PNL a ajuns cunoscută ca OUG <plătești ca să trăiești>. Ea conspira, printr-un ministru angajat la acea oră la un spital privat, la deschiderea robinetului de bani publici către tot felul de clinici private ale amicilor din PNL, care urmau să obțină acces neîngrădit la banii din programele naționale de sănătate, lăsând sute de mii de români fără acces la servicii medicale! Condamnându-i, adică, la moarte”, a mai scris Bodog.

Citește și:

Marea bombă din așa-zisul proiect de lege al Jandarmeriei Române: Adio proteste de tip #Rezist! Ar putea fi interzisă acordarea avizului favorabil pentru mai mult de 3 zile

Ludovic Orban și oamenii lui, tot mai marginalizați în partid. Cum își pierde PNL proprii candidați în favoarea altui partid

Eduard Hellvig, ‘înlocuit’! Mutarea care l-a dat de gol pe Klaus Iohannis

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Informarea de la ora 13:00. Vești extrem de bune! Aproximativ 14.000 de persoane vindecate

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică informează că aproximativ 14.000 de persoane s-au vindecat de coronavirus.

Până astăzi, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13800 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 394
2. Arad 698
3. Argeș 267
4. Bacău 511
5. Bihor 627
6. Bistrița-Năsăud 343
7. Botoșani 789
8. Brașov 762
9. Brăila 41
10. Buzău 201
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 99
13. Cluj 564
14. Constanța 283
15. Covasna 230
16. Dâmbovița 298
17. Dolj 233
18. Galați 616
19. Giurgiu 224
20. Gorj 151
21. Harghita 153
22. Hunedoara 634
23. Ialomița 368
24. Iași 594
25. Ilfov 536
26. Maramureș 100
27. Mehedinți 115
28. Mureș 683
29. Neamț 884
30. Olt 93
31. Prahova 115
32. Satu Mare 62
33. Sălaj 93
34. Sibiu 509
35. Suceava 3.540
36. Teleorman 145
37. Timiș 508
38. Tulcea 153
39. Vaslui 163
40. Vâlcea 31
41. Vrancea 632
42. Mun. București 2.081
43. 34
                                      TOTAL 19.669

Totodată, până acum, 1.288 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 152 noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2376 de  persoane. Alte 95.549 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 459.405 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 485 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.499 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 110 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 129.750 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

Totodată, în data de 2 iunie a.c.,  168 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.084 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 2 iunie 2020, au fost raportate 1.407.144 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. 

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Regatul Unit 276.332   (+1.570)   39.045 (+556)         1.208            –
Spania 239.638     (+209)   27.940 (+813)     150.376            –  
Italia 233.197     (+178)   33.475   (+60)     160.092      (+1.737)
Franţa 152.091     (+338)   28.833   (+31)       68.930         (+372)
Germania 182.028     (+213)                   8.522   (+11)     166.609         (+977)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)  

  

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 2 IUNIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

 6.245.352 (+109.267) 376.427 (+4.570) 2.731.342 (+34.014)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 1 iunie – 2 iunie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend