Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Ce elemente sunt demne de luat în calcul în alegerea unor spaţii industriale de închiriat?

Avatar

Publicat

in

Alegerea unei locaţii din multitudinea de spaţii industriale de închiriat poate fi destul de dificilă pentru persoanele care nu au suficient de multe informaţii importante în acest domeniu. Reprezentanţii afacerilor care au nevoie de un spaţiu de depozitare şi care nu au o locaţie stabilită, trebuie să gândească la rece şi să ia în calcul toate variantele disponibile la momentul respectiv.

În cele mai multe cazuri, nu vor fi necesare tehnologii sofisticate sau o investiţie uriaşă, însă este esenţial ca potenţialii chiriaşi să ţină cont de câteva lucruri, astfel încât spaţiul de depozitare să asigure eficiența dorită.

Greşeli de evitat în alegerea unor spaţii industriale de închiriat

În alegerea unui spaţiu industrial de închiriat, potenţialii chiriaşi fără experienţă pot avea neplăcuta surpriză să facă unele greşeli care îi pot costa scump sau care îi pot împiedica în obţinerea succesului afacerii lor pe viitor. Cele mai importante greşeli de evitat în alegerea unor spaţii industriale de închiriat sunt:

·  Alegerea unui spaţiu de închiriat prea mic

Din dorinţa de a avea mai mult spaţiu printre rafturile sau printre zonele de depozitare, antreprenorii pot face această greşeală, de a nu aloca suficient spaţiu pentru primirea mărfurilor. Una din cele mai importante funcţii pe care le poate juca un spaţiu industrial este aceea de a asigura fluxul facil al mărfurilor în ceea ce priveşte primirea, depozitarea sau livrarea acestora.

Spaţiul de primire a mărfurilor trebuie să fie mare, suficient încât să faciliteze operaţiunile de inventariere, controlul calităţii, etichetarea, inspectarea sau împărţirea pe categorii a produselor.

·  Amenajarea unei singure zone pentru a primi şi livra mărfurile

Unii antreprenori fac marea greşeală de a nu separa zona de primire şi cea de livrare a mărfurilor, lucru care poate duce la confuzii şi greşeli şi care poate creşte timpul pentru livrare şi procesare. Procesele pot fi înlesnite dacă antreprenorii îşi calculează spaţiul de la bun început şi îl organizează pe zone, fiecare zonă în parte având o funcţie prestabilită.

·  Alegerea tipului nepotrivit de rafturi de depozitare şi necalcularea spaţiului necesar pentru echipamente

Orice hală industrială de depozitare va avea nevoie de echipamente de transport care să uşureze munca şi să eficientizeze procesele. Antreprenorii trebuie să ştie că echipamentele de acest gen au nevoie de suficient spaţiu pentru a fi manevrate, lucru pe care foarte puţini oameni de afaceri îl iau în calcul de la bun început.

Aşadar, antreprenorii trebuie să se asigure că toate culoarele dintre spaţiul de depozitare sunt suficient de largi şi că zonele în care accesul echipamentelor este îngreunat nu există. De asemenea, este foarte important de avut în vedere şi tipul rafturilor potrivite pentru depozitare, care deservesc operațiunilor de producţie, asamblare, de depozitare sau împachetare.

Cei care aleg un spaţiu industrial de închiriat pentru a-şi extinde operaţiunile, trebuie să aleagă hala industrială potrivită nevoilor lor, într-o zonă bună, uşor accesibilă şi la un preţ foarte bun.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Tăriceanu: ‘Pe 6 decembrie avem șansa să eliberăm patul de la ATI pe care îl ocupă guvernul Orban’

Avatar

Publicat

in

De

Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac dur pe pagina sa de Facebook la adresa Guvernului Orban și a președintelui Klaus Iohannis.

”O nouă conferință de presă inutilă la Palatul Cotroceni! În afară de disperarea pentru alegeri pe 6 decembrie, nimic de spus. E totuși de remarcat că dl Iohannis are din ce în ce mai puține răspunsuri la întrebările jurnaliștilor! Din ce în ce mai des nu comentează sau nu este de resortul președintelui sau se abține sau mută discuția spre teme politice!

Realitatea este că dl Iohannis ține în ATI un guvern care timp de un an de zile nu a făcut altceva decât campanie electorală. Suntem unde suntem astăzi nu atât din cauza coronavirusului, cât din cauza incompetenței acestui guvern pe care dl Iohannis îl susține cu toate puterile, chiar încălcând Constituția pe care a jurat!

Merge atât de departe cu susținerea pentru ei încât susține alegeri rapide în condițiile în care în fiecare zi numărul de bolnavi și numărul de decedați cresc în ritm îngrijorător!

Așa că pe 6 decembrie avem șansa să le dovedim că nu e pentru cine se pregătește! Pe 6 decembrie avem șansa să eliberăm patul de la ATI pe care îl ocupă guvernul Orban!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Ciolacu, avertisment de ultim moment: ‘România nu este pregătită ca în două săptămâni să intre în campanie electorală. Prioritatea noastră trebuie să fie sănătatea românilor’

Avatar

Publicat

in

De

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că ”Prioritatea noastră trebuie să fie sănătatea românilor și dialogul între toate forțele politice și acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă președintele României până la urmă renunță a mai fi și președintele Partidului Național Liberal”.

„Suntem în acest moment în linie dreaptă către alegerile impuse de către actualul Guvern pe 6 decembrie. Îmi menţin punctul de vedere că nu politicienii, nici chiar preşedintele României şi, în ultimul rând, primul ministru nu sunt cei îndreptăţiţi să spună acum dacă este bine sau nu să avem alegeri pe 6 decembrie. Eu fac în continuare un apel la preşedintele României să încerce măcar să devină preşedintele tuturor românilor, să scape de această povară de a fi nevoit să mintă, să acopere acest guvern incompetent.

Cifrele de astăzi ne dovedesc că direcţia şi măsurile de prevenire şi măsurile urgente care trebuie luate ca acest trend ascendent fie oprit nu sunt cele corecte şi în continuare consider că România nu este pregătită ca în două săptămâni să intre în campanie electorală. Prioritatea noastră trebuie să fie sănătatea românilor şi dialogul între toate forţele politice şi acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă preşedintele României până la urmă renunţă a mai fi şi preşedintele Partidului Naţional Liberal”, a precizat Marcel Ciolacu.

El a mai spus că face un apel atât către preşedintele României, cât şi către toate forţele politice din ţară să asculte părerea specialiştilor, iar, în opinia sa, cei mai buni sunt în rândurile PSD.

„Nu am făcut un apel la preşedintele României să renunţe la alegerile de pe 6 decembrie, am făcut un apel la toate forţele politice, în special la preşedintele României, pentru că la primul ministru nu are rost să fac apel pentru că vedeţi în ce e dezastru sanitar ne aflăm şi într-o criză negestionată, am făcut un apel de a asculta părerea specialiştilor.

Cu adevărat, în acest moment când vorbim, cei mai buni specialişti în domeniul cu care ne confruntăm sunt candidaţii Partidului Social Democrat, domnul profesor Rafila şi domnul profesor Cercel. E greu, dar până la urmă şi preşedintele României trebuie să înţeleagă că specialiştii sunt în interiorul Partidului Social Democrat şi nu sunt pe holurile Guvernului”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu a fost joi la Buzău pentru a-şi depune candidatura pentru un nou mandat de deputat în Parlamentul României, conform agerpres.ro.

Citește și:

Dezvăluire-bombă a lui Gheorghe Piperea! Cum face bani doctorul Virgil Musta din testarea pentru Covid

E oficial! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru o anumită categorie

Ieșire de ultimă oră a lui Carmen Tănase: ‘Opriți-vă, psihopaților, cu panica asta aiurea!’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend