Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Ce au mâncat şi cum au trăit românii în ultimele 3 secole?

Publicat

in

Două scriitoare şi jurnaliste românce Daniela Ulieriu şi Doina Popescu au scris cartea ”Trei secole de gastronomie românească. De la muhalebiu şi schembea la volovan şi galantină”, o  fastuoasă întâlnire cu bucătăria românească de mare rafinament, cu istoria şi cu arta de a trăi (art de vivre) a unor epoci definite prin distincţie, graţie, strălucire, rafinament şi sincronizare cu ţările cele mai avansate ale lumii.  Volumul a apărut de curând la editura Paralela 45.

Mâncarea caracterizează o ţară în aceeaşi măsură în care o face creaţia artistică, limba sau arhitectura. Astăzi, mai mult ca oricând, noul opiu al popoarelor, mâncarea, este obiectul unei fascinaţii planetare: mii de cărţi apărute anual, cursuri şi training-uri de gătit, zeci de emisiuni şi show-uri culinare, seriale, filme şi audienţe pe măsură. Prin cartea ”Trei secole de gastronomie românească. De la muhalebiu şi schembea la volovan şi galantină”,  şi România se înscrie în acest  curent, cu scopul de a  repune gastronomia românească pe mapamond, acolo unde îi e locul.

Trei secole de gastronomie românească – o călătorie prin lume

Cartea ”Trei secole de gastronomie” nu e doar o colecţie de cele mai neaşteptate reţete culinare, ci literatură  pură, o carte de poveşti despre timpuri, obiceiuri şi maniere apuse, fresca unor perioade pe care cele doua autoare le-au readus cu acribie în actualitate. Şi bine au făcut, pentru că merită. Parcurgerea reţelelor echivalează cu o neaşteptată călătorie prin lume:  pleci din Orient, treci prin Rusia, Grecia, Turcia, faci escale în Austria, Germania şi poposeşti o vreme în Franţa, pentru a  ajunge pe partea cealalata a Oceanului Atlantic! Plonjezi într-o lume pe care nu ţi-ai fi imaginat-o.

Iahnie de caracatiţă şi unt de raci pe mesele românilor în trecut

Că se făceau dulceţuri şi peltele din toate felurile de citrice şi fructe exotice, poate era de aşteptat, dar că fructele de mare erau prezente în cantităţi importante, că erau mese de pe care iahnia de caracatiţă nu lipsea, poate că nu v-a trecut niciodată prin cap!
Racii, de exemplu, erau farfurii, în toate formele posibile: supa de raci, unt de raci, sos de raci, tocătură de raci, umplutură de raci, mâncărică de raci, pilaf de raci, salată de raci, unşi, fierţi, prajiţi,  marinaţi, cotlete de raci etc.

3 secole de gastronomie – autoarele au lucrat 3 ani la carte

Idea acestei cărţi îi aparţine lui Alexandru Consulea, Preşedintele Asociaţiei pentru restaurarea Gastronomiei Române iar Daniela Ulieriu şi Doina Popescu au săpat prin biblioteci şi arhive, au căutat prin sertare şi vieţi, au vorbit cu doamne din celălalt secol şi au identificat multe scrieri de gen, peste 60 de cărţi şi manuscrise gastronomice, cele mai multe complet uitate. Cine sunt autoarele? Doina Popescu, scriitoare şi jurnalist de presă scrisă şi televiziune, este autoarea romanelor Şampanie cu soia (2001) şi Iluzoria vulpe a fericirii (2014), şi a volumului de povestiri Vipia amiezii (2017).
Daniela Ulieriu este expert cultural, jurnalist de presă scrisă şi televiziune, fotograf scriitoare şi globetrotter, coordonator al studiul antropologic „Perles, couleurs d’Afrique” în urma căruia s-a lansat un album  de artă distins cu Premiul Asociaţiei Editorilor din Franţa, fiind considerat cea mai frumoasă carte a anului 2010. În curând, va publica „Ndop, ţesătura magică ” un alt studiu antropologic. Cele două autoare au scris împreună şi romanul ”Perna cu fluturi”.

Daniela Ulieriu şi Doina Popescu, autoarele cărţii  ”Trei secole de gastronomie românească”

Daniela Ulieriu şi Doina Popescu autoarele cărţii Trei secole de Gastronomie Românească

În lucrarea de faţă sunt prezentate 14 capodopere ale domeniului

Sunt unele dintre cele mai importante cărţi vechi de bucate româneşti, bestselleruri ale unor secole de fuziuni şi invenţii culinare, precum cele scrise de stolnicul Cantacuzino, Kogălniceanu şi Negruzzi, enigmatica doamna M.S.,  Ecaterina  Steriady, Ecaterina Comşa, Sanda Marin, Strasman şi Radu, dar şi  cărţi practic necunoscute, perle regăsite, cum ar fi  cele scrise de Maria Maurer, A. Petrini sau Gabrielle Tăzlăuanu.
Cartea  înglobează rezultatul a trei ani de muncă în scopul restaurării bucătăriei româneşti de mare rafinament de la primele reţete consemnate în ţările dunărene, care făceau deliciul banchetelor domneşti şi boiereşti, până la cele ale ultimilor supravieţuitori ai haute-cuisine-ului din timpul regimului comunist.

Comenteaza cu profilul de FB

Dezvaluiri

‘Ce mă interesează pe mine ce a zis Vela?’ (opinie)

Publicat

in

De

Ce mă interesează pe mine ce a zis Vela?” – replica nu este a mea, ci a unui polițist local care m-a oprit, joi, pentru un control de rutină, că doar trăim vremuri de stare de urgență.

Miercuri vă avertizam că, în perioada aceasta, oamenii care aplică legea ar putea face abuzuri, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3/2020.

Joi, în jurul prânzului, m-am dus până la Xerox, fără a completa o declarație pe propria răspundere, dar având cartea de identitate la mine, pentru a i-o arăta organului, în cazul în care mă oprea vreunul.

S-a întâmplat ca la 20-30 de metri de scara blocului meu să mă oprească o patrulă de la Poliția Locală. Evident că nu s-au legitimat și purtau și măști de protecție. Practic, nu aveau cum să fie identificați.

Le explic unde mă duc, le arăt buletinul și le spun: „N-ați auzit ce a zis ministrul Vela ieri? Nu e nevoie să completăm declarația pe propria răspundere pentru…”.

Nu apuc să-mi termin ideea că mă întrerupe unul dintre polițiștii locali: „Ce mă interesează pe mine ce a zis Vela? A fost publicată o Ordonanță Militară și eu după asta mă iau.

Apoi îmi arată pe telefon O.M. nr. 3/2020, pe care, de altfel, o știam.

La un moment dat, revine la ce i-am zis eu legat de declarația lui Marcel Vela și-mi zice: „Păi, ce? Sunteți îmbrăcat în trening?”.Nu eram.

Dar cum vine asta? Dacă mă îmbrac în trening, pot să mă plimb cât vreau în jurul blocului și să zic că am ieșit să fac mișcare?

În cele din urmă, ieri am scăpat doar cu un avertisment, azi-dimineață m-am îmbrăcat în trening, când m-am dus să iau pâine, evident, având buletinul la mine.

Eugen Dinu

P.S.: Nu ieșiți din casă, pentru siguranța voastră. Ieșiți doar pentru urgențe.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

EXCLUSIV Omul nr. 2 din MAI, Bogdan Despescu, dezminte: ‘Să-mi las colegii în mijlocul luptei? Așa mă cunoașteți pe mine?’

Publicat

in

De

În spațiul public a apărut informația conform căreia secretarul de stat Bogdan Despescu, omul numărul 2 din MAI, ar urma să-l urmeze pe Victor Costache și să părăsească frontul pe care se dă bătălia cu coronavirusul.

Reporterul Bugetul.ro l-a contactat, în această dimineață, pe Bogdan Despescu pentru a afla dacă este adevărat sau nu.

Al doilea om din Ministerul de Interne a dezmințit informația, precizând că nu-și va lăsa colegii în mijlocul luptei.

Să-mi las colegii în mijlocul luptei? Așa mă cunoașteți pe mine? Eu nu-mi las colegii în mijlocul luptei. Bazați-vă pe mine”, a declarat, pentru Bugetul.ro, chestorul Bogdan Despescu.

Joi, Victor Costache a demisionat din funcția de ministru al Sănătății, în plină epidemie de coronavirus.

Premierul Ludovic Orban i-a acceptat demisia. În locul lui Victor Costache,  Orban l-a propus pe Nelu Tătaru.

Tot joi, pe repede-înainte, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea lui Nelu Tătaru în funcția de Ministru al Sănătății.

Vezi și

Schemele de tratament pentru coronavirus. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Atenție! Persoanele care-și plimbă câinele sau care fac sport nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere! Precizări făcute de Marcel Vela

Mare atenție, români! Se vor da amenzi uriașe pentru încalcarea legii

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend