Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ce a spus Simona Halep după calificarea în finala turneului WTA de la Toronto

Publicat

in

Simona Halep a revenit entuziasmant în meciul contra Jessicăi Pegula din semifinalele turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto. Condusă cu 0-1 la seturi, fosta lideră nu a renunțat la luptă și s-a calificat în ultimul act, declarându-se mulțumită de prestația sa.

Simona HalepFoto: Christopher Katsarov / AP – The Associated Press / Profimedia

Două două ore de joc și 2-6, 6-3, 6-4 la seturi, Simona Halep a învins-o pe Jessica Pegula și s-a calificat în finala turneului canadian.

Simona Halep, mulțumită de jocul prestat în semifinalele WTA Toronto

„În primul rând aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați sprijinit nebunește azi.

A fost un meci incredibil, ea e o jucătoare grozavă, e în Top 10. Nu m-am lăsat. Am luptat până la final și sunt mulțumită de cum am luptat, a fost o mare provocare.

Am schimbat tactica puțin. În primul set nu am simțit ritmul deloc, ea a jucat foarte bine, apoi am încercat s-o împing în spate și am reușit.

E prima finală alături de Patrick Mouratoglou, vreau să-i mulțumesc pentru că e de partea mea, pentru că mă motivează să lupt și să nu renunț niciodată” – Simona Halep.

De știut:

  • Simona Halep se va duela pentru trofeul de la Toronto cu învingătoarea partidei dintre Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 24 WTA) și Karolina Pliskova (Cehia, favorită 14).
  • Prin calificarea în finală, Simona Halep și-a asigurat un premiu în valoare de 259.100 de dolari și 585 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Simona Halep se află pe locul 9 în clasamentul WTA Live (urcare de șase poziții), iar câștigarea competiției din Canada ar ajuta-o să ajungă pe locul 6 în ierarhia mondială. La începutul anului, românca a anunțat că obiectivul ei în acest an este revenirea în Top 10 WTA.
  • Halep a câștigat de două ori Rogers Cup (fosta denumire a competiției), în 2016 și 2018, dar la Montreal. În 2021, Simona Halep s-a oprit în turul secund, fiind învinsă de Danielle Collins.

Traseul virtual al Simonei Halep la turneul de la Toronto

Turul I: 6-0, 6-2 vs Donna Vekic

Turul II: 6-4, 6-2 vs Shuai Zhang

Optimi: 6-2, 7-5 vs Jil Teichman

Sferturi: 6-4, 7-6(2) vs Cori Gauff

Semifinale: 2-6, 6-3, 6-4 vs Jessica Pegula

Finală: Beatriz Haddad Maia / Karolina Pliskova.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

CEDO ordonă Parisului să suspende deportarea unui cecen în Rusia

Publicat

in

De

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis joi o „măsură provizorie”, adică o măsură de urgență, prin care cere Franței să nu procedeze la expulzarea unui cecen în Rusia, deoarece consideră că acesta ar putea fi torturat acolo, potrivit AFP.

Sediul CEDOFoto: CEDO

Bărbatul, născut în 1980, a susținut în fața CEDO că a fost arestat în 2004 în Rusia, interogat și torturat de mai multe ori pentru presupusele sale legături cu membri ai insurgenței cecene.

Eliberat în cadrul unei amnistii, el a declarat că a trăit apoi în clandestinitate înainte de a intra în Franța în 2014.

El și soția sa au primit statutul de refugiat în 2018 de la Curtea Națională de Azil, care a fost apoi retras în 2019, după ce directorul general al Ofpra (Oficiul francez pentru protecția refugiaților și apatrizilor) a depus o cerere de revizuire.

În 2020, prefectul din Morbihan, în vestul Franței, a formulat o obligație de părăsire a teritoriului național pentru cuplu și a stabilit Rusia ca țară de destinație.

„Prezenta decizie nu contravine prevederilor articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, a scris prefectul la acea vreme.

Decizia sa a fost confirmată de o instanță administrativă și apoi de o curte administrativă de apel.

Dar judecătorii europeni au considerat în unanimitate că instanțele franceze „nu au evaluat suficient riscurile de rele tratamente” la care ar fi expus cecenul dacă ar fi returnat în Rusia.

Aceștia au decis că o astfel de returnare ar constitui o „încălcare a articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, care prevede că „nimeni nu poate fi supus la tortură sau la pedepse sau tratamente inumane sau degradante”.

Prin urmare, au decis o „măsură provizorie”, o măsură de urgență care prevedea „ca solicitantul să nu fie expulzat”. Franța are la dispoziție trei luni pentru a face apel și a aduce cauza în fața Marii Camere, cea mai înaltă instanță a CEDO.

În hotărârea sa, CEDO a citat mai multe documente ale Departamentului de Stat al SUA, Amnesty International și Human Rights Watch, care semnalează utilizarea torturii de către autorități împotriva persoanelor deținute în Rusia.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Olanda are suficiente zăcăminte de gaze încât să scape UE de dependența de Rusia, dar refuză să le exploateze: aduc cutremure!

Publicat

in

De

Sub mlaştinile din Ţările de Jos se află cea mai mare rezervă de gaze naturale din Europa. Câmpul Groningen are suficientă capacitate neexploatată pentru a înlocui, de îndată ce iarna aceasta debutează, o mare parte din combustibilul importat cândva de Germania din Rusia, scrie Bloomberg. În schimb, câmpul este în proces de închidere, iar Ţările de Jos resping apelurile de a pompa mai mult, chiar dacă Europa se pregăteşte pentru cea mai grea iarnă de după al Doilea Război Mondial. Motivul: forajul a dus la cutremure repetate, iar oficialii olandezi nu riscă o reacţie din partea rezidenţilor prin încălcarea promisiunilor, scrie Mediafax.

Groningen a fost un pilon al aprovizionării cu gaze pentru continent încă din 1963. Chiar şi după o jumătate de secol, mai există aproximativ 450 de miliarde de metri cubi de gaz disponibil în rezervă – în valoare de aproximativ 1 trilion de dolari. Mai important, este loc pentru a extrage aproximativ 50 de miliarde de metri cubi pe an, potrivit Shell Plc, unul dintre cei doi parteneri majori implicaţi în exploatarea locaţiei.

Localnicii, însă, spun că Europa trebuie să caute în altă parte. Wilnur Hollaar, în vârstă de 50 de ani, care locuieşte în Groningen de aproape două decenii, încă este deranjat din cauza modului în care oficialii i-au ignorat preocupările. „Când am cumpărat această casă în 2004, era un palat”, spune Hollaar despre casa lui, care a fost construită în 1926. Dar, la fel ca mii de case din zonă, a fost avariat de cutremure; e plin de crăpături şi faţada se scufundă. „Casa mea s-a transformat într-o ruină”, spune el.

Ministrul olandez al mineritului, Hans Vijlbrief, spune că este periculos să continui exploatarea, dar, cu toate acestea, ţara nu poate ignora suferinţa din alte părţi ale Europei.

Rusia, care a reprezentat aproximativ o treime din importurile de gaze naturale ale Europei înainte de a invada Ucraina, a redus livrările ca răspuns la sancţiuni. Iar exploziile recente de pe conducta Nord Stream au afectat şi mai mult nivelul redus al fluxurilor către Germania. Fluxul suplimentar care, potrivit Shell, ar putea fi aplicat imediat ar fi arhisuficient pentru a înlocui cei 46 de miliarde de metri cubi importaţi de Germania din Rusia anul trecut.

Oficialii olandezi au spus că, dacă Germania are nevoie de mai multă energie, o opţiune mai sigură ar fi să prelungească şi mai mult durata de viaţă a centralelor sale nucleare. Germania a deschis uşa unei astfel de mişcări, care ar fi o inversare a politicii energetice, dacă ar fi implementată. Guvernul a declarat luna trecută că două facilităţi programate pentru închidere vor fi disponibile după acest an, dacă este necesar.

Comisarul Uniunii Europene pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, a declarat într-un discurs recent că Ţările de Jos ar trebui să-şi reconsidere decizia de a închide Groningen, Vijlbrief fiind presat şi de omologii din alte ţări UE pentru realizarea compromisul în cauză. Prim-ministrul Mark Rutte nu va exclude în totalitate utilizarea Groningenului pentru a spori proviziile, dar „doar într-un caz extrem, dacă totul merge prost”, spune el, lucru care nu este necesar în acest moment.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend