Numărul şomerilor musceleni a ajuns la 900 de şomeri indemnizaţi şi peste 3000 neindemnizaţi. În aceste zile, însă, este de aşteptat ca sediul ALOFM Câmpulung să...
În ultimele patru săptămâni, un număr de 545 de musceleni au donat sânge la Centrul de Transfuzii Sânge din Câmpulung, potrivit unei statistici oferite de şeful...
Intrat într-un proces de renovare parţială, adică numai în jurul cabinetelor medicale, Ambulatoriul de Specialitate din Câmpulung suferă de boala cronică a autodemolării. În principal...
Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Câmpulung, aflat sub conducerea lui Cătălin Bădiţa, nu a reuşit, încă, să centralizeze numărul câmpulungenilor care beneficiază de...
Din seria retrocedărilor ce pot trece peste DNA direct în Cartea Recordurilor, astăzi redăm un alt document ce demască ilegalităţile privind retrocedările de pădure din...
Sala de sport din proprietate publică administrată de Colegiul Naţional Pedagogic Carol I Câmpulung, construită din fondurile Companiei Naţionale de Investiţii în urmă cu mai...
Sâmbătă, 08 noiembrie, începând cu ora 14.00, la Centrul Cultural „Apa Sărată” Câmpulung, va avea loc evenimentul Civilizaţie Montană – tradiţii, obiceiuri şi folclor în...
Limbajul folosit numai pe stadioane şi ajuns, din şcoli, şi pe site-urile de socializare prin „bunăvoinţa” unor elevi ce se cred a fi şmecheri,...
– “M#ie Ponta !”, este mesajul Colegiului National Dinicu Golescu postat pe pagina sa de facebook chiar in ziua alegerilor Ca multi elevi din scolile argesene...
De luna trecută, la Spitalul municipal Câmpulung s-a dat undă verde la angajări pe posturi vacante de mai multă vreme. Cum cererea este mult mai mare...