Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Casa Națională de Pensii Publice vine cu noi oportunități pentru cei care vor să se asigure facultativ la pensie

Avatar

Publicat

in

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) aduce noi beneficii pentru cei care nu au contribuit deloc la sistemul de pensii și pentru persoanele care vor să se asigure facultativ la pensie. Aceștia își pot completa și depune cererea prin mijloace electronice folosind site-ul instituției.

Așa cum stabilește actuala Lege a pensiilor, care este Legea 263/2010, cei care vor să obțină pensia pentru limită de vârstă sau să-și completeze venitul asigurat care va fi utilizat la calculul acesteia pot încheia cu casa teritorială de pensii de care aparțin un contract de asigurare socială.

Potrivit actualei legislații a pensiilor, contractul de asigurare socială este “contractul încheiat, voluntar, între persoane fizice și casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii”.

În cazul în care s-au decis să semneze un astfel de contract, prin care se asigură facultativ în sistemul public de pensii, cei ce vor să înceapă acest demers pot depune cererea online, prin intermediul unui formular aflat pe site-ul CNPP.

Totodată, prin același formular electronic, cei interesați pot trimite către autorități atât documentele necesare, respectiv cererea completată și actul de identitate, ambele ca imagini, cât și mai multe date de identificare, printre care și nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu etc.

De asemenea, va trebui completat și câmpul “Tip solicitant” (titular, mandatar sau reprezentant legal) și se va specifica către ce casă teritorială de pensii se transmit datele. Prin același formular se pot transmite venitul ce se dorește asigurat, cota contribuției de asigurări sociale, dar și cuantumul contribuției.

Regulile actuale stabilesc că venitul lunar asigurat nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, iar termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata, aceasta putând fi făcută prin orice mijloc de plată.

În 2018 a apărut un nou model al contractului de asigurare socială, principala noutate adusă de acesta fiind obligația caselor de pensii de a acorda ajutorul de deces, anterior, angajatorul fiind cel obligat să facă asta.

Cei care se asigură facultativ la pensii, adică cei ce nu au contract de muncă, ci lucrează independent, plătesc contribuția de asigurări sociale, în raport cu veniturile lor, prin declarația unică.

De depunerea electronică a cererii pentru încheierea unui contract cu casa de pensii prin același formular beneficiază și cei ce vor să acopere perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii, după regulile stabilite de OUG nr. 163/2020, informează avocatnet.ro

Citește și:

Ludovic Orban face aceeași mutare ca Viorica Dăncilă! Numire identică făcută de actualul șef al Guvernului

Casa Națională de Pensii Publice vine cu noi informații! Când încetează plata pensiei

FOTO Una dintre cele mai mari companii din România scoate la vânzare mai multe terenuri în București și în marile orașe din țară

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Aplicația care te avertizează dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19. Cum funcționează

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

OMS, noi detalii despre noul coronavirus: Este posibil să existe mai mulți

Avatar

Publicat

in

De

Organizația Mondială a Sănătății spune că este posibil să existe mai mulți pacienți zero, deoarece coronavirusul a fost identificat în mai multe țări diferite.

Pacientul zero se numește prima persoană infectată cu o boală.

În ciuda faptului că se împlinește un an de la primele cazuri de coronavirus confirmate, încă nu este încă clar dacă virusul a trecut de la animale la oameni, și dacă da, atunci care sunt aceste animale.

Potrivit unui raport Lancet, primul caz identificat a fost raportat la 1 decembrie. Nu sunt disponibile însă prea multe detalii despre pacientul respectiv.

Pe baza unor documente secrete, o agenție de presă din Hong Kong a raportat că primul caz confirmat de COVID 19 datează încă de la 17 noiembrie 2019. Pacientul era un om infirm, în vârstă de 55 de ani din regiunea Hubei, fără vreo legătură cu piața animalelor. Aceasta înseamnă că este puțin probabil ca el să fie „pacientul zero”.

Pe de altă parte, cercetătorii sunt din ce în ce mai convinși că este posibil să existe mai mulți pacienți zero, în cazul în care virusul provine de la animale.

Wall Street Journal a urmărit un astfel de pacient zero, la sfârșitul anului trecut. Femeia, în vârstă de 57 de ani, identificată ca Wei Guixian, vindea creveți la piața de fructe de mare Huanan. Însă pe data de 10 decembrie, acesteia i-au apărut primele simptome de răceală.

Fac gripă în fiecare iarnă, așa că am crezut că și anul acesta este la fel”, a spus Wei Guixian. Aceasta a mers la o clinică locală, unde i s-a făcut o injecție și a fost trimisă acasă.

A doua zi, când a văzut că simptomele i se agravează, a mers la spitalul Eleventh Hospital din Wuhan, unde a primit un nou tratament. Însă nici acesta nu a avut niciun rezultat, astfel încât următoarea zi a mers la un alt spital.

La spitalul Union, una dintre cele mai mari unități medicale din Wuhan, Wei a fost informată de un medic că alte câteva persoane de la Huanan Seafood Market au ajuns la spital cu simptome similare. Se credea inițial că infecția s-a răspândit în timp ce vânzătorii de pe piață foloseau toaletele comune.

La sfârșitul lunii decembrie, Wei a fost pusă în carantină atunci când medicii au suspectat legătura dintre coronavirus și piața animalelor. Femeia și-a revenit abia în ianuarie, după un tratament de o lună.

La data de 27 decembrie, Zhang Jixian, medic la Spitalul Provincial Hubei de Medicină Integrată Chineză și Occidentală, a informat autoritățile sanitare din China că noua boală este provocată de coronavirus. La acel moment, peste 180 de persoane fuseseră deja infectate. Majoritatea prezentau pneumonie, febră și tuse.

Piața animalelor a fost închisă la 1 ianuarie 2020. În câteva săptămâni virusul s-a răspândit rapid în toate provinciile din China, precum și în alte țări.

„Pacientul zero ar fi putut fi cineva în afara Chinei și de aceea trebuie să gândim deschis”, a declarat oficial al OMS în august anul acesta, sugerând că Wuhan ar putea să nu fie sursa epidemiei.

„Pacientul zero nu se găsește neapărat în primul grup de cazuri de coronavirus”, a adăugat acesta.

Mai multe studii sugerează că mulți pacienți din afara Chinei contractaseră COVID-19 înainte ca China să confirme primul său caz, scrie thedialogue.co.in.

Citește și:

SURSE A fost scandal la întocmirea listelor USR-PLUS! Liderul PLUS care a lucrat în Poliție, dar ar fi omis să le spună colegilor de alianță de acest job

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

Veste mare! O nouă categorie de angajați va avea parte de condiții de muncă speciale

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend