Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Caroline Wozniacki și anunțul surprinzător: Se va retrage după Australian Open

Publicat

in

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, fost lider WTA, a anunţat, vineri, că se va retrage din activitatea competiţională după ediţia de anul viitor a turneului Australian Open, transmite News.ro.

“Am jucat la nivel profesionist de la vârsta de 15 ani. Am trăit un prim capitol incredibil al vieţii mele. Cu 30 de trofee WTA la simplu, locul 1 WTA timp de 71 de săptămâni, un triumf la Turneul Campioanelor, trei Jocuri Olimpice, inclusiv ca portdrapel pentru Danemarca, şi câştigarea Australian Open în 2018, am reuşit tot ce aş fi visat vreodată să realizez pe teren”, a notat sportiva în vârstă de 29 de ani pe Instagram.

Ea a menţionat că decizia de retragere nu are nicio legătură cu sănătatea sa.

“Mi-am spus mereu că atunci când va veni momentul sunt lucruri din afara tenisului pe care vreau să le fac mai mult. Şi este momentul să le fac. În ultimele luni, mi-am dat seama că viaţa înseamnă mai mult decât mi-ar plăcea să reuşesc pe teren. Faptul că m-am căsătorit cu David a fost un astfel de obiectiv şi să întemeiez o familie cu el în timp ce călătoresc în continuare în întreaga lume şi atrag atenţia asupra problemei artritei reumatoide (proiect care urmează) sunt pasiuni ale mele mergând mai departe.

Astfel, astăzi anunţ că mă voi retrage din tenisul profesionist după Australian Open. Această decizie nu are nicio legătură cu sănătatea mea. Nu este o despărţire, abia aştept să îmi împărtăşesc cu voi toţi călătoria mea emoţionantă. În final, vreau să le mulţumesc din toată inima fanilor, prietenilor, sponsorilor, echipei mele, în special tatălui meu ca antrenor, soţului meu şi familiei mele pentru că m-au susţinut de-a lungul anilor. Fără voi toţi nu aş fi reuşit asta niciodată!”.

Caroline Wozniacki a fost pentru prima dată lider în clasamentul mondial la 11 octombrie 2010 şi a fost ultima oară lider în februarie 2018, după ce a câştigat Australian Open.

În prezent, daneza se află pe locul 37 în ierarhia WTA.

Postarea de pe Instagram a jucătoarei Caroline Wozniacki:

View this post on Instagram

I’ve played professionally since I was 15 years old. In that time I’ve experienced an amazing first chapter of my life. With 30 WTA singles titles, a world #1 ranking for 71 weeks, a WTA Finals victory, 3 Olympics, including carrying the flag for my native Denmark, and winning the 2018 Australian Open Grand slam championship, I’ve accomplished everything I could ever dream of on the court. I’ve always told myself, when the time comes, that there are things away from tennis that I want to do more, then it’s time to be done. In recent months, I’ve realized that there is a lot more in life that I’d like to accomplish off the court. Getting married to David was one of those goals and starting a family with him while continuing to travel the world and helping raise awareness about rheumatoid arthritis (project upcoming) are all passions of mine moving forward. So with that, today I am announcing that I will be retiring from professional tennis after the Australian Open in January. This has nothing to do with my health and this isn’t a goodbye, I look forward to sharing my exciting journey ahead with all of you! Finally, I want to thank with all my heart, the fans, my friends, my sponsors, my team, especially my father as my coach, my husband, and my family for decades of support! Without all of you I could have never have done this!

A post shared by Caroline Wozniacki (@carowozniacki) on

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

​VIDEO La Liga: Atletico Madrid vs Mallorca 3-0 / „Dublă” pentru Morata

Publicat

in

De

​Atletico Madrid a făcut o partidă foarte bună în debutul etapei a 34-a din La Liga, s-a impus cu 3-0, pe teren propriu, în fața formației Mallorca. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Diego Simeone s-a distanțat la cinci puncte în fața Sevillei (ocupanta locului al patrulea).

Golurile au fost marcate de Alvaro Morata (29, 49) şi Koke (79). Vezi aici rezumatul partidei.

Au loc în această etapă din campionatul Spaniei:

  • Sâmbătă:

18:00 Celta Vigo – Betis Sévilla

20:30 Real Valladolid vs Alavés

23:00 Granada vs Valencia

  • Duminică:

15:00 Athletic Bilbao vs Real Madrid

18:00 Espanyol Barcelona vs Leganés

20:30 Osasuna vs Getafe

23:00 Villarreal vs FC Barcelona

20:30 Levante vs Real Sociedad

23:00 FC Sévilla vs Eibar

Clasament:

1. Real Madrid (61-21 golaveraj) 74 puncte
2. Barcelona (74-35) 70
3. Atletico Madrid (46-25) 62 / +1 meci
4. Sevilla (48-33) 57
5. Villarreal (53-40) 54
6. Getafe (42-31) 52
7. Real Sociedad (50-42) 50 etc.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Atac devastator: ‘Un sas și-un ungur pregătesc dezintegrarea României’

Publicat

in

De

Cozmin Gușă a lansat un atac fără precedent la adresa președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban, după dezvăluirea făcută de Marius Pașcan, de la PMP.

Un SAS ȘI-UN UNGUR PREGĂTESC DEZINTEGRAREA ROMÂNIEI!” – mesaj primit de mine de la un prieten scriitor și postat aici pe 27 mai 2020, cu referire la KlauSILĂ și LuCOVID.

“Întâmplare” semnalată azi de către Marius Pașcanu ( concluziile vin de la sine…)”, spune Gușă.

Ce a semnalat Marius Pașcan

„Situație inadmisibilă la Târgu-Mureș:
Somnul NAȚIUNII naște monștri!

În urmă cu ceva vreme, pledam hotărât în Parlamentul României pentru o lege care să aducă pe rafturile marilor rețele comerciale, a supermarketurilor, în mod echilibrat și produse românești. A trecut legea iar mai apoi a început circul. Presiuni din toate direcțiile, că legea este discriminatorie, că favorizează împotriva normativelor europene produsele românești, că producătorii români nu sunt capabili să asigure consecvența și constanța aprovizionării, au început asalturi ale multinaționalelor, avertizări din partea Uniunii Europene în privința declanșării procedurilor de infringement împotriva României. O întreagă tevatură…
Legea deși adoptată de Parlament nu a fost niciodată respectată. Instituțiile statului român s-au plecat „ghiocel”, unii funcționari publici ai statului își demonstrează „vitejia” doar la revendicări salariale, în rest nu au nicio treabă cu datoria pentru a asigura respectarea normativelor privitoare la protejarea producătorilor români. Astfel, legea a devenit inutilă. În acest context, din păcate, România a devenit o țară care exportă materie primă și importă tot mai multă hrană. Consider că este inadmisibil ca, într-o țară considerată eminamente agrară, să se înregistreze importuri masive de produse alimentare. România a înregistrat în 2019 un deficit de 1,225 miliarde de euro în comerțul cu produse agroalimentare, în creștere cu peste 8% față de 2018.

În acest an, Parlamentul a adoptat Legea nr. 28/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Această lege, adoptată în temeiul unui proiect inițiat de un senator PNL, proiect amendat substanțial în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, pe baza consultărilor cu Comisia Europeană, a eliminat sintagmele carne românească, produs românesc, care sunt pietrele de temelie pentru protejarea producătorilor români de produse alimentare.

Mai mult, a înlocuit lanțul scurt de aprovizionare (lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajați în activități de cooperare și de dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători, procesatori și consumatori) cu parteneriatele directe (relația comercială directă dintre comerciant și cooperativele agricole, asociațiile de producători agricoli, societățile comerciale agricole de producție, producători agroalimentari și distribuitori, între care se încheie un contract comercial pentru minimum 12 luni), metodologia de desfășurare a parteneriatelor directe urmând a se aproba prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

O parte din obligațiile impuse comercianților au fost transformate în drepturi de noua lege. Astfel, aceștia pot acorda, prin înțelegerea părților, spații distincte de expunere și semnalizare la raft pentru fiecare produs alimentar, în funcție de țara de origine, fără a mai fi obligați să acorde spații distincte produselor românești. Comercianții pot organiza evenimente de promovare a produselor alimentare în general, fără a mai fi obligați să organizeze evenimente de promovare a produselor românești.

Noua lege a eliminat reglementarea etichetei pentru carnea comercializată pe teritoriul României. Mențiunile care anterior erau obligatorii – țara de origine a animalului, animal născut în țara, animal crescut în țara, animal sacrificat în țara, marca de sănătate/identificare și denumirea operatorului economic, animal tranșat în țara, marca de identificare și denumirea operatorului economic – au devenit istorie. Din păcate, Legea nr. 28/2020 a fost promulgată de Președintele Klaus Iohannis, de data aceasta fără a sesiza Curtea Constituțională.
În consecință, a devenit istorie protejarea în temeiul legii a producătorilor români de produse alimentare. Iată unde conduce o astfel de aberație și situație. Am fost sesizat că, în „Carrefour”, la Târgu-Mureș, produsele alimentare provenite din Ungaria au un regim preferențial, sunt promovate fiind însoțite masiv de simbolurile drapelului statului ungar. Cele românești parcă nici nu ar exista. Cetățeni revoltați au sesizat că la respectivul supermarket se promovează agresiv produsele altor țări în detrimentul celor românești. Niciun produs românesc nu beneficiază de o asemenea promovare. Treziți-vă din nepăsare, blazare și letargie, funcționari ai statului, faceți-vă datoria!
Oameni buni, somnul națiunii naște monștri! PMP va readuce pe ordinea de zi a Parlamentului o propunere legislativă pentru protejarea reală a producătorilor români de produse alimentare.”, a scris, pe Facebook, Pașcan.

Vezi și

EXCLUSIV Victorie mare pentru Dumitru Coarnă! Se majorează salariile polițiștilor! Cine va beneficia de mărire

VIDEO Cum au ajuns clanurile să dețină monopolul pe piața măștilor medicale. Nume grele implicate

Veste bună! Anumiți angajați vor avea parte de o nouă zi liberă

Este posibil ca imaginea să conţină: mâncare

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend