Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Carmen Dan: Şase cazuri identificate în care 10 jandarmi sunt posibili autori ai unor fapte penale

Avatar

Publicat

in

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi în cadrul audierii în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, că până în prezent au fost identificate şase cazuri “în care 10 jandarmi au fost semnalaţi ca autori ai unor fapte de natură penală”.

“Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. Structurile de specialitate au identificat şase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalaţi ca posibili autori ai unor fapte de natură penală. Aceste constatări vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar. În măsura în care vom identifica noi situaţii, acesta este demersul legal pe care intenţionăm să îl ducem mai departe”, a afirmat ministrul de Interne Carmen Dan, la audierea în Comisia de apărarea a Camerei.

Aceasta, a reiterat, în cadrul audierii de marţi, că a stat în biroul său din cadrul ministerului pe timpul mitingului din 10 august, precizând că iniţial, şi-a luat informaţiile din media.

Ministrul Afacerilor Interne a mai spus că nu a venit în Parlament în baza unei invitaţii oficiale.

“Noi nu am venit la comisie în baza unei invitaţii oficiale. Noi am venit în ideea că poate astăzi vom avea cvorum şi noi vă vom putea expune aspectele pe care le consideraţi relevante. Eu nu am nicio rezervă ca ulterior, dacă decideţi să solicitaţi şi prezenţa prefectului Capitalei. (…) Bineînţeles că, pentru a da cât mai multe amănunte, intrăm în raport, dar eu precizez că nu răspund la întrebările tehnice pentru că nu ministrul le-a coordonat. Aţi făcut referire la intervenţia deosebit de agresivă a jandarmilor. Mult mai multe lămuriri va aduce comandatul operaţiunii, însă eu am precizat că la nivelul MAI e deja o anchetă internă Poate că o să ajungem să vorbim şi despre gradul de agresivitate ai celor care un forţa intrarea în Guvern şi care au pus o presiune constantă pe jandarmi. Eu sper să ajungem şi în acel punct. Structurile de specialitatea au identificat 6 cazuri în care jandarmi au fost posibil autori ai unor fapte de natură penală”, a explicat Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan şi şeful DSU, Raed Arafat, participă la şedinţa de marţi a Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, în contextul solicitării liberalilor de a oferi explicaţii despre protestele violente din 10 august.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Linia ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni este gata: Lucian Bode anunță când va fi dată în folosință

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunţă că în luna octombrie a acestui an linia de cale ferată care face legătura între Gara de Nord din Bucureşti şi Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni va fi dată în funcţiune, constructorii mai având de finalizat câteva lucrări pe două tronsoane.

Potrivit ministrului Lucian Bode, la linia de cale ferată Gara de Nord – Otopeni, pe tronsonul dintre Mogoşoaia şi Baloteşti, care are aproximativ 8 kilometri, se lucrează la dublarea liniei de cale ferată, în timp ce pe racordul care leagă aeroportul de linia de cale ferată Mogoşoaia-Baloteşti şi care are aproximativ 3 kilometri, se lucrează, fiind realizat în proporţie de peste 90 la sută, cu un termen de finalizare de 26 august, conform contractului.

Publicitate

Citește și: Tudose, atac devastator la adresa PNL și USR-PLUS: ‘Mor oamenii cu zile, dar puritanii politicii românești se bat pe transferuri îmbibate de principii’

”Termenul de finalizare conform contractului era 26 august, însă am avut câteva blocaje legate de decizii ale instanţei pe care nu am vrut să le încălcăm şi am aşteptat deciziile instanţei şi astăzi putem spune că am reuşit să montăm şi ultimele pile peste drumul naţional şi se lucrează acolo. Contractul pentru dublarea liniei este octombrie, contractul pentru racord era 26 august. Eu cred că la începutul lunii octombrie vor fi finalizate ambele contracte şi în 15 minute vom putea circula pe cei 19,5 kilometri de la Gara de Nord la Otopeni cu patru staţii de oprire”, a declarat ministrul Transporturilor, luni seară, la Realitatea Plus.

Bode a menţionat că vor exista parcări în zona staţiilor şi că varianta va fi una ”foarte la îndemână” pentru a ajunge la aeroport din Capitală.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Bulgarii se plâng mai rău decât românii: Spun că ies în stradă pentru că ţara lor este cea mai săracă şi coruptă din UE, la 13 ani de la aderare

Avatar

Publicat

in

De

Insatisfacţie, ruşine şi saturaţie, acestea sunt sentimentele manifestate de numeroşi bulgari care protestează în stradă pentru că ţara lor este cea mai săracă şi coruptă din UE, la 13 ani de la intrarea în blocul comunitar şi după o tranziţie eşuată în care dictatura comunistă a lăsat loc unei oligarhii ce domină politica şi economia, printre protestatari fiind şi multe persoane revenite în ţară în urma pandemiei, scrie agenţia EFE într-un reportaj publicat luni, potrivit Agerpres.

Această nemulţumire, latentă de mulţi ani şi combinată acum cu efectele economice şi sociale ale pandemiei, a explodat într-un val de proteste masive care cer de patru săptămâni demisia guvernului şi o regenerare a clasei politice şi a instituţiilor statului.

Publicitate

Citește și: Moment penibil pentru Nelu Tătaru la unitatea mobilă de Terapie Intensivă din Galați: ‘Ați văzut și dumneavoastră ce s-a întâmplat’

Furia manifestanţilor, majoritatea cu vârste între 20 şi 45 de ani, este îndreptată împotriva premierului de dreapta Boiko Borisov şi a procurorului general Ivan Gheşev, pe care-i acuză că servesc interesele unei oligarhii economice şi nu pe cele ale cetăţenilor.

”În Bulgaria nu am trăit niciodată în democraţie. Avem o oligarhie care controlează toate instituţiile, nu recunoaşte echilibrul puterilor, în timp ce procesul electoral este corupt şi manipulat de mass-media”, spune Atanas Şarkov, unul dintre tinerii participanţi la proteste şi care au instalat corturi în centrul Sofiei.

Citește și: Ultimă oră! Traian Băsescu face praf, în direct, alianța PNL-USR-PLUS: ‘Alianța marxisto-liberală’

Tranziţia către democraţie a fost ghidată în Bulgaria de foştii lideri comunişti. ”A fost o lovitură de palat, ordonată şi dirijată de Moscova, care a condus la o privatizare ce a fost un furt de bunuri publice. Liderii Partidului Comunist au devenit capitalişti de azi pe mâine. Aşa s-a născut oligarhia perpetuată până în prezent”, explică Konstantin Sabcev, profesor de istorie la Universitatea din Sofia.

”Un protest moral, al unei generaţii cu vârste între 15 şi 45 de ani, care refuză să trăiască într-un stat ce seamănă tot mai mult cu Rusia lui Putin”, astfel descrie actualele manifestaţii Evgheni Dainov, profesor de ştiinţe politice la New Bulgarian University şi care crede că instituţiile statului bulgar sunt sechestrate de această oligarhie.

De-a lungul perioadei de tranziţie peste două milioane de bulgari şi-au părăsit ţara. Conform datelor oficiale din august 2019, circa 900.000 de bulgari lucrau în străinătate, mai ales în vestul Europei. Pandemia de coronavirus i-a forţat numai în luna martie pe circa 200.000 dintre ei să revină acasă. Mulţi dintre aceştia se numără acum printre tinerii care participă la proteste.

Citește și: Care sunt cele șase categorii de simptome ce pot prevedea cât de grav va evolua afecțiunea unui pacient cu SARS-CoV-2

Potrivit unui diplomat european care a cerut să nu i se dea numele, Bulgaria a pierdut după anul 1989 mai multe oportunităţi de a se elibera de ”moştenirea nocivă” a dictaturii comuniste şi şi-a creat un ”sistem al fărădelegii, dezordinii şi lipsei de perspectivă” pe care mulţi bulgari îl identifică prin două nume: Ahmed Dogan şi Delian Peevski.

Primul este un fost agent al poliţiei secrete comuniste, devenit milionar şi care până în 2013 a condus Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS), partidul minorităţii turce. Deşi a fost mereu în opoziţie şi este abia a treia forţă politică în parlament, DPS ”controlează zone extinse ale sistemului instituţional bulgar: judiciar, executiv şi legislativ”, potrivit analistului politic Ognian Mincev.

Formaţiunea DPS, controlată din umbră de către Ahmed Dogan, a garantat stabilitatea parlamentară a tuturor guvernelor după 1989, atât a celor conduse de Partidul Socialist, moştenitor al celui comunist şi aflat acum în opoziţie, cât şi a celor conduse de partidele de dreapta, cum este în prezent cazul partidului GERB al premierului Borisov.

Detonatorul actualelor proteste a fost tocmai difuzarea la începutul lui iulie a unei înregistrări video care arăta cum poliţişti dau afară un politician al opoziţiei de pe o plajă publică folosită de Dogan ca şi când ar fi fost proprietatea sa privată.

La rândul său, Delian Peevski este un protejat al lui Dogan şi patron al unui imperiu mediatic. Numirea sa în anul 2013 la conducerea serviciului de spionaj a provocat un val de proteste pe care mulţi îl consideră un precursor al celui actual.

”Din nefericire, 2013 a fost ultima dată în aceşti 30 de ani când Bulgaria a pierdut ocazia de a deveni un stat de drept. Nimic nu s-a schimbat de atunci”, spune diplomatul european menţionat anterior. În opinia acestuia, concentrarea mass-media în mâinile lui Peevski este cea care a adus Bulgaria pe locul 111, din 180, în indicele libertăţii presei realizat de ONG-ul Reporteri fără Frontiere.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend