Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Capsula SpaceX cu cei patru astronauţi la bord a andocat la Staţia Spaţială Internaţională

Publicat

in

O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord a andocat joi seară la Staţia Spaţială Internaţională, unde noul echipaj, Crew-3, va efectua o misiune de şase luni pe orbită, informează AFP, citată de Agerpres. Cei trei americani şi un german îi înlocuiesc pe membrii echipajului Crew-2, care a părăsit Staţia Spaţială Internaţională luni. Astronauţii NASA Raja Chari, Kayla Barron şi Tom Marshburn, precum şi astronautul Agenţiei Spaţiale Europene Matthias Maurer au părăsit Florida cu racheta SpaceX Falcon 9 miercuri seară, o decolare amânată de mai multe ori, în special din cauza vremii.

Tom Marshburn este a treia oară în spaţiu. El a mai zburat la bordul unei navete spaţiale în 2009 şi la cel al unei rachete Soyuz în 2012-2013.

Ceilalţi trei astronauţi, inclusiv şefa misiunii Raja Chari, sunt la prima călătorie spaţială.

Matthias Maurer este al doisprezecelea german care ajunge pe orbită.

Echipajul a fost întâmpinat de americanul Mark Vande Hei, care şi-a sărbătorit miercuri singur ziua de naştere în segmentul american al Staţiei. La bord se mai află doi cosmonauţi ruşi.

Misiunea se numeşte Crew-3 deoarece este a treia misiune operaţională asigurată de SpaceX în numele NASA.

Misiunea va include numeroase experienţe, printre care creşterea de plante în spaţiu fără sol sau alt mediu de cultură şi obţinerea de fibre optice în microgravitaţie, care pot fi de o calitate mai bună decât cele produse pe Pământ.

De asemenea, astronauţii Crew-3 vor efectua plimbări în spaţiu, în special pentru a continua instalarea de noi panouri solare.

Totodată, ei vor găzdui două misiuni turistice: japonezi aduşi de o navă spaţială Soyuz la sfârşitul anului, iar în februarie 2022 pasageri ai misiunii Ax-1, organizată de compania Axiom Space în parteneriat cu SpaceX.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Zelenski, ținta unui nou asasinat? Un polonez s-a oferit să ajute Rusia să îl ucidă pe liderul ucrainean în timpul unei vizite în Polonia, susține Serviciul de Securitate al Ucrainei

Publicat

in

De

Un cetățean polonez a fost reținut după ce a fost acuzat că s-a oferit să ajute Rusia să îl ucidă pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei acestuia în Polonia, relatează Kyiv Independent.

Volodimir Zelenski, într-o vizită pe frontul din DonețkFoto: Ukraine Presidency via Bestimage / Bestimage / Profimedia

Bărbatul a fost reținut de autoritățile poloneze, după o operațiune comună a agențiilor de aplicare a legii din Polonia și Ucraina, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Polonezul, reținut sub acuzația că lucra pentru serviciile de informații străine

Din proprie inițiativă, suspectul a vrut să spioneze securitatea aeroportului Rzeszow din Polonia, cu intenția de a ajuta serviciile ruse de informații să planifice un potențial asasinat al lui Zelenski în timpul vizitei acestuia în Polonia, a spus SBU.

Oficialii nu au precizat dacă Moscova a primit de fapt oferta suspectului sau care a fost răspunsul.

Înainte de a fi reținut, SBU și Parchetul General al Ucrainei au notificat Varșovia despre o posibilă tentativă de asasinat și au oferit omologilor lor polonezi dovezi cheie.

Autoritățile poloneze l-au reținut pe suspect și l-au acuzat că lucra pentru serviciile de informații străine. Ancheta este în derulare.

„Acest caz este încă o dovadă că Rusia este o amenințare nu numai pentru Ucraina și ucraineni, ci și pentru întreaga lume liberă”, a declarat procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin.

„Regimul criminal al Kremlinului încearcă în mod constant să submineze securitatea europeană și globală”.

Avertismentul lui Zelenski după numeroasele tentative de asasinat la adresa sa

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat la finalul anului 2023 că Ucraina își rezervă dreptul de a-l elimina pe Vladimir Putin în condițiile în care și Rusia ar fi avut un plan care să înlăture conducerea de la Kiev până la sfârșitul anului trecut.

În ceea ce privește numeroasele tentative eșuate ale Rusiei de a-l asasina, președintele ucrainean a declarat că acestea îi amintesc de faimosul film „Ziua cârtiței” din 1993 în care Bill Murray a jucat rolul unui bărbat care retrăiește în fiecare zi aceleași evenimente cotidiene.

Zelenski a comparat de mai multe ori tentativele de asasinare a sa cu filmul respectiv, inclusiv într-un interviu acordat la câteva luni după începerea invaziei rusești.

Citeste mai mult

NATIONAL

Decizia ca va zgudui guvernul de la Ierusalim: Statul european care intenționează să recunoască Palestina

Publicat

in

De

Guvernul spaniol va decide în săptămânile următoare să recunoască Palestina ca stat, indiferent dacă alte state membre ale UE se vor alătura sau nu acestui demers, relatează joi agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Este ceea ce au asigurat surse din cadrul executivului spaniol în urma unor întâlniri desfăşurate de premierul spaniol Pedro Sanchez cu alţi lideri europeni pentru a analiza situaţia din Orientul Mijlociu, pentru a le explica poziţia sa şi a încerca să-şi coordoneze împreună cu ei acţiunile în această direcţie.
Indiferent dacă alte ţări se alătură sau nu poziţiei Spaniei de a recunoaşte statul palestinian, guvernul de la Madrid a adoptat deja o decizie politică şi va anunţa această recunoaştere înainte de sfârşitul primului semestru al anului în curs, mai degrabă în următoarele săptămâni, afirmă sursele guvernamentale spaniole citate de agenţia EFE.

Premierul Pedro Sanchez a efectuat un turneu în mai multe ţări din UE pentru a impulsiona recunoaşterea statului palestinian şi s-a întâlnit la Bruxelles, în marja Consiliului European extraordinar desfăşurat miercuri şi joi, cu omologii săi din Malta şi Luxemburg, Robert Abela şi Luc Frieden. Discuţia cu premierul maltez a relevat puncte de vedere apropiate pe acest subiect, dar fără vreun angajament din partea acestuia, iar cea cu premierul luxemburghez a constat doar într-un schimb de puncte de vedere.

La finalul unui alt summit european, desfăşurat luna trecută, Spania, Irlanda, Malta şi Slovenia s-au declarat într-un comunicat comun deschise recunoaşterii statului palestinian când acest lucru “ar putea aduce o contribuţie pozitivă şi circumstanţele vor fi cele corecte”.

În prezent, opt state membre ale UE recunosc Palestina ca stat, respectiv ţările europene care au luat această decizie în contextul din perioada comunistă – Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, plus Cipru şi Suedia. Alte 13 ţări membre ale UE au birouri diplomatice la Ierusalimul de Est sau la Ramallah.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend