Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Campionatul European de Fotbal pentru Amputați Cracovia 2021 începe duminică

Publicat

in

Campionatului European de Fotbal pentru Amputați are loc anul acesta la Cracovia, în Polonia, în perioada 12-19 septembrie. Competiția, amânată din 2020, din cauza pandemiei, are la start 14 echipe. Componenții echipelor sunt sportivi cu membre amputate și care nu se folosesc de proteze.

Trei arene din Cracovia, special amenajate, vor găzdui echipele participante, care se vor lupta pentru medaliile de la Campionatul European. Principalele meciuri ale turneului: meciul de deschidere, semifinalele, meciul pentru locul 3 și finala – se vor juca pe stadionul Cracovia, două meciuri din grupe cu participarea echipei naționale poloneze și un meci din sferturi de finală vor avea loc pe stadionul Prądniczanka, în timp ce toate celelalte meciuri se vor disputa pe terenurile de la Garbarnia, potrivit mediafax.ro.

“Fanii fotbalului, dar și locuitorii din Cracovia, așteaptă un campionat foarte interesant și captivant”, a declarat Mateusz Widłak, președintele Asociației Poloneze de Fotbal pentru Amputați.

“Se apropie începutul turneului, prin urmare, toate aspectele organizatorice au fost definitivate. Avem o cooperare excelentă cu Cracovia, orașul gazdă al acestui EURO, și suntem siguri că turneul va fi un mare succes, nu numai din punct de vedere sportiv, ci și organizatoric. Intrarea la toate meciurile va fi gratuită”, a anunțat președintele Widłak.

Reprezentanta țării gazdă va lupta împotriva Ucrainei, Spaniei și Israelului pentru promovarea în faza eliminatorie. Ambasadorul competiției este internaționalul polonez Robert Lewandowski. Intrarea la toate meciurile este gratuită, dar se face pe baza unor biletele speciale ce vor fi disponibile în ziua meciului, direct la stadioane.

Cele 14 echipe participante sunt împărțite în 4 grupe, după cu urmează:

Grupa A: Polonia, Israel, Ucraina, Spania

Grupa B: Anglia, Grecia, Franța

Grupa C: Belgia, Germania, Irlanda

Grupa D: Italia, Georgia, Turcia

Europeanu de fotbal pentru amputați debutează pe 12 septembrie, de la ora 18:00 (ora locală), pe stadionul din Cracovia, naționala Poloniei urmând să înfrunte în meciul de deschidere naționala Ucrainei.

O zi mai târziu, competiția începe nu doar pentru rivalii din grupă ai polonezilor și ucrainenilor, Israel și Spania, ci și pentru alte opt echipe. În total, pe 13 septembrie vor avea loc cinci meciuri, toate pe terenurile special amenajate, din complexul Garbarnia.

În următoarele două zile își vor disputa meciurile toate participantele la campionat. Tot atunci se vor stabili și perechile din sferturile de finală, precum și echipele care vor concura pentru locurile 9-14.

Joi, 16 septembrie, va fi zi liberă, iar o zi mai târziu va începe faza eliminatorie. În ultimele două zile ale campionatului, 18 și 19 septembrie, se vor juca semifinalele și finalele, dar și meciurile pentru stabilirea ierarhiei finale.

Finala Campionatului European de Fotbal pentru Amputați Cracovia 2021 se va încheia duminică cu finala, care se va juca de la ora 20:00, pe stadionul Cracovia.

Meciurile de fotbal pentru sportivi cu membre amputate se joacă pe un teren cu dimensiunile standard de 60 m x 40 m. Loviturile de penalitate se execută de la 8 metri, poarta având 5 metri lățime și 2.20 înălțime.

Componenții echipelor sunt sportivi cu membre amputate cel puțin deasupra gleznei sau a încheieturii mâinii sau care au membre nefuncționale. Jucătorii de câmp pot fi doar sportivi cu piciorul amputat sau nefuncțional, în timp ce portarii pot avea ambele picioare, dar trebuie să aibă o mână amputată sau nefuncțională.

Echipele sunt alcătuite din 6 jucători de câmp și un portar, precum și din 5 rezerve. Se pot face schimbări nelimitate pe toată durata meciului, între jucătorii din teren și cei de pe bancă, cu condiția să nu se efectueze simultan mai mult de două.

Toate membrele artificiale trebuie să fie îndepărtate înainte de începerea jocului. Protezele nu sunt permise pe pe terenul de joc. Jucătorii se pot folosi doar de cârje pentru antebraț.

Meciurile durează două reprize de câte 25 de minute fiecare, cu 10 minute pauză și cu câte un time-out un minut în fiecare repriză.

În fotbalul pentru sportivi cu membre amputate nu se aplică regula offside-ului.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Cântărețul britanic Ed Sheeran a fost testat pozitiv cu coronavirus

Publicat

in

De

Cântăreţul Ed Sheeran a anunţat, duminică seară, în social media, că a fost testat pozitiv cu coronavirus.

“Din păcate am fost testat pozitiv cu Covid, aşa că acum mă autoizolez şi respect recomandările guvernului”, a notat Sheeran pe Instagram.

El a menţionat că în măsura posibilităţilor va oferi interviurile programate şi va susţine momentele artistice programate de acasă.

“Scuze tuturor celor pe care i-am dezamăgit”, a adăugat artistul, informează News.ro.

Ed Sheeran are programată în 29 octombrie lansarea unui nou album, intitulat “=”.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Radu Cristescu: ‘Domnule general Nicolae Ciucă, ați fost vreodată testat psihologic după revenirea din glorioasele dumneavoastră misiuni de război?’

Publicat

in

De

Deputatul PSD Radu Cristescu i-a adresat o întrebare premierului desemnat Nicolae Ciucă într-o postare de pe contul personal de Facebook. “Domnule general, ați fost vreodată testat psihologic după revenirea din glorioasele dumneavoastră misiuni de război în Afganistan ori Irak în care, potrivit unor ziariști extrem de apropiați de persoana dvs – chiar afini – ați tras cu arma mai mult decît Rambo în Vietnam?”, scrie Radu Cristescu.

Dacă premierul desemnat gen.Nicolae Ciucă ar fi fost audiat în comisiile parlamentare, i-aș fi adresat direct această întrebare. Fiind scutit de chestiune, însă, mă văd nevoit să pun întrebarea public.

Domnule general, ați fost vreodată testat psihologic după revenirea din glorioasele dumneavoastră misiuni de război în Afganistan ori Irak în care, potrivit unor ziariști extrem de apropiați de persoana dvs – chiar afini – ați tras cu arma mai mult decît Rambo în Vietnam?

Vă întreb la modul cel mai serios pentru că statisticile relevă că cel puțin 20% dintre combatanții americani în teatre de război se confruntă cu sindromul de stres posttraumatic, adesea avînd consecințe grave. În cazul Afganistan, spre exemplu, procentele au urcat chiar spre 40-50% soldați afectați în armatele NATO. România a fost ultima țară din Alianță care a recunoscut existența acestei afecțiuni extrem de periculoase, acum vreo șapte ani, și asta numai după ce ne-am trezit că foști combatanți reveniți la vatră s-au sinucis ori au ucis, indescriptible tragedii. Există relatări oficiale în presa ultimilor ani despre asemenea soldați români care ajungeau să dea cu pumnii și picioarele în pereți, să urle, să facă profunde crize de isterie.

Întrucît legendele din jurul dvs acreditează că ați luptat direct și personal, pe jos ori pe tanc, zi și noapte, și ați traversat momente de coșmar în deșert, consider că aveți datoria să informați cetățenii dacă ați fost vreodată testat psihologic după revenirea în țară și ce anume au relevat acele teste. Dacă s-au depistat probleme, ați fost tratat corespunzător pentru ele de către specialiști în domeniu? Așteptăm un răspuns, asigurîndu-vă de considerația mea.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend