Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Campanie umanitară pentru Nicolas Gălățanu Ar putea rămâne paralizat, dacă nu se operează urgent în Thailanda

Publicat

in

Nicolas Galatanu

Nicolas Gălățanu, un băiețel de doar 5 ani, suferă de o cumplită madalie care îi atrofiază progresiv toți mușchii. Boala s-a declanșat încă de când copilul avea 8 luni, iar singura șansă, pe care o are ca să nu rămână paralizat pentru tot restul vieții, vine tocmai din îndepărtata Thailanda, de la Clinica Better Being din Bangkok. Transplantul de celule stem, care-l va face bine pe Nicolas, costă 32.200 de dolari.
Cu toate că viața lui devine din ce în ce mai grea, boala agravându-se pe zi pe trece, Nicolas rămâne un optimist convins, mereu cu zâmbetul pe buze și plin de vise la care spune că nu o să renunțe niciodată. Chiar și în timpul exercițiilor de recuperare pe care le face în fiecare zi, Nicolas visează să ajungă un mare fotbalist și să arate lumii întregi că tot răul din viața lui va avea un final fericit. “Lasă, mami, fii curajoasă, eu o să mă fac bine și o să joc fotbal mai bine decât fotbaliștii de la televizor. Sunt sigur că o să mă fac bine curând”, este mesajul pe care Nicolas i-l transmite zilnic mamei sale.
Ca să nu rămână paralizat pentru tot restul vieții, părinții l-au programat deja pe băiețel pentru operația din Bangkok, pentru perioada 20 aprilie – 20 mai 2015, lună în care i se vor face 8 implanturi de celule stem, ce-i vor grăbi vindecarea. În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a demarat o urgentă campanie pentru strângerea celor 32.200 de dolari, din care organizația a reușit să strângă, în timp record, o jumătate din suma necesară, iar donațiile pot fi făcute, atât pe platforma de donații online – https://salveazaoinima.ro/campaigns/nicolas-galatanu/ (prin card, PayPal sau SMS), cât și în conturile bancare deschise pe numele mamei sale, Marinica Gălățanu: RO74RZBR0000060015488603 (Lei) sau RO29RZBR0000060017460162 (Euro).
“Mai trebuie să trecem încă un hop, unul foarte important. Cu ajutorul dumneavoastră și al lui Dumnezeu, Nicolas al meu se poate întoarce de la operație pe propriile picioare. Vă mulțumim din suflet pentru tot sprijinul pe care ni l-ați acordat până acum și bunul Dumnezeu să ne ajute pe toți și de acum încolo”, este mesajul emoționant al Marinicăi Gălățanu, mama lui Nicolas.
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

GALERIE FOTO | LUDOVIC ORBAN ÎN ARGEȘ, LA SĂRBĂTORIREA A 146 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL: “PNL ÎȘI DOREȘTE O ROMÂNIE PUTERNICĂ, RESPECTATĂ ȘI APRECIATĂ ÎN LUME”

Publicat

in

De

PNL Argeș și președintele organizației, deputatul Adrian Miuțescu, au fost azi gazde pentru liberali din toată țara, la Muzeul Național Brătianu, unde au fost sărbătoriți 146 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. De asemenea, au fost marcați 200 de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu și un an de la inaugurarea Muzeului Național Brătianu.

Au răspuns invitației colegilor din Argeș președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, secretari de stat, deputați și senatori PNL, aleși locali și județeni, membri și simpatizanți PNL. Invitații s-au recules, pentru o clipă, la capela Brătienilor, unde a fost oficiată o slujbă și au fost depuse coroane de flori. Apoi, pe platoul din fața Vilei Florica, în acordurile unui cvartet al Filarmonicii Pitești, au luat cuvântul președintele PNL, Ludovic Orban, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, europarlamentarul Vlad Nistor, Dinu Zamfirescu, fondator PNL după 1990 și membru al familiei Brătianu și directorul Muzeului Național Brătianu, Mihai Alexandrescu.

Adrian Miuțescu: “Aici, la Florica, s-a născut liberalismul”

Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a subliniat faptul că pe memealguri argeșene, la Vila Florica din Ștefănești, a luat naștere liberalismul românesc. „Ca în fiecare an, sunt emoţionat, pentru că aici la Florica, în Argeş s-au născut liberalismul şi Partidul Naţional Liberal. Am onoarea să vă avem azi, aici, printre noi. Astăzi, mai mult ca oricând, aniversăm trei evenimente importante: 146 de de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu şi un an de la înfiinţarea Muzeului Naţional Brătianu. Țin să-i mulțumesc domnului președinte Orban pentru că a militat pentru înființarea Muzeului. Vă mulțumim și contăm pe dvs în continuare!”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu, președinte al PNL Argeș.

Europarlamentar PNL și istoric, Vlad Nistor a declarat că: “Este obligația noastră, a tuturor celor de aici, de a face în așa fel încât acest partid să fie ce a fost și să rămână decidentul democratic esențial din această țară”.

Dinu Zamfirescu, fondator al PNL după 1990, a amintit de rolul esențial pe care l-a avut Ludovic Orban în readucerea PNL la guvernare: “Într-un fel mă simt și eu gazdă, am locuit în această casă, la Florica. Sunt emoționat de câte ori vin aici. (…) Datorită lui Ludovic Orban există în momentul de față un Guvern liberal”.

ÎPS Calinic: “Familia Brătianu a fost o familie binecuvântată de Dumnezeu”

“Când spui Brătianu, spui celebritate. Familia Brătianu a fost o familie binecuvântată de Dumnezeu. Seniorul Brătianu şi juniorul Brătianu sunt nişte sfinţi. Nicolae Iorga a scris despre România de la Argeş şi nu a fost o glumă. Ionel Brătianu era un gospodar fantastic, genial. Domnule Orban, domnilor miniștri, ați pornit cu dreptul și îmi doresc să fiți tot așa de buni. Tot înainte! La mulți ani!”, le-a transmis celor prezenți arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a subliniat faptul că Muzeul Național Brătianu este încă la început, fiind în plan mai multe investiții. “Unii au considerat că Vila Florica este casă de vacanță. Împreună cu dl director Alexandrescu și secretarul de stat Liviu Brătescu ne-am mobilizat să avem azi, aici, o dublă sărbătoare: 146 de ani de la înființarea PNL și un an de la inaugurarea Muzeului Național Brătianu. S-a făcut dreptate și acesta este doar începutul. Zona de parc va arăta cel puțin la fel de bine ca muzeul”, a promis Bogdan Gheorghiu.

Ludovic Orban: “Ion C. Brătianu a fost un adevărat titan”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit despre ștacheta ridicată foarte sus de către fondatorii partidului, transmițând liberalilor prezenți la eveniment și mesajul președintelui României, Klaus Iohannis.


“În UE, PNL este partidul cu cea mai îndelungată istorie. Pentru noi, a face politică este cu mult mai greu față de alții, pentru că avem o ștachetă, avem înaintași care au fost actorii principali în emanciparea și realizarea României moderne. Ion C. Brătianu a fost un adevărat titan, a condus Guvernul 12 ani, timp în care a înființat BNR, a realizat 3000 km de drumuri și căi ferate. România nu exista, erau doar niște principate. Într-un context internaţional nefavorabil, Ion C. Brătianu a avut o diplomaţie senzaţională, el este cel care l-a adus pe principele Carol în România. Dl președinte Iohannis m-a sunat de dimineață și m-a rugat să vă transmit La mulți ani! Dânsul nu a putut fi prezent, este la Consiliul Europei, dar este alături de noi. Suntem la guvernare și suntem judecați pentru ceea ce facem la guvernare. Avem extrem de multe oportunități, pe care trebuie să le valorificăm. PNL își dorește o Românie puternică, respectată și apreciată în lume. Depinde de fiecare dintre noi să punem România pe această direcție. Să dea Dumnezeu ca PNL să fie la înălțimea provocărilor cu care ne confruntăm!”, a declarat președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

ACTUAL

Federaţia SANITAS atrage atenţia: Echipamentele vechi şi suprasolicitarea personalului fac posibilă repetarea oriunde a tragediei de la Spitalul Judeţean Neamţ

Publicat

in

Tragedia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ se poate repeta oricând, în oricare altă unitate sanitară din România, din cauza lipsei echipamentelor medicale adecvate, a infrastructurii tehnice vechi din spitale şi a suprasolicitării personalului medical existent, se menţionează într-un comunicat remis luni AGERPRES de Federaţia SANITAS.

Organizaţia sindicală din domeniul sanitar “atrage atenţia că situaţii similare pot avea loc oricând în alte instituţii sanitare din România, cauzele principale fiind lipsa echipamentelor medicale adecvate, infrastructura tehnică veche, care nu funcţionează în parametri normali, şi suprasolicitarea personalului medical existent”, se precizează în comunicat.

În context, reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au declarat solidari cu personalul din Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ.

“Federaţia SANITAS din România este solidară cu colegii noştri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ care au trecut prin tragedia incendiului de la secţia de ATI şi care, într-un act firesc de responsabilitate profesională, au făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea pacienţilor”, potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, organizaţia sindicală subliniază că autorităţile nu implementează politici de rezolvare a problemelor grave ale sistemului sanitar şi solicită societăţii civile să pună presiune pe mediul politic, astfel încât acesta să reformeze sistemul de sănătate.

“SANITAS atrage atenţia colegilor din sănătate că este momentul în care trebuie să ne unim vocile pentru a cere autorităţilor să se trezească la realitate şi să facă ceea ce este absolut necesar pentru funcţionarea normală a acestui domeniu. Altfel, prin tăcerea noastră, riscăm să devenim ‘complicii’ guvernanţilor la distrugerea sistemului medical public din România! Iar vocea unică trebuie să depăşească limitele domeniului medical. Cerem societăţii civile să vină alături de noi în tot acest demers, pentru că Sănătatea românească trebuie, ea însăşi, să fie vindecată. Apelăm la organizaţiile sindicale, cele profesionale, la asociaţiile de pacienţi şi alte organizaţii cu activitate în domeniu. În acest moment, sistemul public de sănătate este bolnav cronic, iar perspectivele de însănătoşire sunt minime, dacă nu îi vom obliga pe cei care răspund de managementul lui la toate nivelurile să adopte o politică coerentă de înnoire a acestuia”, se precizează în comunicat.

Potrivit Federaţia SANITAS, principalele probleme care afectează sistemul medical sunt managementul defectuos şi lipsa de coordonare a autorităţilor care răspund de buna funcţionare a sistemului de sănătate, uzura fizică şi morală avansată a infrastructurii tehnice, lipsa de resursă umană calificată din instituţiile sanitare, interesul scăzut pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor la locul de muncă, lipsa dotărilor medicale, formalismul şi superficialitatea cu care sunt tratate instructajele periodice, respectarea protocoalelor şi a procedurilor interne, insuficienţa materialelor şi echipamentelor medicale şi de protecţie. 

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend