Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Campanie umanitară a Asociației “Salveză o inimă” Marian vrea să facă primii pași

Avatar

Publicat

in

Acum mai bine de 7 ani, chiar de Sfânta Maria, Gabriela Geambașu l-a născut pe Marian cu mare greutate, cu multă durere, și … a murit. Familia băiețelului a mai primit o veste tragică de la medici, diagnosticându-l pe Marian cu paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav.
Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu face toate exerciţiile recomandate de către medici.
La scurtă vreme după înmormântarea mamei, băieţelul a rămas şi fără tată. Acesta a ales să plece departe de casă, tocmai în Italia și și-a lăsat familia la greu. În urmă au rămas doi îngeri: Mihaela Andreea și Marian Geambașu. Sora lui Marian a făcut publică o scrisoare foarte emoţionantă, pe care am ales să o redăm integral. Este un strigăt disperat de ajutor, dar şi o mărturie despre eforturile neomenești pe care bunica le-a făcut în ultimii şapte ani pentru a-i creşte pe copii și pentru a-i acorda o atenție sporită lui Marian.
Acum 7 ani, pe 15 august, mama mea l-a născut pe fratele meu cu mare greutate, cu multă durere, iar ea s-a stins pe masa de naştere. Bunica mea, care ne-a crescut pe amândoi şi ne-a purtat de grijă de când tata ne-a părăsit, plecând în Italia, mi-a povestit că doctoriţa nu a avut grijă de mami la naştere şi că de atunci ea încearcă să facă dreptate pentru fratele meu. Unii oameni au încercat să o împiedice, dar bunica a mers mai departe, înaintând cu procesul până în prezent. Cred că şi aici ar avea nevoie de ajutor, a luptat din greu să plătească avocatul.
Frăţiorul meu a primit la naştere diagnosticul de paralizie cerebrală, tetrapareză spastică. Noi stăteam la ţară, la Seaca de Câmp, dar bunica s-a zbătut şi, deşi nu mai are serviciu, fiindcă a trebuit să renunţe la el când tata ne-a părăsit, a reuşit să închirieze un apartament în Craiova, ca să îl ducă pe Gabriel la şedinţe de recuperare, la tratament, la doctor. Dar se descurcă foarte greu, mai ales că medicamentele şi pamperşii lui costă mult.
Gabriel nici nu poate să mănânce normal, aşa că trebuie să aibă grijă şi de mâncarea lui. Abia se descurcă lunar cu chiria şi ce mai are de plătit. Încerc să o ajut şi eu, căutând ziare care ar vrea să publice povestea noastră. Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de frăţiorul meu şi să îi trimită ajutor. Contul pe care şi l-a deschis la BRD este RO12BRDE170SV88285531700 cont în lei, iar contul în euro este RO83BRDE170SV96487401700.
Fratele meu are nevoie de medicamente, de ajutor pentru tratament, de pamperşi, bunica zice că ar avea nevoie să îl vadă şi un alt medic specialist, iar ea are nevoie de ajutor să aibă cu ce plăti chiria, întreţinerea şi să aibă grijă şi de mine. Se zbate să câştige procesul pentru fratele meu şi îmi spune că speră că va putea să ne ofere o viaţă mai bună şi că nu va mai trebui să suferim atât. Mi-a promis că, deşi tata ne-a părăsit, iar mami nu mai este, ea o să ne fie mereu alături şi nu o să ne lase vreodată. Şi eu ştiu că aşa e. Vă rog să o sprijiniţi, mai ales că eu tare aş vrea să-l văd pe fratele meu că merge şi vorbeşte şi râde, iar pe bunica să n-o mai văd că oftează şi lăcrimează toată ziua. Frăţiorul meu a rezistat din greu 6 ani. Cu ajutorul dumneavoastră ar putea să ne zâmbească şi el odată.
Fiind atinși de emoționanta scrisoare primită de la sora lui Marian Geambașu, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat urgent o campanie de strangere de fonduri pentru acești minunați copii. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/caz-geambasu-marian/ sau în conturile bancare deschise la BRD: RO12BRDE170SV88285531700 (lei) și RO83BRDE170SV96487401700 (euro). Numărul de telefon al bunicii este 0768998435. Mai multe informații despre caz găsiți pe www.geambasumarian.blogspot.com/
“Marian este un copil minunat și ne-am decis să-l ajutăm cu orice preț. Credem în sensibilitatea oamenilor, credem foarte mult că românii au un suflet minunat, iar acest copil va putea să aibă parte de un tratament așa cum se cuvine. Orice om este important, însă când vine vorba de un copil nevinovat și frumos, care suferă de o boală nedreaptă, îți vine să faci orice numai să-l vezi sănătos, cu gura până la urechi de fericire și cu o inimă plină de iubire și speranță. Dorința noastră cea mai mare este să-l vedem pe Marian cum face primii pași în viață”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Marian vrea să facă primii pași!”
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Federaţia SANITAS atrage atenţia: Echipamentele vechi şi suprasolicitarea personalului fac posibilă repetarea oriunde a tragediei de la Spitalul Judeţean Neamţ

Avatar

Publicat

in

Tragedia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ se poate repeta oricând, în oricare altă unitate sanitară din România, din cauza lipsei echipamentelor medicale adecvate, a infrastructurii tehnice vechi din spitale şi a suprasolicitării personalului medical existent, se menţionează într-un comunicat remis luni AGERPRES de Federaţia SANITAS.

Organizaţia sindicală din domeniul sanitar “atrage atenţia că situaţii similare pot avea loc oricând în alte instituţii sanitare din România, cauzele principale fiind lipsa echipamentelor medicale adecvate, infrastructura tehnică veche, care nu funcţionează în parametri normali, şi suprasolicitarea personalului medical existent”, se precizează în comunicat.

În context, reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au declarat solidari cu personalul din Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ.

“Federaţia SANITAS din România este solidară cu colegii noştri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ care au trecut prin tragedia incendiului de la secţia de ATI şi care, într-un act firesc de responsabilitate profesională, au făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea pacienţilor”, potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, organizaţia sindicală subliniază că autorităţile nu implementează politici de rezolvare a problemelor grave ale sistemului sanitar şi solicită societăţii civile să pună presiune pe mediul politic, astfel încât acesta să reformeze sistemul de sănătate.

“SANITAS atrage atenţia colegilor din sănătate că este momentul în care trebuie să ne unim vocile pentru a cere autorităţilor să se trezească la realitate şi să facă ceea ce este absolut necesar pentru funcţionarea normală a acestui domeniu. Altfel, prin tăcerea noastră, riscăm să devenim ‘complicii’ guvernanţilor la distrugerea sistemului medical public din România! Iar vocea unică trebuie să depăşească limitele domeniului medical. Cerem societăţii civile să vină alături de noi în tot acest demers, pentru că Sănătatea românească trebuie, ea însăşi, să fie vindecată. Apelăm la organizaţiile sindicale, cele profesionale, la asociaţiile de pacienţi şi alte organizaţii cu activitate în domeniu. În acest moment, sistemul public de sănătate este bolnav cronic, iar perspectivele de însănătoşire sunt minime, dacă nu îi vom obliga pe cei care răspund de managementul lui la toate nivelurile să adopte o politică coerentă de înnoire a acestuia”, se precizează în comunicat.

Potrivit Federaţia SANITAS, principalele probleme care afectează sistemul medical sunt managementul defectuos şi lipsa de coordonare a autorităţilor care răspund de buna funcţionare a sistemului de sănătate, uzura fizică şi morală avansată a infrastructurii tehnice, lipsa de resursă umană calificată din instituţiile sanitare, interesul scăzut pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor la locul de muncă, lipsa dotărilor medicale, formalismul şi superficialitatea cu care sunt tratate instructajele periodice, respectarea protocoalelor şi a procedurilor interne, insuficienţa materialelor şi echipamentelor medicale şi de protecţie. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ALERTĂ COVID!!! ARGEŞUL A TRECUT ÎN SCENARIUL GALBEN CU 190 CAZURI NOI DE INFECTĂRI

Avatar

Publicat

in

Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină instituționalizată: 1;

-persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1493;

-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1985, dintre care 659 în carantină la domiciliu și 1326 în izolare;

-persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 14106;

-persoane internate în spital: 445 (ieri 447);

-persoane internate la ATI: 39 (ieri 33);

-persoane vindecate: 6005 (ieri 5918);

-persoane diagnosticate pozitiv: 7606 (ieri 7416);

-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 190 (ieri 179);

-număr teste efectuate în spitalele publice: 52659 (dintre care 517 în ultimele 24 de ore);

-persoane decedate de la începutul pandemiei: 276 (ieri 274).

Deces 275: Bărbat, 55 de ani cu comorbidități: HTA, obezitate, bronhopneumonie obstructivă cronică;

Deces 276: Bărbat, 77 de ani, cu comorbidități: HTA, AVC acut ischemic, insuficiență renală cronică, diabet zaharat tip II.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend